1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

       Statele membre ale Comunităţii au cedat o parte importantă din atributele suveranităţii lor în domeniul relaţiilor externe, mai ales în sectorul relaţiilor comerciale cu statele nemembre ale Comunităţii. Ca urmare, Comunitatea Europeană realizează, în numele statelor membre, negocierea acordurilor economice cu terţe state şi asigură protecţia comerţului şi a activităţilor industriale comunitare împotriva concurenţei neloiale din exterior. Comisia Europeană şi Consiliul Miniştrilor sunt instituţiile comunitare ce sunt abilitate a stabili şi a dezvolta relaţiile externe ale Comunităţii pe baza dispoziţiilor Tratatului de la Roma ce cuprinde şi prevederile referitoare la politica comercială comună.

       Totodată, în Tratatul de la Roma este prevăzută şi procedura de negociere a acordurilor dintre comunitate şi terţe state sau organizaţii internaţionale. De altfel, aceste acorduri se clasifică în mai multe categorii, şi anume:

  • acorduri multilaterale de comerţ negociate iniţial în cadrul GATT;
  • acorduri bilaterale de liber schimb între Comunitate şi terţe state;
  • acorduri de dezvoltare şi sprijin pentru statele în curs de dezvoltare;
  • acorduri de asociere care se încheie, de regulă, cu viitorii membri ai Comunităţii.

       Competenţa Comunităţii de a încheia acorduri nu este însă limitată. Ea se circumscrie doar la domeniile care cuprind obiectivele Comunităţii înscrise în Tratat. De asemenea, în domeniile în care competenţa exclusivă aparţine Comunităţii, statele membre nu au competenţa de a încheia acorduri internaţionale.

       Din prevederile Tratatului de la Roma, a modificărilor aduse ulterior, rezultă două situaţii în care, Comunitatea Europeană poate încheia convenţii fără participarea la negocieri a statelor membre, şi anume:

  • când se urmăreşte prin acordurile comerciale atingerea obiectivelor de politică comercială comună;
  • în cazul acordurilor de asociere ce includ drepturi şi obligaţii reciproce.

       Având în vedere faptul că statele membre ale Comunităţii nu şi-au transferat toate atributele suveranităţii lor către Comunitate există posibilitatea apariţiei unor conflicte în domeniile care cad atât în competenţa lor cât şi în competenţa Comunităţii. Încheierea unor asemenea acorduri presupune participarea comună a statelor membre şi a Comunităţii.

       În domeniul comercial, Comunitatea are autoritatea de a impune măsuri referitoare la importurile provenind din state terţe în vederea realizării protecţiei industriei şi comerţului comunitar. Aceste măsuri sunt clasificate în patru categorii şi anume:

  • acţiuni anti-dumping;
  • măsuri de securitate ;
  • măsuri împotriva produselor subvenţionate;
  • măsuri adoptate pe baza noii politici comerciale comunitare.

       Comunitatea poate impune taxe anti-dumping asupra produselor a căror vânzare poate afecte comerţul şi industria comunitară. Consiliul Miniştrilor a definit „produsul vândut la preţ de dumping”, ca fiind un produs ce este vândut la un preţ mai scăzut în interiorul Comunităţii decât preţul la care este vândut pe piaţa statului producător. Valoarea taxelor anti-dumping va fi egală cu valoarea de dumping aplicată în vederea neutralizării efectului negativ al preţului de dumping. Această valoare este calculată prin diferenţa dintre preţul normal în ţare de origine a produsului şi preţul de export aflat pe piaţa comunitară.

       Măsurile îndreptate împotriva produselor subvenţionate de terţe state se referă la produsele subvenţionate în cursul fabricării sau a comercializării lor. Vor fi cuprinse aici doar produsele subvenţionate, a căror desfacere în comunitate afectează comercializarea produselor similare fabricate în interiorul comunităţii.

