Economie

Pentru ca rolul creditului să se exercite în mod efectiv şi eficient, manifestându-şi la maximum avantajele şi diminuând la maximum pericolele şi dezavantajele, este necesară întrunirea mai multor condiţii obiective şi subiective pe care le putem grupa în cinci mari categorii:

1. A) Condiţii de ordin juridic, legal referitoare la existenţa unui cadru juridic, a unor legi care să reglementeze cu precizie, fără echivoc, măsurile de protecţie acordate contractelor încheiate între creditor şi debitor, procedurile de coerciţie faţă de debitorii recalcitranţi, modul de lichidare a operaţiunilor de credit ajunse în litigiu, astfel încât să crească încrederea agenţilor economici şi să se limiteze riscurile.
2. B) Condiţii de ordin instituţional, infrastructural constând în existenţa unui sistem de instituţii şi organisme solide, bine concepute, cu atribuţii clare în efectuarea operaţiunilor de credit, dar şi în exercitarea controlului asupra modului cum sunt respectate aceste atribuţii.
3. C) Condiţii de ordin social politic, referitoare la existenţa cadrului general de linişte şi pace socială şi politică, de stabilitate şi continuitate macroeconomică, cât şi la regimul politic existent şi atitudinea lui faţă de economie, faţă de libera iniţiativă, faţă de piaţă.

Este evident că un climat social caracterizat prin convulsii între diferite categorii sociale, un regim politic şubred, contestat, o politică economică  oscilantă sau opţiuni şi atitudini nesigure, fără perspective clare, vor afecta elementul esenţial creditului, încrederea, descurajând atât economisirea prin intermediul instituţiilor specializate, cât şi apelul la credite sau acordarea lor.

1. D) Condiţii de ordin economic legate de situaţia de ansamblu a economiei naţionale, de perspectivele ei, dar şi de conjunctura economică a momentului pe plan intern şi internaţional are importanţă situaţia resurselor existente în economie la dispoziţia agenţilor economici, accesul la acestea, structura economiei naţionale, situaţia pieţei de mărfuri, a pieţei capitalurilor.
2. E) Condiţii de ordin psihologic referitoare nu numai la încredere ca suport hotărâtor al creditului, ci şi la comportamentul agenţilor economici, a întreprinzătorilor, dar şi a populaţiei în ansamblul ei. Nu putem face abstracţie de înclinaţiile diferitelor grupuri sociale despre economisire sau consum, spre investiţii sau tezaurizare, de atitudinile populaţiei în raport cu libera iniţiativă, care ţin de tradiţii, de religie, de nivelul de cultură şi de educaţie, de profesiunea şi poziţia socială a fiecăruia.

Restaurarea aparatului bancar, a celui financiar, formarea proprietăţii private şi absorbirea de către procesele economice care derulează în perioada de tranziţie la economia de piaţă, au transformat creditul într-una din pârghiile cheie, cu contribuţie notabilă la înfăptuirea marilor deziderate ale reformei.

Concepţia cu privire la credit, la formale şi funcţiile lui, este supusă unui proces în centrul căruia se situează promovarea acestei pârghii în buna funcţionare a mecanismului complex al economiei.

În cadrul economiei de piaţă creditul are o foarte mare răspândire, el reprezentând un mod de finanţare a necesarului de resurse în completarea celor proprii, iar în anumite cazuri poate constitui sursa unică de finanţare.

Considerăm că sunt mai puţin importante formele pe care le îmbracă creditul în etapa actuală, dacă el se acordă pe termen scurt, mediu sau lung. Esenţial este scopul în care sunt utilizate creditele în etapa actuală, etapa de tranziţie.

Băncile în ţara noastră, radical restructurate, chiar dacă şi-au compartimentat sfera de acţiune pe domenii diferite: aprovizionare, producţie, investiţii, comerţ exterior, agenţi economici de toate felurile, ele alcătuiesc un adevărat circuit interbancar de natură să alimenteze şi să sprijine întreaga activitate a economiei naţionale, dar şi totodată, să asigure cadrul necesar unei circulaţii monetare stabile.

Exprimând prin însăşi natura lui amânare plăţii produselor, lucrărilor, serviciilor, creditul se înscrie ca una din instituţiile cele mai puternice ale perioadei de tranziţie, în sensul că lasă posibilitatea agenţilor împrumutaţi să-şi creeze condiţiile necesare desfăşurării unei activităţi eficiente. În felul acesta, direct sau indirect, veniturile bugetului de stat sunt orientate în alte direcţii ale dezvoltării economice, lăsând câmp larg de acţiune resurselor monetare temporar disponibile în economie.

A utiliza creditul în mod raţional şi eficient constituie un puternic factor de diminuare a fenomenului inflaţionist şi chiar de lichidare treptată a acestuia.

Creditul bancar şi în general activitatea băncilor implicate în toată activitatea vieţii economice constituie un domeniu deosebit de propice nu numai pe plan economic, dar şi social, politic al perioadei de tranziţie.

Politica în domeniul creditului a devenit una din principalele mijloace de acţiune asupra conjuncturii economice. Politica de credite este chemată să preîntâmpine necorelaţiile şi eventualele dezechilibre care ar putea să apară. Dacă se consideră că economia se află în faţa „supraîncălzirii”, creditarea prea intensă putând antrena creşterea preţurilor şi amplificarea inflaţiei, statul poate interveni pentru „temperarea” creşterii, printr-o politică de credit restrictivă, prin ridicarea ratei dobânzilor, prin ridicarea nivelului rezervelor bancare şi prin alte decizii şi măsuri corespunzătoare.

Nu trebuie omise nici problemele riscurilor presupuse de utilizarea creditului care, neluate în considerare, pot provoca prăbuşirea în lanţ a sistemului bancar, cu consecinţe inimaginabile pe plan economic, social şi politic.

Oricât de puse la punct ar fi tehnicile bancare de lucru, evidenţele şi sistemul informaţional, oricât de bune ar fi normele metodologice şi legislaţia care reglementează acest sector vital, dacă pârghia creditului nu se implică puternic în fenomenele şi procesele proprii economiei de piaţă, nu se vor putea obţine efectele acontate, ba mai mult creditul se transformă într-o frână a acestora.

Este avantajos şi raţional, de exemplu, ca în perioada de vârf de activitate să se folosească credite pe termen scurt pentru acoperirea necesarului suplimentar de cheltuieli, urmând ca ele să se ramburseze în perioada cu activitate mai redusă când încetează necesităţile suplimentare.

De asemenea este necesar ca pentru realizarea unei creşteri economice să se apeleze la credite decât să se aştepte o perioadă îndelungată până când s-ar putea forma fondurile proprii corespunzătoare pe seama capitalizării beneficiilor.

Folosind creditele, agenţii economici câştigă timp în lupta de concurenţă, pot să-şi adapteze operativ activitatea în conformitate cu cerinţele pieţei şi printr-o activitate eficientă îşi creează şi mijloacele necesare pentru rambursarea ratelor scadente şi plata dobânzilor.

Procesele de creditare din economie vor fi în permanenţă supuse perfecţionării şi modernizării, subordonate relaţiilor dintre bănci şi ceilalţi agenţi economici instituindu-se într-un vast proces de cooperare, cu rezultate benefice pentru întreaga viaţă a ţării.