Dacă prin cursul bursier avem o imagine a modului în care bursa evaluează în mod curent titlurile financiare individuale, tendinţa de ansamblu a bursei, respectiv mişcarea generală a cursurilor acţiunilor pe acea piaţă, este evidenţiată de indicii bursieri. Indicii sînt, în esenţă, o măsură a dinamicii valorice a unui grup reprezentativ de acţiuni sau a tuturor acţiunilor ce cotează la bursă.
Practic, pentru construirea unui indice, sînt parcurse următoarele etape:
- Selectarea eşantionului, format dintr-un număr restrîns de titluri, astfel încît acesta să fie reprezentativ pentru situaţia generală a bursei sau a unui sector al acesteia. De exemplu, la Paris, indicele CAC (Cotation Assistée en Continu) reflectă evoluţia bursei în funcţie de cursul a 40 de acţiuni.
- Determinarea ponderii diferitelor elemente ale eşantionului. În acest sens, există trei variante: pondere egală (dacă o acţiune cotează 200 FF şi alta 400 FF, se vor lua 10 titluri din prima şi 5 din a doua); ponderarea cu capitalizarea bursieră (cu cît capitalizarea bursieră a unui titlu este mai mare, cu atît ponderea sa în indice este mai ridicată); luarea în considerare numai a cursului titlurilor, fără nici o pondere (simpla adiţionare a preţurilor diferitelor acţiuni şi măsurarea evoluţiei sumei obţinute).
- Alegerea datei de referinţă şi a indexării (de exemplu, la indicele CAC40, data de referinţă este 31.12.87; mărimea obţinută la acea dată a fost echivalată cu 1000 de puncte, astfel încît un indice de 1900 de puncte exprimă o creştere cu 90% faţă de perioada de bază.
În Tabelul de mai jos sînt prezentaţi principalii indici utilizaţi în marile centre bursiere, precum şi conţinutul şi semnificaţia lor.
|
Piaţa bursieră |
Denumirea indicelui |
Conţinutul |
Utilizarea |
|
New York |
Dow Jones |
"Media" cursurilor celor mai mari 30 de titluri industriale americane |
Indică tendinţa bursei de pe Wall Street |
|
NYSE Composite |
Capitalizarea bursieră a celui mai important segment al pieţei New York-eze: NYSE |
Bun indicator al tendinţei de ansamblu pentru titlurile importante |
|
|
Standard & Poor's |
Capitalizarea bursieră a 500 de titluri cotate la NYSE, AMEX şi pe OTC |
Indice considerat de către specialişti drept cel mai reprezentativ pentru evoluţia de ansamblu a pieţei |
|
|
Tokio |
Nikkei (sau Nikkei Dow Jones) |
Media cursurilor a 225 de titluri cuprinse în prima secţiune la Tokyo Stock Exchange (TSE) |
Reprezintă aproape 50% din capitalizarea bursieră a primei secţiuni la TSE |
|
Topix |
Capitalizarea bursieră a prmei secţiuni la TSE |
Reprezentativ pentru tendinţa de ansamblu a pieţei |
|
|
TSE |
Capitalizarea bursieră pentru secţiunile I şi II de la TSE (peste 1500 titluri) |
Indicator mai amplu decît Topix, cu valabilitate mai mare pentru firmele de mărime medie |
|
|
Londra |
FT-30 |
Media geometrică a cursurilor celor mai mari 30 de titluri listate |
Indicator instantaneu, cel mai utilizat la Londra |
|
FTSE-100 (sau Footsie) |
Capitalizarea bursieră a celor mai mari 100 de companii |
Indicator de tendinţă valabil pentru urmărirea marilor corporaţii |
|
|
Frankfurt |
FAZ |
Media cursurilor bursiere a 100 de mari titluri (curs ponderat cu valoarea nominală) |
Indicator reprezentativ pentru economie deoarece include titluri provenind din 15 sectoare diferite de activitate |
|
DAX-30 |
Media cursurilor bursiere a 30 de mari tiluri (curs ponderat cu valoarea nominală) |
Indicator instantaneu de referinţă pentru urmărirea tendinţelor de pe piaţa germană |
|
|
Paris |
CAC40 |
Media cursurilor celor mai mari 40 de companii de pe piaţa la termen, ponderate cu capitalizarea bursieră |
Indicator instantaneu de referinţă pentru piaţa franceză |
|
SBF (sau CAC general) |
Capitalizarea bursieră a 239 de titluri incluse pe piaţa la termen (RM) şi la vedere |
Indicator mai amplu decît CAC40 şi deci mai reprezentativ pentru ansamblul pieţei |
Cel mai cunoscut dintre indicii de bursă este Dow Jones, denumit după numele a doi celebri specialişti financiari: Charles Dow (fondatorul publicaţiei Wall Street Journal) şi Edward Jones. Indicele a fost creat în 1884, cînd Charles Dow a avut ideea de a calcula un curs mediu al mai multor firme (11 în acea vreme) pentru a evidenţia trendul pieţei. După ce în 1916 numărul de acţiuni cuprinse în indice a fost extins la 20, în 1928 s-a ajuns la formula actuală a indicelui industrial Dow Jones, care include 30 de firme.
