Economie

1. Introducere

Interacţiunea dintre piaţa asigurărilor şi sectorul bancar a generat apariţia şi dezvoltarea relaţiei de tip bancassurance, fiind un atractiv şi profitabil complement al afacerilor existente.

Considerând această interacţiune, vom demonstra că există o corelaţie între sectorul asigurărilor şi gradul de intermediere financiară în România, aplicând instrumentarul statistic pus la dispoziţie de instrumentul software SPSS pe o serie de date aferente perioadei 2000-2009.

Pentru aplicarea metodologiei de cercetare determinăm influenţa creditului privat asupra pieţei de asigurări prin analiza ponderii creditului şi a gradului de penetrare a asigurărilor în PIB. Analiza statistică este bazată pe utilizarea instrumentarului statistic SPSS (Statistical Package for the Social Sciences).

2. Fundamente teoretice

Există o bogată literatură economică de specialitate care caută să stabilească o relaţie de cauzalitate între sectorul bancar şi cel al asigurărilor, Ian Webb (Fundaţia Internaţională de Asigurări), Martin Grace şi Harold Skipper (Universitatea din Georgia, 2001) au realizat o analiză empirică elaborată şi au ajuns la concluzia că dezvoltarea sectoarelor de asigurări şi de intermediere financiară duce la creşterea factorului total al productivităţii prin facilitarea alocării eficiente a capitalului.

Activitatea pieţei de asigurări poate contribui la creşterea economică nu numai prin ea însăşi, ci şi prin complementaritatea cu sectorul bancar şi piaţa de capital. In primul caz, efectul comun obţinut alături de sectorul bancar face ca dezvoltarea activităţii de asigurări să încurajeze împrumutul bancar prin reducerea costului de piaţă al capitalului pentru întreprinderi - ceea ce influenţează dezvoltarea economică prin creşterea cererii de servicii financiare (Grace and

Rebello, 1993).

In ceea ce priveşte efectul cumulativ creat alături de piaţa de capital, dezvoltarea activităţii asigurărilor, şi îndeosebi a companiilor de asigurări de viaţă, poate promova dezvoltarea pieţei de capital prin fondurile de investiţii (economii) plasate prin intermediul produselor contractuale de economisire în acţiuni şi alte titluri (Impavido, et al. 2003; USAID, 2006).

Adâncirea asigurărilor şi a sistemului bancar par să joace roluri complementare în procesul de creştere. Cu toate că asigurările şi domeniul bancar aduc separat contribuţii pozitive la dezvoltarea economică, contribuţiile lor individuale sunt mai semnificative în situaţia în care sunt ambele prezente

(Brainard, 2008).

Astfel, asigurările nu numai că facilitează tranzacţiile economice prin transferarea riscului şi despăgubire, dar promovează şi intermedierea financiară (Ward and Zurbruegg, 2000). Cu alte cuvinte, asigurările pot avea efecte precum promovarea stabilităţii financiare, mobilizarea economiilor, facilitarea comerţului; ele permit o mai eficientă manevrare a riscului, încurajează reducerea pierderilor, sporesc alocarea eficientă a capitalului şi, totodată, pot fi un bun substitut sau pot complementa programele guvernamentale de securitate socială (Skipper, 2001).

3. Date şi metodologie

Când analizăm piaţa asigurărilor, relevantă este şi structurarea asigurărilor în asigurări de viaţă şi asigurări generale. In România, pe perioada 2000-2009 ponderea asigurărilor de viaţă pe total piaţă a avut o evoluţie oscilantă, crescând de la 16% la 25% pe perioada 2000-2002, urmând apoi o scădere la 22% până în anul 2004, o creştere uşoară în 2005, pentru ca în anul 2009 să reprezinte 18% din totalul pieţei de asigurări, aşa cum reiese din figura 1.

Descreşterea ponderii primelor brute subscrise din asigurări de viaţă cu 2,5 puncte procentuale comparativ cu anul 2008 în favoarea primelor brute subscrise pentru asigurări generale, s-a produs în condiţiile deprecierii situaţiei economice şi a scăderii cererii pentru produsele de asigurări de viaţă.

