Pin It
  1. Ce prevede Tratatul de la Maastricht ?

 

Capacitatea Europei de a stimula creşterea economică şi de a crea milioane de locuri de muncă depinde în mare măsură de crearea unor reţele de comunicaţii extinse pe întregul său teritoriu şi care să lege diferitele sale regiuni într-o piaţă unică dinamică. Aceste reţele – reprezentând arterele de-a lungul cărora circulă sângele vieţii economice europene – sunt constituite din infrastructura necesară pentru transportul bunurilor, serviciilor, persoanelor şi informaţiilor dintr-o zonă a Europei în alta, deci, concret, din drumuri, căi ferate, trasee maritime sau fluviale, trasee aeriene, sisteme de telecomunicaţii, reţele de distribuţie a energiei.

Aşa cum realizarea căilor ferate transcontinentale a fost esenţială pentru procesul de unificare a Statelor Unite ale Americii, existenţa unor reţele transeuropene eficiente este vitală pentru viitorul Uniunii Europene.

Prin Tratatul de la Maastricht din 1992 asupra Uniunii Europene, realizarea reţelelor transeuropene a fost recunoscută ca una din priorităţile procesului de integrare europeană şi au fost definite obiectivele politicii comunitare în acest domeniu :

  • realizarea interconectării şi interoperabilităţii reţelelor naţionale;
  • conectarea insulelor, a zonelor fără ieşire la mare sau periferice cu zonele centrale ale Uniunii Europene.

Printre mijloacele prin care aceste obiective pot fi realizate Tratatul enumeră :

  • stabilirea de planuri generale de acţiune în sfera reţelelor transeuropene, precum şi proiectele prioritare;
  • asigurarea interoperabilităţii, în principal prin armonizarea standardelor tehnice;
  • sprijinirea eforturilor financiare ale statelor membre pentru realizarea de proiecte de interes comun incluse în planurile generale de acţiune.

 

  1. O nouă dimensiune a integrării

 

Reţelele transeuropene adaugă o nouă dimensiune Pieţei Interne a Uniunii Europene. Ele sunt esenţiale pentru reducerea distanţelor dintre diferitele regiuni ale Uniunii Europene şi permit descentralizarea economiei europene, cu efecte pozitive în special pentru întreprinderile mici şi mijlocii, ca principale creatoare de noi locuri de muncă.

Îmbunătăţirea reţelelor de comunicaţii nu presupune întotdeauna crearea de legături trans-frontaliere. În unele cazuri se acordă prioritate reabilitării unor porţiuni ale reţelelor naţionale care împiedică utilizarea optimă a întregii reţele europene.

Reţelele vor lega, în final, ţările membre ale Uniunii Europene şi cu vecinii lor, în primul rând cu ţările care fac parte din noua Zonă Economică Europeană (EEA), cu ţările din Europa Centrală şi de Est şi (în special în ceea ce priveşte distribuţia energiei) cu ţările din Africa de Nord.

 

2.       Rolul Uniunii Europene

 

Importanţa infrastructurii de transport şi comunicaţii pentru promovarea integrării şi stimularea creşterii economice a fost recunoscută cu mult timp în urmă. Primul pas a fost făcut de Parlamentul European  în 1982 prin sprijinirea introducerii pentru prima dată în bugetul comunitar a finanţării infrastructurilor pentru transport.

Sprijinirea creării reţelelor transeuropene a fost adoptată formal ca prioritate comunitară prin tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene.

Comisia Europeană a identificat revoluţia în domeniul comunicaţiilor care duce la crearea unei societăţi informatizate şi introducerea rapidă a reţelelor transeuropene ca factori cheie ai strategiei sale de creştere, competitivitate şi ocupare a forţei de muncă prezentată într-o Carte Albă supusă spre aprobare Consiliului European în decembrie 1993. Consiliul a acordat imediat sprijinul său strategiei Comisiei stabilind o serie de priorităţi şi termene de acţiune în vederea accelerării procedurilor şi a implementării rapide a principalelor proiecte.

