1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 5.00 (1 Vote)

Revoluţia Industrială a produs numeroase schimbări pozitive în toate domeniile, legate de mobilitatea şi eficienţa factorilor de producţie, de creşterea dimensiunii pieţelor, de creşterea gradului de urbanizare, de dezvoltarea instituţiilor precum şi de dezvoltarea comerţului şi îmbunatăţirea circulaţiei monetare.

 

1.  Consecinţe asupra transporturilor

 

Dezvoltarea transporturilor a presupus atât creşterea volumului de mărfuri transportate şi a numărului de călători, cât şi creşterea siguranţei transporturilor, în paralel cu reducerea cheltuielilor unitare de transport.

Transporturile navale s-au dezvoltat în mod deosebit s-au perfecţionat instrumentele şi tehnicile de navigaţie şi s-au dezvoltat porturile, capabile să acopere fluxuri mult mai mari de mărfuri şi de călători şi devenind, astfel, importante centre de întâlnire a  industriaşilor şi comercianţilor.

Dezvoltarea porturilor a impus şi dezvoltarea altor forme de transporturi, terestre. În incinta porturilor au fost create camerele de comerţ, care au contribuit la dezvoltarea semnificativă a comerţului cu produsele importate, respectiv exportate prin intermediul transporturilor navale.

Primele vase cu aburi au fost date în exploatare în prima decadă a secolului XIX, in Franţa, respectiv în S.U.A. În a doua jumătate a secolului XIX, flota nvală a progresat în mod deosebit. S-au construit vase specializate, care transportau doar anumite tipuri de produse, în cantităţi foarte mari. A crescut viteza de deplasare a mărfurilor şi, datorită faptului că se transportau cantităţi mai mari decât anterior, s-au redus semnificativ costurile de transport. Țările cu flota comercială cea mai numeroasă erau, înainte de începerea Primului Război Mondial, Marea Britanie, S.U.A., Franţa, Germania şi Japonia.

La mijlocul secolului al XIX-lea, în anul 1869, a fost dat în funcţiune Canalul Suez care a redus cu circa 70% durata călătoriilor dintre Europa şi Extremul Orient, reducând drumul cu 11.000 km. La începutul secolului al XX-lea, în anul 1914, a fost inaugurat un alt canal de o importanţă deosebită, Canalul Panama, care a redus la jumătate lungimea drumurilor dintre Europa şi Estul Americii.

Transporturile feroviare au fost cel mai mult impulsionate de Revoluţia Industrială. S-au construit peste 1.000.000 de km de cale ferată în lume, ceea ce a determinat creşterea semnificativă a producţiei de locomotive şi vagoane, de instalaţii aferente proceselor de încărcare – descărcare a mărfurilor, au sporit fluxurile de mărfuri şi de călători transportaţi, a crescut viteza de deplasare a acestora, au fost modernizate gările. Transportarea unor cantităţi mai mari de mărfuri şi a unui număr mai mare de călători ceea ce a determinat reducerea costurilor unitare de transport. Toate acestea au impulsionat dezvoltarea industriei extractive, a industriei metalurgice, a industriei constructoare de maşini şi a industriei materialelor de construcţii şi au favorizat apariţia de noi meserii şi creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă.

Iniţial au fost construite căi ferate naţionale, care făceau legătura între principalele centre din interiorul ţărilor (Franţa, S.U.A., Belgia, Germania, Austria, Canada, Australia, Norvegia, Egipt, Turcia). Prima cale ferată internaţională a început să funcţioneze în anul 1841 între Strasbourg (Franţa) şi Basel (Elveţia). În anul 1911, a fost inaugurată prima cale ferată electrificată, în Franţa, între Cannes şi Grasse.

Societăţile care funcţionau în domeniul căilor ferate erau dintre cele mai profitabile, atât în Europa unde funcţionau pe baza capitalului mixt, privat şi de stat, cât şi în Statele Unite unde funcţionau numai pe baza capitalului privat. La începutul secolului XX, 70 % din căilor ferate americane erau controlate de doar 7 societăţi, dintre care se remarcă prin importanţă societatea Vanderbilt.

