Pin It

Teoriile privind factorii de formare a valorii mărfurilor şi a preţurilor sunt:

  1. Teoria valorii-muncă - economia politică clasică consideră că valoarea mărfurilor utile (utilitatea este esenţială pentru valoarea de schimb) este determinată de cantitatea de muncă necesară pentru obţinerea lor şi de raritatea lor. Mărimea valorii mărfii este determinată de timpul de muncă socialmente necesar pentru crearea bunurilor.
  2. Teoria utilităţii marginale - valoarea (preţul) mărfurilor este determinată de utilitatea marginală, mărimea valorii este dată de raritatea lor, pe baza legii cererii şi ofertei (cererea este o funcţie de utilitate - utilitatea determină cererea şi preţurile de cerere, oferta este o funcţie de raritate).

Conform acestei teorii, valoarea unei mărfi creşte cu creşterea utilităţii ultimei unităţi consumate din acea marfă. În formarea preţurilor participă utilitatea şi costul de producţie (în care se manifestă caracterul limitat, raritatea factorilor de producţie), care determină oferta şi preţul ofertei.

 

Preţurile şi productivitatea muncii

 

Conform legii valorii, mărfurile se vând şi se cumpără la valoarea lor, determinată de utilitatea marginală şi costul de producţie, care determină cererea şi oferta. Preţurile se stabilesc pe piaţă prin negociere pe baza raportului cerere-ofertă.

Cantitatea de muncă necesară pentru obţinerea unei mărfi se modifică cu productivitatea muncii. Creşterea productivităţii atrage scăderea volumului de muncă cheltuit pe produs şi determină modificări nu numai în mărimea valorii pe unitatea de produs, ci şi în structura ei (cheltuieli materiale, cheltuieli cu munca vie etc.).

 

În funcţie de modalitatea de creştere a productivităţii (introducerea progresului tehnic, organizarea producţiei şi a muncii, îmbunătăţirea calificării, factori sociali, psihologici, naturali) se modifică şi structura valorii mărfurilor. În general, scade nivelul cheltuielilor cu munca vie în timp ce nivelul cheltuielilor materiale pe produs se menţin sau cresc dacă creşterea productivităţii se realizează pe seama înzestrării tehnice.

Relaţia productivitate-preţuri este, în general, o relaţie cauză-efect: dacă productivitatea creşte, preţurile ar trebui să scadă.

 

După decembrie 1989, preţurile au crescut vertiginos din cauza reducerii volumului producţiei, a productivităţii (comportament negativ faţă de muncă), menţinerii mult timp înainte de 1989 a unor preţuri scăzute, pierderea unor pieţe externe avantajoase, creşterea salariilor (nu a fost respectată cerinţa obiectivă ca productivitatea muncii să devanseze ritmul de creştere a salariilor), dezechilibre între cerere şi ofertă. Pentru asigurarea echilibrului cerere-ofertă trebuie acţionat în sensul creşterii producţiei. Productivitatea, care reflectă eficienţa cu care este cheltuită munca, este principalul factor de creştere a producţiei. Într-o economie de piaţă, agenţii economici producători (chiar vânzători) trebuie să acţioneze pentru reducerea costurilor, nu pentru creşterea preţurilor.

 

Preţurile, salariile şi inflaţia

 

Când se află în circulaţie o masă excesivă de bani în raport cu nevoile circulaţiei, banii se depreciază faţă de mărfurile şi serviciile aferente, deci există inflaţie. Fenomenul inflaţionist este însoţit de

"     5      5    5

creşterea preţurilor. Între preţuri şi inflaţie există o intercondiţionare reciprocă, preţurile putând fi atât cauză, cât şi efect ale inflaţiei.

 

Inflaţia prin cerere se manifestă când cererea nu este satisfăcută în mod constant (penurie), având ca efecte creşterea excesivă a preţurilor, creşterea costurilor vieţii. De asemenea, se operează sporuri salariale, cresc costurile de producţie (una din cauzele inflaţiei prin costuri). Acoperirea sporurilor salariale de la buget (creşterea cheltuielilor bugetare) duce la creşterea cererii de monedă, a creditului şi la emisiune de monedă. Creşterea preţurilor cauzată de penurie este urmată de creşterea preţurilor din cauze monetare, inflaţia prin cerere transformându-se în inflaţie monetară.

Dacă creşterea preţurilor naţionale devansează preţurile externe (ecart inflaţionist), exportul este frânat, se facilitează importul, se epuizează rezervele valutare.

 

Influenţa preţurilor asupra inflaţiei se poate urmări la trei niveluri:

  • la producători - preţurile exercită presiuni asupra elementelor structurale de preţ, în primul rând asupra costurilor (prin creşterea preţurilor materiilor prime şi a preţului creditului), urmate de presiuni asupra nevoilor de resurse financiare, producătorii fiind nevoiţi să crească preţul de vânzare;
  • la nivelul pieţei - creşterea preţurilor în situaţia în care cererea este neacoperită de ofertă favorizează inflaţia;
  • la nivelul economiei naţionale - nevoia de resurse financiare a statului conduce la creşterea cantităţii de bani prin emisiune peste nevoile reale ale circulaţiei monetare şi, prin aceasta, la creşterea preţurilor.

Preţul fiecărui produs acţionează prin propagare şi generalizare asupra costului tuturor celorlalte produse (spirala inflaţionistă).

 

În concluzie, factorii de activare a inflaţiei sunt:

creşterea preţurilor materiilor prime şi activelor fixe; creşterea salariilor şi a altor obligaţii sociale şi fiscale ale agenţilor economici;

creşterea ponderii creditului în totalul resurselor agenţilor

economici;

excesul de masă monetară în circulaţie în condiţiile deficitului bugetar.

 

Strategiile economice antiinflaţioniste în ţări cu economie de piaţă sunt:

  • îngheţarea preţurilor, salariilor, monedei, veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat;
  • stabilirea unor indici maximi de creştere a preţurilor pentru o anumită perioadă, limite maxime ale cotelor de adaos comercial, limite maxime ale consumurilor specifice unitare pe produs, limite pentru marja profitului şi impunerea acestuia în cote progresive;
  • exercitarea unui control financiar riguros asupra costurilor prevăzute în preţurile de ofertă (preţuri de negociere);
  • respectarea relaţiei productivitatea muncii-salarii;
  • crearea unor condiţii pentru negocierea reală a preţurilor între producători şi consumatori.