Originea bancilor de emisiune este strins legata de cresterea rolului bancnotelor in circulatia monetara, fenomene specifice climatului de dezvoltare economica, specific revolutiei industriale.
Infiintarea unei banci de emisiune, de regula prin desprinderea lor bancile comerciale, au fost un prim pas al automatizarii si dezvoltarii emisiunii care au avut loc la date diferite in tarile avansaste, functiile de evolutie istorice, economice si sociale diferite (Banca Angliei la 1694, Banca Frantei la 1800, bancile nationale in 1863, in SUA).
In momentele respective, in fiecare din aceste tari, era evidenta discrepanta dintre cerintele tot mai ample de moneda si posibilitatile restrinse de satisfacere, in functie de efectivul si productia curenta de metal monetar. Astfel, s-a impus satisfacerea majora a cererii de moneda pe baza emisiunii de bancnote a caror rol devine primordial in activitatea economica.
Istoria arata ca aceasta prima etapa a evolutiei bancilor de emisiune nu a rezolvat satisfacator problema. In toate tarile au aparut cu timpul crize, desincronizari si fenomene negative, determinate de excesul cantitativ al emisiunii, fie din diletantism sau rea-credinta, fie din lipsa unor reglementari.
Astfel ca in mod necesar, etapa hotaritoare a dezvoltarii bancilor de emisiune a fost etapa reglementarii de catre statul de drept a sistemului de emisiune, adesea concomitenta cu instituirea monopolului asupra emisiunii.
Un asemenea moment a fost in istoria Angliei adoptarea legii lui Robert Peel (1844) care a stabilit sistemul de emisiune, la care s-a aliniat, mai tirziu, multe tari. In Franta, anul 1848 aduce excluderea de la dreptul de emisiune a bancilor departamentale si asigura monopolul Bancii Frantei. In sfirsit, anul 1913 marcheaza crearea Sistemului Federal de Rezerve in SUA, autoritate monetara unica, constituita din 12 banci federale de rezerva care inlocuieste, printr-o emisiune unitara, bancnotele celor 7500 de Banci N ationale, care beneficiau pina atunci de dreptul de emisiune.
Desavirsirea sistemului de emisiune in tarile dezvoltate este o expresie a procesului de consolidare a pietelor nationale, o emisiune reglemenata si care are girul statului, reprezentind unul din stilpii de rezistenta al esafudajului economiei de piata.
Tarile angajate mai tirziu pe fagasul dezvoltarii economice industriale, au avut de acum modelul, pe care l-au preluat si adoptat, plecind de la forme deja revolute, asa cum s-au petrecut si la noi, la infiintarea in 1890 a Bancii Nationale, banca de emisiune. In general, in marea majoritate a tarilor, activitatea bancii de emisiune se desfasoara sub reglemenatrea si girul statului, in conditiile in care aceasta, banca de emisiune este considerata autonoma, independenta.
Uniunea intre stat si banca de emisie se statuiaza pe temeiul privilegiului de emisiune pe care statul il confera pe abza dreptului regalian, atribut al suveranitatii statale.
Facindu-se probabil cu ecoeu al unor interpretari pertinente din epoca, Napoleon care a avut meritul patronajului marilor legiferari spune: “Banca nu apartine numai actionarilor, ci apartine de asemenea statului, pentru ca acesta ii da privilegiul de a bate moneda”.
In strinsa legatura cu exercitarea privilegiului de emisiune, banca de emisiune devine, patrimonial detinatoarea stocului de aur unitar si titulatura rezervelor valutare ale tarii.
In perioada etalonului aur-monede, banca de emisiune a fost, de drept, detinatoarea stocului de aur necesar pentru convertibilitatea (ce constituie asa-zisa acoperire) in cadrul normelor de emisiune valabila in fiecare tara. Desi convertibilitatea in aur-monede nu mai functioneaza, in marea majoritate a tarilor din 1914, iar prin hotarirea comuna a tarilor membre ale FMI in 1976 la Kingston (Jamaica), s-a cazut de acord asupra demonetizarii autului, totusi statele pastreaza cu parcinomie stocurile de aur monetar. Asa se explica de ce bilanturile bancilor de emisiune includ asemenea sechele, cu pondere, nefunctionale pentru ele. Este la mijloc, probabil, o chestiune de prestigiu al statelor dar si o expresie finala a unei rezerve monetare, respectiv valutare, extreme, pe care imprejurari exceptionale le-ar putea solicita.
Functionarea etalonului aur-divizie a determinat detinerea de catre banca de emisiune a unor rezerve valutare ample pentru asigurarea conditiilor de convertibilitate. Cu timpul ele s-au mentinut fiind considerate utile si in cadrul functional contemporan al convertibilitatii pe baza flotarii libere. In functie de emisiune, banca are un rol primordial si preponderent in creatia monetara.
Bancnotele emise precum si depozitele la banca de emisiune denumite si detineri de moneda centrala (pentru ca pot fi transformate direct in bancnote ale bancii de emisiune, deci in moneda) reprezinta partea substantiala a circulatiei monetare, parte cu pondere a componentei M1 a masei monetare.
Responsabilitatea speciala a bancii centrale se exprima si prin organizarea unui departament special al emisiunii la Banca Angliei si la alte banci de emisiune.
Prin functia de emisiune, banca de emisiune are raspunderea calitatii circulatiei monetare, ceea ce este inainte de toate o expresie cantitativa. Dimensiunea masei monetare, masura in care aceasta satisface nevoile circulatiei sau le depaseste, sint probleme vitale ale economiei si sarcini ce urmeaza sa fie rezolvate in primul rind de banca de emisiune.