Costul stocurilor trebuie sa cuprinda toate costurile aferente achizitiei si prelucrarii, precum si alte costuri suportate pentru a aduce stocurile în forma si în locul în care se gasesc în stare de utilizare. Este folosit pentru evaluarea stocurilor la intrare, la iesire, la inventariere si la închiderea exercitiului financiar.
Evaluarea stocurilor la sfârsitul exercitiului financiar si la inventariere, trebuie efectuata la valoarea cea mai mica dintre cost si valoarea realizabila neta .
Valoarea realizabila neta este pretul de vânzare estimat ce ar putea fi obtinut pe parcursul desfasurari normale a activitatii mai putin costurile estimate pentru finalizarea bunului si costurilor necesare cedarii.
Principale structuri ale valorii stocurilor sunt: costul de achizitie, costul de productie, costul standard (prestabilit) si pretul cu amanuntul.
Costul de achizitie folosit la înregistrarea intrarilor stocurilor este format din pretul de facturare al furnizorului, taxele si ambalajele nerecuperabile, cheltuielile de transport-aprovizionare si alte cheltuieli incluse în factura furnizorului. Un asemenea pret devine cost istoric si va fi luat în considerare la eliberarea stocurilor din depozit. Întrucât costul de achizitie, devenit pret de înregistrare în contabilitate chiar pentru aceleasi sortimente, difera de la o perioada la alta în functie de marimea preturilor de livrare practicate de furnizori sau de cheltuielilor de transport aprovizionare, se ridica problema preturilor unitare care trebuie practicate la iesirea stocurilor în cauza de la locurile de depozitare. În acest scop, Regulamentul de aplicare a Legii Contabilitatii nr. 82/1995, la art. 67 stabileste posibilitatea alegerii de catre agentii economici a uneia din urmatoarele metode:
- ·Cost mediu ponderat;
- ·Prima intrare-prima iesire;
- ·Ultima intrare-prima iesire..
Costul de productie al unui bun cuprinde: costul de achizitie al materiilor prime si consumabilelor, celelalte cheltuieli directe de productie precum si cota cheltuielilor indirecte de productie alocate în mod rational ca fiind legate de fabricatia acestuia.
Cheltuielile generale de administratie, financiare si de desfacere nu se includ în costurile de productie cu exceptia situatiilor prevazute de Standardele Internationale de Contabilitate.
Materiile prime si materialele consumabile care sunt reînoite în mod constant si a caror valoare globala este de importanta secundara pentru persoana juridica, pot fi trecute în activ la o cantitate si o valoare nemodificata, atunci când acestea nu se modifica semnificativ.
Costul stocurilor care nu sunt de obicei fungibile si al acelor bunuri sau servicii produse si destinate unor comenzi distincte trebuie determinat prin identificarea specifica a costurilor individuale.
Bunurile fungibile sunt bunuri de orice natura care nu se pot distinge în mod substantial unele de altele.
Identificarea specifica a costului presupune atribuirea costurilor specifice elementelor identificabile ale stocurilor. Acest tratament contabil este adecvat pentru acele elemente care fac obiectul unei comenzi distincte, indiferent daca au fost cumparate sau produse. Identificarea specifica nu poate fi folosita în cazul în care stocurile cuprind un numar mare de el 555p159f emente, care sunt de regula fungibile.
În functie de specificul activitatii, pentru determinarea costului pot fi folosite, de asemenea, metoda costului standard, în activitatea de productie sau metoda pretului cu amanuntul, în comert cu amanuntul.
Costul standard ia în considerare nivelurile normale ale materialelor, consumabilelor, manoperei, eficientei si capacitatii de productie. Aceste niveluri trebuie revizuite periodic si ajustate, daca este necesar, în functie de conditiile existente la un moment dat.
Diferentele de pret fara de costul de achizitie sau de productie trebuie evidentiate distinct în contabilitate, fiind recunoscute în costul activului.
Repartizarea diferentelor de pret asupra valorii bunurilor iesite si asupra stocurilor, se efectueaza cu ajutorul unui coeficient care se calculeaza astfel:
Coeficient de repartitie (Kr) = Sold initial al diferentelor de pret + Diferente de pret aferente intrarilor în cursul perioadei, cumulat de la inceputul anului / Sold initial al stocurilor la pret de înregistrare cumulat de la începutul anului * 100
Acest coeficient se înmulteste cu valoarea bunurilor iesite din gestiune la pret de înregistrare.(Vbe x kr).
Coeficientul de repartizare a diferentelor de pret poate fi calculat la nivelul conturilor sintetice de gradul I si II, prevazute în planul general de conturi, pe grupe sau categorii de stocuri.
La sfârsitul perioadei, soldurile conturilor de diferente se cumuleaza cu soldurile conturilor de stocuri, la pret de înregistrare, astfel încât aceste conturi sa reflecte valoarea stocurilor la costul de achizitie, respectiv de productie, dupa caz.
Diferentele de pret astfel stabilite la receptia bunurilor respective se înregistreaza proportional atât asupra valorii bunurilor iesite, cât si asupra stocurilor.
Metoda pretului cu amanuntul este folosita în comertul cu amanuntul pentru a determina costul stocurilor la articole numeroase si cu miscare rapida, care au marje similare si pentru care nu este practic sa se foloseasca alta metoda.
Costul bunurilor vândute este calculat prin deducerea valorii marjei brute din pretul de vânzare al stocurilor. Orice modificare a pretului de vânzare presupune recalcularea marjei brute.
Reducerile de pret în cazul stocurilor pot avea caracter comercial sau financiar.
Reducerile comerciale îmbraca forma: rabaturilor, risturnilor si remiselor.
Rabaturile sunt reduceri de pret ce se primesc pentru defecte de calitate ale stocurilor.
Risturnurile sunt reduceri de pret calculate asupra ansamblului de operatii cu acelasi tert în cadrul unei perioade determinate.
Remisele sunt reduceri acordate pentru vânzari superioare volumului convenit sau pozitia de transport preferentiala a cumparatorului.
Reducerile financiare îmbraca forma sconturilor de decontare si se acorda pentru achitarea datoriilor înaintea termenului normal de exigibilitate.
Reducerile asupra pretului de vânzare se calculeaza în casacada, adica procentul de reducere se aplica de fiecare data asupra netului anterior iar TVA asupra ultimului net.