Economie

Antreprenorul este persoana care îşi asumă riscul de antreprenoriat şi caută mij­loace pentru organizarea întreprinderii. El trebuie să cunoască modul de efectuare a activităţii de antreprenoriat, mediul de afaceri, problemele cu care se poate ciocni în activitatea sa şi posibilităţile de soluţionare. Pentru a lua decizii corecte, antrepreno­rul trebuie să estimeze la justa valoare conjunctura pieţei şi poziţia sa efectivă.

Întreprinzătorul este un coordonator, un gestionar de resurse, capabil să îmbine resursele şi să le organizeze pentru a dezvolta şi a pune pe piaţă inovaţia. Adesea organizaţia în cadrul căreia acţionează devine un obstacol în procesul de inovare, de aceea el simte nevoia să se asocieze cu alte persoane. El este şi un "jucător" care agreează şi chiar creează provocările.

În secolele XIX-XX, antreprenorii erau deseori echivalaţi cu managerii întreprin­derilor. Numai în a doua jumătate a secolului al XX-lea noţiunea de antreprenoriat a fost legată de cea de inovaţie. Antreprenorul este considerat un promotor al ideilor noi, începând cu proiectarea unor mărfuri şi terminând cu crearea de structuri orga­nizatorice. Astfel, A. Gariman a fost reformatorul căii ferate din SUA, J. Morgan -reorganizatorul industriei americane.

Termenul de întreprinzător provine de la „entrepreneur", din franceză, desemnând o persoană ce iniţiază o acţiune, o activitate pe cont propriu. Astfel, având în vedere cele menţionate anterior, pot fi formulate unele definiţii ale întreprinzătorului.

Definiţia 1: Întreprinzătorul este persoana care identifică oportunitatea unei afaceri, îşi asumă responsabilitatea iniţierii acesteia şi obţine resursele necesare pentru începerea activităţii.

Definiţia 2: Întreprinzătorul este persoana care îşi asumă riscurile conducerii unei afaceri.

Definiţia 3: Întreprinzătorul este cel care gestionează resursele necesare funcţionării unei afaceri bazate pe inovaţie.

Definiţia 4: Întreprinzătorul este o persoană fizică autorizată sau o persoană juridică care, în mod individual sau în asociere cu alte persoane fizice autorizate sau cu persoane juridice, organizează o societate comercială în vederea desfăşurării unor acte de comerţ în scopul obţinerii de profit prin re­alizarea de bunuri materiale, respectiv prestarea de servicii şi vânzarea acestora pe piaţă, în condiţii de concurenţă. Întreprinzătorii activează în toate domeniile - educaţie, medicină, cercetare, in­ginerie etc. -, dar cei mai mulţi se manifestă în sfera economică. În literatura de specialitate prevalează două concepţii:

Potrivit primei concepţii, întreprinzătorul este persoana care îndeplineşte sarcina identificării şi obţinerii resurselor necesare înfiinţării unei afaceri şi, în acelaşi timp, îşi asumă riscul utilizării resurselor alocate.

Întreprinzătorul, potrivit celei de a doua concepţii, este iniţiatorul unei afaceri care se concentrează pe inovaţie, elaborând produse şi servicii noi şi creând o nouă piaţă şi un nou client.

Prin urmare, putem defini întreprinzătorul ca persoana sau grupul ce iniţiază o activitate lucrativă, promovând schimbarea şi inovaţia şi asumându-şi riscurile ine­rente unei afaceri în schimbul unor satisfacţii şi interese personale.

Cercetătorii evidenţiază anumite caracteristici ale antreprenorilor, o atenţie de­osebită meritând trăsăturile de carac-  ^

ter precum independenţa, încrederea şi ™ Întreprinzătorul este persoana care perseverenţa. Independenţa este extrem I iniţiază şi derulează un set de activităţi de râvnită de întreprinzători, fiind, poa- caracterizate prin risc şi inovare în te, cea mai de preţ trăsătură de caracter I scopul de a obţine satisfacţii materiale a acestora. Întreprinzătorii sunt de cele I ^{şi personale.} mai multe ori siguri pe ei şi încrezători

în viitorul afacerii create, iar perseverenţa acestora vine din convingerea că succesul nu va apărea imediat, că trebuie să depună eforturi îndelungate pentru a ajunge la scopurile propuse şi chiar să „lupte" cu timpul.

