Economie

Legea 52/94 privind valorile mobiliare şi bursele de valori defineşte bursa de valori astfel: „este o instituţie cu personalitate juridică asigurând prin acţiuni intermediare automatizate sisteme, mecanisme şi proceduri adecvate pentru efectuarea continuă, ordonată, transparentă şi echilibrată a tranzacţiilor cu valori mobiliare admise la cotă oferind garanţia morală şi securitatea financiară prin măsurarea continuă a lichidităţii respectivelor valori mobiliare”

Bursele de valori mobiliare denumite şi burse de fonduri, privite din punct de vedere al conţinutului activităţii lor, reprezintă segmentul cel mai important al pieţei secundare de capital. Tranzacţiile sunt generate de interesele vânzătorilor şi cumpărătorilor , iar la rândul ei, generează efecte asupra cursului valorilor mobiliar.

Existanta şi funcţionarea burselor de valori mobiliare sunt condiţionate de emisiunea şi utilizarea valorilor mobiliare ca active financiare , ca şi de diversificarea produselor bursiere în calitatea lor de plasament al capitalurilor disponibile şi de acoperire a riscurilor.[1]

Funcţiile bursei de valori mobiliare sunt următoarele:

• Concentrarea cererii şi ofertei pe o anumită piaţă
• Efectuarea tranzacţiilor în conformitate cu ordinele adresate de clienţi şi de reglementariile pieţei, care sunt obligatorii pentru toţi participaţii
• Urmărirea sistematică a cursului valorilor mobiliare înregistrate la cota bursei
• Reflectare conjuncturii economice într-o anumită perspectiva

Bursa are un rol complex, asigură o circulaţie liberă şi intensă a valorilor mobiliare la un curs care reflecata interesul pubicului pentru deţinerea anumitor valori mobiliare. Rolul principal al bursei de valori este de a faciliata acumularea de fonduri necesare pentru a finanţa activitatiile economice şi de a dirija fluxul fondurilor acumulate spre direcţiile economice cele mai rentabile. Ea îndeplineşte acest rol în special prin operatiuniile de vânzare şi cumpărare a acţiunilor şi obligaţiunilor emise de societatiile pe acţiuni.

 Prin prisma emitentului de valori mobiliare, bursa permite accesul la capitaluri proprii şi împrumutate, iar din punct de vedere al investitorului şi deţinătorului de valori mobiliare, ea oferă o mobilitate ridică în obţinerea de lichidităţi.

1.2.1    Obiectul  bursei de valori

Obiectul principal al bursei de valori îl constituie negocierea, în cadrul burselor de valori se negociază:

• Valori mobiliare (titluri finaciare) : acţiuni, obligaţiuni, bonuri de tezaur, titluri de rentă
• Valute selective
• Produse bursiere derivate: contracte future, opţiuni pe marfa, opţiuni pe titluri financiare, opţiuni pe valute, opţiuni pe indici de bursa, opţiuni pe rata dobânzii

Există burse al căror obiect principal al negocierilor îl constituie acţiunile. Aceste burse se numesc şi burse de acţiuni.

Bursele  de valori  care au ca obiect de activitate tranzacţionarea valorilor mobiliare pe plan local se numesc  burse locale, necaracteristice în comerţul bursier internaţional. Bursele  cu un obiect de activitate extins la un număr mare de valori mobiliare admise la cotare, indiferent de ţară emitenta  sunt burse caracteristice, de reputaţie internaţională, deţinând un rol conducător în tranzacţiile bursiere generale.

Clasificarea burselor de valori

Bursele de valori pot fi clasificate după multiple criterii. Dintre aceste pot fi menţionate:

 Din punct de vedere juridic :

1. Bursa de valori oficială, este piaţa unde se negociază valorile mobiliare admise la cotare, iar operaţiunile se desfăşoară într-un spaţiu special amenajat conform unui regulament de funcţionare. Tranzacţiile sunt centralizate şi accesibile informării permanente a clienţilor. Operaţiunile se desfăşoară cu exclusivitate în cadrul unui mecanism, folosindu-se un personal specializat în negocierea tranzacţiilor şi un personal tehnic care se ocupă de pregătirea negocierilor, evidenta contractelor şi urmărirea realizării lor. Accesul în bursa este restrictiv.

