Comunitatea Europeană a fost prima care a acordat asistenţă financiară pentru ţările estice şi a devenit şi principalul coordonator al fondurilor îndreptate către aceste ţări.
În decembrie 1989, Preşedintele François Mitterand a propus înfiinţarea unei instituţii financiare internaţionale, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care a început să funcţioneze din 1991. Principalul său obiectiv este promovarea instituţiilor democratice şi a economiilor deschise de piaţă în Europa Centrală şi de Est, precum şi în fosta Uniune Sovietică, prin investiţii şi prin acordarea de împrumuturi, cel puţin 60% din fonduri fiind direcţionate către sectorul întreprinderilor private sau către întreprinderile proprietate de stat angajate în privatizare.
Astăzi, BERD utilizează mecanisme de finanţare pentru a ajuta la refacerea economiilor a 27 de ţări din Europa Centrală şi de Est şi Asia Centrală. BERD este cel mai mare investitor al regiunii şi mobilizează şi alţi investitori pentru a participa la proiectele desfăşurate în regiune, asigură finanţare pentru bănci şi afaceri şi lucrează şi la proiecte de privatizare pentru companiile de stat. Banca conlucrează cu guvernele statelor pentru a promova politicile care vor revigora mediul economic. Conform statutului, aceasta nu poate opera decât în statele care respectă principiile democratice. Investiţiile BERD trebuie să respecte următoarele condiţii:
- Să atenueze impactul tranziţiei spre economia de piaţă;
- Să-şi asume riscurile care-i determină pe investitori să nu investească în ţara respectivă;
- Să aplice principii bancare solide;
Astăzi, BERD utilizează toate instrumentele financiare şi investiţionale de care dispune pentru a susţine construirea economiilor de piaţă şi a democraţiilor în 27 de ţări din Europa Centrală până în Asia Centrală. BERD este cel mai mare investitor instituţional în regiune şi mobilizează investiţii străine directe semnificative, pe plângă propriile finanţări. Banca, cu un capital subscris de 20 miliarde euro, este deţinută de 60 de ţări membre şi două instituţii interguvernamentale (Uniunea Europeană şi Banca Europeană de Investiţii). Dar, în ciuda faptului că acţionarii BERD sunt din sectorul public, Banca investeşte în principal în întreprinderi private, de obicei împreună cu parteneri comerciali. BERD finanţează proiecte de afaceri, acţionând, în special, în domeniul bancar şi industrial, lucrează cu companii aflate în proprietate de stat pentru a susţine privatizarea, restructurarea şi îmbunătăţirea serviciilor municipale.
Prin investiţiile sale, BERD promovează reformele structurale şi sectoriale, competiţia, privatizarea, instituţii financiare şi sisteme juridice mai puternice, dezvoltarea infrastructurii pentru susţinerea sectorului privat şi guvernarea corporativă eficientă. BERD promovează co-finanţarea şi investiţiile străine directe, mobilizează capital intern şi oferă asistenţă tehnică.
Experienţa a demonstrat că absorbţia fondurilor UE constituie o problemă şi de aceea Comisia Europeană, BEI si BERD au lansat Programul de Asistenţă Comună pentru Pregătirea Proiectelor în Regiunile din Europa (JASPERS), o iniţiativă politică majoră care îşi propune să sprijine pregătirea unor proiecte de înaltă calitate care sa fie eligibile pentru fondurile UE structurale şi de coeziune. Acest lucru va da posibilitatea Comisiei să aprobe mai repede proiectele bine pregătite. JASPERS va fi complementar activităţii de pregătire a proiectelor efectuată de autorităţile naţionale si locale. Banca ajută ţările candidate în depăşirea constrângerilor de capacitate, în asigurarea absorbţiei fondurilor EU în timp util şi în administrarea judicioasă a acestora.
Ulterior, în procesul de asistenţă a ţărilor aflate în tranziţie s-au implicat şi instituţiile financiare internaţionale. În anul 1992, toate ţările central şi est-europene şi statele baltice erau membre ale FMI şi ale Băncii Mondiale. FMI s-a implicat activ în acordarea de asistenţă, ajutorul său fiind condiţionat de implementarea programelor de stabilizare a căror aprobare nu atrăgea numai transferul fondurilor ci şi condiţiona alte forme de finanţare publică şi privată, inclusiv scutire de plata datoriei.
Aderarea la Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială a reprezentat o prioritate pe linia obţinerii accesului la resursele financiare, îndrumării politice cât şi pentru atragerea investitorilor străini. Este deja cunoscut faptul că un program al FMI odată aprobat, reprezintă o condiţie esenţiala pentru eliberarea unor împrumuturi de către Banca Mondială sau a unor împrumuturi bilaterale, iar când este cazul ajută la normalizarea relaţiilor cu creditorii externi. Recunoscând schimbările specifice tranziţiei, FMI a introdus schema Facilitaţilor de Transformare Sistemică, care asigura finanţare suplimentară în condiţii simplificate.
Formele de acordare a asistenţei ţărilor în dezvoltare din Europa de Est îmbracă următoarele forme:
- ajutor umanitar, sub forma aprovizionărilor de urgenţă cu alimente şi medicamente;
- asistenţa tehnică, cum ar fi pregătirea specialiştilor şi furnizarea de consultanţă şi recomandări în privinţa politicii macroeconomice;
- finanţare multilaterală macroeconomică (prin fonduri FMI);
- finanţări speciale ale balanţei de plăţi, care cuprind anulări ale datoriei, reeşalonări şi restructurări;
- finanţarea unor proiecte specifice, în condiţii de concesiune;
- asigurarea unor fonduri de stabilizare care să sprijine realizarea convertibilităţii monetare;
- garantarea unor credite la export în condiţii de concesiune, ;
- furnizarea unor garanţii pentru investiţii[1];
Încă din prima parte a anilor ’90 economiile în tranziţie s-au străduit să-şi îmbunătăţească capacitatea lor de plată, în scopul lărgirii accesului la capitalul privat şi pentru obţinerea unor costuri mai scăzute la împrumuturi.
Conform statisticilor FMI privind finanţele guvernamentale, ţările Europei Centrale şi de Est au beneficiat de asistenţă externă nerambursabilă în volum substanţial începând cu anul 1997. De la aceasta situaţie fac excepţie România care a beneficiat de acest tip de asistenţă începând cu anul 1998, Bulgaria care a beneficiat de asistenţă financiară din anul 1991, dar în mărimi valorice nesemnificative (sute de milioane leva), Polonia care beneficiază de asistenţă gratuită începând cu 1986, fiind reluata in anul 1996 după o pauză de doi ani.
[1] D. A. Constantinescu (coord) : " Tranziţia la economia de piaţă", Ed. Naţională, Bucureşti, 2001, pag 256