Transporturile rutiere nu s-au dezvoltat în mod deosebit în această perioadă singurele progrese fiind construirea unor şosele pietruite cu piatră cubică în Anglia în prima jumătate a secolului al XIX-lea, cu rigole laterale pentru scurgerea apei  şi a unor şosele asfaltate în a 2-a jumătate a secolului al XIX-lea în Franţa.

Creşterea gradului de urbanizare a determinat dezvoltarea transportului urban. În anul 1832 a fost dat în funcţiune primul tramvai cu cai la New York, iar în Europa în anul 1853 la Paris, urmate de Birkenhead, Londra, Geneva, Copenhaga, Pesta. Primul tramvai electric a funcţionat în 1881 la Berlin. Au fost date în funcţiune primele reţele de metrou: în anul 1863 la Londra, în anul 1868 la New York, în anul 1878 la Berlin, în anul1896 la Budapesta, în anul 1900n la Paris, iar în anul 1902 la Viena.

 

2.  Consecinţe asupra comunicaţiilor

 

Comunicaţiile s-au dezvoltat foarte mult,  fiind impulsionate de şi impulsionând la rândul lor, dezvoltarea afacerilor. În anul 1830 a luat fiinţă primul sistem de poştă modern, bazat pe diligenţe şi căruţe de poştă. Primul sistem naţional de poştă modern a fost introdus în Anglia în anul 1830, iar până la jumătatea secolului al XIX-lea astfel de sisteme naţionale au fost constituite în majoritatea ţărilor europene.

Au apărut şi s-au dezvoltat comunicaţiile prin telegraf, care au accelerat viteza de circulaţie a informaţiilor, element esenţial pentru dezvoltarea afacerilor. Primul telegraf electric a fost brevetat în anul 1837, dar a fost inaugurat abia în anul 1844. În anul 1850 a fost dat în funcţiune primul cablu suboceanic, între Dover şi Calais, iar spre sfârşitul secolului XIX-lea a fost introdus şi telefonul în exploatarea comercială.

 

3.  Consecinţe asupra agriculturii

 

Au  fost  introduse  în  producţie  mijloace  de producţie noi, mecanizate,  care  au  permis  creşterea semnificativă a productivităţii.

Cele mai importante creşteri s-au obţinut în Europa Occidentală şi de Nord Vest, unde se practica o agricultură intensivă atât în privinţa creşterii animalelor cât şi a culturii plantelor.  În  restul  ţărilor  europene,  inclusiv  la  sfârşitul  secolului  al  XIX-lea  se practica o agricultură de tip extensiv, caracterizată printr-un consum important de forţă de muncă, printr-o cerere redusă de utilaje şi îngrăşăminte, prin faptul că întreţinerea şi repararea utilajelor se făcea în primul rând artizanal, iar livrările de produse agricole în mediul urban se făceau în principal individual şi direct de către producători.

Spre sfârşitul secolului XIX, dezvoltarea transporturilor a permis transportarea mai rapidă a unor cantităţi mai mari de produse perisabile către centrele urbane, ceea ce a permis şi accelerat specializarea zonelor agricole suburbane.

Concurenţa produselor americane a impus agricultorilor europeni accelerarea eforturilor de dezvoltare intensivă a agriculturii.

Cele mai mari producţii s-au obţinut la cereale, urmate de plantele industriale, care au început să se cultive pe scară largă. În ceea ce priveşte creşterea animalelor cele mai mari producţii s-au obţinut pentru bovine şi ovine care erau folosite în cantităţi mari şi în comerţul internaţional şi de asemenea pentru porcine, care erau folosite în special pentru consumul propriu al gospodăriilor.

În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, în zonele centrale şi nord-vestice se practica o agricultură modernă, intensivă, de tip comercial, realizată în ferme specializate, iar în zonele sud-estice o agricultură de tip extensiv, cu numeroase reminiscenţe de tip feudal. În zonele centrale şi nord-vestice, datorită progreselor înregistrate în creşterea animalelor, producţia de carne a crescut cu circa 60%, iar cea de lapte cu 100%. Cele mai mari efecticve de animale s-au înregistrat pentru bovine, cabaline, ovine, porcine. Succese remarcabile au fost înregistrate de Danemarca şi Olanda.

