Un flux turistic este reprezentat de „un număr de persoane care circulă între un bazin de cerere şi unul de ofertă” turistică[1], iar modul de formare şi amploarea acestuia sunt condiţionate de caracteristicile celor două bazine, precum şi de o serie de factori, de o mare diversitate, care determină intensitatea şi structura circulaţiei turistice internaţionale.
Privit din această perspectivă, turismul internaţional poate fi considerat a fi totalitatea fluxurilor ce iau naştere între ţările sau regiunile emiţătoare şi cele receptoare de turişti[2].
Dacă turismul emiţător este concentrat într-un număr redus de ţări ale lumii, având economii dezvoltate şi, în mod corespunzător, locuitori ale căror venituri sunt suficient de mari pentru a-şi permite să cumpere produse turistice, ţările receptoare de turişti sunt cu mult mai numeroase, cuprinzând atât ţări cu economie dezvoltată, cât şi ţări în curs de dezvoltare.
Bazinele de cerere turistică se află, deci, în principal, în ţările dezvoltate, din punct de vedere economic, unde trăiesc persoane cu venituri ridicate, care îşi pot permite să plătească preţul unor călătorii internaţionale. Aceste ţări se mai numesc şi importatoare de turism (de servicii turistice), deoarece călătoriile rezidenţilor în alte ţări presupun efectuarea de cheltuieli valutare, în mod similar cumpărării de bunuri din import.
Bazinele de ofertă turistică se află în zonele unde există atracţii turistice (naturale şi antropice) deosebite, iar ţările unde se află locurile respective sunt considerate exportatoare de servicii turistice, acestea beneficiind de încasări valutare din vânzarea prestaţiilor turistice, ca urmare a cheltuielilor realizate, în ţările respective, de către turiştii străini care le vizitează.
Principalele motive ale călătoriilor internaţionale:
- oferta de vacanţe limitată a ţărilor emiţătoare;
- inaccesibilitatea unor produse turistice, fie din cauza preţurilor ridicate, fie datorită unei valorificări mai bune, la export, a produselor respective;
- absenţa unor produse turistice (ex. condiţii cură helio-marină, condiţii pentru practicarea sporturilor de iarnă, etc);
- cererea pentru produse turistice specifice, unicat (ex. Acropole, piramidele egiptene, Colosseumul,…)
Literatura de specialitate şi statisticile OMT disting la nivel global trei mari bazine care concentrează majoritatea fluxurilor în turismul internaţional, astfel:
- Bazinul mediteranean deţine primul loc cu circa 80 de milioane de intrări turistice internaţionale anuale datorită excepţionalei concentrări şi diversităţi a ofertei şi a accesului facil îndeosebi în zona nord-europeană. Pe lângă triunghiul de bază Spania- Franţa- Italia, acest bazin conţine şi fluxurile părţii sale orientale din Grecia spre Israel, insulele din zona Baleare-Cipru ca şi coastele meridionale din Egipt şi Maroc.
- Bazinul Asia-Pacific, deşi afirmat mai târziu s-a remarcat prin dinamism susţinut. Concentrează un flux anual de sosiri de 40 milioane, cea ce semnifică jumătate din fluxul bazinului mediteranean şi cu puţin peste fluxul sosirilor cumulate pe ansamblul Europei de Est (38 milioane sosiri - media anuală).
- Bazinul Caraibe cuprinde majoritatea fluxurilor turistice internaţionale dinspre America de Nord înspre zona Bahamas - Trinidad Tobago şi coastele Americii Centrale care se cifrează la 12 milioane sosiri anuale.
[1] Cristureanu, Cristiana, Economia şi politica turismului internaţional, Editura ABEONA, Bucureşti, 1992, p. 81
[2] Minciu, Rodica, op. cit., p. 57