O firmă adoptă o astfel de strategie atunci când îşi fixează ca obiective un nivel de realizare care a fost atins în trecut, dar adaptat la inflaţia din prezent. Aceste obiective aproximează de obicei nivelul mediu din domeniul respectiv.
De ce ar alege firmele o stabilitate profitabilă ?
În primul rând dacă firma merge bine nu se cunosc încă deciziile sau o combinaţie a lor care să răspundă unei asemenea situaţii ; apoi este mai puţin riscantă decât în cazul unei strategii care implică schimbări ; managerii nu s-au gândit niciodată la vreo alternativă, reacţionând doar în cazuri extreme ; şi în cele din urmă este mult mai confortabil pentru toţi cei interesaţi pentru că nu au loc perturbări în activităţile zilnice.
De obicei, o firmă care adoptă o astfel de strategie se concentrează pe un produs sau o linie de produse pe care le realizează foarte bine şi prin urmare se fixează pe acel produs. În aceste condiţii, firma se dezvoltă încet şi profitabil dar, bineînţeles prin penetrarea pe noi pieţe, prin adăugarea de noi produse şi servicii, în mod treptat, după o testare prealabilă a acestora.
Gerwin şi Tuggle au ajuns la concluzia[1] că o prea mare creştere determină apariţia ineficienţei, iar Cooper a demonstrat[2] că în unele domenii această strategie este ideală.
Multe companii au adoptat această strategie, câteva exemple fiind prezentate mai jos :
- American Express se concentrează pe cărţi de credit, cecuri de călătorie şi călătorii, şi continuă să aibă succes.
- Walt Disney s-a axat pe filmele de desene animate, deschizând şi un parc de distracţii cu teme din filmele sale, generând astfel un profit bun de pe urma creşterii vânzărilor.
- Cooss Beer şi-a extins capacitatea încet şi cu grijă, având în prezent distribuitori proprii în aproape toate zonele geografice.
În general firmele care urmăresc o strategie de stabilitate profitabilă, le permite să-şi menţină o cotă de piaţă scăzută în domeniul lor de activitate.
[1] Gerwin and Tuggle - Modelling Organizational Decision Using the Human Problem Solving Paradigm, Academy of Management Review, vol.3, octombrie 1973, p.762 - 773.
[2] Arnold Cooper - Strategic responses to Technological Threats, Procedings Academy of Management, 1973.