 

4.  Consecinţe asupra monedei şi sistemului bancar

 

Până în secolul al XIX-lea în majoritatea ţărilor existau sistemele bimetaliste, pe piaţă circulând monede din aur şi argint. În cursul secolului XIX, în majoritatea statelor au fost adoptate sistemele monetare monometaliste.

În anul 1865, s-a constituit în Europa prima uniune monetară, Uniunea Latină între: Franţa, Belgia, Italia şi Elveţia, la care a aderat ulterior şi Grecia. Moneda comună era francul, atât din aur cât şi din argint, care circula liber între ţările din uniune.  Convenţia a fost reînnoită în an ii 1878, 1886 şi a895.

A doua uniune monetară europeană a fost se numeşte Uniunea Monetară Germană, înfiinţată în anul 1857 între ţările Uniunii Vamale Germane, Prusia, Austria. Moneda comună era în principal emisă din argint, dar circulau şi monede din aur şi aramă, în mod liber între ţările uniunii.

Circulaţia liberă a monedelor în cadrul uniunilor a favorizat dezvoltarea schimburilor şi a afacerilor în general. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea s-a constatat ca tendinţă o reducere a preferinţei agenţilor economici pentru tezaurizarea monedei şi o creştere a preferinţei lor de a achiziţiona hârtii valorice în special dintre cele cu venituri fixe.

În S.U.A., în anul 1785 s-a decis ca moneda Confederaţiei Americane să fie dolarul, emis iniţial în sistem bimetalist, de către orice bancă.

Accelerarea circulaţiei monetare a impus, în paralel, dezvoltarea sistemelor bancare. În Europa, în secolul XIX, au existat sisteme monetare eterogene, cu particularităţi determinate de gradul de dezvoltare economică al ţărilor, de caracteristicile sociale şi de organizarea instituţională. S-au dezvoltat două tipuri de sisteme bancare şi anume:

  • Sistemul bancar englez, care se baza în principal pe existenţa a numeroase bănci cu capital mic, unde predominau depunerile pe termen scurt, la vedere şi acordarea de credite pe termen scurt. Fiecare operaţie bancară era caracterizată prin profituri relativ mici, însă profiturile totale au fost însemnate, în principal ca rezultat al numărului mare de operaţiuni bancare efectuate.
  • Sistemul bancar german sau continental, era caracterizat prin existenţa unor bănci de dimensini mari, puetrnice, orientate către acordarea de credite pe termen lung pe bază de ipotecă, credite care erau în general utilizate pentru investiţii.

În general în ţările europene exista câte o bancă naţională cu rol de emisiune monetară, în care capitalul de stat avea o pondere importantă.

În S.U.A. nu a existat o bancă centrală mult timp, întrucât înfiinţarea unei băci centrale era considerată o încălcare a drepturilor agenţilor privaţi şi un atac la democraţie. Predominau băncile cmerciale, care aveau funcţiile de acordare de credite şi de emisiune monetară. În anul 1860, numărul acestora a ajuns la 2000. La sfârşitul secolului XIX-lea s-a înfiinţat o bancă centrală care era compusă din 12 bănci răspândite în teritoriu.

Înainte de începerea Primului Război Mondial, dintre primele cele mai importante bănci din lume făceau parte 10 bănci britanice, 3 bănci franceze, 2 bănci germane şi 3 bănci americane. Primele bănci din lume în funcţie de mărimea capitalului erau London City & Midland Bank, Lloyd̀s Bank, Credit Lyonnais, London County & Westminster Bank, Deutche Bank.

 

5.  Consecinţe asupra comerţului internaţional

 

Comerţul internaţional s-a dezvoltat în această perioadă ca urmare a dezvoltării producţiei, atât a celei agricole, dar în special pe baza producţiei industriale. Dezvoltarea comerţului a fost favorizată de dezvoltarea transporturilor şi de intensificarea circulaţiei monetare, conturându-se o diviziune a muncii între state.

În dezvoltarea comerţului se disting 3 etape: etapa manufacturieră (sec. XV - XVIII), etapa revoluţiei industriale (deceniul al şaselea al sec. XVIII - XIX) şi etapa concurenţei imperfecte oligopoliste şi monopoliste (deceniul al optulea al sec. XIX - XX).

