Pin It

Sistemul ViewData utilizează liniile obişnuite, viteza comunicaţiilor este mai lentă şi foloseşte o tehnologie mai puţin sofisticată.

Primul sistem de acest tip care a devenit operativ a fost PRESTEL în Marea Britanic Echivalentul lui în Franţa este MINITEL, iar în Germania BTX.

În domeniul turismului, acest sistem a oferit iniţial servicii de: informaţii despre orarele de călătorie, destinaţiile şi preţurile diferitelor mijloace de transport, condiţii de circulaţie, posibilităţi de închiriere a maşinilor etc. Ulterior, sistemul ViewData a oferit servicii mai performante, şi anume rezervarea de bilete pe mijloace de transport şi rezervarea unei camere de hotel.

Sistemul ViewData este utilizat, în general, de agenţiile de turism care se ocupă cu vânzarea de sejururi. Multe agenţii însă sunt dotate atât cu sisteme computerizate de rezervare (CRS), cât şi cu sisteme ViewData, astfel încât atât vânzarea călătoriilor de plăcere, cât şi a celor de afaceri sunt controlate în acelaşi timp. Principalul dezavantaj este acela că posedă un sistem mai puţin sofisticat de emitere a biletelor şi prezintă o viteză lentă de comunicare. Aceste sisteme sunt totuşi utile, datorită faptului că informaţiile legate de anumite mijloace de transport (vase de croazieră, trenuri, autocare) nu sunt disponibile în cadrul CRS-urilor.

 

Principalele sisteme ViewData utilizate în Europa

 

Ţara

Sistem

Nr. utilizatori

Belgia

RTX

12.000

Elveţia

Videotex

-

Franţa

Mi niţel

5.000.000

Germania

BTX

100.000

Italia

Videotel

-

Marea Britanie

Prestel

300.000

Olanda

Viditel

45.000

Spania

Ibertex

-

Sursa: Impact of Competition of the internai market on the

tourism sector, Comisia Comunităţii Europene, 1993.

 

Prezenţa sistemelor ViewData în principalele ţări comunitare este destul de diferită, şi anume:

Franţa

Este liderul mondial în ceea ce priveşte numărul de utilizatori ai serviciului de rezervare ViewData, sistemul Minitel având aproximativ 5 milioane de abonaţi. Succesul Minitel se datorează iniţiativei France Telecom de la începutul anului 1990, când aceasta a furnizat gratuit terminale.

Abonaţii Minitel au acces permanent la centralele hoteliere de rezervări.

Marea Britanie

Aici există 3 sisteme de acest tip. Cel mai cunoscut este PRESTEL, aparţinând British Telecom. El oferă şi cea mai completă bază de date privind programele tour-operatorilor şi rutele de zbor. Al doilea sistem este ISTEL, proprietate a societăţii americane de telecomunicaţii ATT. Al treilea sistem, FASTRAK, aparţine companiei Midland Network Services şi este utilizat în special pentru accesarea programelor tour-operatorilor.