Deşi în lume, există un număr mare de burse, totuşi, piaţa bursieră mondială este dominată de triunghiul SUA- Japonia - Marea Britanie. Însumate, aceste trei pieţe deţineau 74% din capitalizarea bursieră mondială în 1990 şi peste 77% în 1992.[1] În 2000[2] ele nu mai deţin decât un procent de 67 % deoarece în această perioada a avut loc o dezvoltare foarte rapidă a burselor emergente şi înfiinţarea de noi burse în special în ţările fostului bloc comunist.
După evenimentele din 1989 s-a ivit posibilitatea reapariţiei burselor în România.”Noua lege a Burselor în România trebuie să facă distincţie clară între tranzacţiile reale, adică cumpărări şi vânzări efective de acţiuni, valori de tot felul, mărfuri şi valute, tranzacţii de echilibru şi care creează utilităţi sociale, fiind de folos atât economiei naţionale, cât şi celor care participă la astfel de tranzacţii, şi tranzacţii nominale, adică speculaţii pure în legătură cu preţul viitor al acţiunilor, valorilor, mărfurilor sau devizelor.”[3]
Piaţa acţiunilor în România post decembristă a fost structurată de la bun început pe două componente distincte: Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi Rasdaq (Bursa Electronică Rasdaq), care ulterior au fuzionat într-o singură piaţă, prin absorbirea Rasdaq de către BVB.
La 27 aprilie 1994[4], un număr de 24 de societăţi de valori mobiliare au decis înfiinţarea Asociaţiei Bursei de Valori Bucureşti, iar pe 20 noiembrie 1995 a avut loc prima şedinţă de tranzacţionare la BVB, cu nouă serii de acţiuni. 1996 - cel de-al doilea an al Bursei de Valori Bucureşti reprezintă, de fapt, primul an real de activitate. Datorită interesului crescând al societăţilor de valori mobiliare, numărului membrilor Asociaţiei Bursei s-a dublat. În favoarea acestui fenomen a fost şi finalizarea procesului de privatizare în masă a societăţilor comerciale precum şi oportunităţilor oferite de acesta. Un prim efect a fost creşterea numărul şedinţelor de tranzacţionare la două şedinţe pe săptămână. În această perioadă se încheie acorduri de cooperare cu alte organisme similare precum Athens Stock Exchange, Tokyo Stock Exchange şi London Stock Exchange, acestea deschizând noi posibilităţi de natură să asigure încadrarea pieţei româneşti în tendinţele de globalizare şi cooperare regională care se manifestă pe plan internaţional.
Piaţa Naţională a Valorilor Mobiliare Rasdaq a fost lansată la 26 octombrie 1996, ca rezultat al necesităţii unui cadru instituţional şi tehnic pentru tranzacţionarea tuturor acţiunilor distribuite în cadrul Programului de Privatizare în Masă. Proiectul Rasdaq este rezultatul direct al colaborării romano-americane, legiferate prin semnarea, în 1994, a unui Memorandum de către guvernele României şi SUA.[5]
La începuturile activităţii sale, Bursa din România se confrunta cu condiţii precare[6]: nu exista infrastructura necesară pentru cotarea, tranzacţionarea, şi transferul acţiunilor, exista o înţelegere limitată a noţiunii de deţinere în proprietate a acţiunilor şi a rolului pieţei de capital, nu existau echipamente (hardware) şi programe (software), nu existau organisme de autoreglementare autorizate în acest domeniu de activitate, iar reglementarea activităţii societăţilor de valori mobiliare privind transparenţa şi credibilitatea era de asemenea limitată. Până în prezent situaţia s-a îmbunătăţit în mare măsură, s-au dezvoltat specialişti în domeniu, sisteme de tranzacţionare performante ( ARENA la Bursa de la Bucureşti şi platforma ELTRANS a Bursei de la Sibiu) şi chiar website-uri disponibile pentru investitori (www.e-bursa.ro, www.v-market.ro).
Evoluţia celor două pieţe a fost asemănătoare, fiind influenţată în mod vizibil de evoluţiile economice dar mai ales politice din România acelei perioade.[7] După un start excelent, suprapus unei schimbări politice la nivel înalt (1996), cu un maxim al valorilor tranzacţionate şi a valorilor cotaţilor stabilite în vara anului 1997, a urmat un declin de proporţii, atât ca valoare dar şi ca durată, a pieţei acţiunilor româneşti. Evoluţia descendentă a avut numeroase cauze, printre cele mai importante putând fi enumerate[8]: “supraîncălzirea” pieţei (1997) pe fondul unor achiziţii masive de acţiuni ce aveau la baza fonduri speculative, nerealizarea obiectivelor de politică economică promovate în campania electorală, de noua conducere politică a României, neimplicarea reala a pieţei de capital în procesul de privatizare, neîncrederea instituţiilor financiare ale statului în a lucra cu şi pe piaţa de capital românească, politica monetară impusă de BNR şi Ministerul de Finanţe, evoluţia slabă de ansamblu a economiei româneşti. „Anul 1998 a fost unul slab pentru BVB. Ştiu că evoluţia bursei din 1997 a fost influenţată negativ de criza din Asia, iar cea din 1998, de criza din Rusia” susţine Stere Farmache[9]
Sfârşitul anului 2000 poate fi considerat ca piatra de hotar ce a marcat inversarea trendului evoluţiei pieţei acţiunilor. Principala cauză a stopării declinului poate fi considerată atingerea unor minime de tranzacţionare incredibile pentru o piaţă bursiera normală. De asemenea, ieşirea cu bine din criza financiară a anului 1999 precum şi schimbările politice produse în anul 2000 au fost factori de natură să impulsioneze evoluţia de ansamblu a pieţei bursiere. Vara anului 2001 a marcat revenirea pieţei acţiunilor la un trend crescător, o dată cu scăderea dobânzilor pe piaţa bancară şi mai ales prin perceperea unei predictibilităţii şi pe viitor a acestui fenomen. De remarcat că politica fiscală de încurajare a exporturilor româneşti (prin impunerea unei cote mult reduse profitului rezultat din astfel de operaţiuni) a avut şi ea un rol important în îmbunătăţirea evoluţiei societăţilor cotate şi implicit a atractivităţii lor pentru investitori.
