Economie

ABA in traducere inseamna Analiza Comportamentala Aplicata si se refera la analiza autismului strict din punct de vedere comportamental. Este o abordare care se bazeaza in principiu si pe factorul practic in care autismul este in fapt o afectiune diagnosticata doar pe baza observatiior de comportament fara o alta cauza biologica.        Din acest punct de vedere comportamentele autiste se impart in doua mari categorii:

1. Comportamente in exces (autostimulare , automutilare , agresivitate , hiperkinetism , comportamente obsesive sau asa numitele stereotipii , ecolalie).
2.   Comportamente deficitare (limbaj , abilitati sociale , abilitati de joaca , abilitati academice si abstractizari , abilitati de autoajutor si autoservire).

            Scopul terapiei este de a descreste comportamentele obsesive si de a creste si modela comportamentele deficiatare.

            Terapia ABA are doua sectiuni si trei etape:

1. Sectiunile se refera la metodele de invatare reprezentand:

         - sectiunea care se refera la programele curente in care copilul este invatat pur si simplu niste lucruri - itemi (in cea mai mare parte aproape mecanic);

         - sectiunea de generalizare, in care aceste lucruri invatate se transpun in viata de zi cu zi si care devin parte a sistemului sau de valori.

2. Etapele se refera la modul cum se pune in practica terapia si sunt urmatoarele:

         - etapa de pretratament, care presupune o schimbare a comportamentului vis-a-vis de copil a familiei si medilui inconjurator, si care nu reprezinta in fapt decat o ajusatre comportamentala a copilului si de preluare a controlului asupra comportamentelor acestuia. In general etapa aceasta este facuta de catre parinti in mediul familial si se refera exclusiv la motivarea copilului sa isi dezvolte anumite abilitati si comportamente si descurajarea lui in a mentine alte comportamente negative;

         - etapa de terapie in sine , care are o serie de programe si inseamna in fapt invatarea copilului o multitudine de cunostinte si dezvoltarea tuturor comportamentelor deficitare , precum si trecerea acestora in generalizare astfel incat copilul sa poata folosi la modul concret ceea ce invata in programele curente;

         - ultima etapa o reprezinta socializarea si incercarea de integrare in comunitate si in scoala a copilului. In general, aceasta etapa apare dupa o anumita perioada de terapie ( sase luni - doi ani), perioada in care copilul a capatat destule abilitati de viata , sociale si de limbaj, astfel incat in momentul in care este integrat intr-o gradinita, scoala sa aiba cat mai putine frustrarii legate de imposibilitatea lui de a se alinia cu ceilalti copii. In aceasta etapa,

copilul se duce la gradinita, scoala cateva ore pe zi insotit de un "shadow"(un terapeut special pregatit), care il ajuta sa se integreze in comunitate , iar in paralel acasa se continua atat programele curente din terapie cat si generalizarea cunostintelor deja invatate. 

            In interventiile comportamentale exista trei modele de invatare care pot fi identificate:

1. a) Conditionarea simpla;
2. b) Conditionarea operationala;
3. c) Invatarea prin observatie.

            Relatia dintre comportamente si mediul inconjurator  este descrisa de principiile conditionarii operationale care are trei componente:

1. Antecedentele - care reprezinta un lucru care s-a intamplat inainte sa apara un anumit comportament la un individ si care ii declanseaza acestuia comportamentul respectiv;
2. Comportamentul in sine pe care un individ il are ca raspuns la antecedent;
3. Consecinta - care reprezinta urmarea pe care respectivul comportament al unui individ il declanseaza ulterior.

            Astfel , fiecare consecinta are un efect asupra unui viitor antecedent, adica daca telefonul suna si nimeni nu raspunde la capatul celelalt al firului , dupa cateva incercari , cel mai probabil se va ignora  telefonul data viitoare cand va suna.

            In mod uzual acesta este tipicul dupa care ne conducem viata si deasemenae este modelul de invatare din mediu. La modul practic si copiii (autisti sau nu) invata dupa acelasi pattern. Singura diferenta relevanta este aceea ca in cazul copiilor normali consecintele pozitive pot fi si consecinte pur sociale, care pe ei ii bucura, pe cand , in cazul copiilor autisti consecintele (intaritorii) pozitive sociale , cel putin in prima faza ,nu inseamna nimic si nu reprezinta o consecinta neaparat pozitiva pentru ce ei nu inteleg ca atare.