Figura 1. Structura primelor brute de asigurare în România, pe perioada 2000 - 2009

In ţările din Uniunea Europeană, nivelul cel mai ridicat al primelor brute de asigurare este deţinut de către asigurările de viaţă în detrimentul celor de non-viaţă, de aproape 66% din total piaţă de asigurări.

Pentru economia fiecărei ţări se urmăreşte ca ponderea asigurărilor de viaţă să fie mai mare faţă de cea a asigurărilor generale, întrucât acestea participă la oferta de împrumut pe piaţa financiară prin fructificarea rezervelor pe care le constituie sub forma investirii lor în depozite bancare, bonuri de tezaur, acţiuni, obligaţiuni, acordarea de împrumuturi asiguraţilor în contul sumelor asigurate la asigurările de viaţă şi sub alte forme de plasament. Plasarea acestor rezerve se face în funcţie de posibilităţile de fructificare, de prevederile legale privind nivelul lichidităţilor ce trebuie asigurate şi proporţiile investiţiilor în diverse tipuri de active.

Gradul de penetrare a asigurărilor - exprimat ca raport între primele brute subscrise (prescurtat PBS) şi Produsul Intern Brut - a atins nivelul de 1,8% la finele anului 2009. In domeniul asigurărilor de viaţă, gradul de penetrare a asigurărilor a fost de 0,33%, iar în domeniul asigurărilor generale (non-viaţă), de 1,47%, aşa cum reiese din tabelul 1 şi figura 2.

Pentru înţelegerea corelaţiilor desprinse în urma aplicării programelor statistice, prezentăm şi structura pe clase a primelor brute subscrise pe perioada 2001-2009 (date oficiale disponibile odată cu înfiinţarea CSA în anul 2001) pentru asigurările generale, observând că cele mai mari ponderi au fost înregistrate de următoarele clase: clasa III - Asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare; clasa X - Asigurări de răspundere civilă a autovehiculelor şi clasa VIII - Asigurări de incendiu şi calamităţi naturale (tabelul 2).

Gradul de penetrare a asigurărilor în România pe perioada 2000-2009 (%)

Tabel 1

Sursa: Date extrase şi prelucrate din raportările anuale ale CSA

Sursa: Date extrase din raportările anuale ale CSA

Figura 2. Evolutia gradului de penetrare a asigurărilor în România,

pe perioada 2000- 2009

Ponderea cumulată a indemnizaţiilor plătite la aceste trei clase a reprezentat între 80-90% din totalul primelor brute încasate pe cele 18 clase de asigurări.^a

In ceea ce priveşte asigurările de viaţă, stabilirea claselor de asigurări nu a fost unitară pe perioada analizată (tabelul 3).

Structura claselor la asigurările de viată după primele brute subscrise (%)

Tabel 3

Sursa: Prelucrat în baza Raportului privind activitatea desfăşurată şi evoluţia pieţei de asigurări în anii 2001-2009, CSA, Bucureşti

Astfel, în perioada 2001-2004, ponderile cele mai mari ale primelor brute subscrise au fost înregistrate de către asigurările de viaţă legate de investiţii şi asigurările mixte de viaţă (împreună reprezentând 70% din totalul primelor brute încasate), iar pe perioada 2005-2009, au fost stabilite alte clase de asigurări^b, ponderile cele mai mari ale primelor brute încasate fiind aduse de către clasa I ­asigurări de viaţă, anuităţi şi asigurări de viaţă suplimentare (în prezent, 70% din total piaţă asigurări viaţă) şi clasa III - asigurări de viaţă şi anuităţi care sunt legate de fonduri de investiţii (în prezent, 28% din totalul asigurărilor de viaţă).

Nivelul de intermediere financiară, ca pondere în PIB, a crescut în anul 2009, însă evoluţia a fost favorizată şi de contracţia economică, activele nete din sectorul financiar avansând nominal cu numai 4,1%. Sistemul financiar intern este dominat de instituţiile de credit, dar sectoarele asigurărilor şi de investiţii pe piaţa de capital au potenţial ridicat de dezvoltare pe măsură ce procesul de convergenţă a pieţelor financiare interne la cele europene va continua.

