Economie

Adâncirea şi diversificarea relaţiilor economice internaţionale au făcut necesară apariţia unor instituţii care să observe şi să stimuleze dezvoltarea raporturilor interstatale şi între agenţii economici d pe glob. Mai întâi s-a constituit cadrul instituţional al bilateralismului, adică al raportului dintre două state independente şi suverane.

         Bilateralismul a presupus totodată şi formarea unor organe şi organisme adecvate în cadrul guvernelor (departamente, ministere de afaceri externe), precum şi înfiinţarea de reprezentanţe diplomatice în străinătate. Dar crelterea continuă a numărului statelor independente, a agenţilor economici participanţi la schimbările internaţionale, a interdependenţelor din economia mondială, au condus la extinderea formelor de organizare a cooperării, la depăşirea limitelor bilateralismului şi la proliferarea formelor multilateralismului, adică la stabilirea  cadrului instituţional al multilateralismului manifestat prin tot mai multe organizaţii internaţionale guvernamentale – o asociere de state constituită pe baza unui tratat, având un organ constitutiv şi organe comune, precum şi o personalitate juridică, distinctă de cea a statelor membre care o compun.

         Multitudinea de organizaţii internaţionale impune o clasificare a acestora după mai multe criterii:

1. După gradul de deschidere faţă de statele lumii:

1. organizaţii cu vocaţie universală, atunci când toate statele sunt chemate să participe, conferindu-i-se dreptul intenaţional de implicare în rezolvarea problemelor internaţionale, cu caracter economic, social, cultural. Exemplu: ONU;
2. organizaţii cu vocaţie restrânsă, la care participarea redusă ca număr de membrii este determinată de criterii geografice sau de natură politică, economică.

Caracteristici comune a organizaţiilor cu vocaţie universală:

• universalitatea: o organizaţie este sau nu cu caracter universal dacă ea este sau nu este, conform statutului său deschisă tuturor statelor. Cu cât membrii efectivi (efectori) se apropie mai mult de universalitatea (univers) statelor membre, cu atât regulile ei se vor impune întregii comunităţii internaţionale şi astfel se pot exclude sau se vor diminua acţiunile dizidente, contrare scopului organizaţiei şi intereselor comunităţii internaţionale în ansamblul său;
• imperativele globalizării: consolidarea dintre stabilitatea, coordonarea şi cooperarea dintre organizaţiile universale a rezultat din imperativele aplicării descoperirilor tehnico-ştiinţifice, interdependenţelor economice şi existenţei unor provocări cărora comunitatea internaţională nu le poate face faţă, decât prin prisma abordărilor globale şi a eforturilor coordonate la scară mondială;
• eterogenitatea: organizaţiile universale cuprind state de dimensiuni diferite, având capacităţi economice, tehnologice sau militare diferite, cu alte cuvinte diferenţe de mărime şi putere ale statelor participante, par să prejudicieze într-o anumită măsură cooperarea internaţională. Cu toate acestea formele instituţionale de luare a deciziilor permit o cooperare strânsă şi eficientă, între statele membre ale organizaţiei, în interiorul acesteia şi prin intermediul ei.

Organizaţiile cu vocaţie restrânsă: au fost cazuri în care acestea s-au constituit în faţa pericolului extinderii comunismului (Comunitatea Economică Europeană) sau împotriva extinderii noeclasicismului (Organizaţia Unitaţii Africane). În general organizaţiile cu vocaţie restrânsă se caracterizează printr-un grad ridicat de omogenitate, deoarece ele cuprind atate având sisteme politice identice, asemănătoare sau compatibile, dar şi o bază economică şi culturală asemănătoare.

Exemple: UE; Asocianţia Latino-Americană de Comerţ Liber (Venezuela, Columbia, Ecuador, Bolivia, Peru); NAFTA (SUA, Canada, Mexic); ASEAN – Asociaţia Naţiunilor din sud-estul Asiei (a intrat în vigoare din 1967, cuprinde: Filipine, Indonezia, Thailanda, Malaezia, Brunei); Piaţa Comună Arabă (Egipt, Iordania, Siria, Iraq, Libia, Sudan); CARICOM – Comunitatea Caraibelor.

 

2. După sfera de acţiune:
3. organizaţii omnifuncţionale: ce au ca obiect de activitate *

Exemplu: ONU

1. organizaţii specializate ce se limitează la o anumită categorie de probleme, adică organizaţii unifuncţionale.

Exemple: instituţiile specializate din sistemul Naţiunilor Unite: UNICEF, UNESCO, Organizaţia Internaţională a Muncii, Organizaţia Internaţională a Sănătăţii, BIRD.

 

3. După reprezentare:
4. organizaţii guvernamentale, în care membrii sunt statele naţionale, iar reprezentanţii acestora vorbesc în numele guvernelor;
5. organizaţii neguvernamentale, la care participă persoane fizice sau juridice ce nu au capacitatea de a implica guvernele.

Exemple: Organizaţia Europeană pentru Controlul Calităţii, Organizaţia Internaţională a Cafelei, Organizaţia Internaţională de Standardizare.

 

4. După natura rapoturilor dintre organizaţie şi statele membre:
5. organizaţii de coordonare/coperare, care respectă integral suveranitatea statelor, organele lor nefiind dotate cu putere de decizie, căutându-se armonizarea punctelor de vedere ale statelor membre şi elaborarea de reguli comune (ONU);
6. organizaţii integraţionaliste, care presupun transfer de competenţe de la stat spre organizaţie (UE).

 

5. După nivelul de dezvoltare economică a ţărilor membre:
6. organizaţii ale ţărilor dezvoltate: G7+Rusia şi OCDE – 24 (29)
7. organizaţii ale ţărilor în dezvoltare: Grupul celor 77

 

6. Geografice:

- organizaţii regionale, subregionale, interregionale (OPEC), CEMN: Albania, Azerbadjan, Armenia, Bulgaria, Coreea, Republica Moldova, România, Rusia, Ucraina (din subregiune în regiune).