În etapa manufacturieră s-a dezvoltat comerţul în cadrul târgurilor, burselor de mărfuri şi de valori, comnpaniilro comerciale. Se tranzacţionau în principal produsele manufacturate, dar şi cele agricole. Un rol important îl aveau târgurile periodice, specializate, unde se vindeau în special produse ceramice, blănuri, covoare, dantele şi bijuterii. Această formă de comerţ a intrat în declin în cursul secolului XIX. Bursele, apărute în sec. XIII – XIV, permiteau tranzacţionarea unor cantităţi mult mai mari de mărfuri. Prima bursă cu caracter internaţional s-a înfiinţat în anul 1531 la Anvers, urmată de yon, Londra, Hamburg, Amsterdam şi New York. Companiile comerciale au reprezentat iniţial înţelegeri între grupuri mari de negustori, care primiseră din partea statului monopolul comerţului cu anumite produse, în anumite regiuni sau pe anumite rute comerciale. Rolul companiilor comercile depăşeşte domeniul economic, ele îndeplinind importante funcţii adminsitrative, politice, militare. Primele companii comerciale din lume au fost Compania Levantului, înfiinţată în Anglia în anul 1581, Compania Olandeză a Indiilor Orientale (1602) şi Compania Olandeză a Indiilor de Vest (1609). În secolul XIV, pe primele locuri în comerţul internaţional se aflau Spania şi Portuglia, iar în secolul XVII Olanda, Anglia şi Franţa.

Principalele produse exportate de ţările europene erau produsele manufacturate, vinul, uleiul, carnea, peştele, fructele uscate , iar principalele produse importate erau produsele exotice, blănurile, tutunul, metalele preţioase.

Politica economică predominantă în această etapă a fost mercantilismul.

În etapa Revoluţiei Industriale, se constituie oligopolurile şi monopolurile, într-o fază incipientă, iar pe primele locuri în cadrul comerţului internaţional se aflau Anglia, S.U.A. şi Germania. Creşterea fără precedent a producţiei industriale a determinat dezvoltarea comerţului deoarece întreprinderile producătoare aveau din ce în ce mai multă nevoie de materii prime din import şi, pe de altă parte, erau în căutarea unor noi pieţe de desfacere. Acest proces a fost favorizat de creşterea populaţiei, în special a celei urbane. În secolul XIX, până în anul 1880, volumul comerţului internaţional a spori de aproximativ 10 ori, ponderea majoritară deţinând-o Europa (80% din total). S-a dezvoltat comerţul cu produse industriale tradiţionale, Europa fiind în general mare importatoare de materii prime şi exportatoare de produse finite. Ca urmare, spre sfârşitul perioadei, ritmul de creştere al comerţului internaţional cu produse industriale îl depăşeşte pe cel al dezvoltării industriei. Politica economică predominantă în această etapă, după înlăturarea tendinţelor mercantiliste, a fost politica liberului schimb. În paralel cu aceste schimbări, s-a modificat şi importanţa cu care a fost privită intervenţia statului în viaţa economică, trecându-se de la o implicare mai profundă, caracteristică mercantilismului, la o diminuare semnificativă a rolului statului, caracteristică liberalismului economic clasic.

În etapa dezvoltării concurenţei de oligopol şi de monopol, s-a amplificat semnificativ ritmul de dezvoltare al producţiei industriale, au apărut ramuri noi ale industriei: electronică, aeronautică, a automobilelor, chimică, dezvoltându-se totodată şi comerţul cu aceste noi produse. Acest avânt economic a fost favorizat de dezvoltarea transporturilor şi comunicaţiilor. Până la începerea Primului Război Mondial, volumul comerţului internaţional a crescut de 2,5 ori. S-au format 3 zone importante, cele mai dezvoltate şi anume: Europa Centrală şi de Nord - Vest, Extremul Orient, America de Nord şi Sud. În continuare Europa a rămas o mare importatoare de materii prime şi o importantă exportatoare de produse finite. Politica economică predominantă a fost politica protecţionistă, datorită faptului că s-a accentuat concurenţa pentru aprovizionarea cu materii prime şi pentru găsirea unor noi pieţe de vânzare a produselor, a dorinţei de afirmare a ţărilor mai puţin dezvoltate industrial până în acel moment, a unor raţiuni legate de politica fiscală practicată de unele state.

Loading...