            Pentru a folosi aceasta succesiune in modul de invatare a unui copil autist , s-a apelat la o tehnica care se numeste "discrite trial" (DT). DT este la modul concret unitatea de invatare care utilizeaza teoria conditionarii operationale. Aceasta metoda de invatare este foarte des utilizata in cazurile copiilor cu autism si alte dizabilitati de invatare. DT relationeaza direct cu conditiile de operare descrise mai sus si se compune din:

            Prin prisma ultimelor adausuri la terapii , asa numitele aversive tind sa fie folosite din ce in ce mai putin , urmarindu-se renuntarea la ele aproape in totalitate , dar sunt momente in care anumite doze de aversive sunt foarte eficiente.

             Utilizand modelul DT de invatare vor fi posibile urmatoarele:

                       -comportamentele pot fi schimbate si manipulate lucrand intr-un mod sistematic;

                       -copilului ii poate fi foarte clar ceea ce se urmareste  si ceea ce se asteapta de la el, astfel incat frustrarea si momentele de deruta vor fi din ce in ce mai rare;

                       -consistenta si directia tuturor celor care intra in contact cu copilul si au valente de profesori pentru acesta poate fi aranjata astfel incat sa fie aceeasi pentru toti si astfel , copilul sa beneficieze cat mai mult;

                       -colectarea de date ,astfel incat se va putea tine evidenta a ceea ce face si care sunt evolutiile copilului;

                       -progresele copilului sunt simplu de urmarit si de asemenea carentele unde trebuie mai mult lucrat ies in evidenta.

Componentele "discrete trial" 

1. SD (discriminative stimulus) sau cerinta

            -Reprezinta instructiunea sau intrebarea adresata copilului (de exemplu :"Ce este?"        

             -Este semnalul adresat copilului ca un raspuns este asteptat si ca premiul sau intaritorul este disponibil;

            -Trebuie dat cu voce mai ferma, cu o tonalitate mai inalta si mai autoritar decat vorbirea in mod uzual;

            -Nu trebuie adaugate alte cuvinte in momentul in care se da SD-ul. Tendinta oricarui profesor (mai ales in cazul copiilor normali ) va fi sa adauge in fata SD-ului si numele copilului , sau cuvinte de genul "te rog" etc. Pentru un copil autist SD-urile putin schimbate sunt total diferite intre ele , iar schimbarea formei cerintei se va face in etapa de generalizare;

            -Un SD nu trebuie niciodata repetat pana ce "discrete trial"-ul nu s-a incheiat. Acest lucru inseamna ca cerinta nu va fi repetata de mai multe ori in speranta ca la un moment dat copilul va fi atent la noi si va raspunde la o intrebare sau va executa o cerinta pe care i-am repetat-o de , sa spunem 10 ori; ceea ce se urmareste este ca raspunsul copilului sa vina inca de la prima cerinta (ex. SD : "Ce este?"-raspuns: copilul tace-consecinta: "Nu!", dupa care repet  SD-ul );

             -SD-ul trebuie stabilit dinainte si orice parinte sau terapeut trebuie sa foloseasca identic acelasi SD pentru aceeasi sarcina (bineinteles cu exceptia generalizarii , unde copilul invata ca mai multe SD-uri inseamna acelasi lucru, iar el va gasi elementul comun ).

2.Raspunsul , actiunea sau comportamentul copilului

            - Este feet-back-ul asteptat de la copil ca raspuns la SD, si trebuie intotdeauna sa fie precedat de SD si intotdeauna urmat de o consecinta.

            - Raspunsul corect la un SD este stabilit dinainte de catre cei care formeaza echipa de terapie a copilului (intotdeauna si familia copilului). Astfel , se va accepta ca raspuns corect acela pe care echipa considera ca subiectul il poate da.

            - Copilul are la dispozitie pana in 6-8 secunde ca sa raspunda. Daca raspunsul nu s-a incadrat in acest interval nu se va lua in considerare ca fiind corect si se va inchide DT-ul (discrete trial) si se va repeta SD.

            - Nu trebuie aprobat nici un alt comportament in timpul in care trebuie dat raspunsul (de exemplu: comportamentele isterice sau autostimulatoare, care chiar daca sunt insotite de un raspuns corect , acesta nu va fii acceptat).

