Literatura de specialitate prezintă doua concepte de capabilităţi organizaţionale cu rol in formarea avantajului competitiv; deţinerea de resurse distincte fata de concurenta care conferă o performanta relativa mai buna si gradul lor de importanta in fundamentarea unui comportament strategic ( Prahalad si Hamel, 1990).
Collis ( 1991) menţionează cerinţele pe care trebuie sa le îndeplinească o resursa pentru a constitui competenta distincta: sa fie superioara concurentei si valorificabila pe o piaţa, inimitabila, netransferabila si nesubstituibila.
Resursele firmei se pot împarţi in tangibile-fizice, financiare si umane si intangibile care sunt asimilate cu noţiunea de active invizibile dar nu echivalente deoarece nu toate resursele intangibile sunt informaţionale. Astfel termenul de resurse intangibile poate fi echivalat cu capabilităţi si este mai cuprinzător dacit termenul de active invizibile .
Capabilitatile după cum menţionează Amit si Schoemaker (1970) sunt « Acele competente care se refera la ariile funcţionale ( brand managementul in marketing) sau cele obţinute din combinarea resurselor tangibile intr-un mod distinct si care conduc la construirea unui avantaj competitiv valorificabil pe piaţa cum ar fi : reputaţia, cultura organizaţionala, produse servicii si procese inovatoare, flexibilitate, reacţii rapide de adaptare la schimbările de pe piaţa, scurtarea ciclului de dezvoltare a noului produs etc. »
Se sugerează astfel ca termenul de capabilitate se limitează la resursele intangibile care sunt legate direct de abilitatea unei organizaţii sau individ-grup de indivizi care executa o sarcina un proces, aplica o strategie, adică adopta un comportament strategic si obţin prin aceasta exploatare distincta a unei combinaţii de resurse, o poziţionare strategica relativ superioara concurentei.
O părere mai nuanţată exprima Nordhaug (1993) care face diferenţa intre conceptele de competenta si capabilitate. Astfel competenta individuala are trei dimensiuni cunoştinţe, aptitudini si abilitaţi. Cunoştinţele sunt bazate pe informaţii si sunt potenţial transferabile, abilităţile reprezintă o secvenţa de comportament strategic coordonat si scalabil-evaluat printr-un rezultat măsurabil, in timp ce aptitudinile reprezintă un talent relevant si foarte greu de transferat si chiar de dezvoltat.
Cele trei parti ale definitiei termenului de competente ilustreaza doua aspecte ale acestora : competenta este un termen mai larg decit cunostintele deoarece include cunostinte articulabile, cunostinte tacite si aptitudini innascute. In primul rind, abilitatile se bazeaza in mare masura pe cunostintele tacite si repezinta punerea lor in practica asupra unui produs proces, serviciu.
În al doilea rind competentele sunt mai cuprinzatoare decit capabilitatile. La nivelul firmei ar fi uitil sa extindem definitia competentelor astfel : cunostintele individuale se transforma in cunostinte organizationale acumulate la nivelul firmei datorita invatarii, experientei organizationale si traiectoriei strategice ; acestea pot fi memorate in baze de date computerizate si reprezinta memoria organizatiei. In al doilea rind ceea ce corespunde abilitatilor individuale se transforma in rutine si proceduri organizationale si in al treilea rind apare dificultatea transferului la nivel de firma a talentului individual care nu poate fi explicat nici ca informatie nici ca aptitudine, putem insa sa distingem in cadrul competenetei colective o contributie a culturii organizationale care permite mobilizarea performanta a talentelor individuale.
In concluzie resursele intangibile se impart in doua categorii :
- competente individuale si organizationale si
- competente relationale care sunt legate, construite si masurabile in raport de mediul extern general si competitional cum ar fi : reputatia firmei si loialitatea clientilor, partenerilor, actionarilor.
În final consideram ca rezultatul concret dezirabil al unui comportament strategic coerent al firmei il reprezinta evaluarea pozitiei concurentiale a acesteia la un moment dat si prospectarea prin gindire strategica a evolutiei ascendente a acestia. Aceasta pozitie depinde de detinerea in proprietate si mobilizarea resurselor tangibile si intangibile relevante, intr-un mod unic si distinct fata de concurenta, in concordanta cu transformarile mediul concurential si mediului general in care opereaza o firma. Contributiile importante aduse in aceasta interpretare le consdier a fi urmatoarele trei
- Exista tot mai multe situatii concurentiale in care relevanta pentru pozitia superioara a unei firme devine mobilizarea si/sau controlul asupra resurselor tangibile si intangibile, nu neaparat detinute in propriete de catre firma.
- Limitarea discutiei cu privire la avantajul competitiv numai la capabilitatile organizationale este reductiva, din moment ce o importanta tot mai mare in crearea de valoare pentru clienti si actionari o detin competentele individuale (vezi leadership-ul, head-hunters, planul de cariera, etc)
- Reconsiderarea importantei mediului extern competitional care prin nivelul ridicat al concurentei devine factor de influenta in crearea si sustinerea avantajului competitiv. Astfel factorul cheie in analiza noastra viitoare a comportamentului strategic va fi crearea de valoare bazata pe mobilizarea resuselor interne si externe, deci nu conteaza atit de mult numai ce resurse detine firma ci mai ales va fi important ce resurse reuseste sa mobilizeze pentru a sustine activitatile creatoare de valoare.
Pe baza acestor concluzii partiale ale analizei resuselor creatoare de valoare ale unei firme, se vor repune in discutie : teoria avantajului competitiv, teoria internalizarii acestuia ( paradigma OLI-Ownership-Localisation-Internalisation. a lui J. Dunning), transformarea rapide a mediului extern din amenintare in oportunitate, reinterpretarea rolului culturii organizationale care motiveaza talentele individuale-din moment ce acestea nu pot fi detinute ci numai mobilizate de catre o firma, precum si fundamentarea analizei strategice pe nivele corporativ, functional si ale unitatii strategice de afaceri intr-o noua viziune cea a ‘unitatii de activitati’ dupa cum Porter (1991) afirma ca « Strategia unei firme reprezinta o configuratie a activitatilor si a relatiilor dintre ele ».