1 SCURT ISORIC AL BURSELOR DE VALORI DIN EUROPA OCCIDENTALA
Europa occidentală se bucură de o istorie îndelungată, aici formându-se prima bursa existanta. Tranzacţiile au început în Europa de Vest şi s-au împrăştiat în celelalte părţi ale lumii. Unele din cele mai vechi tranzacţii datează din anii 1100 la bursă de valori din Pariş ( Pariş Bourse), Amsterdam, Milan şi Londra. Alte burse de valori şi-au avut începuturile mai târziu în anii 1600-1700 cum ar fi Belgia, Austria, Spania şi Portugalia.Deoarece bursele erau neobişnuite înainte de anii 1800, toate aceste tranzacţii s-au executat în mărfuri şi valute. În anul 1785 bursa Amsterdam a fost prima care în mod formal, a început tranzacţionarea de valori mobiliare. Apariţia acestor acţiuni este legată de constituirea “Companiei Indiilor Orientale”, care avea nevoie de capitaluri mari necesare realizării expediţiilor sale coloniale.
In secolul al 13-lea , la Toulouse, câtiva negustori puternici au avut ideea creerii primei societati pe actiuni cunoscuta în Franta : ”Les Moulins du Basacle et du Chateau de Toulouse”. Proprietatea acestei societati a fost divizata între mai multe persoane care puteau vinde sau schimba partile detinute.
Inventatorul uneia din primele valori mobiliare este regele Francois I, care emite pentru prima data un imprumut public de tip obligatar în Franta pentru finantarea unui razboi cu milanezii.. Un punct de reper important îl reprezinta infiintarea burselor de la Lyon (1548), Toulouse (1549), Rouen (1561), Paris (1563) si Bordeaux (1571).Factorii dinamizatori ai secolului trecut i-au constituit mai intai membrii marii burghezii financiare, urmata de mica burghezie atrasa mai ales de imprumuturile obligatare realizate adesea de catre stat. Piata financiara franceza era în aceasta perioada mai mult obligatara, în timp ce Londra sau Berlinul aveau o piata de actiuni mai dinamica.Începând din a doua jumatate a secolului al 20-lea , Londra devine prima piata bursiera din lume, pentru ca ulterior Wall Street-ul sa cucereasca aceasta pozitie . La sfârsitul secolului al 20-lea, în lupta pentru întâietate a aparut un nou rival, bursa japoneza, Kabuto-cho , care are toate sansele sa devina prima piata financiara mondiala.
2 MARILE PIETE BURSIERE VEST – EUROPENE
1 Piata bursiera din Marea Britanie
Piaţa valorilor mobiliare din Marea Britanie este cea mai veche piaţă din lume. La sfârşitul secolului IX începutul secolului XX a fost cea mai dinamică piaţa, motivul fiind supremaţia Imperiului Britanic. Anume la Londra a apărut prima bursă de valori în anul 1773.După războaiele mondiale, Marea Britanie şi-a pierdut rolul de lider mondial, dar continue să fie în topul centrelor comerciale cele mai dezvoltate. După volumul capitalizării şi tranzacţionării ocupă locul trei în lume fiind depăşită de S.U.A. şi Japonia, însă după volumul de tranzacţionare a hârtiilor de valoare a emitenţilor străini nu cunoaşte rivali, 40% din volumul de emisiune a acţiunilor emitenţilor străini, aproximativ 500 emitenţi.
Bursa de Valori de la Londra a fost organizată în 1773. În 1802 au fost adoptate regulile de tranzacţionare, care permiteau efectuarea de operaţiuni la bursă numai de către membrii ei (de la început erau 550). Până 1986 regulile nu s-au modificat mult.
Paralel cu Londra burse de valori s-au mai deschis şi în alte oraşe, însă rolul principal îl juca Londra care la începutul secolului XIX a devenit cel mai dezvoltat centru comercial din lume.
După al II Război Mondial treptat s-au produs unificarea tuturor burselor şi în anul 1973 ele au devenit diviziuni în teritoriu ale bursei de la Londra.
