Pin It

Transferul de cunoştinte şi tehnologie de la cercetare spre industrie se realizează pe căi diverse. În Europa occidentală şi SUA au apărut şi dezvoltat organizaţii specifice denumite: incubatoare de afaceri, parcuri ştiinţifice, parcuri de cercetare, centre de transfer de tehnologie, spin-off etc.  Aceste organizaţii au facilitat încă de la apariţia lor, promovarea întreprinderilor mici şi mijlocii.

Incubatoarele de afaceri (denumire dată de EBN- Europeean Business Network) sunt organizaţii care ajută întreprinzătorii să-şi valorifice ideile şi chiar să infiinţeze întreprinderi noi. În Europa occidentală şi SUA există sute de incubatoare de afaceri, care funcţionează independent, sau sunt susţinute în zonele slab dezvoltate industrial de Comisia Europeană şi respectiv de NBIA (Asociaţia Naţională a Incubatoarelor de Afaceri pentru SUA). Comisia Europeană prin programul PHARE şi Banca Mondială au sprijinit crearea de incubatoare de afaceri şi în ţările fost socialiste. Programul ONU pentru Dezvolare orientează acest tip de organizare şi spre ţări subdezvoltate, din Africa, America Latină şi Orientul Îndepărtat.

Incubatoarele de afaceri adună într-un spaţiu limitat mai multe firme nou create, oferindu-le construcţii modulare, unele facilităţi (telefoane, fax, calculatoare, secretariat etc.), suport managerial ş.a. Firmele sunt orientate spre aplicarea de tehnologii noi, crearea de locuri de muncă, contribuind astfel la dezvoltarea locală.

Atelierul managerial asigură consultanţă sau finanţare activităţilor cu profil industrial din firme deja existente, sau nou infiinţate. Prin dezvoltare, multe ateliere manageriale s-au transformat în incubatoare de afaceri sau centre de inovare.

Centrul de inovare oferă facilităţi IMM-urilor şi întreprinderilor noi realizatoare de produse sau procedee cu nivel tehnologic înalt. Facilităţile create pot fi de tip birotic, acces la o reţea de cercetare sau de finanţare etc. Aceste centre de inovare pot fi părţi componente ale parcurilor ştiintifice.

Centrul tehnologic ajută la dezvoltarea întreprinderilor care aplică tehnologie de vârf rezultată din cercetare în centre ce pot diferi de universităţi. Se acordă întreprinderilor şi o serie de facilităţi, servici, inclusiv desfacerea produselor.

Parcul de cercetare este amplasat în incinta unei universităţi sau a unui institut de cercetare. Se efectuează cercetare ştiintifică fundamentală sau aplicativă de către cadre didactice şi studenţi.

Spin-off –uri sunt afaceri iniţiate de profesori universitari, cercetători din universităţi, absolvenţi sau persoane din afara universităţilor, care îşi comercializează rezultatele obţinute din cercetarea efectuată în universităţi.

Parcul tehnologic este o organizaţie condusă de specialişti, în scopul dezvoltării comunităţii prin promovarea culturii inovaţiei şi a competitivităţii firmelor şi organismelor ce o compun.

Pentru a realiza toate acestea, un parc tehnologic stabileşte şi stimulează un transfer de cunoştinţe şi de tehnologie între universităţi, institute de cercetare-dezvoltare, firme şi pieţe; facilitează crearea si creşterea de firme bazate pe inovare prin realizarea de incubatoare şi procese de diversificare, oferind totodată servicii cu valoare adăugată, împreuna cu facilităţi de înaltă calitate.

Termenul de parc tehnologic este sinonim cu următoarele expresii: parc ştiinţific, tehnopol, parc de cercetare. Se diferenţiază:

  1. Parcuri ştiinţifice înfiinţate de universităţi şi unităţi de cercetare-dezvoltare cu dublu scop:

- pentru lansarea unor companii care vor utiliza tehnologii noi;

- pentru transfer de tehnologii între unităţile de producţie si cele de cercetare.

