Documentaţia pentru investiţii reprezintă o necesitate obiectivă, care derivă din faptul că investiţiile angajează fonduri mari, resurse mari şi variate, pe perioade îndelungate:
- perioada de execuţie, de 1 – 3 ani, în care se realizează eforturile de investiţii, respectiv fluxurile negative de numerar;
- perioada de exploatare, de 10 – 20 de ani, iar la construcţii de peste 50 de ani, în care se produc efectele investiţiilor, adică fluxurile pozitive.
Investiţiile sunt în general unicat. Chiar şi cele care se aseamănă, au foarte multe elemente specifice.
Prin documentaţie:
- Se demonstrează necesitatea, dimensiunile, oportunitatea, eficienţa,
- condiţiile de realizare,
- tehnologiile care se vor utiliza,
- posibilităţile de finanţare, etc.
În esenţă, documentaţia pentru investiţii are, deci, ca obiect, trei scopuri de bază:
- să prevină riscul în procesul investiţional;
- să documenteze pe cel care formulează opţiunea pentru investiţii asupra oportunităţii, legalităţii, posibilităţilor de realizare, eforturilor (financiare, materiale, umane etc.) pe care le presupune şi asupra efectelor şi eficienţei investiţiei respective;
- să convingă pe cei care trebuie să finanţeze investiţia (acţionarii, băncile etc.) să îşi plaseze fondurile în investiţia respectivă.
În acest sens, Guvernul României a reglementat acest cadru pentru investiţiile publice, reglementare completată cu Normele metodologiei ale MF şi MLPAT. Aceste reglementări au fost recomandate şi celorlalţi investitori.
Prin aceste reglementări se susţine că s-a avut în vedere:
- stadiul atins privind restructurarea economiei pe piaţa construcţiilor în România;
- experienţa acumulată în aplicarea mecanismului de licitare – ofertare pentru contractarea execuţiei proiectării şi execuţiei investiţiilor;
- propunerile făcute privind îmbunătăţirea normelor metodologice de un mare număr de antreprenori, precum şi de către asociaţiile profesionale şi sindicatele din ramura construcţiilor;
- procedurile aplicare pe plan european şi în mod special cele recomandate de principalele instituţii financiare internaţionale – Banca Mondială, Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Comisia de Integrare Europeană;
- stabilirea conţinutului – cadru al proiectelor, pe faze de proiectare a investiţiilor – studiul de prefezabilitate, studiul de fezabilitate, proiectul tehnic şi caietele de sarcini aferente
- asigurarea aplicării unitare a principiilor şi regulilor care stau la baza organizării şi desfăşurării licitaţiilor publice, precum şi a adjudecării şi contractării execuţiei investiţiilor;
- normele metodologice să se adreseze, în egală măsură, persoanelor juridice achizitoare (investitori), proiectanţilor şi potenţialilor contractanţi (ofertanţi) şi să reprezinte, de asemenea, un ghid pentru activitatea specialiştilor desemnaţi ca membri în comisiile de licitaţie;
- prin aplicarea acestor norme, în mod unitar, de către toţi factorii care concură şi participă la achiziţiile de investiţii să se asigure condiţiile pentru respectarea principiului concurenţei loiale, eliminarea tendinţelor şi manifestărilor care pot afecta loialitatea concurenţei, eliminarea unor suspiciuni de favorizare sau de corupţie, prin asigurarea transparenţei necesare, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului contractanţilor (ofertanţilor) de a-şi proteja proprietatea intelectuală sau secretele comerciale.
În esenţă, prin reglementările menţionate sunt recomandate următoarele documentaţii tehnico-economice:
- studiu de oportunitate
- studiul de prefezabilitate;
- studiul de fezabilitate;
- proiectul tehnic;
- detaliile de execuţie;
- devizul general.
La elaborarea documentaţiilor pentru investiţii se parcurg, de regulă, următoarele etape:
- elaborarea temei de proiectare;
- Elaborarea studiului de oportunitate
- elaborarea studiului de amplasament;
- efectuarea studiilor topografice şi geotehnice necesare;
- elaborarea planului urbanistic de detaliu (PUD);
- obţinerea certificatului de urbanism;
- elaborarea studiului de prefezabilitate;
- obţinerea avizelor şi acordurilor necesare;
- elaborarea studiului de fezabilitate;
- aprobarea studiului de fezabilitate;
- elaborarea proiectului tehnic;
- obţinerea autorizaţiei de construcţie
Ca tipologie, studiile de oportunitate se împart în trei categorii:
- regionale,
- sectoriale,
- a) Studiile de oportunitate regională, de regulă, cuprind:
- posibilităţile de a investi într-o zonă administrativă cu un anumit specific şi potenţial,
- cererea,
- excedentul de forţă de muncă,
- posibilităţile de construcţii, de aprovizionare şi desfacere,
- posibilităţile de afaceri în general,
- interesele organelor administraţiei locale, etc.