3. Reinforcing stimulus (consecinta pozitiva).

            - Reprezinta intaritorul pozitiv care se va aplica copilului atunci cand acesta va da un raspuns corect si poate fi un premiu de orice fel. In cele mai mult cazuri , la copiii autisti este foarte greu , mai ales la inceput , de asociat un premiu social ca o consecinta pozitiva si atunci se recurge la un premiu material (mancare sau bautura) sau premiu fizic (gadilaturi , joaca sau orice ii face placere copulului). Intaritorul pozitiv material , poate fi compus din o bomboana tic-tac taiata in patru sau opt bucati , un chips rupt in ,n' bucati , etc. Reinforcementul este un lucru extrem de important deoarece este "motorul" si motivatia copilului de a invata lucruri noi, mai ales in stadiile de inceput ale programului , atunci cand el nu este motivat prin insasi dorinta de a invata lucruri noi. Ulterior copilul se automotiveaza prin lucrurile pe care le invata si deasemenea devine din ce in ce mai dornic inclusiv de consecinte pozitive sociale (de ex: de a fii aplaudat , de a i se spune "bravo" , de a  i se zambi , de a se juca cu cineva , sau a fii luat in seama).

            - Reinforcementul urmeaza imediat dupa un raspuns corect. Nu trebuie sa existe nici o intarziere in a oferi copilului premiul, mai ales in fazele incipiente ale programului.

            - Astfel , aceste premii vor avea ca si consecinta imediata intarirea unui anumit comportament si copilul va fii incurajat sa raspunda cat mai corect , si deasemenea , un anumit comportament de dorit pozitiv va fi i astfel incurajat sa apara cat mai des. 

            - Este la fel de important ca un premiu stabilit pentru lectii sau din cadrul programului in general sa nu fie folosit decat in cadrul unui "discrite trial" pentru a mentine motivarea cat mai mare pentru premiul respectiv si a nu crea artificial o "satietate" pentru un anumit premiu.

            - La fel, este foarte important a avea in minte faptul ca fiecare copil este diferit si ca reiforcementurile sau premiile nu sunt aceleasi la fiecare copil; ceea ce ii place fiecarui copil in parte trebuie stabilit in functie de fiecare situatie particulara , si de preferintele fiecaruia.

            - Ceea ce mai trebuie luat in considerare in cazul intaritorului pozitiv este ca trebuie gasite premii astfel incat sa fie simplu de administrat , si care sa fie destul de rapide (sa se termine repede), astfel incat timpul din momentul in care este dat premiul si urmatorul SD sa nu depaseasca 8-10 secunde maximum.

            - De ficare data cand este oferit un intaritor material sau fizic trebuie oferit si un intaritor verbal, social (de ex: "bravo" , "foarte bine" , sau orice alceva de acest gen) , astfel incat la un moment dat copilul sa asocieze orice "bravo", sau alte premii sau aprecieri sociale , cu mandria de a fii facut un lucru bun. Acest lucru este necesar din mai multe motivatii, printre care: in viata reala nimeni nu ii va oferi un premiu material pentru un raspuns corect , dar totusi , el va trebui sa stie cand a raspons corect; o a doua motivatie este ca pe masura ce programul se deruleaza se va renunta incet la reinforcementurile materiale si se vor accentua cele sociale. Un amanunt important este faptul ca reinforcementul verbal trebuie spus cu o alta tonalitate decat cea folosita la SD, astfel incat copilul sa faca diferenta; la reinforcementul verbal se va folosi o tonalitate teatrala si o voce extrem de fericita si inalta.

            - Reinforcementul material nu trebuie dat in cantitati mari , pentru ca , desi o bucata mai mare poate crea o satisfactie mai mare a copilului , pericolul de satietate pentru premiul respectiv si pierderea motivatiei sunt aproape certe.

- Din aceeasi cauza a motivatiei reinforcementurile trebuie sa nu fie de un singur fel , astfel incat pe parcursul zilei sa se foloseasca in mod preferential (de catre copil) cel putin 4-5 feluri de premii ( tic-tac , chipsuri, napolitane, sticksuri, suc, gadilaturi, o carte cu imagini etc.).

            - Existe mai multe tipuri de intaritori :

1. a) Dupa tipul de comportament la care se aplica intaritorul:
2. Pozitive - folosite pentru a intari un anumit comportament pozitiv si a mari frecventa aparitiei acestora;
3. Negative - pentru a scadea frecventa aparitiei unui comportament nedorit;
4. b) Dupa tipul de intaritor:
5. Principali - reinforcementurile materiale , la inceput;
6. Secundari - cum sunt reinforcementurile verbale , sociale , la inceput.