       Măsurile de securitate privesc importurile din state terţe către comunitate. În situaţiile  în care aceste importuri pot afecta prin cantitatea lor comerţul din statele comunitare, măsurile de securitate vor putea fi impuse pentru a asigura protecţia produselor comunitare. Asemenea măsuri de securitate se pot obiectiva fie în impunerea de taxe la intrarea în comunitate‚ fie în stabilirea unor restricţii cantitative la importurile din terţe state în Comunitate.

       În ceea ce privesc măsurile adoptate în cadrul noilor politici comerciale, autorităţile comunitare sunt abilitate să combată practicile comerciale ilicite ale statelor terţe în relaţiile comerciale cu Comunitatea. Măsurile au ca scop final protejarea comerţului şi producţiei industriale comunitare de concurenţa neloială efectuată de terţe state.   

       Prin Tratatul de la Maastricht s-a adăugat în Tratatul Comunităţii Europene un capitol special consacrat cooperării pentru dezvoltare. Politica Comunităţii în acest domeniu considerat ca fiind complementară celor care sunt promovate de statele membre, urmează să favorizeze dezvoltarea economică şi socială durabilă a ţărilor în curs de dezvoltare şi, in mod special, a celor mai defavorizate dintre ele, inserţia armonioasă şi progresivă a ţărilor în curs de dezvoltare în economia mondială, lupta contra sărăciei în aceste ţări. Ea va contribui la obiectivul general de dezvoltare şi consolidare a democraţiei şi a statului de drept, precum şi la obiectivul respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Comunitatea şi statele membre se obligă, în acest context, să respecte angajamentele şi să ţină seama de obiectivele pe care ele le-au convenit în cadrul Naţiunilor Unite şi alte organizaţii internaţionale competente.

       Pentru urmărirea acestor obiective, Consiliul Miniştrilor, sub rezerva celorlalte dispoziţii ale Tratatului de la Maastricht, va hotărî măsurile necesare, care pot lua forma unor programe anuale. În acelaşi timp, Banca Europeană de Investiţii va contribui, potrivit condiţiilor prevăzute în statutele sale, la punerea în aplicare a acestor măsuri. În concret, trebuie subliniat că pe lângă acordurile de asociere şi celelalte acorduri încheiate cu ţările în curs de dezvoltare, Comunitatea Europeană a acordat acestor ţări preferinţe generalizate după cum s-a procedat pentru prima dată în anul 1971. Regimul preferenţial se întâlneşte sub forma unor preferinţe tarifare şi a unor contingente tarifare. Totuşi, în domeniul producţiei de cărbune regimul preferenţial este introdus prin decizii ale reprezentanţilor guvernelor statelor membre.

       Curtea Europeană de Justiţie are o importantă contribuţie în ceea ce priveşte definirea rolului Comunităţii în relaţiile externe. Cu ocazia încheierii diverselor acorduri comerciale între Comunitate şi terţe state, Curtea Europeană de Justiţie a formulat în deciziile sale interpretări care definesc sfera competenţei Comunităţii în acest domeniu. Pe lângă interpretarea dată în ceea ce priveşte politica comercială comună, Curtea Europeană de Justiţie a dezvoltat şi aşa numita doctrină a paralelismului. Această doctrină stabileşte o relaţie directă între competenţa ce revine Comunităţii în relaţiile interne comunitare şi competenţa externă a acesteia. Astfel, în domeniile în care Comunitatea este competentă a legifera, ea va fi competentă şi de a încheia acorduri cu terţe state.

       Odată cu evoluţia procesului de integrare, Curtea Europeană de Justiţie a extins aplicabilitatea doctrinei paralelismului, şi anume: doctrina va fi aplicabilă nu numai în domeniile în care Comunitatea şi-a exercitat competenţa legislativă ce-i revine dar şi în domeniile în care participarea sa a negocierea acordurilor internaţionale este necesară în vederea realizării unuia dintre obiectivele cuprinse în Tratatul Comunităţii Europene. Extinderea acestei competenţe a condus însă la scăderea corelativă a competenţei statelor membre ale Comunităţii în acest domeniu.

Loading...