În funcţie de caracteristicile şi trăsăturile dominante, întreprinzătorii sunt clasifi­caţi de către diferite şcoli de gândire în mai multe moduri.

După condiţiile de înfiinţare a firmei, A. Smith (economist, om politic şi filo­zof scoţian) deosebeşte două tipuri de întreprinzători: întreprinzătorul artizan - de regulă mai tânăr, care îşi creează afacerea fără a avea o experienţă suficientă, mai ales în materie de gestiune, posedă în special competenţe tehnice şi se lansează în activităţi slab inovative; şi întreprinzătorul speculativ-oportunist - mai în vârstă decât primul şi mai experimentat îndeosebi în materie de gestiune, el îşi iniţiază şi dezvoltă afacerea pe baza unei inovaţii, folosind atât capitalul propriu, cât şi un solid sprijin extern.

După profilul conducătorului şi stilul de gestiune a afacerii, acelaşi savant clasifică întreprinzătorii în trei categorii: întreprinzătorul specialist - care operează prioritar în domeniul tehnic sau informatic şi care se interesează înainte de toate de condiţiile de fabricaţie a produsului sau serviciului, punându-şi în valoare competenţele profesion­ale rezultate din specializarea şi cunoştinţele sale; întreprinzătorul manager, care se concentrează asupra problemelor de gestionare a resurselor, bazându-se pe formaţia sa universitară sau pe experienţa profesională, punând accentul pe reducerea costurilor, pe investiţiile adiacente producţiei şi pe informatizarea activităţilor; şi întreprinzătorul comercial, care este interesat în special de problemele de fabricaţie şi de gestiune.

Pornind de la aspiraţiile şi priorităţile stabilite, savanţii francezi P. A. Julien şi M. Marchesnay consideră că există două tipuri de întreprinzători: întreprinzători „care acumulează" şi întreprinzători „care valorifică". Această concepţie se bazea­ză pe principiul că există trei mari aspiraţii socioeconomice ale întreprinzătorului: perenitatea şi creşterea firmei, pe de o parte, şi independenţa întreprinzătorului, pe de altă parte. Primele reprezintă de fapt o permanentă preocupare pentru continua­rea afacerii în speranţa transmiterii ei către o altă persoană din familie sau din afara acesteia, iar independenţa rezultă din puternicul ego al întreprinzătorului, care îl determină să dorească a fi liber în formarea şi utilizarea capitalurilor necesare şi soluţionarea proceselor decizionale. Ca urmare, aceste trei aspiraţii generează la întreprinzător două moduri diferite de a acţiona, şi anume: logica de acţiune patri­monială şi logica de acţiune antreprenorială.

Mai pot fi evidenţiate următoarele două tipuri de întreprinzători: întreprinzătorul clasic, centrat pe obţinerea de profit, constituie categoria de în­treprinzător cea mai reprezentativă, iar din punctul de vedere al rezultatelor activi­tăţii sale, prezintă maximum de performanţă.

întreprinzătorul tehnic posedă, în general, cel puţin o diplomă universitară, de obicei de inginer. El este tânăr (circa 35-40 ani), înarmat cu o puternică dorinţă de a reuşi, iar talentul lui antreprenorial este adesea moştenit. Întreprinzătorul „tehnic" este strâns legat de inovaţie (comercializarea unor produse noi, tehnologii avansate, schimbări organizaţionale sau manageriale).

Alte caracteristici ale antreprenorilor sunt următoarele:

Determinare şi perseverenţă. Mai mult decât oricare alt factor, dedicarea totală pentru succes îl determină pe antreprenor să depăşească toate obstacolele. Deter­minarea puternică şi perseverenţa îl ajută să facă faţă oricăror greutăţi, pe care alte persoane le-ar considera insurmontabile şi pot compensa, uneori, lipsa de experienţă şi de îndemânare a personalului angajat.