Principala responsabilitate în crearea şi implementarea reţelelor transeuropene revine guvernelor europene şi, bineînţeles, firmelor operatoare. Rolul Uniunii Europene este să acţioneze ca un catalizator prin :

  • coordonarea acţiunilor statelor membre prin adoptarea unor planuri europene de dezvoltare în principalele sectoare. În acest fel guvernele sunt sprijinite în identificarea şi implementarea de proiecte având atât dimensiune europeană, cât şi naţională;
  • facilitarea contactelor operaţionale între promotorii proiectelor, utilizatori, industrie şi instituţiile de cercetare;
  • crearea de standarde comune care să asigure compatibilitatea dintre diferitele părţi ale reţelelor transeuropene şi interconectarea acestora;
  • lansarea unor iniţiative politice în vederea perfecţionării mecanismului pieţei interne, în special în sectoarele telecomunicaţii, distribuţia energiei şi transport feroviar;
  • încurajarea investitorilor privaţi (prin studii de fezabilitate, proiecte pilot, garantarea creditelor, subvenţionarea dobânzilor, împrumuturi pentru capital şi prin sistemul declaraţiilor de interes european.

Crearea reţelelor transeuropene va necesita până la sfârşitul acestui secol investiţii de sute de miliarde de Euro. Majoritatea acestor fonduri vor fi puse la dispoziţie de statele membre, fie prin investitori privaţi (în special în sectoarele de telecomunicaţii, energie şi transport aerian), fie prin firme aparţinând sectorului public. Uniunea Europeană este pregătită să pună la dispoziţie până la 20 miliarde de Euro anual în funcţie de necesităţi. Majoritatea acestor fonduri vor fi virate prin programele europene în derulare, incluse în bugetul european sau vor fi constituite din împrumuturi acordate de Banca Europeană de Investiţii.

 

4. Transporturile

 

Se aprecia că în anul 2000, traficul de mărfuri şi persoane în cadrul Uniunii Europene urma să fie dublu faţă de 1975. Această mobilitate sporită, care se datora în parte Pieţei Unice, va determina în acelaşi timp supra-aglomerarea căilor de comunicaţie dacă nu vor fi create reţele trans-europene eficiente.

Au fost elaborate “Master Plan-uri” pentru :

- dezvoltarea transportului cu trenuri de mare viteză;

- transportul combinat;

- construcţia de drumuri;

- dezvoltarea reţelelor inter-operabile în transportul fluvial.

Vor urma altele pentru :

- modernizarea reţelelor feroviare convenţionale;

-  infrastructura aeroporturilor şi porturilor maritime.

Transportul combinat care utilizează sisteme inter-modale pentru transportul mărfurilor (rutier-feroviar sau rutier-feroviar-fluvial) este deosebit de important pentru eliminarea aglomerării reţelelor rutiere şi reducerea poluării.

Scopul acestor activităţi este realizarea unui trafic mai rapid, mai sigur şi mai puţin dăunător pentru mediu şi, în acelaşi timp, apropierea regiunilor mai îndepărtate de centrul Uniunii Europene şi crearea de legături trans-frontaliere cu Europa Centrală şi de Est, necesare în condiţiile viitoarei lor integrări în Uniunea Europeană.

Printre proiectele prioritare identificate se numără :

– realizarea cu ajutorul  unui tren de mare viteză a legăturii dintre Paris şi Berlin via Strasbourg ;

- “centura Fehmarn”, prin care să se realizeze (printr-un tunel sau pod) legătura dintre Germania şi Danemarca;

- realizarea legăturii dintre Lyon şi Torino printr-un tren de mare viteză şi transport combinat;

- realizarea unei autostrăzi între Berlin şi Moscova, via Varşovia.

În sectorul transportului aerian proiectele prioritare includ un nou sistem de management al traficului aerian european şi construcţia unui nou aeroport la Atena.