Structura generală a unui studiu de oportunitate regională cuprinde:
- caracteristicile generale ale zonei (populaţia, exporturile, importurile, principalii factori de producţie existenţi);
- structura existentă a ramurilor şi strategiile de dezvoltare;
- infrastructura;
- estimări ale evoluţiei cererii;
- costurile estimate şi posibilităţile de finanţare;
- principalele avantaje oferite pentru a investi.
- b) Studiile de oportunitate sectoriale, cuprind, în esenţă:
- oportunităţile existente în sectorul investigat (construcţii, transporturi, industrie alimentară, etc.);
- importanţa sectorului respectiv la nivel local şi pe ansamblul economiei;
- perspectivele sectorului şi strategiile de dezvoltare existente;
- avantajele globale şi restricţii.
- c) Studiile de oportunitate speciale vizează probleme şi aspecte concrete care au tangenţă cu investiţia (resurse, pe categorii; cerere pe beneficiari potenţiali; etc.).
Calitatea studiilor de oportunitate se apreciază printr-o serie de parametrii, dintre care exemplificăm:
- volumul şi calitatea resurselor identificate;
- volumul şi structura cererii potenţiale stabilite;
- mutaţiile favorabile previzibile cu implicaţii pozitive asupra investiţiei;
- posibilităţile de integrare şi cooperare din zonă identificate;
- conturarea unor perspective viabile;
- încadrarea în tendinţele macroeconomice;
- eficienţa şi disponibilităţile factorilor de producţie;
- posibilităţile de export şi de reducere a importurilor.
Nevoia socială (trebuinţele individuale şi generale), mecanismul formării şi manifestării nevoii sociale este foarte complex şi dinamic.
Nevoia socială are două mari componente:
- nevoia socială potenţială, semnificând că sunt mai multe aspiraţii, dar care nu sunt bine definite evaluate, dar sunt de luat în studiu;
- nevoia socială reală, care reprezintă nevoile potenţiale conturate şi evaluate, generează la rândul ei o cerere potenţială, care poate deveni reală (şi, aceasta interesează pe investitor), numai dacă poate fi susţinută financiar.
Nevoia socială este variată, concretă, sau compusă, iar din punct de vedere al frecvenţei, poate fi curentă, periodică sau sezonieră.
Tipologia efectelor investiţiilor
Tipologia efectelor pe care le pot genera procesele investiţionale este variată. Redăm, mai jos, câteva criterii uzuale de clasificare:
- a) după structură:
- efecte de volum (venituri, cifră de afaceri, producţie, apartamente, etc.);
- efecte calitative: valoare adăugată, nivel de trai, etc.;
- efecte financiare: valoare, profit etc.;
- b) după impact:
- efecte directe (de regulă se produc la beneficiar);
- efecte indirecte, sau propagate (care se pot produce la beneficiar, dar şi la alţii, ex: creşterea gradului de civilizaţie);
- c) după periodicitate:
- efecte anuale;
- efecte totale;
- efecte prezente;
- efecte viitoare;
- d) după finalitate:
- efecte brute;
- efecte nete;
- e) după natura lor:
- efecte fizice;
- efecte valorice;
- f) după impactul asupra vieţii:
- efecte tehnice;
- efecte tehnio-economice;
- efecte economice;
- efecte sociale;
- efecte politice;
Zonele generatoare de eficienţă în investiţii şi principalele obiective şi măsuri de management pentru optimizarea acestora
Eficienţa investiţiilor provine din toate etapele de derulare a procesului investiţional.
Redăm mai jos, principalele etape:
- apariţia necesităţii investiţiei;
- fundamentarea necesităţii investiţiei prin studiul de oportunitate;
3 .adoptarea deciziei de a investi;
- elaborarea temei de proiectare;
- elaborarea studiului de amplasament;
- elaborarea studiilor topografice şi geotehnice;
- elaborarea planurilor de urbanism;
- obţinerea certificatului de urbanism;
- elaborarea studiului de prefezabilitate;
- obţinerea acordurilor şi avizelor;
- elaborarea studiului de fezabilitate şi aprobarea lui;
În fiecare etapă, factorii implicaţi au responsabilităţi şi îşi pot aduce o mare contribuţie la creşterea eficienţei investiţiilor, dar până la urmă acest ciclu, are trei faze distincte:
- proiectarea;
- execuţia;
- atingerea parametrilor tehnico-economici proiectaţi şi exploatarea economicoasă a obiectivului respectiv de investiţii o perioadă cât mai mare de timp.