  1. Parcuri tehnologice create pentru companii care utilizează tehnologii noi, în special în domeniul cercetare-dezvoltare. Astfel de companii dezvoltă activităţi de producţie, servicii şi vânzare şi constituie în acelaşi timp centre de inovare în sprijinul companiilor nou-înfiinţate.
  2. Parcuri comerciale sunt destinate diferitelor activităţi cu caracter comercial: ambalare, vânzare, organizarea de expoziţii, nefiind necesară o legătură strânsă cu unităţile de cercetare.

Structurile mai sus menţionate pot fi incluse în categoria parcurilor industriale, constituind un mijloc de promovare a inovaţiilor şi de obţinere a unei valori adăugate.

În România s-a demarat pentru perioada 2002-2005 programul intitulat "Parcuri industriale" , cu scopul de a-i determina pe agenţii economici să investească în îmbunătaţirea infrastructurii regionale, respectiv în parcuri tehnologice.

Pentru înfiinţarea şi funcţionarea parcurilor ştiinţifice si tehnologice se parcurg următoarele etape:

  • asocierea intr-un consorţiu a unei universităţi, unei unităţi de cercetare-dezvoltare cu agenţi economici, cu administraţia publică locală, regii autonome, companii naţionale, asociaţii profesionale;
  • consorţiul, prin consens desemnează o societate comercială a cărei activitate exclusivă este cea de administrare a parcului;
  • patrimoniul parcului este constituit din aportul fiecărui membru al consorţiului şi constă din clădiri, terenuri, instalaţii, dotări specifice;
  • societatea comercială constituită special pentru administrarea parcului se adresează Ministerului Cercetării pentru a obţine autorizaţie de funcţionare, dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute de Metodologia de autorizare si reconfirmare periodică a parcului ştiinţific si tehnologic elaborată de minister;
  • pe baza Procedurii de admitere în parcul ştiinţific si tehnologic, procedura elaborată de ministerul cu probleme de cercetare se trece la admiterea în parc a agenţilor economici solicitanţi;
  • periodic, ministerul va evalua activitatea desfăşurată în parc, urmărind menţinerea şi respectarea condiţiilor prevăzute în documentaţia pe baza căreia s-a obţinut autorizaţia de funcţionare;
  • în cazul în care nu sunt indeplinite criteriile de autorizare, ministerul va retrage autorizaţia de funcţionare.

Titlul de parc tehnologic se acordă în următoarele situaţii:

  1. crearea si dezvoltarea unor industrii cu înaltă tehnologie;
  2. creşterea calităţii şi competitivităţii produselor realizate;
  3. creşterea capacităţii de export si reducerea importurilor de produse industriale;
  4. crearea în ritm accelerat de noi locuri de munca;
  5. dezvoltarea de activităţi care să determine angajarea personalului cu înaltă calificare;
  6. creşterea gradului de pregătire profesională a personalului angajat;
  7. desfăşurarea de activităţi în concordanţă cu obiectivele de dezvoltare regională;
  8. creşterea investiţiilor străine.

Terenul aferent parcului tehnologic trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: o suprafaţă liberă de cel puţin 10 hectare, acces la drum naţional sau european, se afla în proprietatea sau în folosinţa, pe cel puţin 30 de ani, a societăţii comerciale care solicită titlul de parc industrial, nu face obiectul unor litigii în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti cu privire la situaţia lui juridică.

       Statisticile internaţionale arată ca dintre parcurile tehnologice existente :

  • 26% sunt implicate în dezvoltarea tehnologiei informaţiei si telecomunicaţiilor;
  • 20% se bazează pe biotehnologii;
  • 19% produc produse electronice şi computere;
  • 9% se ocupă de produse agroalimentare;
  • 8% produc tehnologii pentru protecţia mediului;
  • 6% studiază producerea de materiale noi;

 -5% activează în industria farmaceutică.

In ceea ce priveşte companiile ce funcţionează în cadrul parcurilor tehnologice, 51% activează în domeniul serviciilor, 26% sunt în domeniul cercetării şi 18% sunt companii industriale.

Parcul industrial oferă:

  1. Infrastructură la nivel fizic: drumuri, energie electrică, gaz metan, apă şi canalizare, telefon , internet.;
  2. Infrastructura imaterială (servicii): administrare, logistică, servicii de asistenţă financiar-contabilă, relaţii cu publicul, marketing, servicii bancare si juridice, comerţ exterior, investiţii, dezvoltare.

