1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Extinderea Uniunii Europene pare a fi, la prima vedere doar un proces spaţial care presupune adăugarea de noi teritorii unui spaţiu anterior format  Ea este însă, în acelaşi timp şi un proces  structural deoarece fiecare etapă a extinderii a presupus modificarea structurilor entităţii acceptate, dar şi a celei primitoare ceea ce a condus în mod obligatoriu la formarea unui alt spaţiu, modificat şi alterat în care entitatea nou obţinută nu a reprezentat, din punct de vedere al substanţei, suma entităţilor componente.

Analiştii consideră ca procesul de „europenizare” se realizează prin trei tipuri de mecanisme:

  • Primul este cel al armonizării instituţionale
  • Cel de-al doilea este legat de schimbarea structurilor de oportunitate autohtone care conduc la schimbarea regulilor jocului în politică şi în afaceri.
  • Cel de-al treilea este legat de crearea convingerilor şi aşteptărilor prin difuziunea multilaterală de idei şi experienţe

România este prima ţară din Europa Centrala si de Est care a stabilit relaţii oficiale cu Comunitatea Europeanã. In 1967, au fost iniţiate negocierile pentru încheierea unei serii de acorduri tehnico-sectoriale privind anumite produse agroalimentare, respectiv brânzeturi, ouã, carne de porc cu scopul de a scuti produsele româneşti de taxe suplimentare, dar si de a obliga partea românã sã respecte un anumit nivel al preturilor pentru a nu crea dificultăţi pe piaţa statelor membre. In 1974, prin semnarea unui tratat bilateral, România intrã în sistemul generalizat de preferinte al Comunitătii Europene. De asemenea, un alt Acord cu privire la produsele industriale este semnat în 1980.

Imediat dupã căderea zidului Berlinului, România stabileste în 1990 relatii diplomatice cu Uniunea Europeanã, semnând în acelasi an un Acord de Comert si Cooperare.  La 1 februarie 1993, România semneazã Acordul European care instituie o asociere între România, pe de o parte, si Comunitãtile Europene si Statele Membre ale acestora, pe de altã parte. Acest acord care crea o zonã de liber schimb între România si statele membre recunostea obiectivul României de a deveni membru al Uniunii Europene si prevedea asistentã financiarã si tehnicã din partea UE.

In 1993 la Copenhaga, statele membre au decis cã statele asociate din Europa Centralã si de Est pot deveni state membre al Uniunii Europene în momentul în care îndeplinesc criteriile economice si politice necesare. Acest lucru a dus la depunerea de către România a cererii de aderare la Uniunea Europeanã la 22 iunie 1995, la câteva luni după intrarea în vigoare a Acordului European (1 februarie 1995).

In iulie 1997, Comisia Europeanã adoptã Agenda 2000, care include Opinia asupra cererii de aderare a României la Uniunea Europeanã. In martie 1998, Uniunea Europeanã lansează, în mod oficial, procesul de extindere, iar în luna noiembrie a aceluiasi an Comisia Europeanã publicã primul raport cu privire la progresele înregistrate de România în îndeplinirea criteriilor de aderare.

Prin decizia Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999 de a deschide negocierile de aderare cu România, urmatã de lansarea oficialã, în februarie 2000, a procesului de negociere a aderării României la Uniunea Europeanã se face trecerea la o nouã etapã de consolidare a relatiilor dintre România si Uniunea Europeanã. Consiliile Europene de la Copenhaga (decembrie 2002), de la Salonic (iunie 2003), Bruxelles (decembrie 2003) si Bruxelles (iunie 2004) reconfirmã sprijinul statelor membre ale Uniunii Europene pentru finalizarea negocierilor în 2004, semnarea Tratatului de Aderare cât mai curând posibil în 2005 si aderarea efectivă în ianuarie 2007.

Încheierea negocierilor de aderare are loc în decembrie 2004, confirmându-se totodată în cadrul Consiliului European de la Bruxelles calendarul de aderare. In acelasi timp, României i se recomandã sã continue reformele si sã implementeze angajamentele asumate în negocieri referitoare la acquis-ul comunitar, în special în ceea ce priveste justitia si afacerile interne, politica în domeniul concurentei si mediu. Uniunea Europeanã va continua monitorizarea pregătirilor de aderare si considerã cã România va fi capabilã sã-si asume obligatiile de membru de la 1 ianuarie 2007.

