1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Reglementările principale ale regimului concurenţei comerciale în Comunitate prezintă o importanţă deosebită în contextul realizării pieţei comune, fiind regăsite în dispoziţiile articolelor 85 şi 86 ale Tratatului de la Roma.

       Astfel, se constată din prevederile Tratatului de la Roma că sunt interzise încheierea de convenţii şi desfăşurarea de practici concrete de natură să afecteze comerţul dintre statele membre ale Comunităţii Europene şi să prevină sau să restrângă concurenţa comercială. Scopul acestor dispoziţii vizează eliminarea practicilor concurenţiale neloiale care ar putea rezulta din relaţiile de colaborare între comercianţii din Comunitate. Aşadar, din dispoziţiile Tratatului de la Roma reies ca fiind posibile următoarele practici comerciale anticoncurenţiale:

  • acorduri încheiate între comercianţi cu scopul de a fixa direct sau indirect preţurile de vânzare-cumpărare;
  • acorduri încheiate cu scopul limitării sau instituirii controlului asupra producţiei, pieţei, dezvoltării tehnice sau investiţiilor;
  • acorduri care conduc la împărţirea pieţelor sau a surselor de aprovizionare;
  • practici care determină aplicarea de condiţii diferite la contracte similare şi prin aceasta, plasează partenerii pe poziţii dezavantajoase;
  • practici ce impun armarea de către partenerii de afaceri a unor obligaţii ce nu au legătură cu obiectul contractelor.

       Toate aceste practici anticoncurenţiale devin nule în cazul în care afectează libera circulaţie a mărfurilor în cazul pieţei interne unice.

       De la atragerea nulităţii contractelor conform dispoziţiilor în vigoare, există şi o serie de excepţii. Un prim caz se referă la acordurile pentru care părţile contractuale eu primit din partea Comisiei Europene confirmarea negativă. O asemenea confirmare atestă faptul că prevederile contractelor şi a practicilor comerciale nu sunt de natură să determine afectarea concurenţei comerciale între statele membre ale Comunităţii. Un al doilea caz ţine de acele acorduri şi practici de minimă importanţă ce nu pot afecta comerţul de pe piaţa comună. Comisia Europeană consideră de minimă importanţă contractele, care au ca obiect bunuri şi servicii ce nu reprezintă mai mult de 5% din piaţa de asemenea produse şi servicii din acea zonă a pieţei comune unde are loc executarea contractului, cât şi acele contracte în care cifra anuală de afaceri a părţilor nu depăşeşte o anumită sumă reglementată de către instituţiile comunitare. Un al treilea caz îl mai constituie acele acorduri sau practici care contribuie la îmbunătăţirea  producţiei sau distribuţiei de bunuri sau la dezvoltarea progresului tehnic şi economic, fie sunt benefice consumatorilor şi nu implică impunerea de restricţii care să afecteze concurenta comerciala pe piaţa respectiva in ceea ce priveşte produsele ce formează obiectul contractului.

       În baza acestor dispoziţii, Comisia Europeană poate stabili excepţiile individuale emiţând o serie de decizii ce prezintă aplicabilitate limitată în timp şi chiar condiţionată. Toate excepţiile ce vizează categorii de contracte trebuie să fie introduse prin regulamente.

       Totodată, Tratatul de la Roma, în privinţa politicii concurenţei sancţionează abuzul de poziţie dominantă pe piaţa comunitară. Acest abuz de poziţie dominantă se concretizează în următoarele practici:

  • impunerea directă sau indirectă de preţuri incorecte şa vânzarea şi cumpărarea produselor sau de condiţii incorecte la încheierea convenţiilor;
  • limitarea producţiei, a pieţei sau a progresului tehnic ce poate aduce prejudicii consumatorilor;
  • practici ce determină impunerea de condiţii diferite la contracte similare şi care plasează partenerii de afaceri în poziţii dezavantajoase;
  • practici care constau în condiţionarea încheierii contractelor de îndeplinire a unor condiţii ce nu au obiectul contractului.

       De reţinut este că nu se incriminează deţinerea unei poziţii dominante pe piaţa comunitară ci doar abuzul de poziţie dominantă ce afectează concurenţa comercială. Acest abuz reprezintă poziţia ce permite comerciantului un comportament de piaţă independent faţă de poziţia pe care o au competitorii, furnizorii sau clienţii săi.

       Comisia Europeană este instituţia ce are competenţe de a investiga toate cazurile de concurenţă neloială incriminată prin Tratatul de la Roma. Investigarea se poate face fie la sesizarea Comisiei de către persoane fizice şi juridice din Comunitate sau chiar de către statele membre cât şi prin proprie iniţiativă. Toate investigaţiile întreprinse sunt reglementate pe baza regulamentului 17/1962, care îi conferă Comisiei Europene, în afara dreptului de a obţine informaţiile necesare, şi dreptul de a efectua inspecţia, audieri şi de a aplica amenzi.

Loading...