Economie

Oferta de muncă (cererea de locuri de muncă) se delimitează în cadrul potenţialului demografic printr-o serie de criterii de condiţii socio-demografice de optimizare, ale personalului cu vârsta legală de muncă şi apte de muncă. Prin urmare, oferta de muncă constituie acele resurse de muncă, acel potenţial de muncă care se încadrează în categoria de ofertă pe baza criteriului salarizării (renumerării). Oferta de muncă se manifestă prin cerere de locuri de muncă salariată în angajarea unor persoane salariate.

Cererea are ca punct de plecare nevoia de serviciu de muncă din partea utilizatorilor acesteia (întreprinderi, administraţii, bănci, etc.). Condiţia generală a transformării nevoilor de muncă în cerere de muncă este remunerarea sau salarizarea. Aceasta se concretizează deci în ofertă de locuri de muncă salariate.

Atât cererea cât şi oferta de muncă sunt categorii şi mărimi dependente de:

1. dezvoltarea economico-socială a unei ţări, amplasarea şi structura activităţii economice şi ale activităţii sociale;
2. fenomenele şi procesele social-demografice.

Relaţiile de interdependenţă dintre primul element şi al doilea în opiniile specialiştilor au fost şi sunt nu numai diferite dar chiar opuse. De exemplu, economul englez T.R. Malthus a fost unul dintre primii care s-au ocupat de problema relaţiilor dintre populaţie şi dezvoltare. Legăturile complementare dintre a) şi b) au fost reduse de Malthus la determinarea directă şi unilaterală dinspre venituri spre natalitate, căci sporirea mai puternică a natalităţii ar duce automat la scăderea veniturilor familiale. În lucrarea sa Eseu asupra principiului populaţiei, Malthus încearcă să demonstreze că mijloacele de trai, mijloacele de subzistenţă ar creşte în progresie aritmetică, pe când populaţia s-ar dezvolta în progresie geometrică.

Istoria economiei şi evoluţia demografică în ţările dezvoltate evidenţiază situaţii foarte variabile şi contradictorii ale dinamicii celor două procese. De pildă, ameliorarea condiţiilor de viaţă a influenţat mult comportamentul demografic familial în sensul scăderii natalităţii şi a nivelului de copii în familii ( în Franţa, Germania, Marea Britanie, Anglia).

Pentru piaţa muncii, în condiţiile funcţionării normale a unei economii trebuie să fie un echilibru între ofertă şi cerere. Oferta de muncă are numeroase particularităţi care influenţează cererea:

1. oferta se formează în decursul unui timp îndelungat până când populaţia atinge vârsta încadrării în muncă şi se instruieşte corespunzător
2. în căutarea unui loc de muncă, oamenii au o mobilitate relativ redusă pentru că se ataşează mediului economico-social şi acceptă greu schimbarea în forţa de vârstă, starea sănătăţii, condiţii de muncă, etc.
3. oferta de muncă este considerată eminamente perisabilă, deci munca nu se se poate conserva, are caracter relativ rigid. Cel ce face oferta trebuie să trăiască, nu poate aştepta oricât angajarea pe un loc de muncă
4. oferta muncii se formează în exclusivitate pe principiile economiei de piaţă. Ea se supune deopotrivă legilor demografiei. Generaţiile de tineri nu sunt crescute de părinţii lor ca nişte mărfuri sau numai pentru a deservi salariaţi, ci ca oameni ca membri ai societăţii. El atrăgea atenţia că omul este mai mult decât o marfă.

Prin urmare, piaţa muncii pe care acţionează oferta şi cererea de muncă se desfăşoară în două trepte:

• în primă fază se formează condiţiile generale de angajare a salariaţilor, se conturează principiile care stau la baza stabilirii sale. În această fază se manifestă tendinţa generală de formare a salariaţilor la nivelul economiei naţionale sau la nivelul unor mari segmente de piaţă a muncii
• a doua fază, care este o continuare a primei. În această fază are loc întâlnirea în termeni reali a cererii şi a ofertei întâlnire în baza condiţiilor concrete ale firmelor şi a salariaţilor potenţiali.

Pe piaţa muncii se manifestă două forţe:

1. vânzătorul forţei de muncă care este ofertantul acestui articol specific, care solicită locuri de muncă şi care aşteaptă maximul de avantaj de pe urma vânzării şi a închirierii forţei de muncă. Vânzătorul forţei de muncă urmăreşte maximum de utilitate şi minimum de dezutilitate sau dezvoltare.
2. cumpărătorul de forţa de muncă sau utilizatorul acesteia, care este cel care oferă locuri de muncă. La rândul lui, cumpărătorul aşteaptă maximum de profit. Teoria productivităţii marginale a muncii ne arată dacă productivitatea va fi bine sau prost răsplătită în raport cu contribuţiile pe care le aduce.

După cum se ştie, sunt 3 factori principali care influenţează oferta de muncă la acest nivel:

1. mărimea salariului care poate fi apreciată nominal sau real;
2. raportul dintre utilitatea şi dezutilitatea muncii (respectiv relaţiile dintre efortul lucrătorului şi costul de oportunitate);
3. nevoia de a subzista a salariatului şi a familiei sale.

Deci, oferta de muncă aparţine indivizilor, aceasta cedând munca lor întreprinderilor în vederea obţinerii unui salariu. În literatura economică se arată factorii care determină oferta de muncă într-o economie:

• populaţia totală aptă de muncă
• o serie de factori instituţionali (vârsta minimă de muncă, legislaţia salarială, dispoziţiile legale cu privire la pensionare, etc.)
• opţiunile populaţiei între muncă şi odihnă, adică timpul care poate fi dedicat oricărei din aceste două alternative:

În analiza pe timp scurt, se presupune că 1) şi 2) sunt variabile date şi exogene şi trebuie analizate mai ales factorul 3). În funcţie de al treilea factor, oferta de muncă nu reprezintă o linie verticală, doarece indivizii au posibilitatea să aleagă numărul de ore pe care doresc să-l lucreze la fiecare nivel al salariului real şi timpul de odihnă considerat necesar. S-a constatat că oferta de muncă nu va creşte atunci când preţul său, salariul real sporeşte. Totuşi regulile aplicabile pieţei bunurilor şi serviciilor nu sunt în totalitate aplicabile şi piaţa muncii. Aceasta deoarece timpul poate fi dedicat odihnei sau muncii alternativ care nu se poate aplica ofertei celorlalte bunuri. De asemenea, în determinarea numărului total de ore de muncă oferite în vederea obţinerii unui salariu real întră în joc două elemente care operează în direcţii opuse:

• efectul de substituţie ce acţionează în sensul creşterii numărului de ore oferite cu scopul sporirii salariului real. În acest caz, indivizii tind să substituie odihna prin muncă.
• efectul de venit care operează în sens contrar. Crescând preţul pe oră lucrătorul obţine un venit mare pentru un număr determinat de ore lucrate. Rezultatul va fi că acest individ poate să considere o cantitate mare de bunuri şi servicii decât consumă anterior. Ambele efecte acţionează în direcţii opuse, iar rezultatul net este imposibil să fie cunoscut aprioric (înainte).