Deşi, în mod tradiţional, se vorbeşte de Indicele Dow Jones ca o medie a cursurilor acţiunilor componente, din punct de vedere tehnic el se calculează în prezent nu prin însumarea cursurilor celor 30 de acţiuni şi împărţirea sumei la numărul acţiunilor componente (aşa cum se făcea la început), ci prin divizarea sumei cursurilor la un coeficient stabilit de NYSE; în ultimii zece ani acest coeficient a variat între 0.75 şi 0.9. Modificările coeficientului respectiv au în vedere schimbările care apar în valoarea de piaţă unitară a titlurilor componente ale indicelui în urma fuzionărilor, "divizărilor de acţiuni" (engl. stock split) sau altor asemenea situaţii.
Prin urmare, indicele Dow Jones nu arată cursul mediu al acţiunilor componente; el are sens doar ca reflectare a nivelului pieţei într-un anumit moment în raport cu un moment de referinţă; de aceea se şi exprimă în puncte. De exemplu, o creştere a indicelui de la 3200 în momentul t0 la 3250 de puncte în momentul t1, înseamnă o tendinţă de creştere a pieţei, deci un avans cu 50 de puncte sau cu 1.5%.
De fapt, există în prezent patru indici Dow Jones:
- Indicele industrial (Dow Jones Industrial Average, DJIA), care a fost definit mai sus; cele 30 de titluri componente deţin 15-20% din valoarea capitalizată la NYSE;
- Indicele transporturilor (Dow Jones Railroad Average), creat în 1896 şi care cuprinde acţiunile a 20 de companii din domeniul transporturilor feroviare, rutiere şi aviatice (diferite de cele din DJIA);
- Indicele serviciilor publice (Dow Jones Utility Average), creat în 1929 şi care în prezent conţine 15 acţiuni;
- Indicele compus (Dow Jones Composite), care reflectă cursurile celor 65 de acţiuni din indicii sectoriali.
Indicii reprezentativi - cum este DJIA - au o mare importanţă pentru oamenii de bursă şi pentru întreaga lume de afaceri, deoarece reflectă mişcarea de ansamblu a pieţei bursiere, tendinţele de creştere sau de scădere, orientînd investitorii în opţiunile lor. O creştere durabilă a indicilor înseamnă o bursă puternică, atractivă, care reflectă optimism în cercurile de afaceri; în limbajul bursier se vorbeşte despre o piaţă "sub semnul taurului" (engl. bull market), caracterizată prin sporirea continuă a cursului acţiunilor şi un volum important de tranzacţii. O tendinţă descendentă durabilă a indicilor înseamnă o piaţă slabă, lipsită de interes pentru tranzacţii, pesimism în cercurile de afaceri; în limbajul de specialitate se vorbeşte despre o piaţă "sub semnul ursului" (engl. bear market).
Urmărirea indicilor este necesară şi pentru a aprecia performanţele unei acţiuni individuale în raport cu tendinţa pieţei. Dacă acţiunea respectivă scade în timp ce trendul pieţei este stabil sau în creştere înseamnă că firma emitentă este evaluată negativ de către piaţă, că există riscuri în păstrarea acelor acţiuni. Dacă un întreg sector industrial este evaluat de piaţă sub tendinţa medie, înseamnă că acel sector se confruntă cu probleme economice, că evoluţia sa viitoare este pusă sub semnul întrebării.
Totodată, faptul că o firmă este inclusă în compoziţia indicelui reprezentativ al bursei reprezintă o consacrare pentru acea companie, acţiunile sale fiind considerate valori sigure. De altfel, compoziţia pe acţiuni a indicilor Dow Jones s-a schimbat de mai multe ori, reflectînd schimbări în ierarhia firmelor americane reprezentative.
În 1991 s-a făcut cea mai mare modificare din 1959 (cînd fuseseră înlocuite 4 acţiuni), înlocuindu-se trei acţiuni (United States Steel Corporation, Naviston şi Primerica) cu, respectiv, Walt Disney Company, Caterpillar şi J.P. Morgan (prima bancă intrată în indice). Această modificare are o semnificaţie care depăşeşte aspectele pur tehnice: pentru menţinerea caracterului reprezentativ al indicelui Dow Jones a trebuit să se renunţe la selectarea exclusivă a firmelor industriale, acceptînd şi firme din sfera serviciilor (Walt Disney şi J.P. Morgan). Este aici reflectarea unui proces general în economia modernă: trecerea dinspre sectorul secundar, spre sectorul terţiar.
Un indice mai recent dar foarte cunoscut în lumea financiară este TOPIX (Tokyo Stock Price Index), introdus la Bursa de Valori de la Tokio la 1 iulie 1969; el exprimă evoluţia cursurilor titlurilor cotate în prima secţiune a bursei din capitala niponă (1150 de acţiuni comune). Baza de calcul a indicelui (data de referinţă) este prima zi de tranzacţii a anului 1968 (4.01.1968), iar valoarea agregată a acestuia se calculează prin multiplicarea numărului de acţiuni cotate pentru fiecare companie listată cu preţul unitar al titlului şi însumarea produselor respective.
Determinarea nivelului indicelui se face prin împărţirea valorii agregate de piaţă în perioada curentă la valoarea din data de referinţă (valoarea de piaţă de bază). Pentru raţiuni tehnice, valoarea de piaţă de bază este ajustată din cînd în cînd pentru a reflecta numai mişcările de preţuri care rezultă din influenţa factorilor de piaţă. Principalele situaţii în care are loc o astfel de ajustare sînt următoarele: introducerea unei noi acţiuni la cotă; trecerea unei companii de la a doua la prima secţiune a bursei; scoaterea unui titlu de la cotare; fuziuni; oferte publice; preschimbarea de obligaţiuni convertibile sau de acţiuni preferenţiale în acţiuni comune.