       Cel mai des folosit intaritor negativ este cuvantul "NU" , astfel incat sa se creeze o consecinta negativa din care copilul va putea sa inteleaga dezaprobarea comportamentului , fara a fi nevoie sa se recurga la intaritorii negativi materiali (asa numitele aversive). Acest "NU" , spus cu voce tare se va folosi imediat ce copilul da un raspuns incorect , sau nu va da nici un fel de raspuns. De asemenea , se va folosi doar in momentul in care pentru o anumita cerinta este sigur faptul ca subiectul poate raspunde si stie raspunsul.

            Folosind "NU" il ajutam pe copil sa faca diferenta intre raspunsurile corecte si cele incorecte , si deasemenea ii va face pe toti cei care intra in contact cu copilul sa fie consecventi in atitudinea lor vis-a-vis de copil, si il va ajuta pe acesta sa isi creeze comportamentul optim , sa discearna intre corect si incorect.

            "NU-ul" trebuie spus tare si cu o voce neutra , cu foarte mult calm astfel incat copilul sa nu se sperie , ci doar sa stie ca nu poate primi premiul pentru ca raspunsul a fost unul gresit.

            Folosirea intaritorilor pozitivi si negativi este foarte importanta pentru ca stau la baza functionarii terapiei si a evolutiei copilului. Ajustarea lor trebuie facuta in permanenta astfel incat sa ramana din punct de vedere motivational la fel de importante pentru copil.

            Terapia incepe cu o perioada de cateva saptamani de pretratament in  care nu exista un program concret de lucru , nu exista sittinguri (lectie fara intrerupere,

situata intre pauze) si aproape totul este la "liber". Ideea pretratamentului este aceea de a-l invata pe copil ca exista consecinte placute si mai putin placute si de a prelua controlul asupra lui (de a-l face pe copil sa inteleaga ca are obligatia de a da un raspuns la fiecare SD dat , si in functie de acesta va primi un intaritor - este o disciplinare rutiniara la care copilul cedeaza mai repede sau mai usor , in functie de personalitatea fiecaruia). Cu siguranta cei mai importanti oameni din cadrul pretratamentului sunt parintii si familia copilului, deoarece ei sunt cei care trebuie sa isi modifice complet comportamentul lor fata de copil. Dupa un timp scurt de la schimbarea atitudinii copiii vor reactiona la aceasta si isi vor adapta si ei comportamentul.

            Expresia "a prelua controlul" asupra copilului poate parea dura , iar unii parinti vor avea tendinta de a spune ca deja copilul lor face acele lucruri, dar poate ca nu il va face decat uneori si doar atunci cand va dori. Targetul este ca si copilul sa "execute" imediat ce i s-a dat o comanda , iar acesta nu este "dresaj" , ci un lucru necesar (chiar daca ambele au la baza aceleasi principii de invatare). Invatarea in prima faza , asa cum am mai precizat , este mecanica dupa principiul intaririi comportamentelor.

            Atat parintii , cat si terapeutii care au lucrat mai mult timp cu acelasi subiect ajung  la un moment dat sa intuiasca dorintele si nevoile copilului , doar din cateva semne , si deci , ii pot oferi copilului ce isi doreste , fara ca acesta sa mai fie nevoit sa comunice , si deci se evita frustrarea care provine din neobtinerea lucrului dorit. Insa , aceasta nu este o solutie pentru ca se doreste obtinerea independentei subiectului , in vederea unei vieti viitoare intr-un regim normel. Acest lucru nu se poate obtine decat exploatand nevoile si orice lucru dorit , pentru care copilul nevoit de circumstante se vede in situatia de a face un efort suplimentar pentru satisfactie. In acest fel copilul este stimulat sa invete, obligat sa acorde atentie mediului , si sa treaca treptat peste barierele autiste.

            Parintele este tentat de cele mai multe ori sa ajute copilul de fiecare data , opturand o cale de comunicare care poate fii deschisa dintr-o motivatie mare (ex: atunci cand copilului ii este foarte sete , si implicit receptiv la mediu dintr-o cauza obiectiva , va incerca  pe cai diferite sa isi satisfca nevoia , fiind dispus sa incerce o

verbalizare sau sa execute o comanda pentru aceasta). Daca va obtine cu usurinta tot ceea ce isi va dori , atunci nu va depune nici un efort , si deci , va stagna sau involua.