Fiecare dintre aceste faze are o durată, care cu cât este mai redusă, în cazul proiectării, execuţiei şi atingerii parametrilor tehnico-economici proiectaţi şi mai îndelungată, în cazul exploatării eficiente, cu atât efectele asupra eficienţei investiţiei sunt mai mari.
- Studiu de prefezabilitate
Este prima documentaţie tehnico – economică prin care se formulează:
- opţiunea pentru investiţia respectivă,
- necesitatea,
- oportunitatea,
- eficienţa,
- condiţiile de realizare etc.
Recapitulativ, studiul de prefezabilitate se realizează, pentru:
- Conturarea opţiunii pentru investiţia respectivă;
- Crearea condiţiilor pentru selecţia preliminară a variantelor;
- Estimarea preliminară a oportunităţii, eforturilor şi efectelor şi condiţiilor de realizare;
- Ca etapă pregătitoare pentru elaborarea studiului de fezabilitate, care deschide calea efectuării eforturilor principale de investiţii.
Toate documentaţiile tehnico – economice au în general două părţi: partea scrisă şi partea desenată.
La partea scrisă a studiului de prefezabilitate, se prezintă date generale despre investiţie:
- denumire,
- amplasament,
- necesitatea,
- oportunitatea investiţiei,
- evaluarea,
- eventualele acorduri şi avize necesare
- posibilitatea obţinerii lor,
- caracteristicile principalelor costuri: clădiri, utilaje, instalaţii, procese tehnologice, utilităţi, asigurare resurse (materii prime, forţă de muncă, fonduri etc.).
- Studiul de fezabilitate
Pe lângă utilitatea arătată la SPF, SF este necesar pentru:
- aprobarea investiţiei,
- includerea ei în buget,
- asigurarea resurselor de finanţare,
- pregătirea elaborării proiectului tehnic, etc.
Este o documentaţie tehnico – economică de specialitate, mai elaborată, pe care o pot realiza numai specialişti consacraţi (institute de proiectare, departamente de cercetare – proiectare etc.). Pentru elaborarea SF, în bugetul investitorului trebuie prevăzute fondurile necesare pentru plata proiectanţilor şi a celorlalţi participanţi.
La partea scrisă, pe lângă partea generală tratată la SPF, apare o descriere mai completă:
- constructivă,
- tehnologică,
- funcţională a investiţiei.
Se dau:
- date tehnice în plus (structura constructivă, soluţii tehnice etc.),
- date privind forţa de muncă (număr, structură, locuri de muncă nou create etc.),
- principalii indicatori tehnico – economici (valoarea, eşalonarea în timp, duratele de proiectare, execuţie, atingerea parametrilor proiectaţi – capacităţii, producţie, desfacere, costuri, profit, cash-flow, condiţii financiare, lista principalelor utilaje şi instalaţii etc.),
- principalele acorduri şi avize etc.
În principiu, nu se fac alte cheltuieli, până la aprobarea SF:
Câteva elemente de cuprins obligatorii:
- datele generale privind investitorul;
- analiza – diagnostic a stării sale actuale;
- perspectivele pe care le are;
- variantele de dezvoltare (de investire) alese;
- indicatorii de eficienţă a variantelor studiate, cu fundamentarea lor riguroasă;
- analiza incertitudinii, riscului şi sensibilităţii variantei propuse;
- elementele de bază ale fundamentării deciziei de investiţii.
Dintre datele generale privind investitorul nu trebuie să lipsească:
- un scurt istoric,
- principalii indicatori de performanţă realizaţi,
- numărul şi data înregistrării la registrul comerţului,
- forma juridică,
- capitalul social,
- domeniile de activitate actuale şi propuse,
- piaţa potenţială,
- situaţia amplasamentului.
