Referirea la aspectele problematice ale politicii de dezvoltare regională trebuie să se facă ţinând cont de dinamismul accentuat al politicilor comunitare în ultimii ani şi de provocarea fără precedent a aderării unui grup larg de ţări candidate ce dau naştere celei mai mari extinderi din istoria Uniunii. La acestea se adaugă aspecte ce ţin de evoluţia Pieţei Interne şi de noile tendinţe în domeniile revoluţiei tehnologice şi societăţii informaţionale şi care reprezintă, deocamdată, provocări cu care se confruntă politica regională la începutul anilor 2000 – şi acesta pare a fi termenul cel mai adecvat pentru identificarea lor, dat fiind caracterul nou şi nerepetitiv.
Referitor la procesul de extindere a Uniunii, se poate spune că aceasta reprezintă provocara cea mai dificilă din punct de vederea a menţinerii idealului coeziunii economice şi sociale la nivel comunitar, datorită în principal a trei factori[1]:
- creşterea fără precent a disparităţilor economice existente între regiunile UE, prin aderarea ţărilor Europei Centrale şi de Est,;
- modificarea modelului de distribuţie a disparităţilor geografice, dat fiind că 25% din populaţia UE trăieşte în regiuni cu PIB mai mic de 75% decît media comunitară, din care 60% este reprezentată de populaţia noilor state membre;
- scăderea gradului de ocupare a forţei de muncă în cadrul Uniunii extinse.
Aceste trei aspecte reprezintă provocări serioase la adresa menţinerii gradului de coeziune economică şi socială la nivel comunitar, însă acestea au şansa de a fi contracarate de constantul progres economic înregistrat de aceste ţări la ora actuală şi de existenţa, în cadrul acestora, a unei forţe de muncă tinere şi bine educate. În mod particular, se evidenţiază nevoia schimbării adresabilităţii Fondului de Coeziune – creat pentru a sprijini Grecia, Portugalia, Spania şi Irlanda în procesul lor de integrare în cadrul UE, şi prefigurat a sprijini integrarea noilor state membre.
Acest proces de adaptare a instrumentelor politicii regionale la noua situaţie comunitară creată de extindere face obiectul Declaraţiei de la Leipzig (2003) şi reprezintă deja soluţii la adresa provocărilor amintite.
O altă provocare a politicii regionale în acest moment este reprezentată de creşterea accentuată a competiţiei dintre firme, ceea ce face ca din ce în ce mai multe companii să caute să îşi desfăşoare activitatea în regiuni cu infrastructură eficientă, calitate ridicată a serviciilor şi lucrători bine pregătiţi (ceea ce trimite la avantajele comparative ce pot decurge din prezenţa unor noi State Membre).
Astfel, fondurile de dezvoltare regională trebuie să fie eficient direcţionate către regiunile cele mai puţin favorizate ale Uniunii iar noile State Membre trebuie sprijinite în dezvoltarea infrastructurii şi serviciilor, în scopul atragerii unor astfel de companii şi creşterii potenţialului lor economic.
Nu în ultimul rând, revoluţia tehnologică şi dezvoltarea societăţii informaţionale provoacă, la rândul lor, obiectivul politicii regionale (de a reduce disparităţile economice şi sociale între regiunile UE) prin necesitatea adaptării cetăţenilor, sectoarelor public şi privat la utilizarea reţelelor de informaţii şi telecomunicaţii. Regiunile şi organizaţiile bine conectate la aceste reţele şi familiare cu utilizarea tehnologiilor informaţionale beneficiază astfel de un avantaj consistent în eficientizarea economiilor lor datorită economiei de timp şi costurilor de comunicare, reduse astfel prin accesul crescut la reţele informaţionale.
Obiectivul Convergenta are în vedere statele membre și regiunile mai puțin dezvoltate care, conform tratatului, sunt prioritatile principale ale politicii de coeziune a Comunitatii si vizeaza accelerarea convergentei celor mai putin dezvoltate state membre si regiuni prin imbunatatirea conditiilor de dezvoltare si ocupare a fortei de munca, bazata pe imbunatatirea calitatii investitiilor in capitalul fizic si uman, dezvoltarea inovatiei si a societatii informationale, adaptabilitatea la modificarile sociale si economice, protectia si imbunatatirea mediului, precum si eficienta administrativa.
Acest obiectiv priveste, in principal, acele regiuni al caror PIB pe cap de locuitor este mai mic decat 75% din media Comunitatii. In acest context, obiectivul cheie al politicii de coeziune este promovarea conditiilor care favorizeaza cresterea si o convergenta reala.
