Economie

În economia de piaţă, veniturile procurate de stat din impozite şi taxe precum şi cele de la întreprinderile şi proprietăţile sale adesea nu acoperă integral cheltuielile bugetare ordinare. In asemenea situaţii autorităţile publice se adresează persoanelor fizice şi juridice care dispun de mijloace băneşti temporar libere, cerându-le sa le încredinţeze o parte din acestea pentru acoperirea diferenţei dintre cheltuielile şi veniturile bugetare. Cu alte cuvinte, în caz de dezechilibru bugetar completarea veniturilor publice se face cu resurse de împrumut, adică pe calea cretului public. Bazat pe încrederea în solvabilitatea statului, creditul public se realizează fie pe calea contractării directe de către stat de împrumuturi cu persoanele fizice sau juridice deţinătoare de.mijloace băneşti libere fie prin intermediul unor instituţii specializate - bănci, case de economii şi case de asigurări sociale şi de pensii ,societăţi de asigurări şi reasigurări etc. - care colectează disponibilităţile băneşti de pe piaţa şi pe care le încredinţează apoi statului pe timp determinat.

         În afară de autorităţile publice centrale şi locale, apel la resurse de  împrumut mai fac întreprinderile private, publice şi mixte, organizaţiile cooperatiste ca şi unele categorii sociale, pentru asigurarea desfăşurării normale  a activităţii lor economice (credite pe termen scurt), efectuarea de investiţii (credite pe termen mijlociu sau lung) ori satisfacerea unor nevoi ale  populaţiei (credit de consum).Cererea de credit -public şi privat-vine din partea autorităţilor publice ,a  agenţilor economici şi a populaţiei ,iar oferta de resurse de  împrumut  este alcătuită din capitaluri băneşti temporar disponibile ale agenţilor economici,  capitalurile  şi   rezervele   libere ale băncilor şi altor instituţii financiare, veniturile rentierilor, economiile băneşti ale micilor producători de mărfuri, liber-profesioniştilor şi celorlalte categorii sociale. Având aceleaşi surse de formare, creditul public intră în competiţie cu creditul privat. Oferta de capital de împrumut fiind limitată, satisfacerea de credite din partea agenţilor economici limitează accesul la credite al autorităţilor publice şi invers.

Resursele băneşti care alcătuiesc oferta de capital de împrumut sunt puse la dispoziţia acelor solicitanţi care acceptă condiţiile de acordare a creditului: garanţie, termen de rambursare, rată a dobânzii, precum şi eventuale alte avantaje. Ajunse la dispoziţia beneficiarilor, sumele împrumutate capătă destinaţii diferite, şi anume: servesc drept capital productiv, sunt investite în bunuri de folosinţă îndelungată sau sunt cheltuite în scopuri de consum, după caz. Indiferent de destinaţie, orice împrumut trebuie să producă împrumutătorului un anumit venit care constituie însăşi raţiunea acordării sale. Natura acestui venit diferă însă în funcţie de destinaţia dată împrumutului.

Astfel, împrumutul contractat de un agent economic (societate comercială cu activitate de producţie) la o bancă şi utilizat de aceasta în calitate de capital, contribuie la sporirea masei profitului realizat. Din acest profit, el cedează băncii o anumită parte, sub formă de dobândă, ca preţ al împrumutului acordat. Acest mecanism, specific creditului bancar, utilizat în scopuri productive de către agentul economic, creează iluzia că orice sumă de bani acordată cu titlu de împrumut este capabilă să producă dobândă. Ca urmare, în practică s-a generalizat perceperea de dobânzi şi la împrumuturile utilizate în scopuri neproductive, cu toate că în asemenea cazuri, nefiind folosite în calitate de capital, ele nu produc valoare adăugată, din care să se plătească dobânda.