Analiza – diagnostic a stării sale actuale, este o analiză SWOT, din cuprinsul căreia trebuie să rezulte:
- o prezentare generală,
- producţie,
- dotări,
- stare,
- proprietate,
- tehnologii,
- personal,
- piaţă,
- mediu,
- management,
- indicatorii de performanţă în evoluţie,
- evaluare patrimoniu,
- situaţia financiară,
- structura de proprietate,
- calitatea şi colaborarea cu instituţiile care o atestă politica de investiţii,
- posibilităţile de a finanţa şi realiza investiţia,
- cercetarea ştiinţifică proprie,
.
O atenţie deosebită trebuie să se acorde analizei incertitudinii, riscului şi sensibilităţii variantei alese, în sensul reluării întregii acţiuni de fundamentare a investiţiei, însă prin prisma apariţiei unor situaţii nefavorabile (creşterea cheltuielilor salariale, a taxelor vamale, a preţurilor la importuri, etc.). Dacă influenţa acestor factori nu modifică esenţial indicatorii calculaţi în studiul de fezabilitate, investiţia poate fi promovată.
- Proiectul tehnic
Pe lângă alte scopuri, proiectul tehnic se elaborează:
- pentru aprobarea execuţiei,
- pentru execuţia propriu-zisă a investiţiei (în execuţie intrând şi operaţiunile de licitaţii pentru alegerea proiectantului, a constructorilor, a furnizorilor de utilaje şi instalaţii etc.).
Este cea mai elaborată documentaţie pentru investiţii.
Scopurile principale pentru care se elaborează, deci, sunt:
- Aprobarea începerii execuţiei investiţiei;
- Organizarea şi efectuarea licitaţiilor;
- Execuţia investiţiei;
- Recepţia lucrărilor de investiţii.
La partea scrisă, în descrierea generală a lucrării, proiectul tehnic trebuie să ofere toate informaţiile necesare celor care:
- avizează,
- aprobă,
- licitează,
- finanţează
- execută investiţia,
- inclusiv celor care fac recepţia şi vor înregistra investiţia în patrimoniu.
Proiectul tehnic conţine, ca elemente obligatorii:
- caietele de sarcini,
- graficele de execuţie.
Caietele de sarcini descriu lucrările, performanţele investiţiei, breviarele de calcul.
Tipologia caietelor de sarcini:
- după destinaţie: pentru execuţia lucrărilor, pentru recepţie, pentru probe, pentru teste, pentru proiectare, pentru furnizori, etc.
- după domeniul la care se referă : caiete de sarcini generale (pentru toate) şi speciale (pentru fiecare lucrare în parte).
Caietele de sarcini se prezintă, de regulă, sub forma unor broşuri distincte, cu un conţinut specific fiecărei investiţii şi cuprind, în principal:
- breviarele de calcul pentru dimensionare;
- nominalizarea planşelor;
- caracteristicile lucrărilor;
- proprietăţile;
- dimensiunile;
- ordinea tehnologică;
- standarde, normative şi alte prescripţii;
- condiţii de recepţie, etc.
Caracterul complet şi corect al caietelor de sarcini reprezintă:
- premisa esenţială, determinantă pentru corectitudinea licitaţiilor, pentru asigurarea unei concurenţe loiale, esenţa economiei de piaţă,
- este premisa esenţială pentru realizarea investiţiei la parametrii tehnico-economici proiectaţi şi aprobaţi.
La partea desenată, printre piesele de importanţă maximă figurează:
- planul general,
- planşele pentru obiectivele principale,
- aspectele privind arhitectura,
- structura de rezistenţă,
- instalaţiile,
- utilajele şi instalaţiile tehnologice,
- dotările etc.
- Detaliile de execuţie
Aşa cum rezultă din titlu, sunt documentaţii cuprinzând detaliile tehnice necesare executanţilor (ingineri, maiştri, muncitori, diriginţi de şantier etc.) pentru execuţia investiţiei şi controlul acesteia. În cuprinsul lor preponderează:
- planşele,
- cotele,
- dimensiunile,
- explicaţiile tehnice şi tehnologice necesare etc.
- Devizul general
După cum s-a arătat, devizul general este o piesă comună tuturor documentaţiilor tehnico-economice arătate, fiind un document de natură financiară, cel mai complet deviz general fiind cel inclus în SF şi în PT.
Utilitatea DG derivă din faptul că, cu ajutorul lui se evaluează efortul financiar pe care îl presupune realizarea investiţiilor, precum şi pentru controlul utilizării fondurilor aprobate.
Are la bază documentaţia tehnică pentru care se elaborează (SPF, SF, PT).
Devizul general este structurat pe:
- părţi,
- capitole,
- obiecte de investiţii,
- categorii de lucrări.