Gradul de intermediere financiară în România rămâne mult sub media europeană şi chiar sub valorile înregistrate de celelalte noi state membre ale UE (Figura 3). Trendul crescător al gradului de intermediere calculat ca pondere a activelor bancare în PIB a fost susţinut până în anul 2008 în mare parte de ritmul ridicat de creştere al creditului neguvernamental, însă pentru 2009, creşterea nivelului acestui indicator se datorează, în principal, efectului scăderii PIB şi nu majorării volumului activelor.

■ Active/PIB    -Credite/PIB      Depozite/PIB

Sursa: Raport asupra stabilităţii financiare, BNR, 2010, pag. 23

Notă: pentru ţările UE au fost disponibile datele aferente anului 2008

Figura 3. Gradul de intermediere - comparaţii internaţionale

Valorile gradului de intermediere financiară măsurat prin ponderea creditului privat în PIB se regăsesc în tabelul 4. Gradul de intermediere financiară acordat prin intermediul băncilor, a crescut marginal, până la aproximativ 41% în decembrie 2009, fiind printre cele mai scăzute din Europa (150% media la nivelul UE).

Efectul advers al încetinirii activităţii economice, creşterii inflaţiei şi deprecierii monedei naţionale a condus la diminuarea cererii de credite şi la înrăutăţirea calităţii portofoliilor de creanţe deţinute de băncile comerciale asupra clientelei nebancare.

Anul 2009 a reconfirmat tendinţa de stagnare a creditului neguvernamental, cu debut în ultimul trimestru al anului 2008, în pofida unor măsuri cu efect stimulator adoptate de banca centrală. Fenomenul caracterizează şi în prezent piaţa creditului şi reprezintă o provocare serioasă deopotrivă pentru bănci şi autorităţi.

O vulnerabilitate în creştere a sistemului bancar românesc o constituie scăderea calităţii portofoliului de credite, care s-a manifestat mult mai accentuat în anul 2009 şi persistă şi în prezent, în principal pe fondul recesiunii economice. Se adaugă povara suplimentară pe care trebuie să o susţină debitorii care au contractat credite în valută şi care nu sunt asiguraţi la riscul valutar. Deşi creanţele neperformante se află la un nivel gestionabil, ritmul de creştere a acestora constituie un motiv de îngrijorare pentru stabilitatea financiară. In prezent, băncile dispun de suficiente resurse proprii care să acopere eventualele pierderi neaşteptate din riscul de credit. In plus, lipsa activelor toxice din bilanţul băncilor care operează în România a condus la evitarea intervenţiilor de capitalizare cu bani publici. Intârzierea relansării economice, costurile încă ridicate de creditare şi manifestarea unei atitudini mult mai precaute a băncilor, dar şi a clienţilor, indică menţinerea actualelor tendinţe pentru întreg anul 2010.

Creditul acordat sectorului privat şi-a atenuat sensibil viteza de creştere începând cu ultimul trimestru al anului 2008; ritmul anual de creştere, în termeni nominali, s-a redus de la 33,7% în decembrie 2008 la 0,9% în decembrie 2009, plasându-se începând cu luna ianuarie 2010, pentru prima dată în ultimii zece ani, pe un palier negativ (-3,5% în ianuarie, -3,7% în februarie, respectiv -1,6% în martie), evoluţia fiind însă pozitivă începând cu luna aprilie (+0,5% în aprilie, +1,4% în mai, respectiv +3,8% în iunie).

La 30 iunie 2010, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 6,4% (2,0% în termeni reali) faţă de 30 iunie 2009, pe seama majorării cu 13% a componentei în valută exprimate în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 8,8%) şi a diminuării cu 3% a componentei în lei (-7,1% în termeni reali).

Adâncirea declinului activităţii economice în 2009, şomajul în creştere, înăsprirea standardelor şi termenilor de creditare, în contextul majorării volumului creditelor neperformante şi a riscului asociat garanţiilor, sunt factori cu impact inhibitor asupra cererii şi ofertei de credite din sectorul privat.

Incă de la declanşarea crizei economico-financiare la nivel internaţional pănă în prezent, numărul restanţelor înregistrate la plata creditelor s-a aflat într-o continuă creştere. Acest lucru se datorează situaţiei economice în care se regăseşte ţara noastră - multe companii şi-au restrâns activitatea, altele au dispărut. Băncile au dorit să limiteze accesul la credite pe de-o parte din cauza ariei de impact a crizei (nici băncile-mamă sau sucursalele din alte state nu au fost ferite de efectele acesteia) şi pe de altă parte să se asigure că viitorii clienţi îşi vor putea permite plata ratelor, motiv pentru care costurile au continuat să scadă, influenţate şi de dobânda de politică monetară practicată de BNR a cărei rată a fost diminuată în mai, iulie, august şi septembrie 2009, însă condiţiile de eligibilitate au devenit din ce în ce mai greu de îndeplinit.

