Economie

Dezvoltarea post-belică a accentuat caracterul mixt al economiilor ţărilor occidentale, care reprezentau o combinaţie între sectorul public şi pârghiile economice folosite de către puterea publică în sectorul particular.

            Sinteza neoclasică a avut ca principali reprezentanţi pe P.A.Samuelson şi R.M.Solow.

            P.A.SAMUELSON – premiul Nobel pentru economie în 1970

Principala sa operă este Economics, în care susţinea că:

• teoria economică ar fi ştiinţa despre resursele rare pe care oamenii le aleg cu ajutorul banilor sau fără ei pentru a produce mărfuri şi despre repartiţia lor între oameni/grupe de societăţi, pentru consum prezent/viitor;
• o economie ar trebui să dea răspunsuri la întrebări cum ar fi ce, cum, pentru cine se produce în condiţiile acţiunii legilor universale ale resurselor limitate, creşterii populaţiei, reducerii fertilităţii;
• raritatea ar fi însoţită de randamente descrescânde.

„Economia mixtă” de tip american este o economie în care controlul economic ar fi exercitat simultan de către instituţii publice şi private. Îniţiativa privată ar fi modificată prin intervenţia statului, iar acţiunea concurenţei perfecte ar fi supusă elementelor monopoliste.

A sesizat carenţele economiei de piaţă, respectiv existenţa inegalităţilor de venit datorate diferenţelor în capacităţile personale, de formare sau de ocazii favorabile. Ca urmare, statul ar trebui să intervină în vederea reducerii inegalităţilor, mai ales prin organizarea şi dezvoltarea instrucţiei publice şi pentru asigurarea locurilor de muncă.

Echilibru, economii şi dinamică economică

În ceea ce priveşte echilibrul, a adoptat poziţii neokeynesiste şi a susţinut următoarele:

• problema ar fi corelaţia dintre investiţii şi economii, care sunt realizate de indivizi diferiţi;
• neconcordanţa acestora ar duce la dezechilibre şi disproporţii: dacă economiile sunt mai mari decât investiţiile o parte a produsului social este nerealizată şi se ajunge la criză, iar dacă investiţiile sunt mai mari decât economiile apare o creştere inflaţionistă a preţurilor, un boom care se va termina prin depresiune;
• o politică raţională a statului va duce la echilibrul economii-investiţii, la echilibrarea cererii şi ofertei şi la realizarea întregului produs social;
• pentru fiecare moment istoric posibilitatea investiţiilor rentabile este strict determinată;
• punctul de echilibru stabil al venitului naţional nu este similar celui de folosire deplină a forţei de muncă;
• echilibrul stabil va fi simţitor mai jos decât cheltuielile de producţie necesare asigurării utilizării depline a forţei de muncă, ceea ce înseamnă că pentru urcarea punctului de echilibru în vederea asigurării folosirii depline a forţei de muncă vor trebui încurajate artificial investiţiile ceea ce va presupune intervenţia statului;
• spre deosebire de Keynes, pe lângă economii şi investiţii, în ecuaţia echilibrului a introdus şi cheltuielile publice care ar avea un efect multiplicator asupra venitului naţional, la fel ca şi cheltuielile private.

A acceptat o politică bugetară care să presupună creştera cheltuielilor publice şi reducerea impozitelor precum şi măsuri de politică monetară. A propus o politică economică cu 2 categorii de stabilizatori:

• automaţi/ai pieţei libere – preţuri, cerere şi ofertă, dobânzi şi credite, profituri etc.;
• dirijaţi/pârghii ale statului – impozite şi taxe, comenzi de stat, investiţii publice etc.

Teoria dinamicii economice

A considerat statica drept caz particular al dinamicii. În viziunea sa, sistemul dinamic, spre deosebire de cel dinamic:

• conţine legături între variabile şi ritmurile dezvoltării lor;
• presupune autodezvoltarea;
• problema complicată a determinării ritmurilor schimbării variabilelor în timp face necesară utilizarea metodelor matematice.

Tipurile mecanismelor economice

• staţionar – variabilele nu-şi schimbă importanţa în timp;
• cauzal – comportamentul depinde de condiţiile iniţiale, prevăzute anticipat şi de perioada de timp scursă, astfel încât variabilele se intercondiţionează;
• istoric – explică schimbările, dar cauzele sunt cu caracter extraeconomic, respectiv variabilele importante nu sunt introduse în model.

Este subliniat faptul că pot exista sisteme formate din combinaţii de genul:

• static – staţionar
• static – istoric
• dinamic – cauzal
• dinamic – istoric

Analiza dinamică poate fi utilizată pentru cercetarea problemelor dobânzii, corelaţiei dintre multiplicator şi accelerator (vezi Keynes), pentru cercetarea ciclurilor economice şi a mecanismelor de creştere.

Este necesar a menţiona faptul că exagerarea aplicării matematicii în cercetarea economică poate dăuna bunei înţelegeri şi interpretării realităţii domeniului economic.