Bursa de valori oficială poate fi:

• Bursa de valori clasică. La această bursă se formează un curs unic,  întrucât procesul negocierilor este  este dirijat şi supravegheat în conformitate cu regulamentul de funcţionare, preţurile formându-se pe bază de licitaţie publică.
• Bursa de valori modernă. La această bursă procesele de negociere sunt automatizate, pe bază de mijloace electronice şi computere, în exclusivitate sau în combinaţie cu mijloace clasice[2]

1. B. Bursa de valori neoficială este o bursă cu un acces mai puţin restrictiv. Pe această piaţă se negociază valorile mobiliare neînscrise la cotarea oficială. Este vorba de societăţi mici şi mijlocii care doresc să obţină fonduri pentru dezvoltare dar nu pot îndeplini condiţiile severe de admitere la piaţa oficială.

Pe lângă acestea, la Bursa neoficială mai apar:

• societăţile radiate de la cotaţia oficială;
• societăţile în dificultate, cum sunt cele în curs de dizolvare şi lichidare

1. Piaţa la ghişeu (OTC - Over The Counter) este piaţa organizată direct între operatori, în afara burselor organizate şi care se derulează printr-o reţea de telecomunicaţii. Pe această piaţă se pot vinde şi cumpără valori mobiliare în cantităţi oricât de mici şi nu numai pachete de acţiuni care să aibă la bază o unitate de măsură. Preţurile, deşi se formează pe baza cursurilor cotate la Bursa oficială, sunt diferite, variind de la o firmă la alta.[3]

Din punct de vedere al  proceduriile de tranzacţionare folosite:

• Piaţa bursieră de licitaţie. Un ordin de vânzare sau cumpărare va fi executat automat în momentul în care întâlneşte un contra ordin cu acelaşi prêt.
• Piaţa bursieră de negociere. Tranzacţiile au loc direct între brokeri, iar preţul se stabileşte prin negociere directă.

Din punct de vedere al  modul de lichidare a tranzacţiilor:

• Piaţă la vedere denumită şi piaţa „spot". Este piaţa pe care se încheie tranzacţii cu livrarea imediată (tehnic, în câteva zile de la încheiere), cu reglarea imediată, după caz;
• Piaţă la termen este cunoscută şi sub denumirea de piaţă „futures”. Decontarea tranzacţiilor se realizează la o data stabilită.

 După natura capitalului:

• Burse publice (unde statul este proprietar)
• Burse private (societăţi anonime pe acţiuni unde acţionari sunt persoane juridice )

Marea majoritate a burselor sunt private.

Principalele pieţe bursiere din lume sunt următoarele:

• SUA      - New York Stock Exchange (NYSE)

-American Exchange (AMEX)

-Nasdaq        

• Japonia – Tokio Stock Exchange (TSE)
• Marea Britanie – London Stock Exchange
• Germania – HDB[4]

1.2.2    Ordinele de bursă

Orice tranzacţie bursiera este iniţiată de un ordin de vânzare sau cumpărare a valorilor mobiliare. După deschiderea unui cont, clientul va completa şi semnă un ordin de vânzare sau cumpărare pentru fiecare tip de valoare mobiliara pe care doreşte să o tranzacţioneze. Transmiterea unui ordin se poate realiza fie prin prezentarea la agentul de valori mobiliare care se ocupă de contul clientului ori de câte ori este necesar, sau prin alte mijloace, cum ar fi telefonul, fax-ul, e-mail-ul, care sunt stabilite intre client şi agentul de valori mobiliare la deschiderea contului.

