Populaţia (umană) reprezintă o colectivitate formată din persoane, care trăiesc într-o anumită perioadă de timp şi într-un teritoriu bine delimitat. Principalele caracteristici ce definesc populaţia sunt: numărul, repartiţia şi structura.
În funcţie de dimensiunea teritoriului de referinţă se disting: populaţia unei localităţi (sat, oraş), populaţia unei unităţi administrative din interiorul unei ţări (comună, raion, judeţ, district, regiune provincie etc.), populaţia unei ţări (populaţia naţională), populaţia unei regiuni a lumii (mai multe ţări), populaţia continentelor, populaţia mondială.
Înainte de a fi cercetată ştiinţific o colectivitate umană trebuie să fie riguros definită, şi corect delimitată în spaţiu şi timp atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ.
Totalitatea persoanelor care fac parte dintr-o anumită populaţie (colectivitate) formează numărul, volumul, dimensiunea sau efectivul populaţiei. În mod obişnuit, acesta se obţine prin înregistrare şi totalizare a persoanelor care o compun la un moment dat iar operaţiunea statistică poartă denumirea de recensământ.
Populaţia poate fi studiată la un moment dat, secvenţial, în mod instantaneu, ca o fotografiere a stării de moment, sau prin înregistrarea şi analiza evenimentelor desfăşurate de-a lungul timpului.
Prima abordare poartă denumirea de cercetare transversală, iar cea de-a doua de cercetare longitudinală.
Populaţia se află într-un proces continuu de modificare (variaţie) a efectivului, distribuţiei şi structurii, ceea ce impune studierea ei într-o viziune sistemică (Fig. 3).
Populaţia poate constitui un sistem relativ autonom, atât de tip închis cât şi de tip deschis. Sistemele demografice închise sau populaţiile de tip închis sunt acelea în care atât intrările, cât şi ieşirile au loc numai în şi din interiorul sistemului prin naşteri (N) şi respectiv prin decese (M) (Fig.4).
Fluxul N-M schimbă stările populaţiei. Ea are, mai departe, o structură care este reprezentată de subsistemele existente, de conexiunile dintre ele. Aceste subsisteme sunt subpopulaţiile constituite în raport cu caracteristicile demografice: sex, vârstă, stare civilă. Vom distinge astfel subpopulaţii pe vârste (tânără, adultă, bătrână), subpopulaţia feminină de vârstă fertilă, subpopulaţia necăsătorită, căsătorită şi văduvă etc. Între aceste subpopulaţii şi fluxurile de evenimente demografice se creează o serie de conexiuni; sistemul are funcţionalitate, comportament etc.
Sistemul demografic deschis sau populaţia de tip deschis se caracterizează prin faptul că intrările se produc atât din interiorul sistemului prin naşteri (N), cât şi din exteriorul lui prin imigrare (I), iar ieşirile au loc atât prin emigrare (E), cât şi prin decese (M)
(Fig.5).
Fluxurile sunt date de naşteri şi decese, de intrări şi de ieşiri care modifică stările populaţiei.
În cazul unui sistem închis, rezultanta fluxurilor de naşteri şi a celor de decese duce la schimbarea stării sistemului populaţiei, fenomen ce poartă numele de mişcare naturală a populaţiei.
În cazul unui sistem deschis, modificarea stării sistemului are loc ca urmare atât a mişcării naturale, cât şi a celei migratorii (dată de fluxul de imigrări şi emigrări).
Mişcarea naturală împreună cu mişcarea migratorie formează mişcarea generală a unei populaţii.
Dar populaţia nu este izolată, ea se află într-o permanentă interacţiune cu mediul, cu celelalte sisteme. La modul foarte general, distingem următoarele sisteme: populaţia, societatea, mediul înconjurător, tehnologia, resursele etc. Relaţiile dintre acestea devin foarte numeroase şi complexe.
