Japonia este a doua putere economică mondială cu 8.05% din PGM (PIB-ul fiind de 4 376 mrd $) 2007 şi prima în Asia.
Firmele Japoneze au o recunoştinţă mondială, Japonia fiind în rîndul marilor naţiuni industriale (Toyota, Nissan, Honda, Mitsubishi, Akai, Sony, Sharp, Panasonic, etc) sunt doar câteva dintre multele firme şi grupe industriale care s-au afirmat pe plan internaţional.
I loc în lume - construcţia autoturismelor, electronică.
II loc în lume - construcţia navală.
Japonia - o ţară capitalistă, dar care se deosebeşte radical de economiile occidentale, atît după modul de organizare, funcţionare, structură. Rămînerea în urmă faţă de economia SUA este încă destul de semnificativă (PIB-ul Japoniei fiind cu circa 1/3 din cel american), iar din punct de vedere al mărimilor fizice diferenţele sunt foarte mari.
Raportul dintre populatia SUA şi a Japoniei e de peste 2:1 (307 mln loc - SUA şi 128 mln loc. - Japonia), dar Japonia rămîne a fi printre statele cu cea mai mare densitate demografică între ţările capitaliste. Deşi dependentă în proporţie de 85-90% de resursele energetice din exterior, a dezvoltat o economie înalt competitivă, demonstrînd încă o dată, că nu mărimea teritoriului şi nici cea a resurselor naturale sunt cele care determină performanţele economice, ci modul de organizare managerială şi punerea în valoare a capitalului existent şi cel atras din exterior.
Mult timp economia Japoniei s-a dezvoltat în condiţii de izolare parţială sau totală faţă de continentul Asiatic şi de celelalte state ale lumii. După victoria în războiul ruso-japonez din 1904-1905, Japonia încurajată de succesul obţinut, a pus accentul pe militarizare, creând alianţe ulterior cu Germania fascistă, agresând un şir de state, inclusiv SUA. După înfrângerea ruşinoasă în cel de-al II-lea Război Mondial, Japonia a fost nevoită să pornească pe o altă cale în transformarea societăţii şi economiei. Strategia de dezvoltare s-a bazat pe renunţarea principială asupra trecutului.
Japonia a devenit un aliat important al SUA. Din teama de a nu fi influenţată de ex. URSS (socialism), dar şi prin prisma evenimentelor din Asia (triumful lui Mao Zedond în China, războiul din Coreea) a determinat SUA să acorde tot spriginul Japoniei (ca viitor aliat impotriva comunismului).
Prin planul Marshal, americanii au considerat necesar să dea mîna liberă japonezilor spre dezvoltare. Dar, prin surprinderea americanilor lucrurile au mers prea bine, asa cum s-a exprimat un congressman American: „America a ieşit învingătoare din război, Japonia a ieşit învingătoare din pacea ce a urmat”.
Japonia s-a concentrat pe o economie bazată pe exporturi, orientîndu-se către imensa piaţa americană, punându-şi la punct activitatea productivă. Marele ajutor acordat japonezilor nu au fost banii oferiţi pentru reconstrucţie, ci piaţa oferită, aproape în mod naiv.
În anii ’60 - economia japoneză alcătuia a 10-a parte din cea americană. Produsele japoneze erau mai competitive decît cele americane, iniţial textilele, oţelul, apoi în anii ’70 producţia televizoarelor, autoturismelor, maşini automate etc.
Ritmurile de creştere a economiei japoneze erau ameţitoare:
- în intervalul 1955-1970 - ritmurile de creştere a fost aproximativ de 11%. Acesta a şi fost numit „Miracolul Japonez”. E adevărat că în anii ’90 ritmurile de creştere au scăzut foarte mult constituind doar 1-2% anual, dar Japonia atinse-se un nivel destul de înalt al maturităţii social-economice.
În anii 1978-1979 Japonia a întrecut SUA după valoarea PIB-ului /per capita, iar peste 10 ani în 1988 - economia Japoniei a urcat pe poziţia a doua în lume, devansând puternicile economii europene: a Germaniei, Franţei, Marii Britanii, poziţie deţinută pînă în prezent. Japonia a devenit cel mai mare creditor în lume. Către sfârşitul anilor ’80 americanii au înţeles că ameninţarea din punct de vedere geopolitic şi geoeconomic nu vine de la ex.URSS, dar din partea Japoniei.
Cum s-a ajuns la aşa performanţe?! În ce constă miracolul japonez?
- Concentrarea pe un anumit sector al economiei (industrie), pentru a creşte performanţele sale economice şi pentru a-l impune ulterior pe piaţa mondială;
- Au fost susţinute industriile de viitor şi cele cu valoare adaugată mare;
- Japonezii investesc cel mai mult din lume în sectorul cercetare/dezvoltare: 3-4% din PIB, SUA - 2% PIB. Contează aici şi domeniile în care se investeşte: SUA: militar, medicină, ştiinţe fundamentale. Japonia: biotehnologii, telecomunicaţii, robotehnica, produse noi „high tech”.
- În plus, japonezii după al II-lea Război Mondial au renunţat la industria militară, la armată, în sensul dimensiunilor foarte mari şi costisitoare, PIB-ul pentru acest domeniu nu întrece 1%, SUA- 9-10 %.
- Japonezii i-au depăşit în mai multe privinţe pe europeni şi americani: cînd americanii şi-au îndreptat privirea spre cost, Japonezii spre calitate, iar cind calitatea a atins tărmurile Atlanticului, japonezii au lucrat la înjumătăţirea timpului apariţiei unui produs nou (productivitate). Europenii produceau în serie, japonezii au pus accentul pe individualizarea producţiei.
- Sindicatele de firmă sunt mai importante decât cele de ramură, formarea profesională în întreprindere, angajarea pe viaţă.
- Mai mulţi experţi sunt de parerea că „miracolul japonez” se datorează şi calităţii populaţiei nipone: capacitatea de adaptare uimitoare, având rădăcini în filosofie şi credinţă, autodisciplină, hărnicie, perseverenţă, ataşamentul faţă de lucru, spiritul de sacrificiu, conformarea la regulile grupei (fiind buni colectivişti), având şi un „cult al ordinii”.
Cei mai mulţi cititori de carte din lume sunt japonezii şi tot lor le aparţine numărul cel mai mare de carte editată. Japonia ocupă locul 3 în lume după numărul cititorilor de ziare (sunt bine informaţi). După numărul inginerilor care absolvesc instituţiile de învăţământ, Japonia nu are concurenţă.
Ca o concluzie aici: Japonia are resurse umane performante şi dispun de un sistem tehnologic în masură sa le pună în valoare:
- Dorinţa de a cunoaşte (curiozitatea japonezilor);
- Studierea experienţei mondiale;
- Managementul performant/ orice decizie este luată în comun de către o persoană în vîrstă (care urmăreşte profitul pe termen scurt) şi unul tînăr (care urmareşte profitul pe termen lung), în care echilibrul este asigurat.
Forţa japoneză nu derivă doar din PIB, ci prin faptul ca deţine un model performant economic.