            In preterapie tot comportamentul fata de copil trebuie sa fie unul in care sa se ceara in permanenta ceva in schimbul ajutorului dat. De exemplu: copilul vine si isi ia de mana mama si o duce la chiuveta sa ii dea apa, in schimb mama ii cere sa spuna cuvantul "apa" , ajutand-ul pentru aceasta , sau sa ii dea un obiect de pe masa , ajutand-ul fizic sa il dea. Dupa ce a executat comanda i se da un pic de apa , iar schimbul continua de inca 3-4 ori , a cincea oara cerand-ui sa execute fara ajutor , daca acesta raspunde cu un comportament pozitiv primeste apa , daca nu , nu o va primi.

            Parintele trebuie sa fie pregatit si sa reactioneze obiectiv la protestele si tipetele copilului , care nu va primi apa, sau din cauza revoltei in a fii controlat , dominat. Nu trebuie sa se cedeze , indiferent de reactia copilului sau de durata ei , lipsa de consecventa in comportamentul parintelui avand repercursiuni asupra raspunsului asteptat.

            Revenind la "prompting"(ajutorul dat copilului pentru indeplinirea sarcinii) vom aminti tipurile acestuia in functie de tipul de sarcina care se doreste a fii invatata; astfel vom avea :

            1) PROMPT FIZIC, care se face in general cu mana terapeutului peste mana pacientului, astfel indeplinindu-se sarcina ceruta dar si o demonstratie a modului in care este posibil acest lucru;

            2) PROMPTUL DEMONSTRATIV SAU DE IMITATIE, este atunci cand se executa sarcina ceruta in fata pacientului, fiind un model pentru acesta. Acesta este posibil numai atunci cand subiectul a invatat ce est aceea imitatie, iar cel mai simplu mod de a-l invata imitatia este lucrul in tandem: cel care da comanda executa si sarcina in fata copilului, iar o alta persoana va sta in spatele pacientului si il va ajuta fizic sa execute ceea ce i se cere;

            3) PROMPTUL POZITIONAL, care se foloseste in special la inceputurile programelor si mai ales la inceputul terapiei si se refera la faptul ca obiectul care se cere invatat sau trebuie manipulat se afla foarte aproape si in campul vizual al subiectului (la indemana acestuia );

            4) PROMPTUL ,AJUTORUL IN LEGATURA CU O CUNOSTINTA DEJA AVUTA, spre exemplu la programul de "Expressive Colours"(culori in expresiv-subiectul trebuie sa demonstreze in final ca stie sa denumeasca culorile dupa ce a invatat sa le recunoasca si sa le indice la cerere in programul de "Receptiv Colours") ,i se poate cere inainte sa denumeasca culoarea respectiva sa o arate cu cerinta gen "Arata culoarea rosu!", astfel copilului i se sugereaza raspunsul, dupa care i se da cerinta imediat de "Ce culoare este?" cu raspunsul  "Rosu.";

            5) PROMPTUL VERBAL, care are mai multe caracteristici si mai multe moduri de utilizare. In principiu , se va folosi cel mai des, la fel ca si pe cel fizic si mai ales odata cu introducerea programelor expresive, cu verbalizarea subiectului (de exemplu : cerinta-"Ce culoare este?", dupa care tot terapeutul ca raspunde aproape imediat-"Rosu",sau cu o alta cerinta gen "Spune rosu!". Alt tip de ajutor verbal este cel care contine indicatii cu ajutorul carora pacientul va indeplini sarcina (de exemplu la programul de "Puzzle", copilului i se pot oferi sugestii prin expresii pe care el in mod sigur trebuie sa le inteleaga gen : "Roteste!", "Cate una!", "Alta!" sau "Impinge!"etc. in functi de capacitatea copilului de a intelege. Ultimul tip de ajutor verbal se va folosi cu grija si nu prea des pentru a nu-i crea dependenta de acesta, si subiectul sa astepte ajutorul pentru a indeplini cerinta;

            6) PROMPTUL DAT DE INFLEXIUNEA VERBALA si se refera la faptul ca atunci cand se da SD-ul (cerinta) se pune accent pe un anumit cuvant din propozitie(de exemplu: "Arata cana MARE!") sau pe anumite litere sau sunete la programele de verbalizare pentru o mai buna pronuntie sau pentru a face o mai buna distinctie dintre cuvinte omonime sau asemanatoare pe care copilul le poate confunda.

            Mai exista o multitudine de prompturi,cum ar fii gesturile precum aratat cu degetul sau indicii cu capul sau privirea etc. in functie de tipurile programelor, de abilitatile subiectului si de imaginatia psihoterapeutului.