Până în 1986 exista o delimitare strictă între membrii bursei în brokers şi jobbers. Primii executau ordine în numele clienţilor, iar ultimii – pe cont propriu. Membrii bursei puteau fi numai persoanele fizice. Bursa percepea comisioane fixe şi se tranzacţiona „prin strigare”.
La începutul anilor ’80 corporaţiilor li s-a permis de a participa în capitalul statutar al membrilor bursei.
Până în noiembrie 1986 Bursa de Valori de la Londra era organizată sub formă de asociaţie, după a fost reorganizată ca companie privată (private limited company). Acţionari ai bursei erau membrii săi – firme de broker-dealers, fiecare dintre care avea un singur vot. Numărul total de membri este 410.
După fenomenul „Big Bang” de pe piaţa de capital al Marii Britanii s-au produs următoarele modificări: eliminarea comisioanelor fixe; s-a anulat delimitarea membrilor bursei, atât brokers cât şi jobbers puteau efectua atât operaţiuni pe cont propriu cât şi în numele clienţilor; trecerea la un sistem electronic de tranzacţionare; trecerea dreptului de vot de la persoanele fizice la cele juridice.
Aceste modificări i-au permis Bursei de Valori de la Londra să-şi recapete fostele poziţii.
Băncile nu pot fi membri ai bursei, însă prin intermediul companiilor-fiice pot deveni membri.
Membrii Bursei de Valori de la Londra pot fi grupaţi în 4 grupe:
- Firmele de broker-dealers reprezintă cea mai numeroasă grupă. Principala lor funcţie constă în executarea ordinelor de vânzare-cumpărare a clienţilor, însă pot executa şi operaţiuni pe cont propriu. Unele firme apar fie în calitate de broker fie în calitate de dealer.
- Market-makers – membrii bursei care stabilesc cursul unor anumite titluri pe parcursul zilei. Ei ocupă rolul principal.
- Inter dealer brokers sunt nişte intermediari între market-makers.
- Brokers monetari (stock exchange money brokers) – membrii bursei, care au dreptul de a împrumuta mijloace financiare şi titluri altor membri ai bursei.[1]
Tabelul 1 Evolutia Bursei de Valori din Londra
2004 |
2005 |
2006 |
2007 |
|
Numarul de companii listate |
2,837 |
3,091 |
3,256 |
3,307 |
Capitalizarea pietei (in $ million) |
2,865,243 |
3,058,182 |
3,794,310 |
3,851,706 |
Valoarea tranzactionarii actiunilor (in $ million) |
5,169,024 |
5,677,721 |
7,571,699 |
10,333,686 |
Media zilnica a cifrei de afacere (in mii $) |
20,351 |
22,531 |
30,046 |
40,684 |
Media tranzactiilor (in mii $) |
96.5 |
85.7 |
79.9 |
64.2 |
Capital nou din ofertele publice initiale (milioane $) |
13,831 |
31,169 |
55,807 |
50,026 |
Capital nou de la ofertele publice secundare (milioane $) |
18,649 |
20,669 |
38,561 |
32,759 |
Numarul zilelor de tranzactionare |
254 |
252 |
252 |
254 |
Sursa: www.wikipedia.org
2 Piata bursiera din Germania
În Germania activează 8 burse de valori: în Frankfurt, Diusselidorf, Munhen, Hamburg, Berlin, Shtutgard, Hannovra, şi Bremen.
Tranzacţionarea cu trate a apărut în Frankfurt în 1585. La sfârşitul sec. XVIII se tranzacţionau regulat obligaţiuni şi cambii simple. Prima cotare a acţiunilor a avut loc în 1820.
În sec. XIX Frankfurtul era principalul centru bursier al Germaniei. În perioada interbelică principala bursă era cea de la Berlin. După al II Război Mondial, în septembrie 1945, Bursa de Valori de la Frankfurt şi-a reînceput activitatea.