Programele vor fi sprijinite de resursele financiare ale Fondului European pentru Dezvoltare Regionala (FEDR), Fondul Social European si Fondul de Coeziune.
In cadrul obiectivului de convergenta, FEDR sustine dezvoltarea economica integrata si durabila la nivelul regional si local, prin mobilizarea capacitatilor locale si diversificarea structurilor economice, in special in domeniile: cercetare si dezvoltare tehnologica, inovare si antreprenoriat, societatea informationala, protectia mediului, prevenirea riscurilor, turismul, transport, energie, investitii in sanatate, sprijin pentru investitii pentru IMM-uri.
In cadrul obiectivului de convergenta, FSE sustine urmatoarele domenii de interventie: sporirea adaptabilitatii fortei de munca si a intreprinderilor; cresterea accesului pe piata fortei de munca a persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca si a persoanelor inactive, prevenirea somajului, sprijinirea incluziunii sociale a persoanelor dezavantajate si combaterea discriminarii, reforma in domeniile ocuparii si incluziunii sociale, extinderea si imbunatatirea investitiilor in capitalul uman, intarirea capacitatii institutionale si a eficientei administratiilor publice si serviciilor publice la nivel national, regional si local, pentru a putea implementa reforme, in special in domeniul economic, social, al ocuparii fortei de munca, protectiei mediului si judiciar.
Obiectivul Convergenta este finantat si prin Fondul de Coeziune, destinat statelor membre cu un PNB sub 90% din media Comunitatii.
Urmand prioritatile stabilite din perspectiva financiara, Fondul de Coeziune isi va intari contributia pentru a realiza o dezvoltare durabila. De aceea, retelele de transport, in special cel trans-european, proiectele de interes european si infrastructura de mediu vor ramane prioritati centrale.
In scopul de a ajunge la un echilibru corespunzator pentru a reflecta nevoile speciale ale noilor state membre, se are in vedere si sprijinirea proiectelor, cum ar fi: programele de transport feroviar, maritim, pe cai navigabile interioare, si prin alte modalitati in afara TEN-T, cele de transport urban durabil si investitii importante de mediu in domenii cheie ale eficientei energiei sau a energiilor alternative.
Obiectivul Cooperare teritoriala europeana vizeaza cresterea cooperarii transfrontaliere prin initiative locale comune, la nivel transnational prin actiuni ce determina dezvoltarea teritoriala legata de prioritatile comunitare si prin schimb de experienta.
Pornind de la experienta actualei Initiative INTERREG, Comisia propune crearea unui nou obiectiv destinat continuarii integrarii armonioase si echilibrate a teritoriului Uniunii, prin sprijinirea cooperarii intre diferitele ei componente in probleme de importanta comunitara la nivel transfrontalier, transnational si interregional.
Actiunea va fi finantata de FEDR si va avea urmatoarele domenii de interventie:
- dezvoltarea activitatilor economice si sociale transfrontaliere, prin strategii comune pentru dezvoltarea teritoriala durabila (ex: dezvoltarea IMM, turismului, culturii, infrastructurii pentru sanatate, protectia mediului),
- stabilirea si dezvoltarea cooperarii transnationale, inclusiv cooperarea bilaterala intre regiuni maritime, prin finantarea retelelor si a activitatilor ce conduc la dezvoltarea teritoriala integrata (managementul apelor, accesibilitate, prevenirea riscurilor, retele de cooperare stiintifica si tehnologica),
- promovarea lucrului in retea (networking) si a schimbului de experienta intre autoritatile locale si regionale, inclusiv programele de cooperare si actiuni ce implica studii, culegere de date, monitorizarea si analiza tendintelor de dezvoltare in comunitate.
Conform perspectivei financiare 2007-2013, Comisia Europeana a alocat 308,041 miliarde euro pentru finantarea Polticii de Coeziune la nivelul UE. Repartizarea acestei sume pe cele trei obiective ale politicii reformate este urmatoarea:
- 81,7% pentru obiectivul Convergenta, din care 24.5% sunt destinate Fondului de Coeziune
- 15,8% pentru obiectivul "competitivitate regionala si ocuparea fortei de munca".
- 2,4% pentru obiectivul "cooperare teritoriala europeana".
[1] Aşa cum reiese din “Second progress Report on Economic and Social Cohesion,” European Commision, COM (2003)/4.