Aşa stau lucrurile cu resursele băneşti mobilizate de stat pe calea creditului public şi utilizate pentru finanţarea cheltuielilor militare, a celor pentru funcţionarea serviciilor publice, menţinerea ordinei interne, rambursarea datoriei publice ajunse la scadenţă, plata dobânzilor aferente etc. Cu toate că împrumuturile de stat folosite în mod neproductiv nu produc valoare, ele sunt totuşi purtătoare de dobânzi. În acest caz, plata dobânzii şi restituirea împrumutului se fac pe seama veniturilor bugetare, adică în principal pe seama impozitelor şi a taxelor.

În legătură cu folosirea împrumuturilor, trebuie menţionat că sunt şi cazuri când sumele împrumutate de stat capătă o destinaţie productivă. În asemenea situaţii, dobânda se suportă din valoarea adăugată în urma utilizării productive a împrumuturilor respective.

Din destinaţia diferită pe care o capătă creditul bancar şi cel public decurge deosebirea dintre acţiunile şi obligaţiunile emise de societăţile de capital (societăţi pe acţiuni, în comandită pe acţiuni etc.), pe de o parte, şi obligaţiunile împrumuturilor de stat, pe de altă parte.

Acţiunile emise de către o societate de capital reprezintă înscrisuri care certifică deţinătorului lor calitatea de coproprietar al acelei societăţi. Ca titluri de proprietate, acţiunile dau dreptul deţinătorului lor la o cotă-parte din profitul realizat, denumită divident, şi care variază de la un an la altul în funcţie de rezultatele obţinute.

Obligaţiunile puse în circulaţie de o societate de capital certifică deţinătorului lor calitatea de creditor şi-i dau dreptul să primească o dobândă la sumele împrumutate, indiferent de rezultatele financiare obţinute de societatea care a emis obligaţiunile. Acţiunile, ca şi obligaţiunile societăţilor de capital, n-au valoare proprie, ci reprezită numai o anumită valoare, şi anume capitalul real concretizat în mijloace de muncă, obiecte ale muncii şi forţă de muncă, procurate cu banii primiţi de la acţionari sau de la diverse categorii de creditori pe bază de obligaţiuni sau alte înscrisuri. Cu toate că acţiunile şi obligaţiunile emise de o societate nu au valoare proprie, ele circulă totuşi independent de capitalul real, adică se cumpără, se vând şi se gajează, ca şi cum ar avea o asemenea valoare. Aceste înscrisuri sunt, prin urmare, capitalul iluzoriu sau fictiv.

Obligaţiunile împrumuturilor de stat constituie titluri care atestă deţinătorului lor calitatea de creditor al statului; deşi nu au o valoare proprie, ele circulă ca şi cum ar avea o asemenea valoare. În măsura în care sumele împrumutate de stat nu sunt folosite în scopuri productive, ci pentru consum, obligaţiunile împrumuturilor respective nu au în spatele lor un capital real, capabil să producă valoare adăugată. Cu toate acestea, ele dau deţinătorului lor dreptul de a primi o dobândă din partea statului care se suportă din resursele bugetare. Prin urmare, obligaţiunile împrumuturilor de stat reprezintă dublu capital fictiv.

Dobânda plătită de un agent economic unei bănci, pentru creditul primit de la aceasta, exprimă, pe de o parte, relaţii de distribuire a valorii adăugate între participanţii la activitatea economică finanţată prin credit, iar pe de alta, relaţii de redistribuire a profitului realizat de agentul economic împrumutat şi banca împrumutătoare.

Dobânda plătită de stat pentru mijloacele băneşti împrumutate şi utilizate de acesta în scopuri neproductive exprimă relaţii de redistribuire a venitului naţional; se redistribuie, în principal, veniturile persoanelor fizice şi juridice, mobilizate la buget pe calea impozitelor şi taxelor, în favoarea celor care au acordat bani cu împrumut statului şi pentru care încasează dobânzi.