La 13 aprilie 2005, România primeste avizul conform al Parlamentului European, urmând ca semnarea Tratatului de Aderare sã aibã loc la 25 aprilie 2005. Începând cu aceastã datã, România are statutul de observator la activitatea institutiilor europene, fiind implicatã in procesul de elaborare a legislatiei comunitare, dar neavând drept de vot. Dintre statele membre UE, Tratatul a fost ratificat pânã în prezent de Slovacia, Ungaria, Slovenia, Cipru, Republica Elenã, Estonia, Cehia, Spania si Italia.

La 25 octombrie 2005, Comisia Europeanã publicã primul Raport Comprehensiv de Monitorizare pentru România care confirmã progresele importante în pregătirea internã, si mãsurile ce urmează să fie luate în continuare pentru asigurarea aderării la 1 ianuarie 2007.

 

  1. România înainte de 1990

Acorduri bilaterale cu tari vestice, în anii 60:

  • Începând cu 1 ianuarie 1974, România a fost inclusa printre beneficiarii de preferinte vamale, asa-numitul SGP (Sistem Generalizat de Preferinte Vamale).
  • Doua acorduri sectoriale - asupra textilelor si a otelului - au fost încheiate în 1978.
  • Primul acord comercial bilateral între o tara comunista si CE, în 1980.

Între 1990 - 1999:

  • Acordul de comert si cooperare încheiat în oct. 1990 - acord din "prima generatie". Acord comercial de tip ne-preferential: acordarea clauzei natiunii celei mai favorizate, a unor concesii tarifare, înlaturarea restrictiilor cantitative etc. pe baza de reciprocitate.
  • La 1 februarie 1993, a fost semnat Acordul de asociere a României la Uniunea Europeana, numit si Acord European, intrat în vigoare la 1 Febr. 1995. De la aceasta data, România a devenit tara asociata la UE.
  • Acordul European este un acord mixt:
    1. aspecte economice si comerciale;
    2. dialog politic si cooperare culturala.
  • Acordul Interimar asupra Comertului si al Aspectelor legate de Comert - se refera la crearea unei zone comerciale libere pentru produsele industriale, în cca 10 ani. Scopul: integrarea graduala a economiei României în economia Comunitatii Europene.
  • La 22 iunie 1995, România a depus cererea oficiala de aderare la UE. Importanta aderarii, din punct de vedere politic si economic. Din punct de vedere politic: aderarea va întari democratia. Din punct de vedere economic, mai mult comert si investitii directe de capital
  • La 1 ianuarie 2007 România devine țară membră a UE

 

  1. România după 2007

România are nevoie de programele structurale, atât pentru a recupera decalajul existent faţă de ţările membre ale Uniunii Europene, cât şi pentru o dezvoltare durabilă.

Fondurile structurale care vor finanţa măsuri de politică regională trebuie astfel gestionate şi direcţionate încât să permită apropierea decalajelor între regiuni şi nu să le adâncească.

Prin Planul Naţional de Dezvoltare, instrumentul de recuperare a disparităţilor de dezvoltare social-economică a României faţă de Uniunea Europeană, sunt orientate priorităţile cu obiectivele instrumentelor structurale.

Obiectivele Planului Naţional de Dezvoltare referitoare la creşterea competitivităţii, dezvoltarea economiei bazate pe cunoaştere, dezvoltarea şi modenizarea infrastructurii de transport, dezvoltarea economiei rurale şi diminuarea disparităţilor de dezvoltare între regiunile ţării, realizate cu ajutorul instrumentelor structurale şi corelate cu obiectivele Agendei Lisabona, pot ajuta la dezvoltarea economico-socială locală şi regională.

Considerăm că în contextul actual, al integrării în Uniunea Europeană şi al regionalizării pe criterii economice, în abordarea conceptuală a Strategiei Lisabona trebuie să se ţină cont de situaţia economică şi socială a României, precum şi de particularităţile regionale.

