O trăsătură caracteristică a tuturor ţărilor dezvoltate este existenţa unui sistem economic capitalist - „economia de piaţă" - singurul sistem economic care s-a dovedit viabil de-a lungul timpului. Din punct de vedere geografic se observă plasarea ţărilor dezvoltate la „Nord" în opoziţie cu lumea subdezvoltată aflată la „Sud". Generic ţările dezvoltate sunt denumite ţări „occidentale" deşi ele nu se află doar în emisfera vestică ci şi în cea estică - Japonia, Coreea de Sud sau în cea sudică - Africa de Sus, Australia şi Noua Zeelandă.
Caracteristicile ţărilor dezvoltate:
- Ţările dezvoltate domină economia mondială, ele au ponderea cea mai mare în produsul brut mondial (80,4% sau 25,1 trilioane USD), în exporturi (65,4% sau 4 trilioane USD) şi în investiţiile de capital (68,43% sau 503 mrd. USD). Ţările dezvoltate fac parte din grupul ţărilor cu venituri ridicare şi mediu ridicate.
- Ţările dezvoltate cooperează pe multiple planuri: economic, ştiinţific, cultural, ecologic.
- Ţările dezvoltate sunt ţări industrializate, dezvoltarea economică se bazează pe informaţie şi înaltă tehnologie.
- În ţările dezvoltate ponderea cea mai mare revine sectoarelor secundar şi terţiar;
- Populaţia ţărilor dezvoltate beneficiază de un nivel de trai ridicat. Calitatea vieţii în ţările dezvoltate se determină pe baza unor indicatori cantitativi şi calitativi, respectiv:
o Nivelul PIB/cap de locuitor, indicator care reflectă starea economiei.
o Indicele Dezvoltării Umane (IDU), calculat în cadrul Programului Naţiunilor Unite Pentru Dezvoltare (PNUD).
- Exporturile ţărilor dezvoltate se axează preponderent pe produse manufacturate;
- Ţările dezvoltate au determinat transnaţionalitatea vieţii economice, fiind ţări de origine şi în acelaşi timp ţări gazdă ale celor mai multe corporaţii transnaţionale;
- Ţările dezvoltate au rolul principal în susţinerea transferului mondial de tehnologie.
Modelul American
Statele Unite se află în fruntea grupului marilor ţări industrializate, reprezentând o superputere mondială. Performanţele economice atinse de SUA se datorează în mare parte condiţiilor istorice favorabile. Un avantaj important pentru nord-americani este trecerea directă la capitalism. Statele Unite nu au cunoscut feudalismul, permiţând societăţii să de dezvolte ca o societate civilă deschisă.
În opinia lun Hegel, statele unite reprezintă „pământul
viitorului.... pământ dorit de către cei care nu mai vor depozitul
de istorie al bătrânei Europe". Pământul făgăduinţei nu era o noţiune abstractă, el oferea milioanelor de emigranţi posibilitatea de a beneficia de o viaţă mai bună într-un timp scurt.
Tema de bază a declaraţiei de independenţă este cea a „drepturilor inalienabile dăruite de Creator tuturor oamenilor". Lucrul cel mai important este că aceste drepturi nu erau acordate unor categorii sau clase sociale ci direct indivizilor. Dintre toate contractele sociale pe care le-a cunoscut lumea, cel american - Codul Constituţional - a avut cel mai mare succes. Într-un timp relativ scurt s-a creat o piaţă uriaşă care a stimulat creşterea economică. Având în vedere dimensiunile pieţei, standardizarea şi producţia de serie apar de timpuriu.
În cadrul modelului fordist firmele transnaţionale sunt integrate pe verticală, iar o ierarhie strictă veghează ca sarcini foarte fragmentate şi repetitive să fie efectuate în condiţiile nesiguranţei locului de muncă. De asemenea în cadrul modelului fordist oferta este cea care impune logica, prin standardizare pentru a facilita fabricarea şi a reduce costul.
Pentru a da o dimensiune cât mai mare ţării lor americanii au recurs la metodele pieţei libere cumpărând cu plata cash o parte din statele care compun confederaţia: Louisiana în 1804 de la Napoleon, Oregon 1846 de la Anglia, California 1848 de la Mexic, Alaska 1867 de la Rusia Ţaristă. Astfel America a reuşit să realizeze o intrare spectaculoasă şi hotărâtoare pe scena istoriei, făcându-şi loc credinţa în „excepţionalismul american", teză care susţine că Statele Unite fac excepţie de la acea lege a istoriei conform căreia marile puteri după ce cunosc o perioadă de glorie, intră în declin şi dispar. Această teză a fost cultivată la americani de toţi liderii politici.