5          Promptingul se foloseste atunci cand se introduce o sarcina noua sau un obiect nou pentru pacient si de asemenea pentru fiecare situatie noua ,in general. In acest caz procedeul se numeste "mass prompting" si se foloseste ajutorul de mai multe ori, unul dupa altul (poate fi si de 8-9 ori la rand sau mai mult).

            In general, un prompt se face imediat ce s-a formulat SD-ul sau in acelasi timp cu formularea acestuia (nu exista timp mort intre acestea). Cand un raspuns la o cerinta a fost ajutat (cu prompt) de mai multe ori, nu se renunta brusc la acesta ,ci se foloseste "pierderea de prompt"("fading prompt"), adica subtilizarea treptata, scaderea intensitatii acestuia.

            O alta regula deosebit de importanta se numeste "Nu-Nu-Prompt" si se refera la momentul cand se foloseste promptul dupa ce sarcina a fost introdusa cu "mass-prompting" . Atunci cand sarcina se considera masterata (stiuta de catre subiect in proportie de 90%-100% ) iar copilul nu o executa (motivul pentru care acesta nu o face nu este important decat daca este vorba de o suferinta fizica) se foloseste consecinta negateva "Nu" de doua ori,unde in prealabil s-au dat cate un SD inaintea fiecarei consecinte si apoi se foloseste promptul o data (pacientul nu trebuie niciodata sa aiba mai mult de doua raspunsuri incorecte,dupa acestea trebuie ajutat). Dupa ajutorul dat in "Nu-Nu-Prompt"se reia procedeul, si daca ciclul se repeta de prea multe ori se reintroduce sarcina cu "mass-prompting".

            O sarcina se considera masterata, invatata daca copilul reuseste sa raspunda corect la patru sau cinci din cinci SD-uri in sedinte de lectii diferite, la cateva ore distanta una de cealalta si de asemenea facute cu persoane diferite. 

            Una dintre cele mai importante tehnici in ABA este "shapeing"(modelarea) sau invatarea prin modelare si este folosita de obicei atunci cand trebuie invatate anumite comportamente care ar putea sa nu apara niciodata de la sine si nu au cum sa fie "intarite" si de asemenea nu au cum sa fie ajutate cu prompt simplu. Metoda este folosita mai ales in cazul invatarii limbajului de catre copii care nu stapanesc limbajul, sau nu vorbesc deloc. Prin "shapeing" se va premia orice raspuns similar cu raspunsul asteptat, dorit (chiar daca este foarte departe de acesta) si se tinde ca in timp sa se obtina din ce in ce mai mult. De exemplu: se incearca sa se invete cuvantul "apa"; se da SD-ul "Spune apa!",raspunsul : "aaaahhhhhh" si se premiaza pentru ca a facut un efort mare si este cea mai buna forma pe care o poate in momentul respectiv; a doua zi la acelasi SD poate va raspunde cu "aaahhh"; ulterior va putea probabil sa spuna un "aaap" care va fii obligatoriu foarte bine intarit. Dupa ce stim ca el poate sa spuna "aaap" nu va mai fii premiat pentru nici o alta forma mai slaba decat aceasta. In timp, dupa mai multe forme mai bune si mai putin bune cu multe incurajari si insistente el ajunge la forma finala "apa" si nu va mai primi premiu, intaritor decat pentru aceasta.

            Alta tehnica la fel de importanta este cea de "chaining"( inlantuire) si este folosita de asemenea pentru invatarea de comportamente care nu ar aparea de la sine ,si tocmai de aceea este foarte greu sa le maresti frecventa. In general inlantuirea este folosita pentru comportamente care presupun o imposibilitate de prompting deoarece sarcina dureaza prea mult sau este complexa. Sarcina este separata in sarcini mai mici in care il poti ghida pe copil si ajuta sa le duca la bun sfarsit cu prompting.

            Spre exemplu o sarcina la care se aplica chaining este "spalatul pe maini", care presupune: sa-si suflece manecile, sa dea drumul la apa, sa-si puna mainile sub apa si sa le ude, dupa care sa ia sapunul si sa-si dea cu sapun pe maini si sa puna sapunul la loc, sa puna mainile sub apa si sa le frece, apoi sa inchida apa si sa ia prosopul si sa se stearga pe maini, dupa care sa puna prosopul la loc. Va trebui ca subiectul sa fie invatat cate o sarcina la doua zile si sa fie premiat pentru fiecare in parte.