După al II Război Mondial, principalele burse de valori din Germania erau cea de la Frankfurt şi cea de la Diusselidorf. În 1979 Bursei de Valori de la Frankfurt îi revenea 46% din volumul de tranzacţionare bursier, iar celei de la Diusselidorf – 34%. În anii ’90 Bursa de Valori de la Frunkfurt a început să deţină o poziţie dominantă.
În perspectivă nu este exclus faptul de fuziune a tuturoro burselor. Practic, în prezent, toate regulile de tranzacţionare sunt identice, iar informaţia se transmite momentan la toate bursele, deaceea bursele germane pot fi considerate ca o bursă.
Bursei de Valori de la Frankfurt (Frankfuter Wertpapierborse) îi revine 75% din operaţiile cu acţiuni şi 74% – cu obligaţiuni.
Structura organizatorică a Bursei de Valori de la Frankfurt este specifică şi nu are analogie în lume. În varianta actuală funcţionează de la 1 ianuarie 1993. Conform legislaţiei germane, bursa de valori este o instituţie de drept public – organizaţie necomercială. După statut Bursa de Valori de la Frankfurt este organizaţie cvasipublică, în trecut fiind subordonată Curţii de Industrie şi Comerţ. După reorganizarea din 1992 şi până în prezent, ea este subordonată „S.A. Bursa Germană” (Deutsche Borse A.G.). Formal, Bursa de Valori de la Frankfurt şi S.A. Bursa Germană sunt instituţii distincte, iar efectiv – un tot întreg.
S.A. Bursa Germană este o societate pe acţiuni de tip deschis, 81% din acţiuni, aparţine băncilor, 10% – burselor regionale, 9% – maklerilor.
S.A. Bursa Germană coordonează activitatea Bursei de Valori de la Frankfurt şi Bursei Germane a Contractelor la Termen (Deutsche Terminborse – D.T.B.); întreprinderile-fiice sunt: Depozitarul Central – Uniunea de Casă germană (Deutsche Kassenverein A.G.), sistema de informare (Deutsche Werpapierdaten-Zentrale Gmbh) şi Societatea privind Dezvoltarea Burselor de Valori şi Pieţelor Financiare a Ţărilor Europei Centrale şi de Est.
La rândul său, Uniunii de Casă germane îi aparţin 100% din capitalul organizaţiei de clearing şi decontare privind hârtiile de valoare ale emitenţilor străini (Deutsche Auslandskassenverein A.G).. Toate tranzacţiile ce se efectuează la bursele germane se lichidează prin intermediul sistemei de decontare şi depozitare a S.A. Bursa Germană.
Conducerea bursei este asigurată de Consiliul Directorilor în număr de 19 – 22 persoane numiţi pe termen de 3 ani. Membrii Consiliului sunt reprezentaţii burselor, maklerilor, companiilor de asigurări, emitenţilor şi investitorilor. În componenţa bursei mai intră Consiliul privind Listing-ul, Arbitrajul Bursier, şi Curtea Maklerilor de Curs (Kurmaklerkammer).
Membrii bursei se clasifică în 3 categorii: bănci, maklerii oficiali (Kurmakler) şi maklerii liberi (Freimakler). Companiile străine investiţionale sunt distribuite în categoria instituţiilor financiare (bănci). Membrii bursei S.A. Bursa Germană sunt în număr de 137 (68 autohtoni şi 69 străini). Numărul total al persoanelor ce au acces în incinta bursei sunt 1136 din partea băncilor, 42 – makleri oficiali şi 104 makleri liberi.
Până în 1992 supravegherea pieţei bursiere germane era descentralizată şi era efectuată de organele speciale ale landurilor. Odată cu aprobarea Legii privind Operaţiile cu Hârtiile de Valoare a fost creată Comisia privind Hârtiile de Valoare (Bundesamt fur das Wertpapieren) care a preluat supravegherea pieţei la nivel federal.
