Evoluţia multimilenară a oraşului a demonstrat faptul că acesta se află într-un proces continuu de transformare luând diferite forme teritoriale.
Din oraşele delimitate, mai mult sau mai puţin de mediul înconjurător, se formează aglomeraţii imense care, în unele regiuni, se leagă între ele şi formează uriaşe labirinte de oraşe, iar în final, veritabile zone urbanizate.
Din această varietate de forme, caracteristice sunt:
Oraşul propriu-zis, constituie forma iniţială a oraşului (de unde şi denumirea de oraş iniţial) având limitele administrative bine conturate. Această formaţiune urbană, încă foarte răspândită, cuprinde oraşele mici şi foarte mici, ca formaţiuni social-economice bine definite. Ele au sub 50.000 de locuitori, sunt lipsite de localităţi componente şi au un grad accentuat de ruralizare în structură.
Aglomeraţia urbană reprezintă forma cea mai dezvoltată şi dinamică a oraşului modern, ca urmare a dinamismului economic şi expansiunii teritoriale a procesului de urbanizare. Aglomeraţia urbană reprezintă o arie urbanizată formată de un oraş (de peste 50.000 de locuitori) şi zona sa suburbană (comune suburbane, oraşe mici) dependentă de el, desfăşurată pe o suprafaţă relativ restrânsă (cu o rază de până la 50-60 km în jurul centrului principal).
Microregiunea urbană reprezintă un stadiu avansat de urbanizare a unui teritoriu cu anumite caracteristici ale cadrului natural şi ale economiei. Este o formă mai cuprinzătoare în spaţiu, constând dintr-o îmbinare, în anumite grade de dependenţă economică, socială şi urbană, a unei grupări de aşezări urbane mari şi mici şi de aşezări rurale, care dau ansamblului un anumit profil specific social-economic şi urban.
Delimitarea precisă a unei microregiuni urbane, ca şi a oricărei aglomeraţii urbane, este dificilă deoarece, în practică, limitele nu sunt totdeauna evidente. Ele sunt foarte mobile, în funcţie de evoluţia dezvoltării social-economice a regiunii respective, care se prezintă ca o arie continuă sau discontinuă de urbanizare.
Drept criteriu de stabilire a unei microregiuni urbane este însuşi fenomenul urban, intensitatea şi formele lui de manifestare, respectiv:
- numărul localităţilor urbane şi distanţa dintre ele;
- densitatea populaţiei urbane;
- specificul activităţilor social-economice desfăşurate de populaţia teritoriului respectiv. În acest sens se observă o conturare tot mai evidentă a unor astfel de microregiuni urbane în ariile de intensă urbanizare de pe văile râurilor, zonele litorale ori ale marilor magistrale.
În cadrul acestei forme de urbanizare a unui teritoriu putem deosebi microregiuni cu profil economic specializat, predominant industrial (valea Jiului, Hunedoara, valea Trotuşului etc.) sau cu profil economic complex (valea Prahovei, Galaţi, Brăila etc.).
Spre deosebire de oraşul propriu-zis şi de aglomeraţia urbană, în general microregiunea urbană, mai extinsă ca suprafaţă, cuprinde aproape toate funcţiile esenţiale ale vieţii, de la producţie la consumul modern, ea manifestându-se ca un organism urban unitar, modern, distinct în teritoriu.
Conurbaţia. Termenul a fost introdus de urbanistul englez Patrick Geddes în anul 1912 şi provine de la latinescul con=cu şi urbs=oraş. Conurbaţia presupune o grupă apropiată de oraşe, până la 50 km, unite prin legături strânse de producţie, legături comune de transport, sisteme comune de alimentare cu apă, gospodărie comunală.
Adeseori oraşele dintr-o conurbaţie se contopesc şi formează arii urbanizate continui, deşi din punct de vedere juridic ele pot exista autonom.
De regulă, în centrul unei conurbaţii se află un nucleu mai important în jurul căruia se situează oraşe mai mici, oraşe satelit sau comune suburbane. Sunt însă şi conurbaţii care au două sau trei centre, de exemplu: Tokyo - Yokohama şi Osaka - Kobe în Japonia.
În această formă de urbanizare intră de regulă toate capitalele lumii, deoarece fiecare formează câte o conurbaţie.
Metropola. Termenul s-a păstrat de la vechea denumire grecească dată oraşelor state (mater = mamă, polis = oraş) şi semnifică poziţia marilor oraşe multimilionare, puternic extinse în teritoriu şi formate din nuclee de tip satelit, cu funcţii distincte şi arii urbanizate ce ocupă spaţiile dintre oraşele satelit. Printre metropolele actuale se numeră: New York, Shanghai, Tokyo, Buenos Aires, Paris Beijing, Londra, Ciudad de Mexico, Moscova, Los Angeles, Calcutta etc.
Megalopolis. Termenul provine de la grecescul mega = mare şi polis = oraş. Este un termen vechi cu înţelesuri destul de variate. Savanţii antichităţii foloseau acest termen pentru a distinge aşa-numita "lume a ideilor". Megapolis este centrul uniunii oraşelor arcade, cunoscut în 370 î.H. ca rezultat al contopirii a circa 35 de aşezări arcadiene. Astăzi este folosit în SUA pentru a desemna marile aglomerări de oraşe de pe coasta de est a SUA la Oceanul Atlantic (zona dintre Boston şi Washington şi a celor asemănătoare în formare).
Formele teritoriale urbane de tip megalopolis sunt arii urbanizate de regulă de tip coridor sau litoral şi se disting prin:
- continuitatea în teritoriu a diferitelor categorii de oraşe;
- individualitatea administrativă a fiecărei formaţiuni urbane;
- numărul mare de locuitori;
- restrângerea spaţiilor agricole;
- predominarea eventuală a spaţiilor forestiere.