Dorinţa de a câştiga. Antreprenorii examinează o situaţie, determină cum îşi pot mări şansele de câştig şi acţionează în consecinţă. Ca rezultat, riscurile considerate mari de persoanele obişnuite sunt uşor asumate de antreprenori.

Căutarea feedback-ului. Antreprenorii eficienţi sunt adesea descrişi ca având ca­pacitatea de a învăţa repede şi dorinţa puternică de a şti cât de bine se descurcă şi cum îşi pot îmbunătăţi rezultatele. Feedback-ul este important, deoarece antrepreno­rul este dispus să înveţe din greşeli şi din experienţele anterioare.

Rezolvarea problemelor persistente. Antreprenorii nu sunt intimidaţi de situaţiile dificile. Încrederea în sine şi optimismul general îi fac să vadă imposibilul ca pe ceva ce necesită mai mult timp pentru a fi rezolvat, însă nicidecum irealizabil. Probleme­le simple îi plictisesc, iar simţul realităţii îi ajută să aprecieze corect ceea ce pot şi ceea ce nu pot să facă şi unde au nevoie de ajutor pentru rezolvarea unor probleme dificile, dar de neevitat.

Iniţiativă şi responsabilitate. Antreprenorii au fost întotdeauna consideraţi per­soane independente; ei caută şi preiau iniţiativa, nu evită situaţiile în care sunt perso­nal răspunzători pentru succesul sau eşecul întregii operaţiuni. Le place să se implice în probleme în care impactul lor personal poate fi măsurat.

Orientare spre oportunităţi. Ceea ce-i caracterizează pe antreprenori este con­centrarea pe oportunitate mai mult decât pe resurse, structură sau strategie. Odată ce decizia a fost luată, ei acţionează în mod calculat, încearcă să obţină cât mai multe şanse de câştig, dar evită să-şi asume riscuri inutile.

Toleranţă pentru eşec. Antreprenorii consideră eşecul ca fiind o experienţă din care pot învăţa. Cei mai eficienţi antreprenori sunt cei care se aşteaptă la dificultăţi şi nu sunt dezamăgiţi, descurajaţi sau deprimaţi de un eşec.

încredere în sine şi optimism. Deşi antreprenorii întâmpină adesea obstacole ma­jore, încrederea în abilităţile personale îi determină să le depăşească şi îi face pe ceilalţi să-şi menţină optimismul.

Clarviziune. Antreprenorii ştiu unde vor să ajungă. Ei au o viziune clară despre ceea ce vor să fie firma lor. Nu toţi antreprenorii au concepte predeterminate pentru firmele lor, unii şi le dezvoltă în timp, conştientizând ce este firma şi ce poate ajunge.

Nivel mare de energie. Munca enormă depusă de antreprenori presupune o energie enormă. Mulţi antreprenori îşi dozează cantitatea de energie monitorizând cu grijă ce mănâncă, ce beau, fac exerciţii fizice şi ştiu când să se retragă pentru relaxare.

Creativitate şi spirit de inovaţie. Creativitatea a fost privită timp îndelungat ca ceva genetic, cu care te naşti şi pe care nu o poţi dobândi.

Independenţa. Frustrarea în faţa sistemelor birocratice, împreună cu dorinţa de a schimba ceva, face din antreprenori nişte persoane independente, care acţionează după concepţiile proprii. Totuşi trebuie să existe limite şi decizii impuse de autorită­ţile statale, pentru a crea cadrul propice activităţii de antreprenoriat.

Lucru în echipă. Dorinţa de independenţă şi autonomie nu îl împiedică pe antre­prenor să lucreze în echipă. De fapt, în timp ce antreprenorul se ocupă de viitorul firmei, personalul realizează activităţile curente, la fel de necesare.

Abilităţi manageriale. Acestea nu sunt indispensabile, însă un antreprenor de succes are nevoie şi de acest tip de cunoştinţe.