Ordinul este de fapt o ofertă (în caz de vânzare) sau o comandă (în caz de cumpărare) şi are ca obiect tranzacţionarea unui anumit volum de valori mobiliare, în anumite condiţii. Din acest punct de vedere ordinul trebuie să conţină următoare informaţii:

• Sensul operaţiunii (vânzare sau cumpărare)
• Produsul bursier ce face obiectul ordinului
• Cantitatea vânzări sau cumpărării
• Tipul tranzacţie

Cea mai importantă indicaţie este cea referitoare la preţ, în practică s-au consacrat urmaroare tipuri

Ordinul la piaţa („market order”) presupune un ordin de vanzare-cumpare la cel mai bun preţ al pieţei. Un ordin de cumpărare la piaţa presupune cumpărarea la cel mai mic preţ existent în bursa, în momentul în care intermediarul primeşte instrucţiunea de a introduce ordinul la bursă, iar ordinul de vânzare la piaţă, trebuie executat la cel mai mare preţ existent pe piaţă. Dacă intermediarul nu reuşeşte să execute ordinul, se spune că „a pierdut piaţa” şi societatea de servicii de înveştii financiare, este obligată să despăgubească clientul.

Ordinul limita („limit order”)  acest ordin presupune limitarea resurselor în momentul efectuării unei tranzacţii. Clientul aplica un preţ minim de cumpărare şi un preţ maxim de vânzare. Aacest ordin poate fi executat doar atunci când piaţa îndeplineşte condiţiile impuse prin ordin de client. Ordinele limita sunt intodeauna însoţite de o clauză specifică „la un preţ mai bun” ceea ce presupune că agentul poate să vândă la un preţ mai mare sau să cumpere la un preţ mai mic decât cel din ordin. El este obligat să cumpere sau să vândă imediat, în caz contrar  intermediarii sunt vinovaţi de pierderea pieţii.

Ordinul stop („stop loss order”) are ca scop limitare pierderilor şi acţionează în sens contrar ordinului cu limită de preţ. Acest ordin devine unul de vânzare sau cumpărare în momentul în care preţul titlului funcţionează în sens contrar aşteptării clientului. Un astefel de ordin stop de vânzare este plasat la un preţ inferior decât cel al pieţei curente iar un ordin stop de cumpărare este plasat la un preţ superior cursului curent al pieţii.

Ordinul stop limita sunt ordine de tranzacţie stop, care la declanşare devin ordine limita.

Există şi ordine cu menţiuni speciale ca de exemplu:

• Totul sau nimic („all or none”) titlurile vor fi tranzacţionate integral sau deloc.
• Imediat sau anulează („immidiate or cancel”) taranzactia va fi executată imediat total sau parţial. Ce nu se execută se anulează.
• Dintr-o dată sau deloc („fill or kill”) tranzacţia se execută imediat la preţul stabilit, în caz contrar se anulează.
• Ordin la deschidere(„at the opening”) tranzacţia se realizează la cursul de deschidere sau se anulează.
• Ordin de închidere („at the end”) tranzacţie trebuie realizată în ultimile 30 de secunde a zilei de tranzacţionare.

Există şi alte situaţii care impun o menţiune specială, cum ar fi : „în jurul”, „cu atenţie”, „cu grijă”.

Clientul are dreptul să anuleze sau să modifice ordinul său, oricând înainte ca acesta să fie executat.

O problemă esenţială în executarea ordinelor de bursa o reprezintă respecatrea regulilor de prioritate de preţ. Prin prioritate de preţ înţelegem că ordinele trebuie executate la preţuri mai mari, înaintea celor la preţuri mai mici dacă sunt de cumpărare, iar dacă sunt de vânzare trebuie executate cele la preţuri mai mici înaintea celor la preţuri mai mari. În cazul în care ordinele sunt date la preţuri egale, atunci se procedează conform urmatoareleo reguli:

• Prioritate de timp sau precedentă. Primul ordin plasat va fi primul ordin executat
• Prioritatea de volum. Ordinul cu cel mai mare volum va fi primul executat
• Executarea prorata. Toate ordinele cu acelaşi preţ vor fi executate în funcţie de volumul lor. Este o regulă care se aplică atunci când piaţă nu permite executare integrală a ordinelor

Din punct de vedere al valabilitaţii ordinelor bursiere ele pot fi , ordine valabile o zi, ceea ce presupune că aceste ordine trebuie executate în ziua în care au fost lansate. Ordine cu valabilitate prestabilita (maximum 6 luni) pot fi anulate de investitor oricând înainte de a fi executate şi ordine fără valabilitate precizata care se execută în general până la finele lunii în curs pentru tranzacţiile cash, iar pentru tranzacţii la termen până la la finele angajamentului asumat de investitor.

