Emisiunea de moenda prin banca centrala se realizeaza in principiu in funcetie de aceleasi mecanisme ca pentru fiecare intermediar monetar. Ea se sprijina pe achizitia si monetizarea activelor monetare sub doua forme.
Pe de o parte, banca centrala, ca institut de emisiune, pune in circulatie in economie, moenda materiala (bilete sau piese) sau manuala. In aceste operatiuni nu e vorba de ecuatie monetara, ci de o singura transformare a activelor bancare: bancile restituite, in bancnote si monede, sumele depuse si inscrise in conturile particularilor si intreprinderilor.
Pe de alta parte, banca centrala emite si gereaza moneda centrala constituita din soldurile (pozitive) ale bancilor si intermediarilor financiari in conturile lor (la banca de emisiune).
Aceasta moneda nu circula decit pentru reglarea platilor intre intermediari si asigura preschimbarea cu toate celelalte forme ale monedei.
In sistemul de emisiune actual al bancii centrale s-au mentinut mecanisme existente inca din epoca convertibilitatii bancnotelor in aur. Se stie ca in adoptarea sistemului de emisiune a bancnotelor si convertirea in aur a acestora, prin legea lui Robert Peel, in Anglia in 1844, s-au confruntat doua concepte sustinute de Curency School si Banking School. Legea adoptata reflecitnd principiile scolii monetare a promovat sistemul rapoartelor proportionale dintre stocul de aur si volumul bancnotelor emise, ca masura de asigurare a stabilitatii monedei si evitare a scaderii puterii sale de cumparare. Adoptarea aceleiasi viziuni si de alte tari a adus la generalizarea sistemelor de plafoane de emisiune sau rezerve proportionale limitate functie de acoperire, situate pe acelasi cadru al raportului intre stocuri de aur si volumul bancnotelor emise.
Mai tirziu, sufocate adesea de limitele strimte ale unei asemenea statuari, statele si bancile lor centrale s-au reorientat, dind priritate principiilor scolii bancare. Banking School apreciaza ca biletele emise nu sint in realitate decit instrumente de credit puse in circulatie, in principal, pentru scontarea efectelor de comert si ca volumul lor e determinat de tranzactii si de circulatia economica generala si ca, in acest cadru riscurile inflatiei sint foarte slabe, caci aceste bilete nu sint decit avansuri rambursabile intrucit ele se reintorc la banca emitenta, in momentul restituirii creditelor acordate.
Astfel, ideile scolii bancare, care n-au avut succes la aparitie au supravietuit si au revenit pe scena economica, regasindu-se subintelese, in sistemele de moneda-hirtie neconvertibile existente astazi.
In conceptia actuala, in special in conceptele monetarizmului, emisiunea este un element al politicii monetare, bugetare financiare a statului si ea incearca sa duca la indeplinire obiective economice importante: deplina utilizarea a fortei de munca, cresterea si stabilitatea economica.
Sa examinam, pe rind, determinantele emisiunii de moneda a bancii centrale.
Avansurile directe catre Tezaur sint actualmente in multe tari cauza principala a creatiei de moneda centrala.
Ele reprezinta necesitatea stringenta, in conditiile in care exista dificitul bugetar, ca urmare a unui decalaj in timp, intre cheltuielile necesare si veniturile reale. Aceste avansuri sint convenite cu respectarea tuturor conditiilor de legalitate (conventii intre banca centrala si tezaur, acordul parlamentelor etc.). In unele tari se stabileste prin aceste conventii plafonul maxim al datoriei. Avansurile catre buget se acorda prin rescontarea obligatiilor garantate sau prin impreumuturi speciale obtinute de tezaur prin inscrisuri adhoc. Pe de alta parte tot ca inscrisuri sint considerate detinerile de bonuri de tezaur achizitionate pe piata monetara in cadrul politicii de open market. Moneda divizionara pusa in circulatie prilejueste, de asemenea avansuri ale bancii centrale acordate tezaurului.
Printre cauzele care determina crearea monedei centrale, creantele asupra strainatatii ocupa al doilea rang ca importanta.
In principal crearea de moneda, emisiune de noi semne monetare, este determinata de cresterea rezervei valutare. Cedarea de devize de catre banci si achizitie de valuta, de la banci sau alti agenti economici necesita sume importante care se asigura prin creatia monetara.
Adesea statele isi asuma responsabilitati in asigurarea stabilitatii cursului valutar si creaza o institutie specifica in cadrul bancii centrale in acest scop.
In Franta s-a infiintat in acest sens “fondul de stabilizare a schimburilor”. De asemenea statele desfasoara relatii cu FMI si sint beneficiare ale operatiilor privind D.S.T. statele europeene ca membre ale Sistemului Monetar European, recurg la importante interventii pe pietile valutare.
Toate aceste operatiuni intensifica rolul bancii centrale in creatia monetara majoreaza necesitatie economiei privind volumul de moneda interna ca expresie a sporirii si intensificarii relatiilor economice si de credit internationale.
Creantele asupra economiei ca fundament al creatiei monetare decurg de relatiile dintre banca central si celelalte banci in cadrul pietei monetare.