Preţul unui produs este dependent de preţul factorilor de producţie care concură la obţinerea sa şi de preţul produselor similare cu aceeaşi destinaţie cu care se află în raporturi de proporţionalitate.
Corelarea preţurilor este operaţiunea de determinare a nivelului şi raportului dintre preţurile nominale ale produselor şi serviciilor în funcţie de valoarea de întrebuinţare, costul de producţie şi raportul cerere-ofertă.
Corelarea preţurilor trebuie privită în dublă accepţiune:
- ca operaţiune prin care se urmăreşte elaborarea propunerilor de preţuri având în vedere preţurile produselor similare;
- c a cerinţă de asigurare a desfacerii normale a produselor respectând corelaţiile necesare din interiorul preţurilor şi dintre preţuri, corelaţii care să exprime cât mai real raporturile dintre valorile de întrebuinţare şi costurile de fabricaţie.
Modificarea preţului unui anumit produs antrenează nu numai modificarea cererii pentru produsul respectiv, ci şi modificarea cererii şi preţului altor produse cu aceleaşi întrebuinţări.
Corelarea preţurilor presupune:
- compararea produselor noi cu produsele similare;
- compararea valorilor lor de întrebuinţare;
◊ delimitarea sporului de performanţă adus de produsele noi (noutate reală);
◊ compararea costurilor de producţie. Metodele de corelare au la bază:
o costuri (antecalculaţie de preţ);
o serii de preţuri (costograme);
o baremuri de preţuri şi normative de calcul;
o parametri tehnico-funcţionali şi de agregare.
Stabilirea propunerilor de preţ prin corelare implică două etape principale:
- tehnică - determinarea nivelului şi proporţiilor dintre preţurile produselor noi şi cele ale produselor alese ca bază de corelare (produse etalon);
- analiza modului în care preţurile rezultate din calculul tehnic asigură eficienţa economică a produsului, aspectele principale pe care le vizează fiind următoarele:
- preţul estimat asigură recuperarea costurilor şi o rentabilitate stimulativă pentru producător;
- preţul este justificat în raport cu necesităţile pe care le satisface noul produs;
- trebuie avută în vedere măsura în care se asigură o valorificare raţională a materiilor prime şi gradul de utilizare a materialelor recuperabile;
- trebuie să se asigure competitivitatea pe pieţele externe şi corelarea cu produsele din exterior pentru produsele exportabile.
un produs etalon trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii tehnico-economice:
- să aibă valoare de întrebuinţare (caracteristici tehnico-funcţionale) cât mai apropiată de cea a produsului nou;
- să facă parte din aceeaşi grupă în care urmează să se încadreze produsul nou;
- caracterul producţiei etalon să concorde cu producţia produsului nou (în cazul produselor noi cu caracter de unicat, etalonul de comparare trebuie să fie un produs executat tot ca unicat);
- să fie solicitat pe piaţă;
- să aibă preţ legal, care să nu determine pierderi, respectiv să nu fie stabilit pe baza unor criterii derogatorii de la metodologia obişnuită şi să fie în raport corespunzător cu preţurile produselor din aceeaşi grupă (dacă este cazul);
□ când este vorba de produse exportabile, etalonul trebuie să facă parte din categoria produselor de vârf de pe piaţa externă.