Economie

a.În funcţie de forma de proprietate (cfm. Legii nr. 15 din 1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale şi Legea nr. 31 din 1990 privind privind societăţile comerciale) se pot delimita mai multe tipuri de firme.

Întreprinderile private se caracterizează prin faptul că patrimoniul lor aparţine unei persoane sau unui grup de persoane. Ca trăsături economice esenţiale ale firmelor private menţionăm:

• iniţiativa constituirii şi funcţionării lor aparţine integral întreprinzătorului;
• posedarea unui capital propriu minim este obligatorie;
• independenţa deplină în ceea ce priveşte direcţionarea, dimensionarea şi desfăşurarea activităţilor firmei;
• asumarea integrală a risvurilor economice şi sociale implicate de operaţiunile firmei.

În funcţie de numărul posesorilor de capital, firmele private pot fi individuale şi de grup. Firma sau întreprinderea individuală aparţine, din punctul de vedere al patrimoniului unei singure persoane. Este forma cea mai utilizată , mai ales pentru firmele mici şi mijlocii. Întreprinderea sau firma de grup  prezintă drept caracteristică definitorie dreptul de proprietate asupra patrimoniului său din partea a cel puţin două persoane. Formele pe care le îmbracă firmele private de grup sunt diverse.

Dintre acestea menţionăm firma familială al cărei patrimoniu se află în coproprietatea membrilor unei familii. Ca regulă, firma familială este de mici dimensiuni (cu pînă la 10 persoane – membrii familiei). Firma familială se bazează pe o pronunţată solidaritate şi colaborare a persoanelor înrudite.

Întreprinderea cooperatistă constizuie o altă formă de firmă privată, înfiinţată ca urmare a dorinţei colaborării libere, pe baza participării în condiţii egale a mai multor persoane, ce desfăşurau înainte activităţi similare, ca mici producători. Specific ei este forma de proprietate asupra patrimoniului de către mai multe persoane care, prin actul de constituire, devin, sub anumite forme şi coparticipanţi la managementiul său. Fiecare cooperator are dreptul, pe lângă salariul aferent, şi la o parte din venitul corespunzător cotei sala de părţi de capital şi muncii depuse, potrivit unor proceduri precis stabilite la înfiinţarea sa şi care diferă de la o cooperaţie la alta.

Societatea pe acţiuni este întreprinderea privată de grup cea mai larg utilizată în epoca contemporană. Definitorie pentru ea este împărţirea patrimoniului într-un număr mare de părţi cu o anumită valoare nominală,  numite acţiuni. Posedarea uneia sau mai multor acţiuni reprezintă temeiul juridic al dreptului de proprietate asupra unei cote-părţi corespunzătoare din patrimoniul firmei respective. Influenţa asupra managementului firmei, manifestată de obicei în plenul adunării acţionarilor, depinde de numărul şi valoarea acţiunilor posedate. Tot acestea reprezintă baza mărimii părţii din profitul firmei ce se repartizează acţionarilor, la anumite perioade, cel mai frecvent, anual. Dreptul de proprietate este foarte uşor transmisibil prin operaţii de vânzare-cumpărare directe sau la bursa de valori.

Din cele prezentate reiese exercitarea de facto a prerogativelor esenţiale ale proprietăţii private – de posesiune, dispoziţiune, folosinţă şi uzufruct – care se află la baza viabilităţii economice a acestora.

Firmele sau întreprinderile de stat constituie o altă categorie importantă de unităţi economice care au înregistrat o mare amploare în această perioadă şi au ca trăsătură definitorie posedarea întregului patrimoniu de către statul pe teritoriul căruia  se află.  Înfiinţarea şi funcţionarea firmelor de stat depind în totalitate de voinţa factorilor decizionali de stat, conform reglementărilor existente în fiecare ţară. În acest sens, s-au înregistrat două tipuri de întreprinderi de stat:

Firmele de stat de tip socialist,cele existente în ţările conduse de partide comuniste, fiind caracterizate printr-o puternică centralizare a deciziilor în afara lor, la organele de management  macroeconomic.