Parcuri tehnologice se găsesc atât în ţări dezvoltate (Belgia, Canada, Franţa, Germania, Japonia, Marea Britanie, Olanda, SUA), cât şi în ţări aflate în curs de dezvoltare. La nivel internaţional a fost creată Asociaţia Internaţională a Parcurilor ştiinţifice IASP care are în componenţă 55 de ţări membre.

În SUA, parcurile de cercetare şi incubatoarele de afaceri au contribuit semnificativ la dezvoltarea complexelor din Silicon Valley şi Carolina de Nord . Pe lângă universităţi mai funcţionează şi centre de dezvoltare a întreprinderilor mici, care acordă asistenă tehnică, ajută întreprinzătorii să-şi completeze planul de afaceri şi să găsească surse de finanţare.

Tehnopolurile din Franţa, centrele tehnologice din Germania, atelierele manageriale, centrele de inovare şi parcurile ştiinţifice din Marea Britanie au avut rol similar, de dezvoltare economică locală, pe baza promovării inovării.

Pentru mediul universitar, dezvoltarea afacerilor se poate realiza în moduri diferite, ca de exemplu:

- transferul direct al ideilor tehnologice şi know-how către firme care pot să le aplice în practică;

- acordarea de servicii bazate pe know-how de către cercetători din mediul academic;

- spin-off-urile (firme desprinse dintr-un institut);

- proto-firme, care sunt firme tehnologice deficiente însă în domeniile de management, producţie şi marketing.

Prin promovarea afecerilor cu firme, universităţile îşi găsesc resurse de finanţare alternative, studenţii vin în contact cu firme unde găsesc locuri de muncă, se dezvoltă industrial o zonă geografică.

Afacerile sunt favorizate de descoperiri tehnologice care nu au nevoie de capital mare pentru a fi transpuse în practică, o cerere reală de produse de înaltă tehnicitate, un climat favorabil inovării, infrastructură pentru cercetare–dezvoltare, instituţii de finanţare. 

Cerceterea academică pentru dezvoltarea industrială a unor firme are la baza colaborarea, sau contractele de cercetare.

Cercetarea în colaborare se realizează prin multiple forme. Colaboratorii contribuie cu resurse umane, financiare şi infrastructură .

Cercetarea pe bază de contracte se întâlneşte frecvent, pentru realizarea unor proiecte pe termen mediu. Proiectele pot fi între universităţi şi întreprinderi mici, mijlocii, mari, administraţie, care finanţează cercetarea orientată, fundamentală şi aplicativă.

Pot exista şi activităţi de tip prestări de servicii în ansamblul activităţilor desfăşurate de universităti pentru industrie. În general au o pondere scazută, care poate fi de 10-15%, sau se limitează la o singură zi pe săptămână (în Germania, Belgia, Danemarca).

Colaborarea dintre universităţi şi industrie cunoaşte şi alte forme, cum sunt:

- formarea practică a studenţilor direct în întreprinderi;

  • susţinerea unor prelegeri universitare de către experţi sau antreprenori;
  • cursuri postuniversitare pentru personalul din întreprinderi, care au loc în universităţi sau în întreprinderi;
  • schimbul temporar de personal dintre universităţi şi întreprinderi, pe bază de contracte;
  • bursele acordate de întreprinderi pentru studii universitare sau de doctorat.

Relaţiile dintre cercetare şi industrie pot avea caracter formal sau informal, sunt tot mai complexe şi implică de la an la an un număr tot mai mare de persoane. Aceste relaţii depind şi de politica gevernelor. În ţările dezvoltate, cercetarea fundamentală revigorată după 1990 are o pondere importantă.

În ultimii ani au apărut noi concepte, ca de exemplu cercetarea strategică sau orientată, care încearcă să definească mai bine noile orientări în abordarea inovării, în care se împletesc cercetarea fundamentală cu cea aplicativă. Cercetarea de bază este stimulată către domenii cu potenţial de aplicabilitate bazat pe principii noi. Politica inovării tinde să cuprindă o abordare sistemică, plecând de la cercetarea fundamentală, continuând cu cea aplicativă, diseminarea noilor rezultate în economie, asistenţa financiară, fiscală, atragerea de capital, infrastructură şi service, marketing, vânzări.