Deoarece principalii participanţi profesionişti ai pieţei de capital sunt băncile, un rol important în supravegherea pieţei o are banca centrală – Banca Federală Germană, precum şi Curtea Federală de Supraveghere a Băncilor (Bundesaufsichtsamt fur sa Kreditwesen) cu sediul la Berlin.
Legislaţia germană, ca şi legislaţia altor ţări europene, presupune participarea muncitorilor la gestiunea societăţilor pe acţiuni. În Germania în societăţile cu un număr de angajaţi mai mare de 2000, comisia de supravegherea este constituită din 50% muncitori şi 50% acţionari. În societăţile cu număr de 500 persoane, 30% din consiliul de supraveghere trebuie să constituie muncitorii.[2]
3 Piata bursiera din Franta
Piaţa valorilor mobiliare din Franţa este una din cele mai vechi pieţe din lume. În 1724, 60 de agenţi de schimb (agents de change) au primit dreptul exclusiv de a tranzacţiona acţiuni şi obligaţiuni. În 1807 această profesie a fost legiferat de către Codul Comercial al lui Napoleon. Agenţii de schimb şi-au păstrat monopolul cu operaţiuni în baza de comision până la mijlocul anilor ’80 ai sec. XX.
În Franţa se emit un număr mare de valori mobiliare, însă piaţa obligaţiunilor depăşeşte pe cea a acţiunilor de 4 ori.
După volumul capitalizării Franţa ocupă locul 4 în lume, poziţia dominantă ocupând Parisul, căruia îi revin 100% din totalitatea tranzacţiilor cu acţiuni.
Până în 1967 în Franţa activau 7 burse de valori, fondate de agenţii de schimb, în 1967 a fost fondată prin fuziunea agenţilor de schimb Compania Naţională a Agenţilor de schimb (Companie National des Agents de Change), care 1968 s-a renumit Societatea Burselor Franceze.
Din 1962 printr-un decret special a fost unificată piaţa acţiunilor, iar din 1986 a fost introdusă la Bursa de Valori de la Paris sistema C.A.C. (Cotation Assistee en Contenu), ceea ce a permis unificarea tuturor burselor franceze. Această sistemă este analogică ca sistema CATS de la bursa din Toronto şi sistema japoneză CORES. Ea permite oricărui membru al Societăţii Burselor Franceze să efectueze tranzacţii on-line la Bursa de la Paris.
În incinta bursei de la Paris au sediul 2 burse ce tranzacţionează titluri derivate: MONEP şi MATIF.
Participanţii profesionişti pe piaţa bursieră franceză sunt Societăţile de Bursă (Societes de Bourse). Numai ele au dreptul de a efectua operaţiuni pe piaţă.
Societăţile de Bursă au înlocuit agenţii de schimb, care erau nişte firme mici organizate ca întovărăşiri, cu un capital statutar modest. În decembrie 1985 agenţii de schimb au primit dreptul de a înfiinţa companii mixte împreună cu băncile şi alte instituţii financiare, cu parteneri străini precum şi de a efectua operaţiuni de dealer şi a emite hârtii de valori. Aceste modificări s-au datorat reformei financiare din 1988 când agenţi de schimb s-au renumit Societăţi de Bursă.
În prezent pachetul de control al Societăţilor de Bursă sunt deţinute de instituţii financiare străine , de obicei, bancă sau companie de asigurări. Până în 1992 nu s-a permis înfiinţarea noilor Societăţi de Bursă, activau numai cele create în baza agenţilor de schimb.
Fiecare Societate de Bursă are dreptul de a efectua un tip de activitate sau chiar câteva, operaţiuni pe cont propriu cât şi în numele clienţilor în baza licenţei acordate de Consiliul privind Bursele de Valori.[3]
4 Piata bursiera din Italia
Bursa din Milano este cea mai veche bursa din Italia. A fost fondată în 1801de vice-regele Eugene Napoleon, după modelul celei din Paris. Activitatea sa a fost limitată de numărul scăzut de acţiuni cotate şi de volumul restrâns al tranzacţiilor. Abia după 1858, o dată cu unificarea Italiei, care a antrenat nevoi importante de finanţare a lucrărilor publice, se va dezvolta şi bursa milaneză şi se vor crea şi altele. Importante reforme au avut loc în 1974, 1978 şi 1983, fiind însoţite de o creştere semnificativă a numărului de titluri cotate şi a volumului tranzacţiilor. Legea din 2 ianuarie 1991 a antrenat o reformă şi mai completă a bursei.
