Karl Marx a plecat de la principiile materialismului istoric : oamenii sunt cei ce-şi făuresc istoria, lumea este materială, spiritul este un produs al materiei, iar în devenirea şi evoluţia lumii, condiţiile materiale de producţie au un rol determinant. În esenţă este vorba de un materialism dialectic în baza căruia evoluţia lumii şi raporturile economico-sociale pot fi înţelese numai în unitatea lor contradictorie.
Prezentarea lucrurilor în această manieră formează, de altfel, dimensiunea principală a stilului lui Marx : un stil critic, cu accente ironice, adesea de pamflet. Pentru a analiza critic, Marx porneşte şi se foloseşte de instrumentarul clasicilor, construieşte axiome, pleacă de la faptul concret pentru a excela pe terenul abstracţiei. În acelaşi timp, Marx ăşi construieşte un sistem noţional şi categorial propriu, sens în care anunţă câteva descoperiri, cum ar fi : dublul caracter al muncii omeneşti întruchipată în marfă; specificul mărfii-forţă de muncă; compoziţia organică a capitalului; legea acumulării capitaliste, etc. Cu aceste concepte, el operează şi construieşte într-o logică specifică, respectiv logica marxistă.
Înarmat cu o metodă şi un arsenal de mijloace proprii, Marx îşi propune, ca scop principal, desacralizarea şi demitificarea economiei şi societăţii capitaliste şi a ştiinţei economice. În căutarea „misterelor" societăţii capitaliste, Marx este preocupat să demonstreze, că în spatele raporturilor dintre lucruri stau raporturile dintre oameni. Astfel, el ajunge la o interpretare economică a istoriei şi introduce în analiză noţiunea de mod de producţie, înţeles ca unitate dialectică a forţelor de producţie şi a relaţiilor de producţie. Astfel, pentru Marx, fiecare mod de producţie este un tot supus transformărilor şi evoluţiei, este un şantier în mişcare, o verigă în lanţul istoriei. El construieşte, în acest sens, o nouă teorie a claselor sociale şi aluptei dintre clase. Noutatea, faţă de predecesori constă în definirea claselor sociale în funcţie de poziţia lor faţă de mijloacele de producţie. După acest criteriu, societatea capitalistă se împarte în două mari clase : burghezia - posesoare mijloacelor de producţie şi proletariatul - lipsit de mijloacele de producţie şi obligat, în virtutea acestei realităţi, să-şi vândă forţa de muncă, iar ca atare, relaţiile dintre cele două clase nu pot fi decât de exploatare, iar repartiţia se face în favoarea celor care posedă mijloacele de producţie, pentru că repartiţia este, înainte de toate, repartiţia condiţiilor materiale de producţie.