1.2.3    Cotarea la bursa de valori

Într-o economie de piaţă o societate pe acţiuni devine importantă numai dacă acţiunile şi obligaţiunile ei sunt admise să fie cotate la bursă.

Problema care se pune nu este aceea a mobilului economic care determină o societate pe acţiuni să se introducă în bursa, ci a posibilităţii întrunirii unor condiţii impuse de legislaţia naţională spre a putea ca acţiunile şi obligaţiunile emise pe piaţa primară să poată fi vândute şi cumpărate la bursă.

Metode de cotare la bursă

Acţiunile şi obligaţiunile emise de societatea pe acţiuni (societatea de capitaluri) pot fi cotate la bursa de valori în două situaţii distincte, cărora le corespund două metode diferite:

• Cotarea acţiunilor şi obligaţiunilor existente;
• Cotarea unor noi emisiuni de acţiuni şi obligaţiuni

Cotarea valorilor mobiliare este o operaţiune prin care se înregistrează ordinele de vânzare şi cumpărare în vederea formării cursului şi efectuării tranzacţiilor.

Tehnicile de cotare cele mai utilizate în practică internaţională sunt următoarele:

• Cotarea prin anunţare publică. Este o tehnică clasică de cotare la bursă, este folosită atât pe pieţele intermitente cât şi pe pieţele continue. Negocieriile sunt deschiese de un funcţionar al bursei, care strigă titlurile ce urmează a fi negociate. Agenţii anunţă cu voce tare preţurile de vânzare şi cumpărare căutând parteneri interesaţi. Tranzacţiile se încheie în momentul în care un agent de bursa primeşte un răspuns afirmativ la cotaţiile sale, din partea altui agent de bursă.
• Cotarea pe bază de carnet de ordin. Aceasta modalitatea presupune centralizarea ordinelor primite de la clienţi într-un document numit carnet de ordin („order book”). Acest carnet de ordine conţine ordinele repartizate în raport cu gradul lor de negociabilitate. Aceasta modalitate mai poate fi numită şi cotarea „prin casier”.
• Cotarea prin înscriere la tablă. În cadrul acestei cotari, ordinele sunt afişate în aşa fel încât să fie văzute de toţi agenţii de bursa care participă la şedinţa respectivă. Contractarea are loc atunci când un agent de bursa terţ acceptă o cotaţie ce figurează pe tablă.
• Cotarea în groapa („pit trading”). Este o variantă a tehnicii clasice de tranzacţionare, aşa numita „Groapa” este un spaţiu aglomerat, unde agenţii de bursa îşi strigă preţurile, putând acţiona pe cont propriu sau în contul altor terţi. A fost una din metodele cele mai spectaculoase de cotare, fiind folosită pentru negocieriile cele mai intense, în special pentru contractele futures şi opţiuni.
• Cotare pe blocuri de titluri („block trading”). Blocurile de titluri sunt contracte de mare amploare, ele au caapacitatea de a influenţa situaţia pieţii, de aceea negocierea lor este supusă unui regim special.
• Cotarea electronică. Se reaalizeaaza prin folosirea tehnologiei moderne în procesul de transmitere a ordinelor, executarea ordinelor şi lichidarea contractelor.

Cotarea la bursă implică şi o serie de dezavantaje:

Societatea cotată trebuie să furnizeze publicului şi specialiştilor bursieri numeroase informaţii economice şi financiare. Ea trebuie să explice public modul în care îşi gestionează afacerile. În multe ţări, societăţile cotate la bursa trebuie să-şi prevadă anumite provizioane financiare suplimentare.

Există riscul ca investitori nedoriţi să preia în mod treptat controlul societăţii pe calea achiziţiei de acţiuni emise la bursă sau societatea să facă obiectul unor tentative ostile de achiziţie.

1.2.4    Tranzacţiile bursiere

În sensul larg , tranzacţiile bursiere cuprind toate contractele de vânzare cumpărare de titluri şi alte active finaciar, încheiate pe piaţă secundară, indiferent dacă aceasta se tranzacţionează la bursa propriu-zisă sau pe pieţele interdealeri.[5]

În sens restrâns, tranzacţiile bursiere se referă la contractele încheiate în incinta burselor de valori prin intermediul agenţilor de bursă şi în conformitate cu reglementariile bursiere.