Întreprinderile de stat de tip capitalist sau firme publice sunt cele întâlnite în ţările dezvoltate economic, precum şi în celelalte ţări  nesocialiste. Specifică lor le este şi o pronunţată autonomie, cu toate că statul este proprietarul lor. Gradul de centralizare a activităţilor, ponderea anumitor criterii cu caracter social, nivelul birocratizării activităţilor sunt însă frecvent mai ridicate  comparativ cu cele înregistrate în întreprinderile private. Rolul lor este de a permite statului să controleze anumite sectoare majore ale economiei naţionale şi să influenţeze anumite evoluţii economico-sociale pe termen lung.

În ultimii ani au apărut şi alte combinaţii între întreprinderile de stat şi private, sub formă de firme mixte. Cel mai adesea, aceste întreprinderi sunt de tipul societăţilor pe acţiuni, statul devenind unul dintre acţionarii principali.  Caracteristicile acestui tip depind de ponderea acţiunilor deţinute de stat. Ca regulă însă, firmele mixte sunt mai asemănătoare cu cele private, fiind centrate exclusiv pe profit.

1. În România, potrivit prevederilor legislaţiei, firmele se divid în două categorii:

- regii;

- societăţi comerciale.

Regiile se organizează şi funcţionează în ramurile strategice ale economiei naţionale, precum : industria de armament, energetică, exploatarea minelor şi a gazelor naturale, poştă şi transporturi feroviare. Înfiinţarea regiilor este hotărâtă de Guvernul României, pentru firmele de interes naţional şi organele judeţene şi municipale pentru cele de interes local, în ramurile şi domeniile prevăzute prin lege. Regia este proprietara bunurilor din patrimoniul său, trebuind ca prin activităţile desfăşurate, bazate pe gestiune economică şi autonomie financiară, să-şi acopere integral cheltuielile, obţinând şi profit. Prin actul de înfiinţare a regiei autonome se stabilesc obiectul de activitate, patrimoniul, denumirea şi sediul principal.

Managementul de ansamblu al regiei autonome este asigurat în principal de consiliul de administraţie compus din 7-15 persoane – dintre care una este managerul general al unităţii – numit prin ordin  de către ministrul de resort sau prin decizia conducătorului administraţiei teritoriale locale.

Cea mai mare parte a întreprinderilor de stat s-a transformat în societăţi comerciale. Ele iau fiinţă în vederea efectuării de acte economice, fiind persoane juridice şi luând următoarele forme:

• societate în nume colectiv (SNC) , ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor;
• societate în comandită simplă (SCS), ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi; comanditarii răspund numai până la concurenţa aportului lor;
• societate în comandită pe acţiuni (SCA), al cărei capital social este împărţit în acţiuni, iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi; comanditarii sunt obligaţi numai la plata acţiunilor lor;
• societate pe acţiuni (SA), ale cărei obligaţii sociale sunt garantate cu patrimoniul social; acţionarii sunt obligaţi numai la plata acţiunilor lor;
• societate cu răspundere limitată (SRL), ale cărei obligaţii sunt garantate cu patrimoniul social; asociaţii sunt obligaţi numai la plata părţilor sociale.

1. O altă clasificare, are la bază criteriul mărimea firmei. În funcţie de acest criteriu , firmele se clasifică în 4 categorii:

De reţinut!

Mai există o categorie de întreprinderi , cele foarte mari care au începând de la 1000 sau 2000 de salariaţi.

1. În funcţie de criteriul apartenenţa naţională a firmei, delimităm următoarele tipuri de întreprinderi:

1. În funcţie de caracterul obiectului muncii utilizat, firmele se împart în extractive şi prelucrătoare. Firmele extractive se ocupă de extracţia obiectelor muncii din natură (carbonifere, petrolifere etc.), iar firmele prelucrătoare cu transformarea materiilor prime în produse finite.