1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

       Cercetarea şi dezvoltarea tehnologiei pot fi considerate ca factori decisivi în dezvoltarea globală a Comunităţii având în vedere că, nu de puţine ore, ele depăşesc sfera de preocupare a unui singur stat, mai ales atunci când lipsesc resursele financiare sau acestea sunt insuficiente.

       Dacă, iniţial, cercetarea şi dezvoltarea tehnologică nu a avut o reglementare de sine stătătoare  în Tratat, totuşi, bazele unei politici comunitare în această privinţă a fost constituită, de-a lungul anilor, prin studii pregătitoare, rapoarte ale unor grupuri de lucru, programe de cercetare sau memorandumuri, precum cel din 1972 numit ”Obiective şi mijloace pentru o politică comună a cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice”. În plus, Consiliul Miniştrilor adopta în 1974 un regulament ce conţinea prevederi referitoare la răspândirea informaţiilor în legătură cu programele de cercetare pentru Comunitatea Economică Europeană, iar mai târziu, în 1983 adoptă o serie de decizii asupra unui plan de dezvoltare transnaţională a infrastructurii pentru inovaţii şi transferul de tehnologie. Toate acestea au mai fost urmate şi de alte decizii cu privire la cercetarea şi dezvoltarea tehnologică din punct de vedere al informării.

       Odată cu adoptarea Actului Unic European, a fost consacrată o politică de dezvoltare şi cercetare tehnologică având o reglementare distinctă, care a fost adoptată în continuare prin semnarea Tratatului de la Maastricht.

       Cercetarea şi dezvoltarea tehnologic, alături de ştiinţă, au fost considerate, în 1981, de către Comisia Europeană, ca având o importanţă majoră asupra viitorului Europei, motiv pentru care, a statuat pentru înfiinţarea unei direcţii generale a acestor trei domenii. Această direcţie generală a ştiinţei, cercetări şi dezvoltării putea fi asistată, în materie de gestiune şi coordonare de către o serie de comitete consultative sau specifice, precum Comitetul Consultativ al Ştiinţei şi Dezvoltării Industriale.

       Totuşi, cel mai important organism creat de Comunitate pentru aplicarea politicii de cercetare şi pentru executarea programelor este Centrul Comun de Cercetare. Acesta a fost creat, iniţial, prin Tratatul EURATOM ca un centru comun de cercetări nucleare cu activitate în Olanda, Belgia, Germania şi Italia. Comisia Europeană, la începutul anului 1971, acordă acestuia competenţa generală în domeniul cercetării, iar în prezent cunoaşte o ultimă formă de organizare dictată atât prin intermediul deciziei EURATOM din 1996 a Comisiei Europene.

       În anul 1998, Comisia Europeană creează Forumul European al Cercetării ce îndeplineşte rolul unui Comitet consultativ, de reflecţie, dezbatere şi cooperare. El va fi consultat asupra politicii dezvoltării, cercetării şi tehnologiei, fiind compus din 60 membri ce aparţin de statele membre şi asociate şi care reprezintă interesele diferitelor domenii ale ştiinţei şi industriei.

       Reglementarea actuală include acele dispoziţii privind cercetarea şi dezvoltarea tehnologică ce sunt edictate în scopul realizării obiectivului general de a consolida bazele ştiinţifice şi tehnologice ale industriilor comunităţii şi de a le încuraja să devină mai competitive la nivel internaţional.

       Mijloacele de atingere a acestui obiectiv ţin de încurajarea întreprinderilor, inclusiv a celor mici şi mijlocii precum şi a centrului de cercetare şi a universităţilor în activităţile lor de cercetare şi dezvoltare tehnologică, sprijinirea eforturilor de cooperare între ele prin exploatarea la maximum a potenţialului pieţei interne, accesul la contracte publice, naţionale, definirea de standarde comune, având în vedere existenţa standardelor naţionale divergente, înlăturarea obstacolelor juridice şi fiscale în cooperarea dintre centre de cercetare şi întreprinderi.

       În concluzie, Comunitatea va pune în aplicare programul de cercetare şi dezvoltare tehnologică prin promovarea cooperării cu întreprinderi, centre de cercetare şi universităţi, va promova cooperarea cu ţări terţe şi cu organizaţii internaţionale. În domeniul cercetării, va difuza şi va pune în valoare rezultatele activităţii din cercetarea şi dezvoltarea tehnologică comunitară, va stimula formarea şi mobilitatea cercetărilor. Aşadar, activitatea de cercetare şi dezvoltare tehnologică se impune a fi integrată în circuitul comunitar, în Piaţa comună internă, spre beneficiul întreprinderilor  şi instituţiilor comunitare şi, nu în ultimă instanţă, al consumatorilor.

Loading...