Partea I: Cheltuieli pentru execuţia investiţiei şi darea ei în exploatare
Cap. 1: Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului
În acest capitol se cuprind trei grupe de cheltuieli:
- Cheltuieli pentru obţinerea terenului: pentru cumpărare, concesionare, expropriere, despăgubiri, schimbare de destinaţie etc.
- Cheltuieli pentru amenajare: demolări, demontări, evacuări, deviere de reţele, sistematizare, nivelare, defrişare, strămutare construcţii şi alte amenajări;
- Cheltuielile cu amenajările pentru protecţia mediului.
Cap. 2: Cheltuieli pentru realizarea infrastructurii.
- În acest capitol sunt cuprinse cheltuielile pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului de investiţii (realizarea reţelelor exterioare şi alte asemenea cheltuieli).
Cap. 3: Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică
Se referă la următoarele grupe de cheltuieli:
- Studiu de teren: topo, geo, hidro;
- Cheltuieli pentru elaborarea documentaţiilor tehnico-economice ;
- Cheltuieli pentru consultanţă şi asistenţă tehnică, precum şi cheltuieli de supraveghere a lucrărilor, etc;
- Cheltuieli pentru obţinerea avizelor, acordurilor şi autorizaţiilor: certificat de urbanism, autorizaţie de construcţie sau pentru demolări sau dezinfectări, modificări etc., autorizaţie de foraje, escavări, racordări etc., acorduri etc.;
- Cheltuieli cu organizarea licitaţiilor: cumpărare documentaţii, multiplicare, onorarii experţi şi pentru membrii comisiilor, publicitate etc.
Cap. 4: Cheltuieli pentru realizarea investiţiei de bază
Cuprinde cheltuielile pentru construcţia propriu-zisă a investiţiei, inclusiv cu dotările necesare, care cuprinde:
- Cheltuielile de realizare pe fiecare obiect de investiţii (hale, centrale termice etc.) şi pe categorii de lucrări;
- Cheltuielile pentru montajul utilajelor şi instalaţiilor;
- Cheltuielile cu dotările din ţară şi din import;
- Cheltuielile pentru cumpărarea sau producerea utilajelor şi instalaţiilor tehnologice.
Cap. 5: Alte cheltuieli
Cuprinde următoarele grupe de cheltuieli:
- Cheltuielile pentru organizare de şantier (care se stabilesc ca procent din valoarea lucrării – de regulă, sub 5%);
- Cheltuieli diverse şi neprevăzute (în general la lucrările de investiţii, care sunt activităţi complexe, nu se poate prevedea, cu exactitate, totul, în documentaţie. Pentru aceste scăpări, în devizul general se prevăd sume la acest capitol, sume care se stabilesc tot în procente din valoarea lucrării (şi, de regulă, nu depăşesc 5%). Nu se pot efectua, din aceste prevederi, obiective noi, neprevăzute în devizul general, cu numai completări la cele existente (de pildă, coşul de fum la o hală);
- Cheltuieli cu comisioanele , care se stabilesc tot în procente din valoarea lucrării (fiind de regulă, sub 2%) precum şi alte taxe şi cote legale.
Cap.6 Cheltuieli pentru darea în exploatare a investiţiei
Sunt cuprinse cheltuielile de această natură: pentru pregătirea personalului, pentru probe, încercări, rodaje, expertize, recepţii etc. La probe, se trece pe cheltuieli numai diferenţa dintre valoarea produselor bune şi cheltuielile cu probele efectuate.
Partea a II-a: Valoarea rămasă actualizată
În această parte a devizului general se cuprinde valoarea rămasă actualizată a construcţiilor, utilajelor, echipamentelor etc., care au existat pe terenul pe care se realizează investiţia şi au fost încorporate, fără plată, în investiţie. Ex.: o centrală termică, o cale ferată, un depozit etc.
Scopul prevederilor din această parte a DG este să asigure comparabilitatea investiţiilor, mai cu seamă la calculul indicatorilor de eficienţă, de performanţă. Această prevedere din devizul general este deci numai pentru calcul, nu este o cheltuială care trebuie să fie finanţată.
Partea a III-a : Fondul de rulment necesar începerii producţiei
Reprezintă o cheltuială care trebuie să fie finanţată. Ea trebuie să acopere necesarul financiar pentru primul ciclu de activitate după intrarea investiţiei în exploatare, după care producţia urmează să se finanţeze din fondul de rulment creat prin vânzarea produselor şi serviciilor.