Sub raport juridic, împrumutul de stat apare ca o înţelegere intervenită între o persoană fizică sau juridică, pe de o parte, şi stat, pe de alta, prin care prima consimte să pună la dispoziţia statului o sumă de bani, sub formă de împrumut, pe o perioadă determinată, iar acesta din urmă se angajează să o ramburseze la termenul stabilit şi să achite dobânda şi alte costuri cuvenite.  Împrumutul de stat prezintă următoarele trăsături caracteristice:

1. împrumutul de stat are caracter contractual. Spre deosebire de impozit, care constituie o prelevare obligatorie, stabilită în mod unilateral de către stat în sarcina unei persoane fizice sau juridice, împrumutul exprimă acordul de voinţă al părţilor. Aici se cuvine o precizare: condiţiile de emisiune şi de rambursare a împrumutului, forma şi mărimea venitului pe care îl asigură, precum şi alte eventuale avantaje acordate împrumutătorilor se stabilesc de organele de decizie competente ale statului, fără consultarea prealabilă a subscriitorilor potenţiali. Persoanele interesate pot să accepte sau să refuze în bloc condiţiile stabilite de stat, dar nu pot pretinde să li se asigure un tratament preferenţial faţă de ceilalţi subscriitori.

Modul în care se stabilesc condiţiile de emisiune şi de rambursare a unui împrumut de stat conferă contractului dintre împrumutat (statul) şi împrumutător (o persoană fizică sau juridică) un caracter diferit de cel al contractului de credit bancar, care intervine între o bancă (împrumutător) şi o persoană fizică sau juridică (împrumutat). În cazul contractului de credit bancar, condiţiile de acordare şi de rambursare a împrumutului se negociază de bancă cu fiecare solicitant în parte. În plus, acest contract prevede obligaţia împrumutatului să prezinte o garanţie materială în favoarea împrumutătorului. În cazul împrumutului contractat de stat, acesta nu oferă o asemenea garanţie împrumutătorilor săi.

De regulă, împrumuturile de stat au la bază principiul facultativităţii. Istoria a cunoscut însă şi cazuri de împrumuturi forţate, când subscrierea nu a fost lăsată la latitudinea subscriitorilor, ci a avut un caracter obligatoriu. La împrumuturi forţate un stat recurge în împrejurări excepţionale, şi anume atunci când independenţa naţională, integritatea teritorială a statului sau cuceririle sociale ale poporului au fost lichidate sau sunt grav ameninţate.

Sunt cunoscute şi cazuri de împrumuturi contractate de stat pentru pregătirea şi ducerea de războaie, reconstrucţia postbelică a ţării, refacerea economiei distruse de calamităţi naturale, înlăturarea urmărilor unor crize economice de mare amploare etc., când libertatea de acţiune a subscriitorilor este mult îngrădită prin măsurile luate de autorităţile publice. Întrucât condiţiile de emisiune şi de rambursare a unor asemenea împrumuturi sunt mai puţin atractive decât în împrejurări normale, pentru plasarea acestora se desfăşoară o amplă acţiune de popularizare: se evidenţiază faptul că obiectivele prevăzute a se finanţa pe cale de împrumut sunt de interes naţional, iar subscrierea la împrumut constituie o datorie patriotică a fiecărui cetăţean. Uneori subscriitorii sunt puşi în situaţia de a alege între un impozit forfetar extraordinar, având caracter definitiv şi nerambursabil, şi un împrumut de stat rambursabil şi cu o dobândă sub nivelul pieţei.

2. împrumutul are un caracter rambursabil. Ca mijloc de procurare a resurselor băneşti de care statul are nevoie, împrumutul se caracterizează prin aceea că se restituie, la termenul fixat, persoanelor fizice şi juridice care l-au acordat, spre deosebire de impozit, care constituie o prelevare, la dispoziţia statului, definitivă şi nerambursabilă.

La plasarea unui împrumut, statul stabileşte termenul de rambursare a acestuia care poate fi mai apropiat sau mai îndepărtat, în funcţie de evoluţia previzibilă a veniturilor şi a cheltuielilor publice. De la această regulă, fac excepţie împrumuturile perpetue, la emiterea cărora angajamentul statului se limitează la plata unei anumite dobânzi creditorilor săi, pe o perioadă de timp nedeterminată, fără să se stabilească un termen de restituire a împrumutului propriu-zis. Lipsa unui angajament expres de rambursare a unui asemenea împrumut nu împiedică însă statul împrumutat să răscumpere la bursă înscrisurile împrumutului respectiv, în momentul în care această operaţiune prezintă  convenienţă economică.