Legiferarea unui nou cadru legislativ pe parcursul anului 2002, mult mai bun decât cel precedent, a avut darul de a consacra piaţa bursieră ca alternativă viabilă pentru plasarea fondurilor investitorilor, iar odată cu acest fapt a născut speranţa ca piaţa de capital românească să fie capabilă de a juca rolul său fundamental în economie. În acest context, anul 2002 a însemnat un an de maxime pentru piaţa bursieră românească, atât la nivelul valorilor tranzacţionate şi a indicilor bursieri, dar mai ales la nivelul percepţiei publicului larg faţă de fenomenul bursier. A urmat o perioadă de boom[10], în anii 2003, 2004, 2005 şi 2006 piaţa bursieră a bătut record după record şi a început să se contureze un scenariu respectat cu destul de mare fidelitate în fiecare an: creşteri accelerate în primele luni, corecţii spectaculoase în primăvară, o perioadă de relaxare, urmată de noi creşteri cu noi maxime istorice în ultima parte a anului. Din ce în ce mai multe fonduri străine s-au îndreptat spre România, încurajate de apropiata aderare la Uniunea Europeană, de dezvoltarea economică a multor companii de talie mare (raportarea unor rezultate financiare în creştere), de privatizări, de dizolvarea unor asociaţii PAS etc. Totodată au crescut investiţiile autohtone, numărul de tranzacţii, numărul de conturi deschise, rulajele efectuate pe bursă, capitalizarea pieţei.
Cu o dezvoltare rapidă pe parcursul a câtorva ani, piaţa de capital a redevenit atractivă şi vizibilă în acelaşi timp, pe măsură ce inhibiţia generată de evenimentele din trecut se diminua şi în condiţiile în care dobânzile bancare deveneau din ce în ce mai puţin satisfăcătoare.
Un element comun al anilor 2003-2004 au fost repetatele delistări de societăţi de la bursă. Legislaţia de atunci obliga acţionarii care depăşeau pragul de 90% să lanseze oferta publică de preluare în vederea delistării societăţii, astfel că mulţi acţionari au iniţiat astfel de oferte.
În ultimii ani au mai fost o serie de evenimente ce au influenţat piaţa de capital, enumerând succint câteva dintre ele: privatizarea Petrom (cea mai mare companie din România) prin achiziţia pachetului de control de către OMV Austria, fuziunea celor doua burse[11], prin absorbirea Bursei Electronice Rasdaq de către Bursa de Valori Bucureşti, privatizarea Băncii Comerciale Române (nelistată, dar la care SIF-urile aveau cate 6%, deci cu impact asupra segmentului SIF) şi, nu în ultimul rând, aderarea României la Uniunea Europeană (cu toate că piaţa a reacţionat cu mult înainte ca această aderare să aibă loc efectiv, la 1 ianuarie 2007).
În ceea ce priveşte perspectivele anului 2008, acesta „va fi un an plin de surprize pentru jucătorii de pe bursă. Evoluţia bursei în 2008 va fi influenţată foarte mult de evoluţia burselor americane şi europene” susţine preşedintele firmei KTD Invest, Iulian Panait[12].
Ca o concluzie la cele de mai sus, putem afirma că în ceea ce priveşte Bursa din România aceasta a cunoscut de-a lungul existenţei sale atât perioade de avânt cât şi de regres, determinate de factori interni sau internaţionali şi a reuşit de fiecare dată să revină pe un trend ascendent în ciuda numeroaselor situaţii dificile.
Piaţa de capital din România, distrusă după cel de-al doilea război mondial, a renăscut datorită unor specialişti din domeniile economice, iar modul în care aceasta a reuşit să se refacă poate fi considerat una dintre cele mai mari realizări de după 1989. Dezvoltarea continuă a pieţei de capital din România este bine să fie abordată ca o prioritate de către factorii de putere care, prin decizii politice şi economice adecvate, pot influenţa hotărâtor gradul de atractivitate pe care economia românească îl poate căpăta în faţa ofertei de capital internă şi internaţională, căreia are datoria de a-i oferi o gamă tot mai largă de oportunităţi de investiţie, în condiţiile unor sisteme performante, sigure, transparente şi eficiente.
[1] Popa, Ioan (1993), p.217.
[2] www.biblioteca.ase.ro .
[3] Rugina, A.N. (1994), pp. 92-93.
[4] www.bvb.ro .
[5] www.primet.ro .
[6] Bratu, Ştefan (2001), p. 113.
[7] www.primet.ro .
[8] Scarlat, Emil, Chiriţa, Nora, Constantin, Mihai (2001), pp. 32-33.
[9] www.cotidianul.ro .
[10] www.bvb.ro .
[11] Piperea, Gheorghe (2005), pp. 362-365.
[12] www.cotidianul.ro .