Statul este unul dintre participanţii la activitatea economică în cazul unei economii de piaţă şi poate influenţa economia prin resursele sale financiare.
Politica cheltuielilor publice foloseşte ca pârghii:
- achiziţiile
- comenzile de stat
- investiţiile
Achiziţiile, comenzile de stat şi investiţiile, sunt folosite în cadrul politicii cheltuielilor publice în mod diferenţiat în funcţie de activitatea economică. Achiziţiile şi comenzile sporesc în mod substanţial, în perioadele de depresiune economică producând astfel o cerere, care se repercutează prin efectul ei propagat, asupra tuturor agenţilor economici, ceea ce sporeşte veniturile şi astfel cererea generală. Investiţiile pe care le face statul sunt şi ele diferenţiate în funcţie de domeniul de aplicaţie. Pentru că, în faza de depresiune economică oferta prevalează, aceste investiţii se fac în domenii care nu produc bunuri materiale: construcţii de interes public, autostrăzi, aşezăminte cu caracter social şi cultural etc. Pentru executarea lucrărilor de acest gen se angajează muncitori care primesc salarii, ceea ce reprezintă un impuls în direcţia cererii, respectiv comenzi pentru alte activităţi economice producătoare de bunuri şi servicii. Simultan cu aceste investiţii în obiective de interes public se fac investiţii şi în întreprinderi pe care le administrează statul (fiind în proprietatea statului). Aceste investiţii vizează retehnologizarea unităţilor producătoare de energie electrică, de transport, telecomunicaţii, precum activitatea din alte domenii strict productive. Evident că aceste investiţii reprezintă o sursă de comenzi pentru agenţii economici privaţi, producători de instalaţii, utilaje etc., care la rândul lor lansează comenzi celor ce produc materiile prime şi energie etc. Toate aceste comenzi înseamnă locuri de muncă, deci salarii, deci cerere.
Cunoscând acest mecanism apare absolut normal ca în condiţiile de boom economic, adică de expansiune economică, achiziţiile, comenzile şi investiţiile de stat să fie reduse şi chiar oprite, în funcţie de situaţiile concrete care variază de la ţară la ţară.
Politicile de cheltuieli publice şi politicile fiscale sunt politici dirijate deoarece sunt elaborate şi implementate de către stat.