Pin It

Protecţia consumatorilor face obiectul unor acţiuni comunitare specifice ce are în vedere vulnerabilitatea verigilor economice în sensul că acestea să nu se răsfrângă asupra consumatorului final. Acest lucru este datorat în speţă tehnicilor de producţie şi de comerţ ce au ajuns să dezechilibreze raporturile dintre producători şi beneficiari.

       În apărarea drepturilor consumatorilor s-au constituit diverse organizaţii. La nivelul Comunităţii Europene, în anul 1962, se creează Biroul European al Consumatorilor, la care au aderat diversele asociaţii de consumatori.

       În Acord, protecţia consumatorilor s-a ridicat la nivelul unei politici comunitare odată cu conceperea unor programe privind protecţia intereselor consumatorilor cât şi prin constituirea unui Comitet Consultativ al Consumatorului. Acesta din urmă a fost înlocuit la sfârşitul lui 199 cu un Consiliu Consultativ al Consumatorului. El are în vedere faptul că orice măsură comunitară, luată în materie de concurenţă, de preţuri şi tarife, în domeniul agricol, piscicol, industrial etc., au sau ar putea să aibă un efect pozitiv ori negativ asupra intereselor consumatorilor.

       Protecţia consumatorilor, la nivelul Comunităţii Europene, au stabilit prin regulamente, directive, decizii sau rezoluţii comunitare, un număr de cinci drepturi fundamentale:

  • dreptul la protecţia intereselor economice asigurat prin apropierea legislaţiilor în materie de publicitate mincinoasă, a protecţiei în contractele negociate, a indicării preţurilor produselor alimentare şi nealimentare, al controlului de calitate a produselor şi a ambalajelor cât şi protecţia originii şi specificităţii acestora;
  • dreptul la protecţia sănătăţii şi securităţii ce vizează instituirea unui sistem de schimburi rapide de informaţii asupra pericolelor ce decurg din utilizarea bunurilor şi controlului mărfurilor alimentare şi nealimentare şi chiar a medicamentelor;
  • dreptul la repararea daunelor;
  • dreptul de reprezentare şi participare la luarea deciziilor;
  • dreptul de autorizare şi supraveghere a medicamentelor de folosinţă umană şi veterinară.

       Datorită importanţei protejării interesului consumatorilor, Comisia Europeană, în martie 1988, a adoptat o recomandare asupra principiilor aplicabile organismelor răspunzătoare pentru reglementare, în afara tribunalelor, a litigiilor consumatorilor. Aceste principii, în număr de şapte, privesc independenţa, transparenţa, contradictorialitatea, eficacitatea, legalitatea, libertatea şi reprezentarea.