După o lungă perioadă de experimentare a unor dictaturi militare care au privit industrializarea ca pe o abordare cu un pronunţat caracter strategic, noile administraţii civile din Brazilia şi Argentina au negociat şi semnat un număr important de acorduri sectoriale în domeniul comercial, financiar, transporturi, hidrotehnic etc., care au favorizat intensificarea cooperării dintre ele. Acordul de cooperare din 1986 s-a semnat în condiţiile în care ambele ţări se confruntau cu serioase dificultăţi ale balanţei de plăţi. În acelaşi timp, ambele puteri economice ale regiunii dispuneau de sectoare industriale puţin competitive în raport cu concurenţa externă.
În 1988, Argentina şi Brazilia au semnat un tratat de integrare, cooperare şi dezvoltare, care prevedea înlăturarea într-o perioadă de 10 ani, a obstacolelor tarifare şi netarifare din comerţul dintre ele şi armonizarea treptată a politicilor economice în vederea formării unei pieţe comune. Considerând că această intenţie a celor două ţări este o oportunitate, alte două ţări, Uruguay şi Paraguay au început negocierile cu Argentina şi Brazilia, pentru ca în anul 1991 să se semneze de către aceste patru ţări Tratatul de Constituire a MERCOSUR – piaţa Comună a Sudului.
Principalele obiective ale acestei grupări au avut în vedere eliminarea barierelor tarifare şi netarifare între ţările membre, asigurarea libertăţii de circulaţie a mărfurilor şi persoanelor, eliminarea asimetriilor existente în domeniul legislaţiei, stabilirea unui tarif vamal comun faţă de terţi şi armonizarea politicilor macroeconomice. Spre deosebire de alte grupări intraregionale, care s-au bazat pe conceptul de substituire a importurilor, MERCOSUR a fost considerat a defini un alt tip de integrare, respectiv a „regionalismului deschis”, care are în vedere un set nediscriminatoriu de stimulente economice în cadrul regiunii şi o marjă relativ redusă de preferinţe care să fie îndreptate împotriva terţilor.
Principalele etape de realizare a obiectivelor stabilite prin tratatul de constituire pot fi rezumate astfel:
- crearea zonei de liber schimb, care s-a realizat până în anul 1994,
- formarea uniunii vamale, care a început în anul 1995 şi care se prevede a se finaliza în 2006. Această perioadă este necesară pentru pregătirea sectoarelor sensibile ale ţărilor membre pentru o competiţie directă[1].
- Realizarea pieţei comune, care va începe după realizarea uniunii vamale, odată cu începerea coordonării politicilor naţionale şi creării unei monede comune.
MERCOSUR, alcătuită din 4 membri fondatori (Brazilia, Argentina, Paraguay şi Uruguay) şi doi membrii asociaţi (Bolivia şi Chile) reprezintă o piaţă de peste 220 mil. De persoane. PIB-ul cumulat depăşeşte 1 trilion $. Este primul bloc comercial din America de Sud şi al patrulea bloc comercial al lumii, după EU, NAFTA şi ASEAN. Între anii 1990-1997, între ţările participante la MERCOSUR s-a intensificat considerabil comerţul, pentru ca apoi să scadă, ajungând în anul 2001 la valoarea de 31 mld. $.
Mercosur deţine 76 % din PIB-ul Americii de Sud, 67 % din producţia industrială şi din comerţul intern, 25 % din comerţul mondial, 62 % din totalul populaţiei Americii de Sud, 59 % din suprafaţa totală.
Chile a semnat în octombrie 1996 cu MERCOSUR, un acord de liber schimb, cu scopul creării unor tarife vamale preferenţiate. Încheierea acestui acord a condus la o impulsionare a relaţiilor comerciale dintre cele două părţi semnatare, importurile Chile din MERCOSUR atingând cifra de 4.5 miliarde USD, respectiv 16 % din totalul importurilor, iar importurile MERCOSUR din Chile, 1.7 miliarde USD, adică 2 % din totalul importurilor. Şi Bolivia a semnat în decembrie 1996 un acord de liber schimb cu MERCOSUR, având ca obiectiv central eliminarea imediată a tarifelor pentru unele produse. Acordul a intrat în vigoare din martie 1997, Bolivia şi MERCOSUR făcând primii paşi spre crearea zonei de liber schimb.
[1] Pentru bunurile de capital, fiecare ţară membră va ajunge la nivelul convenit diferit: Argentina şi Brazilia în 2002, Paraguay şi Uruguay în 2006. Pentru informatică şi telecomunicaţii, tariful comun va fi aplicat din 2006, iar pentru majoritatea produselor, tariful vamal comun faţă de terţi se va înscrie pe grila 20 – 30%, urmând ca, de la caz la caz, să scadă anual în trepte, câte două procente.