Politica economică reprezintă acţiunea conştientă a puterii publice care se traduce prin definirea obiectivelor economice şi sociale urmărite într-o perioadă, într-o ţară ca şi prin punerea în aplicare a acestora prin folosirea unor mijloace şi tehnici adecvate. Există o deosebire substanţială între acţiunile legilor economice obiective studiate de economia politică şi aplicarea cerinţelor acestor legi de către puterea statală. Politica economică, indiferent sub ce formă este aplicată este o activitate subiectivă prin programele puse de puterea executivă şi modalităţile de realizare.
Legile economice sunt obiective, care acţionează indiferent de voinţa oamenilor. Dacă cerinţele acestei legi sunt aplicate în economie, economia beneficiază de creşterea economică de dezvoltare.
Politicile economice depind de puterile aflate la guvernare. Ele propun legi subiective. În măsura în care legile subiective se subordonează cerinţelor legilor obiective şi politicile economice sunt realiste sunt în concordanţă cu dezvoltarea cu creşterea economică.
Clasificarea politicii economice:
- În funcţie de obiectivele finale sau de domeniul de aplicare: politici de creştere economică, dezvoltare economică; politici de ocupare a forţei de muncă sau antişomaj, politici antiinflaţioniste, politici industriale, politici agrare, politici sociale, etc.
- După instrumentele folosite în promovarea politicii economice: politici monetare, politici bugetare de preţuri, politici de venituri, politici de protecţia mediului ambiant.
- În funcţie de perioada de extindere: politici conjuncturale (anticiclice, politici deflaţioniste, politici de relansarea activităţii economice) sau politici economice generale, care urmăresc aplicarea tuturor obiectivelor prevăzute în programul de guvernare
- În funcţie de amploarea domeniului afectat: politici microeconomice, politici la nivel macroeconomic
- În funcţie de orientarea doctrinară: politici liberale, politici dirijiste, politici de inspiraţie social democratică, care urmăresc o mai mare extindere a protecţiei sociale, dezvoltarea unor sectoare publice, înlăturarea convulsiilor sociale, etc. De exemplu, o asemenea politică a economiei sociale de piaţă a fost aplicată în Germania de Ludwig Erhardt (‘46-’48) a dus la aşa numitul miracol economic.