3. împrumutul de stat asigură deţinătorilor de înscrisuri publice, pe lângă rambursarea sumei împrumutate, şi o anumită contraprestaţie. Pentru a putea intra în posesia sumei de bani care îi lipseşte şi a o folosi potrivit trebuinţelor sale, statul se angajează să achite sistematic, deţinătorilor de înscrisuri publice, „preţul" acestei folosinţe. „Preţul" la care ne referim îmbracă forma dobânzii, forma câştigului ori ambele forme, după caz, la care se adaugă adesea şi alte avantaje materiale. Aşa cum s-a mai arătat, împrumutul de stat se deosebeşte de impozit, între altele, prin contraprestaţia pe care statul o oferă creditorilor săi.

         Uneori, avantajele oferite de stat la lansarea unui împrumut sunt ulterior restrânse. Astfel, în condiţiile scăderii ratei dobânzii pe piaţa capitalului de împrumut, în perioada de criză sau de depresiune, statul poate proceda la conversiunea datoriei sale: preschimbă înscrisurile unui împrumut vechi cu o dobândă ridicată cu înscrisuri ale unui împrumut nou cu o dobândă mai redusă. Alteori, avantajele materiale iniţial oferite de stat creditorilor săi se diminuează ca urmare a deprecierii accelerate pe care o suferă moneda în care a fost libelat împrumutul. Deşi statul achită  în   mod  sistematic  dobânda  aferentă  şi   rambursează  ratele scadente  ale  împrumutului,  totuşi  sumele  ce  revin  deţinătorilor  de înscrisuri   publice  au  o putere de  cumpărare  mai  mică  decât  cea încredinţată de aceştia statului la lansarea împrumutului.

 

 

Tabelul 1.1. Asemanări şi deosebiri dintre creditul privat şi cel public

 

Creditul public -         este contractat de către stat -         debitorul este reprezentat de autorităţile publice centrale şi locale, iar creditorii sunt cei de la care provin resursele de împrumut -         cererea vine din partea autorităţilor publice centrale şi locale -         oferta vine din partea băncilor, altor instituţii financiare, agenţilor economici, populaţiei -         este utilizat pentru funcţionarea serviciilor publice, finanţarea cheltuielor militare, menţinerea ordinii publice, rambursarea la scadenţă a datoriei publice, plata dobânziilor aferente -         rambursarea şi plata dobânzilor şi comisioanelor aferente se realizeaza pe seama veniturilor bugetare (impozite, taxe, etc.) -         dobânda plătită de stat, la împrumuturile contractate, exprimă relaţii de redistribuire a venitului naţional, se redistribuie, în principal, veniturile persoanelor fizice şi juridice, mobilizate la fondurile de resurse financiare publice, pe calea impozitelor şi taxelor, în favoarea celor care au împrumutat statul şi pentru care încaseaza dobânzi.

Creditul privat -         este contractat de agenţii economici, populaţie -         debitorii sunt agenţii economici, populaţia -         cererea vine din partea persoanelor fizice sau juridice -         oferta vine din partea statului, băncilor, altor instituţii financiare, agenţilor economici, populaţiei -         este utilizat în scopuri productive, caz în care contribuie la sporirea profitului realizat din care se cedează băncii o parte sub formă de bobândă, cât şi neproductive, când se percepe, de asemenea, dobândă chiar dacă nu produc valoare adăugată -         rambursarea şi plata dobânzilor şi comisioanelor aferente se realizează pe seama resurselor private -         dobânda plătită de debitori exprimă relaţii de distribuire a valorii adăugate între participanţii la activitatea economică financiară prin credit, precum si a profitului realizat de agentul economic, împrumutat şi banca îmărumutătoare.