Caracteristica pieţei. Bursele italiene au o piaţă limitată dacă avem în vedere că titlurile negociate sunt în cvasitotalitate italiene. Capitalizarea bursieră reprezintă procentul cel mai scăzut în raport cu P.I.B. (12%) faţă de celelalte ţări comunitare europene. Este o bursă rămasă captivă de-a lungul timpului, dar care este în prezent în plin proces de schimbare. Bursa de la Milano se plasează pe locul 4 în europa şi pe poziţia a 9-a pe plan mondial.
Organizarea şi intermediarii bursei. Sunt 10 burse în Italia la Milano, Roma, Genova, Torino, Florenţa, Veneţia, Trieste, Neapole, Bologna şi Palermo. Toate sunt instituţii publice, bursa din Milano fiind cea mai importantă (peste 90 % din tranzacţii). Activitatea pe pieţele de valori mobiliare este coordonată de CONSOB (Commissione Nazionale per la Societa e la Borsa), care supravegehază pieţele şi informaţiile financiare comunicate de societate şi controlează modalităţile de transfer al blocurilor de acţiuni.
Până în 1990, numai agenţii de schimb puteau negocia pe piaţă. Băncile şi alţi intermediari financiari puteau negocia în afara pieţe pe propriul lor cont. Pornind din 1993, băncile pot forma societăţi intermediere financiară fără colaborare cu agenţii de schimb. Chiar şi băncile străine pot participa în anumite societăţi de bursă, comparabile din punct de vedere al activităţii, cu cele franceze. Activităţile specifice acestor societăţi se referă la: efectuarea de operaţiuni diverse pe piaţa valorilor mobiliare; gestiunea portofoliilor de titluri; operaţiuni de curtaj şi de garanţie a emisiunii titlurilor; participarea la operaţiuni de subscriere etc. Pentru valorile de tezaur există, cu începere din 1988, 20 de specialişti care afişează în permanenţă cursurile de cumpărare şi de vânzare a acestor titluri.[4]
5 Piata bursiera olandeza
Bursa din Amsterdam a fost creată în 1602 şi este cea mai veche din lume. Companiile din India orientală au fost primele societăţi care s-au finanţat prin vânzarea de acţiuni la public, încă de la debut această bursă are o orientare internaţională pronunţată, în secolele XVIII şi XIX bursa se dezvoltă, permiţând finanţarea investiţiilor olandeze în străinătate şi atragerea investitorilor străini pe piaţa internă. După 1876 bursa din Amsterdam, entitate legală, ia forma unei asociaţii private de „dealers" de titluri, în 1978, aceeaşi bursă pune în funcţiune o piaţă a opţiunilor negociabile, piaţa cea mai mare de opţiuni din Europa, în 1990, sunt abolite comisioanele fixe şi cheltuielile de timbru, introducându-se şi un sistem particular pentru tranzacţiile cu obligaţiuni de stat.
Bursa din Amsterdam este importantă, îndeosebi prin faptul că reprezintă o piaţă semnificativă privind evoluţia dolarului şi a fenomenelor de conjunctură ale economiei americane. Aceasta deoarece numeroase societăţi cotate la Amsterdam realizează o parte importantă din cifra lor de afaceri în S.U.A. Capitalizarea bursieră din Amsterdam reprezintă un procent destul de ridicat în raport cu P.N.B. (42,1%), bursa olandeză plasându-se pe locul 5 între bursele europene şi pe locul 10 între bursele mondiale.