De la sfârşitul secolului XX şi până în prezent Statele Unite au rămas singura superputere, sistemul şi modul de viaţă american exercitând o puternică influenţă asupra noilor generaţii din întreaga lume.
Modelul Japonez
Cea de-a doua putere economică a lumii este Japonia. Economia ca şi întreaga viaţă socială poartă amprenta vechilor tradiţii şi obiceiuri. Japonia a cunoscut o perioadă feudală de dezvoltare foarte îndelungată, bine conturată, cu o stratificare socială rigidă, în care s-a pus accent pe cultul onoarei şi disciplina militară. Elementele tradiţionale feudale şi cele specifice economiei de piaţă convieţuiesc într-o simbioză unică.
Marile întreprinderi (Zaibatsu) se bazează pe utilizarea permanentă a forţei de muncă, însoţită de un sistem de salarizare raportat la vechimea în companie. Sistemul cuprinde circa 40% din populaţia activă industrială. Firmele mari recrutează salariaţii de foarte tineri prin semnarea unui contract de muncă pe viaţă.
Fiecare mare companie posedă o bancă la care salariaţii îşi depun o parte din salariu. Prin această formă de economisire este posibilă dezvoltarea întreprinderii fără a se apela la credite, salariaţii asigurând astfel finanţarea dezvoltării economice.
Sistemul de organizare al firmelor japoneze este unic şi în el constă forţa economică a Japoniei. Firmele sunt organizate în cadrul unor reţele economice în care firmele sunt legate prin participaţii financiare încrucişate, asigurându-se convergenţa intereselor.
Modelul toyotist - firmele toyotiste sunt firme transnaţionale înconjurate de mici firme subcontractante integrate pe orizontală. Salariaţii au un statut stabil, cumulează un maxim de operaţiuni rămânând polivalenţi. La modelul toyotist cererea este cea care ghidează producţia.
Japonia este o ţară săracă în resurse naturale, în consecinţă a fost nevoită să mizeze pe resursele umane, pe disciplina seculară a populaţiei şi pe un orgoliu naţional deosebit. Japonia este ţara cu cea mai omogenă populaţie din punct de vedere etnic din lume, acest fapt influenţând atât modelul de organizare şi funcţionare a societăţii, cât şi modul de funcţionare al pieţei.
Rolul statului în economie a fost foarte important până în anii '80. După cel de-al doilea război mondial s-a accentuat cooperarea între sectorul de stat şi cel particular. Alocarea capitalului către sectoarele considerate prioritare s-a realizat prin intermediul Ministerului Industriei şi Comerţului Internaţional (Ministry of International Trade and Industry -MITI). MITI a elaborat politici economice care au restrâns ponderea întreprinderilor de stat şi au încurajat iniţiativa privată.
Modelul Suedez
Modelul Suedez indică o cale de mijloc între capitalism şi socialism, promovat timp de mai multe decenii. Este un model în care statul şi sindicatele se implică în economie în vederea redistribuirii avuţiei, pe baza mecanismelor socialiste egalitariste.
Modelul suedez se bazează pe o dezvoltare economică susţinută pe termen lung, dezvoltare de tip capitalist şi pe statutul de neutralitate. Timp de patru decenii socialiştii suedezi au acordat sindicatelor şi statului un rol sporit, marea majoritate a populaţiei orientându-se către sectorul de stat.
Suedia devine treptat ţara cu cele mai mari impozite din lume. Asistenţa socială fără egal, manifestată de exemplu printr-un ajutor de şomaj care atingea circa 90% din salariu, accentuează fenomenul de nemuncă. Aici se mai poate adăuga un sistem de salarii rigid, solidar, incapabil să stimuleze performanţa.
După 1991, ca urmare a adâncirii crizei economice, manifestată prin şomaj, scăderea productivităţii, deficit bugetar de proporţii33, Suedia trece la o politică economică de austeritate. Din 1995, când Suedia devine membră a Uniunii Europene, sistemul economic şi social cunoaşte o perioadă de restructurare în vederea alinierii la cerinţele şi standardele pieţei europene.