4. Concluzii

În urma acestor aplicaţii statistice, am stabilit că există o strânsă corelaţie bazată pe o relaţie de cauzalitate între piaţa asigurărilor şi gradul de intermediere financiară, măsurat prin prisma ponderii creditului neguvernamental în PIB.

Instrumentele statistice folosite au permis puncte de vedere fundamentate de rezultatele obţinute.

Astfel, ulterior anului 2000, când s-a înfiinţat şi noul organism de supraveghere a asigurărilor, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (iunie 2001), creşterea ponderii asigurărilor este semnificativă, piaţa s-a consolidat şi a căpătat o anumită maturitate, creşterea consumului corelată cu dezvoltarea instrumentelor de creditare contribuind la o pondere sporită, semnificativă în ceea ce priveşte asigurările generale.

Corelaţiile însă pot fi explicate şi prin natura altor elemente ce pot fi sintetizate ca şi efecte directe. Ulterior anului 2000, o anumită dezvoltare a pieţei forţei de muncă, creşterea veniturilor corelată cu promovarea diverselor instrumente financiare specifice în rândul populaţiei au determinat o altă atitudine în ceea ce priveşte optarea pentru asigurările de viaţă. În acest context, prin prisma celor expuse mai sus, reglementările cu privire la asigurări au fundamentat dezvoltarea pieţei de asigurări.

În aceste condiţii, există premisele de a ne întoarce la elaborarea de noi modele în sistemul bancă-asigurări. Aceasta reîntoarcere va fi generată atât de reglementări legislative mai stricte, cât şi de nevoia instituţiilor financiare de a se adapta la noile cerinţe de capital, iar rezultatul va fi un sistem financiar bazat pe guvernanţe mai stricte, în care riscurile şi randamentele vor fi mai mici.

În mod cert, structura portofoliului de produse de asigurare de viaţă (tradiţionale versus Unit-Linked, protecţie versus economisire sau investiţie) şi, nu în ultimul rând, diferenţele în regimul fiscal aplicat asigurărilor de viaţă sau prin comparaţie cu restul produselor financiare pot aduce diferenţieri importante în evoluţia pieţelor de asigurări de viaţă.

Bibliografie

1. Brainard L., What is the role of insurance in economic development?, Zurich, în http://zdownload.zurich.com/main/reports/What_is_the_role_of_ economic_developement.pdf, 2008
2. Cristea M., Dracea R., Bancassurance - banking and insurance complement. romanian results on the international background, The Young Economists Journal, no. 10/April 2008, pg. 36-45
3. Grace M. F., Rebello M. J., Financing and the Demand for Corporate Insurance, The Geneva Risk and Insurance Review, Palgrave Macmillan Journals, vol. 18(2), pages                                                     147-171, http://ideas.repec.org/a/pal/genrir/v18y1993i2p147-171.html, 1993
4. Insurance Supervisory Commission, ISC, 2001-2009, Report on the Romanian insurance market and insurance supervision, Bucharest
5. Levine R., Finance and Growth: Theory and Evidence, Forthcoming Handbook of Economic Growth, 2004
6. LIMRA International, Bancassurance around the world, LIMRA, http://www.limra.com/contentpdfs/LIMRAResearch07.pdf, 2007
7. Munich Re Group, Bancassurance in practice, Munchen, 2001
8. National Bank of Romania, Annual Reports of National Bank of Romania, în http: //www .bnro.ro/PublicationDocuments.aspx?icid=3043
9. Skipper H.D., Insurance in the general agreement on trade in services, American Enterprise Institute, Washington, D.C, în http://www.aei.org/docLib/20040218_book140.pdf, 2001

• Swiss Re, Bancassurance: emerging trends, opportunities and challenges, Sigma No 5/2007
• USAID - United States Agency International Development, 2006, Assessment on how strengthening the insurance industry in developing countries contributes to economic growth