Asociaţia bursei este condusă de un Consiliu compus din 17 membri. Preşedintele este o personalitate independentă. Alţi 4 membri sunt, de asemenea, personalităţi independente, care nu aparţin bursei şi care reprezintă 3 categorii de societăţi membre: băncile, brokerii şi firmele specializate.
Comisia de valori creată în 1988 este însărcinată cu mai multe misiuni: supravegherea pieţelor pentru contul trezoreriei; asigurarea protecţiei investitorilor şi a celor care economisesc; verificarea respectării regulilor privind buna funcţionare a pieţelor şi controlul aplicării lor.
Există, de asemenea, 3 categorii de firme membre la bursă: băncile, brokerii şi firmele specializate. Băncile şi brokerii negociază cu investitorii, dar nu participă la firmele specializate, acestea din urmă acţionând ca intermediari între bănci şi brokeri. Pot lua, totodată, poziţie (de cumpărători sau vânzători), fiind comparabile cu specialiştii de pe pieţele americane. Operatorii cei mai importanţi pe piaţă sunt grupurile americane ABN-AMRO, MESS and HOPE. Există şi remizieri care încheie contracte cu membrii bursei şi sunt de două categorii: remizieri A (care pun în legătură Clienţii cu membrii bursei) şi remizieri B (care transmit ordinele pentru contul clienţilor lor) [5]
6 Piata bursiera belgiana
Scurt istoric. Către 1360, negustorii din Bruges se reuneau pentru încheierea afacerilor în faţa hotelului Van der Bourse. Acest nume de bursă a fost dat apoi operaţiilor de tranzacţionare în ansamblul lor şi adoptat în alte oraşe belgiene şi străine. Bursa fondurilor publice a fost creată în 1801.
Legea din 4 decembrie 1990 a operat o reformă profundă a operaţiunilor pe pieţele financiare şi a statutului intermediarilor financiari. De asemenea, prin decizia regală din ianuarie 1991 s-a stabilit noul cadru de funcţionare a burselor belgiene.
Caracteristica pieţei. Piaţa belgiană este încă limitată, întreprinderile belgiene apelează încă în mică măsură la piaţa financiară. Bursa din Bruxelles s-a confruntat în 1992 cu grave dificultăţi financiare, cu căderea volumului tranzacţiilor. Capitalizarea bursieră la Bruxelles reprezintă 31 % din P.N.B. Bursa belgiană se situează pe locul 6 între cele europene şi pe locul 16 între bursele mondiale.
Organizare şi reglementare. Pe piaţa financiară belgiană funcţionează trei burse la Bruxelles, Anvers şi la Liege (bursa fondurilor publice). Cea din Bruxelles este predominantă atât prin numărul de titluri negociate (90% din total), cât şi prin volumul tranzacţiilor.
Buna funcţionare a pieţei este asigurată de: societăţile de bursă, Comisia de bursă, Comisia bancară şi intermediari.
Fiecare bursă este administrată de o Societate de bursă a valorilor mobiliare (S.B.V.M.), persoană juridică de drept public, constituită sub forma unei societăţi cooperative, având ca acţionari un număr de 128 societăţi. O Comisie de bursă administrează S.B.V.M., fiind un organism de reprezentare format din 15 membri aleşi pe trei ani de toţi agenţii de schimb. Acesta precizează modalităţile de organizare şi controlează pieţele. Comisia bancară este compusă dintr-un preşedinte şi 6 membri numiţi prin decizie regală, al căror mandat este de 6 ani, reînnoibil. Ea supraveghează şi controlează instituţiile de credit, emisiunile publice de titluri, societăţile de portofoliu şi fondurile comune de plasament.
Principalii intermediari sunt: societăţile de bursă şi anumite instituţii de credit, cum sunt Banca Naţională a Belgiei, Institutul de rescontare şi garantare şi instituţiile publice de credit.