În urma analizării situaţiei economice actuale, precum şi a perspectivelor pe termen scurt şi mediu, considerăm că printre principalele direcţii de acţiune în domeniul dezvoltării regionale şi locale, pentru perioada urmatoare, sunt:

  1. asigurarea stabilităţii macroeconomice, prin respectarea criteriilor de convergentă, din procesul de integrare a României în Uniunea Europeană;
  2. asigurarea coerenţei şi complementarităţii politicilor economice, în special a politicii de dezvoltare regională, prin formarea palilor de competitivitate;
  3. creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene, în scopul realizării obiectivelor de coeziune economică şi socială şi pentru reducerea decalajelor inter şi intra-regionale, precum şi a decalajului ce desparte ţara noastră de ţările dezvoltate, membre ale UE;
  4. dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii naţionale şi transnaţionale, de transport, de mediu, de energie şi pentru cercetare-dezvoltare;
  5. încurajarea reconversiei profesionale a categoriilor dezavantajate sau afectate de restructurări şi susţinerea perfecţionării continue în muncă.

Fondurile europene pot fi folosite şi la crearea de poli de competitivitate, prin susţinerea incubatoarelor de afaceri, pentru dezvoltarea IMM-urilor (acces pe piaţă, creşterea competitivităţii) şi atragerea investitorilor. Având în vedere că diversitatea regională privind distribuţia industriilor este mare, abordarea acestor poIi de competitivitate trebuie făcută distinct de la o regiune la alta.

Alocarea fondurilor structurale către regiuni (în special Fondul European pentru Dezvoltare Regională) ţine cont de specificul regiunii respective, avantajul competitiv al industriilor existente şi încurajează dezvoltarea polilor de competitivitate.

Se impune astfel asigurarea acestei abordări unitare, prin toate pârghiile pe care statul le are la dispoziţie, prin alocarea eficientă a resurselor, dar şi prin stabilirea priorităţilor.

Printre principalele provocări ale guvernării, este aceea de a asigura, prin minima intervenţie a statului în economie, maximă eficienţă în corelarea politicilor, ţinând cont în special de specificităţile regionale şi naţionale.

Una din oportunităţile politicilor economice este aceea de a identifica din analizele socio-economice regionale şi naţionale, avantajele competitive şi comparative, astfel încât, orice instrument va fi utilizat, să conducă la valorificarea, cât mai rentabilă, a acestor avantaje.

În perspectiva fondurilor structurale şi de coeziune, care sunt acordate României de către UE, este necesară o viziune de ansamblu, unitară, asupra întregului tablou al dezvoltării social-economice a ţării şi, totodată, o îmbunătăţire a managementului acestor fonduri, printr-o ajustare structurală potenţială sau o reprioritizare a alocării acestora, atunci când este cazul.

crearea unei Europe fără frontiere a constituit şi constituie în continuare unul din principale motive pentru ca în fiecare ţară să existe politici de dezvoltare regională care să ţină cont şi de procesul de aderare economică şi socială.

În vederea stimularii activitatii economice in regiunile mai putin favorizate, investitiile sectorului privat trebuie suplimentate de sprijinul public. O mare parte a acestui sprijin este asigurata de Statele Membre, in baza schemelor nationale de asistenta regionala.In acelasi timp,problemele sunt destul de mari pentru a fi alocat sprijin comunitar intr-un effort combinat de solidaritate care va face ca toate regiunile si locuitorii lor sa beneficieze integral da avantajele  Pieteii unice si de Uniunea economica si monetara. Acesta este scopul politicii comunitare regionale

Cu toate eforturile depuse atat de fostele member ale UE, cat si de tarile care au aderat recent.nivelul de dezvoltare al acestora este in continuare sub media europeana, ceea ce creste considerabil  numarul celor calificati a intra sub incidenta abiectivelor politicii regionale.Se estimeaza ca volumul fondurilor structurale va atinge pana in 2010 un volum de 27 de miliarde de euro,reprezentand 0,55% din PIB-ul comunitar, fata de 0,47 in present, ceea ce reprezinta un effort considerabil din partea statelor ,in conditiile in care trebuie respectate restrictii impuse de disciplina financiara a UE.

Loading...