Economie

Republica Moldova se confruntă cu o criză demografică gravă, care a început să se manifeste încă din ultimele decenii de existenţă ale URSS. Criza dată se ma­nifestă prin reducerea natalităţii, majorarea mortalităţii, criza modelului familiei tradiţionale şi incapacitatea de auto-reproducere simplă a populaţiei. Cumularea acestor factori a rezultat într-o tendinţă clară de depopulare a Republicii Moldo­va. În conformitate cu pronosticurile demografilor, în decurs de 50 de ani popu­laţia Moldovei (pe partea dreaptă a Nistrului) ar putea să scadă cu 400-500 mii.

Numai aceşti factori luaţi separat vor determina reducerea cantitativă şi, probabil, calitativă a resurselor umane necesare pentru o creştere şi dezvoltare economică rapidă şi durabilă. Dar consecinţele negative ale crizei demografice provocate de factori sociali şi naturali sunt agravate de exodul forţei de muncă peste hotarele ţării, un fenomen relativ recent, care a început la mijlocul anilor 1990 şi a căpătat proporţii îngrijorătoare începând cu 2000.

Emigrarea este un fenomen complex care are rădăcini şi implicaţii socia­le, economice, culturale şi politice. Este o strategie raţională de supravieţuire individuală şi evadare din sărăcie. Totuşi, pentru ţară ea implică atât costuri, cât şi beneficii economice. Beneficiile se manifestă pe termen scurt şi sunt trecătoare: reducerea presiunilor asupra pieţei muncii, atenuarea potenţialului de tulburări sociale, asigurarea unor venituri mai înalte în familiile care au membri emigraţi, asigurarea unor rezerve valutare mai mari în conturile BNM şi echilibrarea parţială a deficitului comercial. Aceste beneficii ar putea însă să se atenueze treptat, odată cu reîntregirea familiilor peste hotare.

 

Consecinţele emigraţiei pentru securitatea economică

Costurile emigraţiei urmează să fie suportate încă mult timp şi sunt împo­vărătoare. Amploarea consecinţelor negative ne face să afirmăm că emigrarea este un factor ce ameninţă fundamental securitatea economică a ţării. Cuanti­ficarea în termeni monetari este dificilă, dar putem să enumerăm următoarele riscuri ce derivă din emigrare:

Reducerea cantitativă a factorului uman, ilustrată în Tabelul 11. Acesta arată că emigrarea s-a intensificat atât ca număr absolut şi ca proporţie în to­talul populaţiei ce locuieşte în Moldova (fără regiunea transnistreană), cât mai ales ca proporţie în totalul resurselor de muncă²⁴. Ultima tendinţă este expli-

 

 

În conformitate cu definiţia utilizată de BNS, resursele de muncă sunt formate din numă­rul total de persoane cu capacităţi intelectuale şi fizice necesare desfăşurării unei activită­ţi utile pentru economia naţională, care cuprinde populaţia în vârstă aptă de muncă (15-64 ani) şi persoane economic active sub şi peste vârsta aptă de muncă.

cată şi de reducerea absolută a numărului de persoane capabile de muncă, de la 2,1 milioane în 1998 la 1,9 milioane în 2004.

 

Tabelul 11. Evoluţia emigraţiei, mii persoane, dacă nu este indicat altceva

 

	1997	1998	1999	2000	2001	2002	2003	2004	2005 T2
Stocul de emigranţi (BNS)	-	-	-	138	149	234	294	367	383
Reflux anual al celor care emigrează prima dată (CBS AXA)	11.4	17.4	26.4	52.0	33.2	60.2	76.9	71.1*	n.a.
Stocul de emigranţi (CBS)	46	64	90	142	176	236	313	384	n.a.
Stocul (CBS), ca % din populaţia totală din dreapta Nistrului (BNS)	1,3	1,8	2,5	3,9	4,8	6,5	8,7	10,6	n.a.
Stocul (CBS), ca % din resursele de muncă (BNS)	2,2	3,0	4,3	6,8	8,4	11,6	15,9	20,2	n.a.

Note: * - primele zece luni

Surse: CBS, NSB, ultimele două rânduri calculate de autor.

Reducerea calitativă a factorului uman. După cum arată studiile existente, profilul educaţional al celor emigraţi este foarte înalt: 25,7% au studii supe­rioare, 51% au studii tehnice sau speciale²⁵. Numai 1/3 din emigranţi înainte de plecare nu aveau ocupaţii aducătoare de venituri, restul fiind cei care aveau un loc de muncă. Cu alte cuvinte, au plecat cetăţeni cu o educaţie şi cu o expe­rienţă de muncă mai mare decât media în ţară.

Emigrarea generează consecinţe sociale negative, consolidând criza mode­lului tradiţional al familiei. Creşte numărul de copii care locuiesc fără unul sau ambii părinţi plecaţi peste hotare. Conform informaţiilor oficiale publicate de Ministerul Educaţiei, în februarie 2005 circa 28 mii de copii locuiau fără am­bii părinţi care au emigrat peste hotare, cu 5 mii mai mult decât în decembrie 2003. Peste 68 mii de copii locuiesc fără unul din părinţii plecaţi peste hotare. O treime din cei care emigrează sunt de părerea că în urma emigrării de mun­că, legăturile sociale şi morale în cadrul familiilor slăbesc, iar 14% (probabil pe baza propriilor experienţe) au declarat că familia se dezintegrează²⁶. Nu este întâmplător, credem, că rata generală a divorţului a crescut de la 38 per 100 de căsătorii în 1999 la 59 per 100 căsătorii în 2003. Dezintegrarea familiilor com­plică socializarea copiilor, iar odată cu maturizarea lor, împiedică şi integrarea lor armonioasă şi plenară în populaţia economic activă.

 

 

 

 

Gudumac and Ghencea. Gudumac and Ghencea.

Emigrarea produce modele de comportament urmate de copiii celor emi­graţi. Mulţi dintre ei nici nu încearcă să găsească un loc de muncă în Republi­ca Moldova, ci se orientează la emigrarea în ţările în care deja se află părinţii lor. În câteva ţări de destinaţie a emigranţilor moldoveni s-au format diaspore sau alte reţele similare de ajutor reciproc care înlesnesc considerabil venirea, stabilirea cu traiul şi găsirea locurilor de muncă pentru cea de-a doua gene­raţie de emigranţi.

Toate acestea ne conduc la concluzia că modelul de creştere economică a Moldovei, în care prevalează factorul muncă comparativ cu factorul capital, este şi va fi şi în continuare subminat de emigrarea forţei de muncă. Reducerea cantitativă a resurselor de muncă subminează creşterea în sectoarele intensive în muncă, iar reducerea calităţii şi pregătirii forţei de muncă împiedică con­solidarea sectoarelor tehnologic mai avansate. Degradarea cantitativă şi cali­tativă împiedică în mod fundamental plasarea în economia naţională a unor investiţii străine directe mai mari, deoarece, elementar, liniile tehnologice nu pot funcţiona fără oameni.