Tranzacţiile bursiere după executarea lor sunt catalogate după cele două mari continente, astfel se  disting tranzacţiile pieţelor de tip american şi tranzacţiile potrivit pieţelor de tip european.

La bursele de tip american există următoarele tipuri de tranzacţii:

1. tranzacţiile cu lichidare imediata („cash delivery”) tranzacţia are loc în ziua încheierii contractului
2. tranzacţiile cu lichidare normală („regular settlement”) operatiiunile se finalizează în anumite număr de zile de la încheierea contractului, între 3 şi 7 zile.
3. tranzacţiile cu lichidare pe bază de aranjament special, lichidarea are loc la o dată scadenta.
4. vânzările scurte („short sales”) - contractul se execută după formula lichidării normale, dar pe bază de  titluri împrumutate.
5. tranzacţii pe bani gată („cash”) - aceste tranzacţii se derulează pe baza contului deschis de client la firma broker.
6. tranzacţii în marja („margin trading”) - cumapararile şi vânzările se efectuează printr-un credit sau un împrumut în titluri.

La bursele de tip european, după modelul francez, exista următoarele tipuri de tranzacţii:

1. tranzacţii la vedere („au comptant”) - executarea contractului are loc imediat sau în decurs de câteva zile de la  încheierea tranzacţiei bursiere.
2. tranzacţie cu reglementare lunară („a reglement mensuel”)  - tranzacţiile se închei în bursă la un moment dat, dar urmează a fi executate la o dată prestabilita în decurs de o lună
3. tranzacţiile ferme la termen, sunt tranzactii care se încheie ssub formă de contracte negociate forward
4. tranzacţiile de tip condiţionat, se execută la o dată viitoare, şi permit cumpărătorului să execute contractul său să abandoneze prina plata iniţială.
5. Tranzacţiile bursiere reprezintă esenţa funcţionării pieţei bursiere, de al cărei volum şi valoare depinde eficienţa pieţei bursiere respective

1.2.5    Indicii bursieri

Indicii bursieri sunt produse sintetice ce exprimă evoluţia cursului valorilor mobiliare pe o anumită piaţă.

Introducerea indicilor bursieri a fost necesară şi determinată de existenţa unui produs bursier, care să urmărească în ansamblu piaţa bursieră şi care să nu reflecte evoluţia unui singur titlu cotat. Rolul principal al unui indice bursier este de a reflecta evoluţia unei anumite pieţe bursiere per ansamblu. Primul indice bursier apărut a fost Dow Jones Industrial Average la bursa din New York, urmat fiind de indicele FT-SE 30 la bursa britanică şi indicele Nikkei la bursa japoneza şi mulţi alţii care aparţin primei generaţii de indici bursieri.

O nouă etapa în evoluţia indiciilor bursieri, au reprezentat-o indicii din  „generaţia a doua”, ei includ un număr mai mare de acţiuni din diverse sectoare economice şi caracterizează mai bine piaţa bursieră. Indicii dein generaţia a două sunt numiţi şi indici compoziţi, printre ei se numără şi indicii: NYSE la bursa New York, FT-SE 100 la bursa britanică sau TOPIX  la bursa japoneză, aceşti indici au un grad de relevanţă ridicat, deoarece cuprind un număr mai mare de emitenţi din domenii diferite de activitate, inclusiv din domeniul bancar, telecomunicaţii.

Dacă iniţial indicii bursieri au fost construiţi doar pentru acţiuni, astăzi există indici bursieri care urmăresc evoluţia altor instrumente finaciare, cum ar fi obligaţiuni sau titluri emise de fonduri mutuale^.

Indicii bursieri au evoluat de la apariţia lor iniţială, de la o singură piaţa de capital, într-o anumită tara, la piaţa financiară internaţională, evidenţiat prin apariţia indicilor mondiali sau cei din spaţiul monedei unice europene.

