Multitudinea starilor mediului cu care întreprinderea urmeaza a se confrunta, alaturi de marea varietate de niveluri si structuri pe care o poate descrie sinergia întreprinderii, conduc la o extrem de larga diversitate a strategiilor de piata adoptate. Analiza tipologica a acestor variante, prin utilizarea unor criterii de grupare si clasificare, ramâne singura modalitate de examinare a multimii strategiilor de piata si de identificare a celor mai importante variante întâlnite în practica.
In desfasurarea unei analize se poate porni, în primul rând, de la faptul ca strategia de piata se înfatiseaza sub forma unor reactii ale întreprinderii la fizionomia si dinamica mediului. Aceste relatii strategice pot fi de doua feluri: reactii care conduc în mod nemijlocit la modificarea raportului existent între întreprindere si mediu si reactii care presupun modificari de natura interna a întreprinderii, cu efecte indirecte asupra relatiei sale cu mediul ambiant.
În al doilea rând, unul din factorii exogeni cei mai importanti, în functie de care trebuie conceputa strategia de piata a întreprinderii îl reprezinta modul de manifestare a cererii de marfuri sau servicii.
In al treilea rând, strategia pe care o întreprindere o adopta se poate diferentia si dupa comportamentul acesteia în conformitate cu dinamica mediului. Din acest punct de vedere exista trei alternative de comportament: pasiv (adaptiv), anticipativ si activ (inovator). Comportamentul pasiv presupune ca întreprinderea sa-si adapteze strategia la schimbarile intervenite în mediul ambiant, fara a influenta asupra acestuia. In cazul comportamentului anticipativ, întreprinderea prevede modificarile mediului si cauta, prin masuri adecvate, sa-si corecteze strategia înainte ca aceste schimbari sa devina realitate. In sfârsit, comportamentul activ presupune cunoasterea permanenta a modificarilor în perspectiva ale mediului ambiant, depistarea oportunitatilor si influentarea evolutiei acestuia printr-un proces continuu de inovare; o astfel de strategie este considerata adecvata mai ales în sectoarele cu înalt nivel de dezvoltare tehnologica si cu produse brevetabile.
In al patrulea rând, o deosebita importanta practica reprezentarea interactiunea strategie - segmentare, respectiv diferentierea strategiei în functie de atitudinea întreprinderii fata de structurile pietei. Principalele tipuri de strategie rezultate denumite alternative de pozitie, sunt urmatoarele: strategie nediferentiata, strategie diferentiata si strategie concentrata.
In al cincilea rând, în adoptarea strategiei sale de piata întreprinderea are de ales, în sfârsit, între diferite alternative de dezvoltare. Acestea pot fi definite plecând de la elementele de baza ale vectorului de crestere. Astfel, daca se considera toate directiile de dezvoltare în corelatie cu situatia actuala a produselor si pietelor întreprinderii, se obtine un larg evantai de strategii posibile, având urmatorul continut:
- strategia de penetrare a pietei presupune îmbunatatirea pozitiei pe pietele actuale în conditiile oferirii, în continuare, a acelorasi produse. Aceasta îmbunatatire se poate realiza prin cresterea eficientei actiunilor de marketing, în special a celor de distributie si de promovare; prin astfel de actiuni, cumparatorii actuali pot fi influentati în sporirea calitatilor consumate, în folosirea mai frecventa a produsului, în înlocuirea lui la termene mai scurte etc.
- strategia de dezvoltare a pietei orienteaza spre gasirea unor noi segmente de cumparatori care sa-i solicite produsele actuale carora urmeaza sa le dea utilizari noi;
- strategia de reformulare conduce la îmbunatatiri ale produselor cu scopul de a spori vânzarile pe pietele actuale;
- strategia de extindere a pietei are în vedere modificari ale actualelor produse si introducerea acestora noi pe pietele de desfacere;
- strategia de înlocuire vizeaza lansarea pe aceleasi piete a unor sortimente noi, îmbunatatite, ale unui produs, realizate pe baza unor tehnologii asemanatoare cu cele ale produsului initial;
- strategia diferentierii produselor si segmentarii pietei este conceputa cu scopul de a dezvolta noi variante sortimentale ale unui produs si a le lansa pe piata în vederea satisfacerii anumitor segmente ale acesteia;
- strategia extinderii liniei produselor urmareste dezvoltarea de noi produse care au la baza tehnologii înrudite cu cele existente si sunt destinate acelorasi segmente de piata;
- strategia diversificarii concentrice presupune atragerea de noi segmente de cumparatori, adaugând variante noi în linia actuala de produse;
- strategia diversificarii orizontale consta în dezvoltarea de noi produse prin utilizarea unor tehnologii diferite de cele actuale si care sunt destinate acelorasi segmente de piata;
- strategia diversificarii laterale reprezinta alternativa care conduce întreprinderea spre realizarea de produse noi, care nu au legatura cu actualele produse, nici din punct de vedere tehnologic, nici din cel al segmentelor de piata carora le sunt destinate.
Din multitudinea de alternative strategice, întreprinderea va trebui sa aleaga varianta care permite luarea în considerare în cel mai înalt grad a actiunii factorilor de natura endogena si exogena. Totodata, este necesar sa existe o concordanta deplina între strategia de piata elaborata si toate celelalte elemente ale politicii de marketing, astfel ca sa asigure participarea eficienta a întreprinderii în cadrul pietei.