Intersectarea sistemului populaţiei cu celelalte sisteme creează noi subsisteme, relaţii şi conexiuni. În aceste condiţii, populaţia nu mai este văzută ca un sistem autonom, care poate fi studiat ca o mulţime de variabile demografice; zonele "intersectate" sunt domeniul unor discipline asociate: economia, sociologia, ecologia ş.a.
Constatările legate de populaţia ca sistem şi raportul acesteia cu alte sisteme sunt fundamentale pentru definirea geografiei umane şi delimitarea obiectului său de studiu. Ele sunt de asemenea, de importanţă capitală pentru modelarea matematică a populaţiei şi proceselor demografice, pentru elaborarea modelelor demoeconomice, ca şi pentru tehnicile de simulare.
Pentru o abordare corectă în viziune sistemică a populaţiei e necesară precizarea conţinutului următoarelor categorii cu care se operează în acest sens:
- evenimentul demografic reprezintă unitatea statistică simplă, cazul individual a cărui producere modifică componenţa populaţiei din punctul de vedere al efectivului şi (sau) al structurii acesteia. Astfel, naşterea, decesul, căsătoria sau divorţul ca şi schimbarea domiciliului stabil a unei persoane sunt evenimente demografice.
Unele evenimente demografice sunt în acelaşi timp evenimente biologice (naşterile, decesele), în timp ce altele (căsătoriile, divorţurile, schimbarea domiciliului stabil) sunt evenimente sociale. Înformaţiile statistice cu privire la evenimentele demografice, se obţin din actele de stare civilă sau alte sisteme de evidenţă, obţinute pe baza observării curente.
Evenimentele demografice, fiind cazuri reale considerate individuale, prezintă un interes deosebit din punct de vedere biologic, medical, social, economic, dar ele nu permit desprinderea unor legităţi care guvernează populaţiile (fenomene demografice) şi de aceea nu constituie obiect de studiu pentru geografia umană.
- fenomenul demografic defineşte masa evenimentelor demografice de acelaşi fel, înregistrate într-o anumită perioadă de timp. În funcţie de natura evenimentelor demografice înregistrate fenomenele demografice poartă denumiri specifice, cum sunt: natalitatea (efectivul născuţilor-vii), mortalitatea (totalitatea deceselor), nupţialitatea (totalitatea căsătoriilor), divorţialitatea (numărul divorţurilor), migraţie (efectivul unei populaţii care şi-a schimbat domiciliul) etc. Fenomenele demografice au caracter de masă, sunt guvernate de legităţi statistice, iar prin caracterul "aleator" sunt supuse teoriei probabilităţilor.
În procesul analizei, fenomenele demografice beneficiază de o exprimare cantitativă absolută (numărul născuţilor vii, numărul decedaţilor) într-o anumită perioadă de timp, de regulă un an, precum şi de o exprimare relativă, care prezintă o capacitate sporită de cunoaştere, indicând intensitatea cu care se manifestă fenomenul în rândul populaţiei studiate (rata natalităţii, rata mortalităţii, rata nupţialităţii etc.).
Se recomandă îndeosebi cel de-al doile mod de exprimare, deoarece face comparabilă aprecierea fenomenului în cadrul a două sau mai multe colectivităţi.
- procesul demografic defineşte modificarea (variaţia) în timp şi spaţiu a fenomenelor demografice din punct de vedere calitativ sub influenţa unui ansamblu de factori. Procesul demografic, relevând caracterul dinamic al fenomenelor demografice atrage atenţia asupra determinării complexe a acestora.
Procesele demografice determină în mod continuu modificarea stării populaţiei sub aspectul efectivului, distribuţiei şi structurii acesteia. Pe de altă parte, aşa cum s-a precizat anterior, populaţia se află într-o strânsă legătură cu alte sisteme, constituind obiect al politicii de dezvoltare social-economică. Statul poate influenţa evoluţia populaţiei prin intermediul m ăsurilor de politică demografică.