Economia României este economie de piaţă, bazată pe :
- liberă iniţiativă;
- concurenţă.
Conceptul de piaţă este fundamental pentru toate economiile epocii contemporane. În schimb, nu toate economiile pot fi caracterizate a fi de piaţă liberă, ceea ce trimite la un anume mecanism de alocare a resurselor, opus în general sistemului de economie planificată şi centralizată.
Piaţa liberă este o piaţă în care, forţele cererii şi ofertei sânt lăsate să opereze nestingherite de vreo intervenţie guvernamentală; de reţinut că pentru sfera economică atributul „liberă" nu implică o conotaţie de „virtuoasă" sau
„superioară" şi nici capacitatea de a surmonta toate obstacolele din economia reală2.
La modul practic, alocarea resurselor pe o piaţă liberă are loc prin
mişcarea liberă a preţurilor, în funcţie de cerere şi ofertă, mecanism desemnat
2 Ludwig von Mises, Capitalismul şi duşmanii săi, Editura Nemira, 1998, p. 105
prin sintagma sistem de preţuri (cu completarea, din nou subînţeleasă, "libere")3.
De ex: în cazul când cumpărătorii vor să cumpere mai mult decât doresc vânzătorii să vândă, preţurile vor creşte; odată cu creşterea preţurilor, cumpărătorii vor fi obligaţi să micşoreze cantităţile pe care vor să le cumpere, iar vânzătorii vor dori să mărească totalul cantităţilor scoase la vânzare, până când, la atingerea unui anumit preţ, cantităţile solicitate şi cele oferite vor fi egale, iar deciziile separate ale celor două părţi vor coincide.
În mod asemănător, dacă vânzătorii vor la un moment dat să vândă mai mult decât sânt pregătiţi cumpărătorii să cumpere, preţurile vor scădea, determinându-i pe vânzători să micşoreze cantităţile oferite şi pe cumpărători să dorească a cumpăra mai mult, până ce cantităţile din nou se egalizează sau deciziile părţilor ajung să coincidă.
Dacă toate bunurile, serviciile şi factorii de producţie dintr-o economie se vând pe o asemenea piaţă, înseamnă că mişcarea preţurilor poate fi considerată drept reglator general al deciziilor din partea oricăror cumpărători sau vânzători; din afară, „alinierea” pare una spontană, operată de o „mână nevăzută”, şi este evident că deciziile luate de o parte şi de alta echivalează cu redimensionări şi reorientări de resurse băneşti şi materiale, adică cu „realocări” ce vor determina, la scară macro, o nouă structură de activitate (sau pe ramuri şi subramuri)4.
Libertatea de mişcare, în sensul celor de mai sus, este deci esenţială pentru a caracteriza o piaţă drept liberă. Ansamblul criteriilor de caracterizare a pieţei şi care determină relaţiile de competiţie dintre ofertanţi este desemnat prin expresia structura pieţei.
Prin prisma conceptului de piaţă liberă, situaţia ideală ce ar putea-o releva o analiză de structură a pieţii - după criteriile anterior enumerate - este cea de competiţie perfectă.
3 Ludwig von Mises, Acţiunea umană. Un tratat de teorie economica, http://www.misesromania.org/carti/an/an.htm
4 Ion Pohoata, Doctrine economice universale, Editura Fundaţiei Ghe. Zane, Iaşi, 1993, p. 57
Caracteristici:
- există un mare număr de cumpărători;
- există un mare număr de vânzători;
- cantitatea de bunuri cumpărate de orice client şi vândută de orice ofertant e atât de mică în raport cu oferta totală încât schimburile operate la aceste cantităţi nu afectează practic preţul pieţei;
- unităţile de produs vândute de diferiţii vânzători sânt identice, adică produsul în speţă este omogen;
- există o informare perfectă, în sensul că, toţi cumpărătorii şi toţi vânzătorii sânt complet informaţi despre preţurile cerute şi oferite în fiecare parte a pieţei;
- există o perfectă libertate de intrare pe piaţă, adică noii cumpărători sânt în măsură să pătrundă şi să-şi vândă marfa în aceleaşi condiţii ca şi cei deja existenţi;
- absenţa oricăror fricţiuni economice, legate inclusiv de costurile de transport dintr-o zonă într-alta a pieţei.
Consecinţele unei asemenea stări de lucruri ar fi:
- capacitate de atenuare rapidă prin preţ a discrepanţelor dintre cerere şi
ofertă;
- atingerea unui punct de echilibru la un singur preţ;
- pe termen lung, profiturile întreprinzătorilor vor fi doar cele aferente
unei competiţii normale. Orice îndepărtare de la caracteristicile de mai sus introduce parametri de competiţie imperfectă.
Exemple:
- un singur ofertant pe piaţă = monopol;
- un număr restrâns de ofertanţi = oligopol;
- situaţia cu un singur solicitant = monopsonism;
- existenţa unor bariere de pătrundere pe piaţă - eterogenitate sortimentală la un tip de
Economia de piaţa se poate definii - ca un mecanism complex de coordonare a oamenilor, activităţilor şi firmelor printr-un sistem de pieţe şi preţuri5.
Piaţa - putem spune ca este un mecanism prin intermediul căruia se realizează legătura intre cumpărător şi vânzător, în vederea stabilirii calităţii sau preţului unui produs sau serviciu.
Preţul – este un barometru extrem de important şi sensibil al economiei. El coordonează deciziile dintre producător şi consumator, astfel încât un preţ mic încurajează consumul şi descurajează producţia.