Mobilitatea populaţiei este un fenomen ce a caracterizat societatea din cele mai vechi timpuri şi până astăzi. Aşadar ea are un profund caracter istoric manifestându-se în mod diferenţiat în spaţiu şi timp în funcţie de factorii şi condiţiile, concrete, specifice de la o etapă la alta şi dintr-un loc în altul.
Noţiunea de mobilitate are o sferă foarte largă de cuprindere de la cea teritorială şi până la cea socială. În acest sens putem defini mobilitatea populaţiei ca procesul prin care persoanele îşi schimbă statutul rezidenţial, profesional sau social.
În mod corespunzător, schematizând se pot distinge: mobilitatea spaţială (teritorială sau geografică, mobilitatea profesională şi mobilitatea socială, schimbarea statutului matrimonial, schimbarea statutului educaţional).
Dintre toate cea mai complexă, şi care influenţează în acelaşi timp şi celelalte tipuri de mobilităţi este mobilitatea spaţială, teritorială sau geografică a populaţiei. Este un proces care cuprinde suma deplasărilor populaţiei în spaţiu, determinate de cauze variate, pe distanţe mai mari sau mai mici, însoţite sau nu de schimbarea definitivă (permanentă) a domiciliului.
Complexitatea fenomenului constă în faptul că intensitatea cu care se produce poate echilibra sau dezechilibra bilanţul demografic între zone sau localităţi, poate structura sau destructura o colectivitate.
Echilibrul natural dintre populaţie şi resurse se modifică în mod esenţial fie prin apariţia unui surplus de populaţie, constituindu-se astfel o zonă de emigraţie, fie prin apariţia unui surplus de resurse, constituindu-se în acest caz o zonă de imigraţie. Atunci când presiunea demografică asupra resurselor naturale şi sociale atinge o anumită limită, emigraţia apare ca o necesitate. Migraţia permite o restabilire a echilibrului atât în zona de plecare cât şi în zona de sosire, îndeplinind astfel o funcţie obiectivă.
Migraţia este în ultimă instanţă nu numai o schimbare de domiciliu, ci şi o schimbare de mediu social, cultural, economic şi afectiv.
Migraţia ca fenomen demografic constituie cea de-a doua componentă a mişcării generale a populaţiei sau dinamicii demografice şi se manifestă în cadrul populaţiilor considerate ca sisteme deschise. În cadrul acestor categorii de populaţie intrările sunt asigurate pe lângă naşteri şi de imigrări iar ieşirile pe lângă decese şi de emigrări. Prin urmare din diferenţa dintre natalitate şi mortalitate rezultă bilanţul demografic natural, care determină creşterea naturala a populaţiei, iar diferenţa dintre imigrări şi emigrări pune în evidenţă creşterea migratorie.
Migraţia nu mai are caracter dual, biologic şi social, pe care l-au avut naşterea şi decesul, ea este în totalitate un eveniment social. Migraţia are o condiţionare socială şi generează consecinţe sociale. De aceea studiul migraţiei este prin excelenţă interdisciplinar: geografia, sociologia, demografia, economia se numără printre ştiinţele cele mai importante în cunoaşterea migraţiei.
Geografia studiază acest fenomen în primul rând ca factor al creşterii populaţiei în teritoriu, ca factor al creşterii urbane, ca factor al mişcării generale a populaţiei, ca fluxuri de populaţie care modifică numărul şi structura populaţiei în localitatea de origine şi în localitatea de destinaţie, caracteristicile demografice ale celor două populaţii, ca factor al omogenizării sociale, în ultimă analiză. Fenomenul este deosebit de amplu şi cu implicaţii pe toate planurile.
În definirea migraţiei şi analiza generală a fenomenului migratoriu se utilizează o serie de termeni specifici: emigraţia, exodul demografic, imigraţia, remigraţia. Aceşti termeni sunt generaţi de caracteristicile fenomenului şi anume: zona de plecare, zona de sosire, intensitatea migraţiei, natura migraţiei etc.
Emigraţia se referă la plecările (ieşirile), de populaţie dintr-o anumită zonă, indiferent de mărimea sau nivelul taxonomic al acesteia. Ea cuprinde în condiţiile normale, numai surplusuri de populaţie şi nu produce modificări esenţiale, în piramida demografică. Există, însă, situaţii determinate de cauze multiple, când în procesul migratoriu este antrenată o populaţie mai numeroasă decât surplusul demografic producându-se o destructurare a comunităţii respective. O asemenea deplasare de populaţie poartă denumirea de exod demografic, în cadrul căruia, cea mai frecventă formă o reprezintă exodul rural.
Imigraţia defineşte populaţia migrantă, sosită sau intrată într-o zonă sau localitate. Imigraţiile în zona de origine, adică revenirile după o plecare, considerată la un moment dat definitivă sau temporară, poartă numele de remigraţie.
Termenul de migrant are un conţinut foarte bogat. El primeşte, în vocabularul ştiinţelor umane, întrebuinţări oarecum distincte, care marchează o anumită stare de lucruri în dezvolatarea social-economică a unor regiuni ale globului.
Diversitatea definiţiilor migrantului cauzează o anumită discordanţă în statisticile naţionale, baze ale comparaţiei internaţionale. În unele cazuri se pune pe prim plan statutul economic şi social al migrantului, în altele, modul de transport sau mai simplu, intenţiile declarate. În cele mai multe cazuri utilizează toate aceste criterii.
Pentru geografi, care studiază condiţiile de populare a pământului, "noţiunea de migraţie are o semnificaţie istorică şi actuală, ea incluzând toate acele fapte (invazie, colonizări, migraţii propriu-zise) care au contribuit la răspândirea şi concentrarea populaţiei pe glob" (V. Cucu, 1981, p. 127).
Mobilitatea teritorială a populaţiei capătă deci diferite aspecte în funcţie de scop, ritmicitate, periodicitate, durată etc.
În funcţie de factorii şi condiţiile care favorizează sau determină deplasarea, se disting următoarele categorii de populaţie:
- populaţia migratoare, este cea care se deplasează în teritoriu schimbându-şi domiciliul şi locul de muncă. Aici se încadrează atât deplasările de la o localitate la alta şi până la deplasările de la un continent la altul;
- populaţia sezonieră include populaţia ce se deplasează (indiferent de distanţă), pentru muncă pe o perioadă determinată sau periodic (lunar, anual), în localităţi balneoclimaterice sau de agrement, pentru tratament medical sau recreare folosind perioada de concediu sau vacanţă.
- populaţia flotantă cuprinde populaţia ce se deplasează pentru muncă, recreare sau în alte scopuri, în altă localitate decât cea de reşedinţă, fără a-şi schimba domiciliul de bază, pentru o perioadă mai mare de 48 de ore;
- populaţia navetistă este formată din populaţia ce se deplasează zilnic, alternant, pentru muncă în teritoriu, între localitatea de domiciliu şi localitatea unde îşi exercită activitatea.