Populaţia, aşa cum s-a mai arătat, constituie astăzi obiectul unor studii multilaterale şi interdisciplinare atât din partea organismelor specializate ale O.N.U., cât şi a numeroase instituţii naţionale specializate. Aceasta datorită faptului că unul din aspectele majore ale acestui domeniu este creşterea numerică rapidă a populaţiei planetei noastre, în ansamblu, devenind una din problemele mari ale epocii actuale. Fenomenul nu este deloc nou. Creşterea numerică a populaţiei s-a manifestat destul de intens în diferite faze de dezvoltare a omenirii. Conform cercetărilor arheologilor, demografilor, istoricilor şi altor oameni de ştiinţă, numărul populaţiei globului se estimează în epoca de piatră (deci circa 9000 de ani în urmă) la aproximativ 5.000.000 - 20.000.000 locuitori. Raportând la perioada apariţiei omului s-ar putea aprecia că timp de aproximativ 600.000 - 1.000.000 de ani populaţia a crescut într-un ritm foarte redus.
Această creştere redusă se explică, în primul rând, prin marea dependenţă a omului faţă de natură. Capriciilor naturii dominau şi măcinau viaţa umană, datorită nivelului slab de dezvoltare a forţelor de producţie. Evident, la toate acestea trebuie adăugat şi caracterul extrem de relativ al posibilităţilor de estimare a numărul locuitorilor din unele vremuri.
Etapa următoare de evoluţie a societăţii umane, odată cu dezvoltarea agriculturii şi creşterea animalelor, cu perfecţionarea continuă a uneltelor de producţie, cunoaşte un ritm ceva mai ridicat de creştere a populaţiei.
Trecerea la vânătoare şi culesul bunurilor oferite de natură (culegerea fructelor, rădăcinilor, insectelor etc.) face ca dependenţa oamenilor faţă de componentele mediului natural să scadă treptat.
Între anii 7 000 - 4 300 î.Hr., adică într-o perioadă de 2.700 ani, deşi ritmul se menţine lent, totuşi creşterea determină dublarea numărului populaţiei.
La începutul mileniului întâi numărul populaţiei este apreciat la aproximativ 100 - 300 milioane oameni, în medie la cifra de 150 milioane locuitori.
În primul mileniu al erei noastre, de această dată pe baza unor izvoare mult mai concludente, oamenii de ştiinţă au calculat că numărul populaţiei a crescut într-un ritm mult mai rapid. Populaţia se dublează în numai 1.000 de ani, ajungând la cifra de aproximativ 300 milioane oameni. Este cunoscut că în această perioadă multe regiuni ale lumii erau nepopulate sau slab populate. Valorificarea terenurilor suprafeţei terestre era încă la un nivel scăzut. Majoritatea populaţiei planetei (două treimi) noastre se concentra în diverse regiuni ale Asiei.
După aprecierile demografilor, în secolele următoare ritmul anual al creşterii populaţiei se menţine în general la fel de scăzut, până în secolul al XIX-lea când se accentuează procesul de dezvoltare industrială a unor state din Europa.
După anul 1.000 populaţia globului se dublează, (a şasea oară), atingând în anul 1.700 cifra de 600 milioane locuitori. Urmărind acest proces de dublare a numărului populaţiei, constatăm, deci, că aceasta are loc numai în 800 - 900 ani, cea de-a şaptea dublare reducându-se la 150 de ani, astfel că în 1850 populaţia pe întreg globul era de 1,1 - 1,2 miliarde oameni.
Dup această dată, ritmul de creştere a populaţiei continuă într-o formă şi mai vertiginoasă, perioada de dublare (cea de-a opta) a numărului populaţiei globului producându-se la un interval de 100 ani, populaţia globului ajungând în perioada 1850 -1950 la cifra de 2,5 miliarde locuitori.
În prezent, dublarea populaţiei se produce la circa 40 de ani. Înainte de anul 2000 prognozele au fost stabilite relativ cu destulă uşurinţă, estimând dublarea numărului populaţiei în mai puţin de 40 de ani (după estimările actuale).
Preocupările demografice au ieşit astfel din limitele regionale, locale şi se înscriu pe fondul acţiunilor majore pe plan mondial. Astfel de preocupări se regăsesc şi pe plan naţional în foarte multe ţări.
Creşterea numerică a populaţiei a devenit aşadar una din marile probleme ale epocii contemporane datorită în primul rând ritmului susţinut şi destul de intens, din ultimele decenii, de creştere numerică a populaţiei globului în ansamblu.
În ultima jumătate de secol populaţia globului a marcat o creştere de peste trei miliarde locuitori (3 005 000 000), adică de la 2 995 000 000 locuitori existenţi pe întreg globul pământesc în 1960, la 6 miliarde locuitori în anul 1999.
Creşterea este într-adevăr impresionantă, corespunzând unui ritm mediu anual de 1,9%. Mai concret asemenea cifră arată că în perioada 1960 - 1999 populaţiei globului i sau adăugat peste 3 miliarde, practic s-a dublat.
Niciodată, însă, această creştere nu s-a manifestat cu atâta vigurozitate, în asemenea dimensiuni.
Ritmul de 1,9% poate fi considerat ritm de vârf caracteristic anului 1970. După anul 1970 se remarcă io uşoară diminuare a ritmului mediu anual, ajungând în anul 1977 la valoarea de 1,7%, în 1980 la 1,5%, iar astăzi la 1,2%. Asemenea evoluţii, constanţă şi oscilaţii solicită preocupări permanente, abordări realiste.
În al doilea rând creşterea numerică a populaţiei are implicaţii multiple în cele mai diferite sectoare ale vieţii sociale. Este vorba de fenomenul urbanizării, al protecţiei mediului înconjurător, al sistematizării localităţilor şi teritoriului ş.a.
Evoluţia fenomenelor demografice din ultimele decenii arată că s-au produs modificări substanţiale în comportamentul demografic al populaţiei, sub influenţa activă a unor factori de ordin social, economic, psihologic, educativ şi legislativ. În cadrul acestui comportament se înscrie evoluţia cu tendinţe relativ pozitive în unele ţări, cea de scădere în marea majoritate a ţărilor, a natalităţii şi sporului natural, iar pe de altă parte evoluţia întreruperilor de sarcină, divorţurilor şi mortalităţii materne, care sunt în cea mai mare parte a lumii în creştere. Asemenea evoluţii ale comportamentului demografic arată că în condiţiile actuale ale dezvoltării societăţii, conţinutul, latura socială a fenomenelor demografice în comparaţie cu cea biologică, are importanţă din ce în ce mai mare. Politica demografică, deci, a oricărui stat trebuie să fie în concordanţă directă cu condiţiile specifice etapei de dezvoltare prin care trece statul respectiv.
În acest sens distingem pe plan internaţional două tendinţe: una de încurajare pe căi multiple a sporirii ritmului de creştere a populaţiei şi alta de reducere a natalităţii, prin controlul naşterilor.
Datorită amplificării preocupărilor actuale în domeniul populaţiei se impune promovarea unor metode moderne de analiză şi prognoză, în vederea cunoaşterii şi optimizării fenomenelor demografice.