Economie

Cele mai cunoscute situaţii de eşec al pieţelor sunt:

1. externalităţile;
2. bunurile publice;
3. monopolul;
4. resursele de folosinţă comună.

1. Externalităţile reprezintă situaţiile în care preţurile pieţei nu reflectă unele dintre costurile sau beneficiile asociate producţiei sau consumului.

Costurile sau beneficiile care nu sunt încorporate în preţurile pieţei, au un caracter extern deoarece nu sunt asociate vânzătorului: sau cumpărătorului ci unei terţe părţi.

Externalităţile se caracterizează prin două elemente:

1. derivă din activitatea unui alt participant;
2. nu sunt înregistrate pe piaţă în mod direct deci, nu influenţează echilibrul concurenţial.

Externalităţile pot fi grupate în două categorii:

1. externalităţi pozitive - acestea corespund unor activităţi ce aduc beneficii pentru terţe părţi. Acest gen de externalităţi se concretizează în niveluri de producţie şi de consum mai mici decât cele care corespund alocării eficiente a resurselor.
2. externalităţi negative - apar în legătură cu activităţile de producţie sau de consum care generează costuri pentru terţe părţi. În acest caz costurile private sunt mai mici decât cele sociale.

Internalizarea externalităţilor negative constă în încorporarea costurilor externe în preţul pieţei, prin internalizare costul marginal privat creşte la nivelul costului marginal social, producătorii fiind obligaţi să ţină cont de costurile externe ale activităţii lor.

1. Bunurile publice

Bunurile publice reprezintă o categorie specială de bunuri a căror delimitare se face cu două caracteristici:

• non-excluziunea - în acest caz nici o persoană nu poate fi exclusă din sfera consumatorilor potenţiali ai unui bun public (ex.: oricine poate urmări urmări programele de la televizor fără a afecta capacitatea altei persoane de a face acelaşi lucru). Non-excluziunea este generată de indivizibilitatea cererii pentru bunurile publice;
• non-rivalitatea are în vedere faptul că, consumul unui agent economic nu reduce disponibilitatea bunului public pentru alţi agenţi. Non-rivalitatea este generată de indivizibilitatea ofertei.

Bunurile ce se caracterizează prin cele două proprietăţi menţionate se numesc bunuri publice pure, la polul opus aflându-se bunurile private pure, care nu se caracterizează prin nici una din proprietăţi. Spre deosebire de bunurile publice pure, bunurile private pure se caracterizează prin excluziune şi rivalitate.

2. Monopolul

Monopolul reprezintă o situaţie de eşec a pieţelor deoarece apariţia acestuia poate majora nejustificat nivelul preţului unui produs ducând la diminuarea, de multe ori, voluntară a producţiei. În acest caz statul poate acţiona în direcţia încurajării apariţiei unor întreprinderi interne concurente monopolului sau a facilitării intrării pe piaţă a firmelor străine.

Dintre căile de internaţionalizare a externalităţilor, prin care guvernele intervin asupra pieţelor libere, amintim:

1. practicarea de amenzi plătite de producătorul de externalităţi negative;
2. acordarea de subvenţii acelor agenţi economici care produc externalităţi pozitive;
3. introducerea de taxe şi impozite care să aducă costurile private la nivelul celor sociale;

 unirea producătorului de externalitate negativă cu receptorul unui asemenea efect.