Băncile pot primi ordine de bursă, dar trebuie să le transmită agenţilor de schimb pentru execuţia lor. De asemenea, guvernul belgian a selectat 14 instituţii bancare pentru funcţia de specialişti în valori de tezaur. Ele pot dezvolta o piaţă secundară a titlurilor publice. A fost introdus şi un sistem de compensaţie pentru certificatele de trezorerie şi obligaţiunile publice pe termen lung.[6]
7 Piata bursiera spaniola
Scurt istoric. În calitate de instituţie oficială, bursa există din mijlocul secolului XIX. Bursa de la Madrid a fost fondată în 1831 sub regele Ferdinand al VII-lea, cea din Bilbao în 1889, pentru ca din 1915 să funcţioneze o bursă de valori şi la Barcelona. În prezent există, alături de cele 3, încă o bursă la Valencia. Bursa din Madrid reprezintă 92% din capitalizarea naţională. Vin în ordinea importanţei Barcelona, Valencia şi Bilbao. Acelaşi titlu poate fi cotat pe mai multe pieţe, dar interconexiunea informatică dintre ele suprimă diferenţele de curs care se produceau înainte. La Barcelona există o piaţă secundară pentru întreprinderi mici şi mijlocii.
Caracteristica pieţei. Ne putem aştepta la o creştere a importanţei burselor spaniole în viitor, în măsura în care nevoile de investiţii sunt importante, întreprinderile vor recurge mai substanţial la bursă pentru a-şi finanţa expansiunea lor. Mai mult cererea trebuie să dezvolte produsele prin care să fie atraşi tot mai mult investitorii instituţionali. Capitalizarea bursieră la Madrid reprezintă un procent scăzut în P.N.B. (20%). Bursele spaniole se situează pe locul 7 între cele europene şi 15 între cele mondiale.
Organizare şi reglementare. Autoritatea tutelară este Comisia Naţională a Pieţei Bursiere, însărcinată cu supravegherea pieţei, veghind la aplicarea reglementărilor privind activitatea membrilor săi. Funcţionează şi Consiliul Superior al Burselor, în calitate de administrator comun al tuturor burselor spaniole. Este compus din reprezentanţi ai autorităţilor publice şi din preşedinţii asociaţilor agenţilor de schimb, având funcţia de consiliere şi coordonare.
Principalii intermediari pe pieţele acţiunilor şi obligaţiunilor sunt:
- societăţile de titluri, care acţionează în nume propriu sau în calitate de intermediari. Acţionarii străini, în special francezi, dar şi americani şi japonezi, participă cu o parte la capitalul unui număr oarecare de societăţi;
- agenţii de titluri, care acţionează în numele terţilor, sunt însărcinaţi cu plasamentul emisiunilor de titluri. Nu pot interveni pe piaţă pe propriul lor cont şi nu pot să participe la subscrierea de emisiuni pe piaţa primară;
- membrii individuali şi casele de titluri, care trebuie să primească avizul Comisiei Naţionale şi să fie autorizate de Ministerul Economiei şi Finanţelor;
- specialiştii în valori de tezaur. Începând cu 1988, specialiştii în valori de tezaur au fost desemnaţi pentru animarea pieţei. Ei afişează în orice moment un curs de cumpărare şi unul de vânzare la care se angajează să cumpere sau să vândă un bloc de titluri pe care îl deţin. Cursurile se afişează în timp real pe ecranele agenţiilor de difuzare a informaţiilor bursiere. Ordinele de vânzare şi cele de cumpărare se transmit prin telefon.
Cu începere din iulie 1990, data naşterii „Big-Bang"-ului spaniol, numeroşi agenţi de schimb intră în legătură cu băncile spaniole din străinătate. Deja mai multe societăţi de titluri sunt sub controlul băncilor sau grupurilor financiare spaniole şi străine (exemplu: Barclays şi J.P. Morgan). Altele şi-au diversificat activitatea în servicii financiare şi constituie minibănci de afaceri. Altele au ales să rămână independente.[7]
[1] www.londonstockexchange.com
[2] www. deutsche-boerse.com
[3] www.euronext.com
[4] www.borsaitaliana.it
[5] www.bsn.eu
[6] www.euronext.com
[7] www.bolsamadrid.es