Comisia Europeană a identificat într-o primă fază 24 de proiecte prioritare în sectorul transportului care implică aproape toate ţările membre.

Toate proiectele de autostrăzi, reţele feroviare, aeriene, fluviale au fost selecţionate pe baza unor criterii multiple, cum ar fi :

- importanţa economică a zonei,

- crearea de locuri de muncă,

- beneficiile pentru industrie şi viabilitatea,

- posibilităţile de atragere a investiţiilor private şi a finanţării,

- interesul comunitar pentru realizarea de legături transfrontaliere sau pentru interconectarea reţelelor.

Toate proiectele au fost verificate din punct de vedere al impactului asupra mediului. Decizia de implementare a acestor proiecte revine autorităţilor publice din statele membre, din diferitele zone sau municipalităţi, precum şi partenerilor din sectorul privat.

 

5. Reţele energetice

 

Dezvoltarea reţelelor energetice transeuropene va contribui la dezvoltarea pieţei interne energetice, la realizarea coeziunii economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene şi la asigurarea securităţii aprovizionării cu energie în această zonă.

În privinţa energiei electrice, obiectivul principal este creşterea interconectării reţelelor, facilitatea fluxurilor de la zonele cu surplus către cele cu deficit. Îmbunătăţirea utilizării capacităţilor existente va contribui şi la protejarea mediului. Proiectele prioritare includ :

- conectarea reţelelor electrice izolate;

- îmbunătăţirea interconectării între ţările membre;

- îmbunătăţirea reţelelor în cadrul ţărilor membre;

- realizarea sau îmbunătăţirea interconectării cu terţe ţări.

În sectorul aprovizionării cu gaz, Comisia Europeană devine tot mai dependentă de importurile din zona Mării Nordului, Rusia şi Algeria. Pentru securitatea economică  a Uniunii Europene este vitală accelerarea construirii de conducte transeuropene capabile să garanteze aprovizionarea şi crearea de structuri de cooperare pe termen lung cu ţările producătoare. Proiectele prioritare în acest sector au în vedere :

  • introducerea aprovizionării cu gaz în noi regiuni europene;
  • interconectarea reţelelor;
  • creşterea capacităţii de transport, aprovizionare şi depozitare, inclusiv a capacităţii subterane de depozitare;
  • construirea de noi conducte, sau creşterea capacităţii celor existente.

Consiliul European de la Essen (9-10 decembrie 1994) a stabilit, o listă de 10 proiecte prioritare în domeniul energiei, incluzând :

REŢELE ELECTRICE

Interconectarea reţelelor electrice între Italia şi Grecia

Interconectarea reţelelor electrice între Franţa şi Italia

Interconectarea reţelelor electrice între Franţa şi Spania

Interconectarea reţelelor electrice între Spania şi Portugalia

Interconectarea reţelelor electrice din Danemarca

 

REŢELE DE APROVIZIONARE CU GAZ

Nouă reţea de aprovizionare în Grecia

Nouă reţea de aprovizionare în Portugalia

Interconectarea conductelor între Spania şi Portugalia

Conductă între Algeria – Maroc – Uniunea Europeană

Conductă între Rusia – Belarus – Polonia – Uniunea Europeană

 

6. Comunicaţiile

 

În prezent, o firmă care doreşte să-şi creeze linii de comunicare directă între sediul central şi filialele, sau între furnizorii şi clienţii săi poate fi confruntată cu o multitudine de probleme tehnice, administrative sau chiar politice. Aceasta deoarece va trebui să lucreze individual cu operatorii mai multor reţele naţionale de telecomunicaţii care practică structuri tarifare substanţial diferenţiate.

Din punct de vedere tehnologic, reţelele de telecomunicaţii vor fi capabile în viitorul nu prea îndepărtat să transmită şi să proceseze voci, date, imagini şi sunete între două puncte cu localizări diferite, fie că acestea sunt case particulare, birouri, sau întreprinderi. Tehnologia de transmitere în câteva secunde de la un computer la altul a conţinutului complet al Enciclopediei Britanice există deja.