Clasificarea indicilor bursieri:

1. După valorile mobiliare se disting următoarele categorii de indici:

• indici bursieri pentru acţiuni
• indici bursieri pentru obligaţiuni
• indicii bursieri pentru titlurile emise şi fondurile mutuale

Indicii pe acţiuni sunt indicii care se calculează în aproape toate tăriile în lume unde există o piaţă de capital, printre aceştia se numără : Dow Jones Average, Standar & Poor’s 500 şi Nasdaq în SUA, indicii FT-SE în Marea Britanie, DAX în Germania, Nikkei şi TOPIX în Japonia, CAC-40 în Franţa, BET, BET-C, BET-FI şi RAQ în România.

2. În funcţie de modul de calcul

• indicii din prima generaţie, se calculează ca o simplă medie aritmetica a cursului acţiunilor componente
• indicii din a doua generaţie, care cuprind un număr mare de emitenţi, acţiunile aparţin mai multor domenii de activitate şi se calculează ponderea acţiunilor cu cursul bursier.

În aceste categorii se numără urmatoarii indici : TOPIX, CAC-40,S&P 500, DAX şi toţi indicii calculaţi pe piaţa de capital din România.

3. În funcţie de gradul de cuprindere:

• indicii generali ai pieţei, se referă la evoluţia actiiunilor din mai multe domenii de activitate: Nasdaq-100, CAC-40,FT-SE Actuaries 100, DAX, BET.
• Indicii sectoriali, ei se referă la evoluţia unui singur sector al economiei: industria automobilelor, industria farmaceutică, transporturi, construcţii,mass-media, bănci, asigurări etc.

4. În funcţie de perioada

În funcţie de intervalul la care sunt calculaţi, sunt indici care se calculează în timp real, la intervale de 15 secunde, şi sunt indicii care se calculează la sfârşitul zilei de tranzacţionare.

5. În funcţie de tipul pietei de capital

• Indici specifici (cum este indicele BET)
• Indici ai pitei de negociere (de exemplu indicele RAQ)

6. În raport cu instituţia care îi calculează

• Indici oficiali
• Indici calculaţi de instituţiile pieţei de capital
• Indici calculaţi de diverse publicaţii economico-finaciare
• Indici calculaţi de intermediari

7. După aparenta valorilor mobiliare care intră în calcul

• Indici ce cuprind acutiuni cotate pe o singură piaţa bursieră
• Indici mondiali, cuprind acţiuni ce se cotează pe diverse pieţe ale lumii (indicele FT Actuarial World Stock Index, MSCI, indicii Frank Russell ca şi indicele Dow Jones Euro STOXX calculat în zona euro)

Indicii bursieri sunt de fapt portofolii compuse din acţiuni cu proporţii diferite de participare. Modalitatea de stabilire a proporţiei de participare a actiuniilor în aceste portofoliu se stabileşte folosindu-se unul din cele două criterii: capitalizarea sau preţul actiuniilor.

Bursele de valori sunt organisme foarte sensibile la multiplele influenţe pe care le declanşează evenimentele de ordin economic sau socio-politic. Ele pun în evidenţă starea  conjuncturală a economiei, înregistrează mersul afacerilor marilor companii, culeg şi prelucrează informaţii privind situaţia economico-financiară şi cea a balanţelor de plăţi externe ale altor ţări.

Orice tranzacţie încheiată la bursă este determinată de interesele clienţilor şi, la rândul ei, produce efecte asupra evoluţiei cursurilor valorilor mobiliare negociate. Cursul acestor titluri creşte, scade, sau se menţine stabil pentru un anumit interval de timp, în funcţie de situaţia conjuncturală şi, nu în ultimul rând, în funcţie  de încrederea pe care o are publicul în starea generală a economiei şi finanţelor fiecărei ţări.

 

[1] Gabriela Anghelache- Piata de capital, Editura Economica, Bucuresti 2004 pag. 258

[2] Gabriela Anghelache – Piata de capital, Editura Economica, Bucureşti  2004 pag .18

[3] Gabriela Anghelache – Piata de capital, Editura Economica,  Bucureşti 2004 pag. 20

[4] Pavel V. Ungureanu- Bănci, burse si profit pe piaţa finaciara, Editura Dacia, 2007, Cluj-Napoca, pag. 171

[5] Adrian Niţu-Burse de mărfuri si valori, Tribuna Economica, Bucureşti 2002, pag. 300