1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Această politică comunitară reprezintă conform Tratatului de al Maastricht, cel de-al doilea pilon al Uniunii Europene. Din prevederile acestui Tratat, în materie de politică externă şi securitate comună reies următoarele obiective generale:

  • salvgardarea valorilor comune, a intereselor fundamentale şi a independenţei Uniunii Europene;
  • întărirea securităţii Uniunii şi a statelor membre sub orice formă;
  • promovarea cooperării internaţionale;
  • dezvoltarea şi consolidarea democraţiei şi a statului de drept ca şi respectul drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

       La ora actuală, politica externă de securitate comună (P.E.S.C.) nu reprezintă un domeniu comunitar dezvoltat deoarece statele membre doresc să-şi exercite, în continuare, suveranitatea asupra unui asemenea domeniu extrem de sensibil23.

       Uniunea Europeană, însă, şi-a propus ca scop, definirea, în timp, a unei politici de apărare comune (P.E.S.C), care ar putea să conducă, atunci când vor exista condiţii, la o apărare comună, dar, în Tratatul de la Maastricht nu sunt puse la dispoziţie instrumente de realizare a acestei politici.

       Se constată astfel că Tratatul de constituire al Uniunii Europene a încredinţat apărarea comună Uniunii Europene Occidentale(U.E.O.), aceasta fiind considerată „braţul armat al Uniunii”. În iulie 1992, miniştri de externe ai U.E.O. au adoptat Declaraţia de la Petersburg prin care se arăta că unităţile militare vor putea fi utilizate pentru:

  • misiuni umanitare sau de evacuare a resortisanţilor;
  • misiuni de menţinere a păcii;
  • misiuni ale forţelor de luptă pentru gestionarea crizelor, inclusiv operaţiuni de restabilire a păcii.

       Politica de apărare a condus şi la constituirea unei forţe militare europene de reacţie rapidă. Conceperea sa ţine de promovarea şi apărarea valorilor fundamentale ale Uniunii Europene: pacea, stabilitatea, democraţia şi drepturile omului.

       Trebuie de înţeles că Uniunea Europeană nu are ca obiectiv constituirea unei armate europene şi nici substituirea Alianţei Nord - Atlantice, N.A.T.O. rămânând frontul unic al apărării colective. Totodată, realizarea unei politici europene de securitate şi apărare nu presupune nici crearea de noi mecanisme în raporturile Uniunii Europene cu ţări ca Rusia sau Ucraina, dar prin dezvoltarea acestei politici şi a capacităţilor necesare de aplicare, Uniunea Europeană nu-şi va limita acţiunile doar la nivel regional. De aceea, va fi necesar ca pe viitor să se identifice tipul de misiuni pentru care Uniunea Europeană să-şi asume responsabilitatea.

       În concluzie, chiar dacă nu are încă definită o doctrină proprie, concepţia Uniunii Europene faţă de gestiunea crizelor, se va inspira, în esenţă, din Conceptul Strategic al NATO adoptat în anul 1999, iar relaţia ce urmează a fi definită între Uniunea Europeană şi NATO va reprezenta „cheia de boltă” a politicii Uniunii Europene în materie de apărare şi securitate.

Loading...