Apare deci necesitatea conectării reţelelor naţionale în scopul creării unei reţele comune transeuropene, care să funcţioneze ca sistem nervos central al economiei europene, dar şi al societăţii informaţionale de mâine.

Cea mai importantă prioritate a Uniunii  Europene este sprijinirea creării „super-autostrăzilor” de mare viteză pe care vor circula informaţiile.

Aceste noi reţele vor transmite texte, date, filme, grafică, voci, muzică, imagini, cataloage, care vor putea fi depozitate şi combinate în bănci de date pentru diverse utilizări (în industrie, servicii financiare, educaţie, îngrijire medicală, timp liber, turism etc.).

Unele din aceste ţinte au fost deja atinse.

 

7. Societatea Informaţională

 

Noua tehnologie şi aplicaţiile sale duc la crearea unei societăţi informaţionale care va determina profunde schimbări în domeniul producţiei, dar şi a obiceiurilor de viaţă şi de muncă. Stăpânirea rapidă a acestor schimbări va reprezenta un avantaj competitiv al Europei în faţa rivalilor săi.

Impactul asupra societăţii al lumii multimedia de mâine în care imaginile, sunetul, cifrele şi textul sunt transmise digital de-a lungul super-autostrăzilor informaţionale spre locurile de muncă şi locuinţele utilizatorilor a fost comparat cu cel al primei revoluţii industriale.

Lumea de mâine este deja prezentă : vor exista de 10 ori mai multe canale de televiziune şi de trei ori mai mulţi abonaţi la reţelele de televiziune şi prin cablu. Circa 6 milioane de americani lucrează de la domiciliu prin reţele de teletransmisie cu patronii şi clienţii lor.

Tehnologia informaţională poate oferi răspunsuri la noile nevoi ale societăţii europene : crearea de reţele de comunicaţii adaptate necesităţilor companiilor; lucrul la domiciliu; accesul uşor la date ştiinţifice sau de interes general; dezvoltarea medicinei preventive, îngrijirea la domiciliu a persoanelor în vârstă.

Cu ocazia întâlnirii Consiliului European din Corfu (24 – 25 iunie 1994) grupul de lucru privind societatea informaţională (grupul Bangemann) şi-a prezentat raportul care include ca principale recomandări în vederea realizării societăţii informaţionale :

  • îmbunătăţirea cadrului legislativ în vederea accelerării procesului de liberalizare a sectorului de telecomunicaţii;
  • realizarea interconectării reţelelor şi a interoperabilităţii serviciilor şi aplicaţiilor şi accelerarea procesului de standardizare europeană în domeniu;
  • adaptarea nivelului tarifelor la cel practicat în alte zone dezvoltate ale lumii;
  • dezvoltarea pieţei pentru noile infrastructuri informaţionale, acordându-se o atenţie deosebită sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, administraţiei publice şi tinerei generaţii;
  • realizarea dimensiunii mondiale a noilor sisteme de comunicaţii.

Raportul a identificat 10 aplicaţii practice prioritare bazate pe reţelele şi serviciile informaţionale (acestea vor avea rol demonstrativ şi vor contribui la creşterea cererii pentru utilizarea noilor structuri):

  • lucrul la domiciliu prin computer („teleworking”);
  • învăţământul la distanţă;
  • crearea de reţele pentru universităţi şi centre de cercetare;
  • servicii telematice pentru întreprinderile mici şi mijlocii;
  • managementul traficului rutier;
  • controlul traficului aerian;
  • reţele pentru îngrijirea sănătăţii;
  • organizarea cu mijloace electronice a licitaţiilor publice
  • reţele trans-europene pentru administraţia publică
  • autostrăzi informaţionale urbane.

Este extrem de important ca România să se înscrie în aceste programe, asigurându-se în acest fel de conectarea la reţelele trans-europene de infrastructură şi comunicaţii.