Al doilea raport către Clubul de la Roma a fost scris în 1974. Acesta a apărut ca o reacţie la teoria zegistă, marcând un pas nou şi important spre înţelegerea sistemelor naturale şi umane în cadrul cărora trăim.
M.Mesarovic şi E.Pestel, autorii acestei lucrări au stabilit un punct de plecare total diferit în abordarea crizelor fără precedent, “cu care este confruntată omenirea şi care se află la o răspântie a evoluţiei sale istorice”, ajungând la ideea “creşterii organice”. Aceasta poate - spun ei - să transforme lumea într-un sistem armonios de părţi interdependente, fiecare aducându-şi contribuţia specifică în domenii ca economia, resursele sau cultura, conceptul de lume unică este incomparabil cu o abordare într-adevăr globală şi cu diversitatea regională a lumii. De aceea, “lumea poate fi privită numai în raport cu diferenţele de cultură, tradiţie şi dezvoltare economică existentă, cu alte cuvinte ca un sistem de regiuni aflate în relaţii de interacţiune, o viziune omogenă a unui asemenea sistem este înşelătoare”.
În consecinţă, în primul rând, au fost identificate zece regiuni, ceea ce este un progres în ştiinţa economică mondială. Dar, de pildă, regiunea a “cincea”, cuprinde ţări făcând parte din fosta URSS, Finlanda, ţările baltice, România, Bulgaria, Polonia, Ungaria, Albania şi o parte din Germania, ţări care au identitatea lor proprie, după cum, regiunea a doua (Europa occidentală) cuprinde fosta Iugoslavie şi Turcia, regiunea a şaptea se referă la toate statele arabe, fără luarea în considerare a faptului că unele au petrol, în timp ce altele nu au, iar regiunea a noua şi a zecea sunt despărţite prin apartenenţa “la lumea socialistă” sau capitalistă (Coreea de Nord, China, Mongolia şi Vietnamul).
Iată de ce este necesară o restructurare internă a sistemului, pentru a restabili starea normală a sistemelor regionale. De aceea, chiar autorii sunt de acord că “este necesară o restructurare pe orizontală a sistemului mondial, adică o schimbare în relaţiile dintre ţări şi regiuni”.
In al doilea rând, din cauza crizei profunde, s-ar putea produce catastrofe sau prăbuşiri pe plan regional, poate cu mult înainte de mijlocul secolului următor, resimţite pe întreg glob. Astfel, în cele cinci scenarii ale problemei alimentare, singura soluţie posibilă implică, o abordare globală, un ajutor în mijloace de producţie şi în bunuri de consum (cu excepţia alimentelor), o dezvoltare economică echilibrată pentru toate regiunile, o politică demografică eficace şi diversificarea producţiei industriale pe plan mondial, ducând la crearea unui sistem economic cu adevărat global. Dar “analizele cele mai atente - spun autorii raportului - ale unui număr mare de scenarii, bazate pe modelul sistemului mondial elaborat de noi, duc la concluzia inevitabilă că opţiunile de care dispune omenirea pentru a evita dezastrul se împuţinează, iar întârzierile în exercitarea opţiunilor sunt literalmente fatale”.
În al treilea rând, Mesarovic şi Pastel arată că o relaţie globală se poate aplica numai printr-o creştere echilibrată, diferenţiată, care este analoagă creşterii organice şi nu celei nediferenţiate sau canceroase. Alternativa la scenariile “de presiune”, de conflict, în care fiecare încearcă să profite de slăbiciunile celeilalte este cooperarea. Pentru a evalua sacrificiile cerute fiecărei părţi de către o acţiune de cooperare, ei au elaborat un scenariu în care preţul petrolului şi consemnul de petrol sunt considerate prevederi la balanţa energetică. Orientul Mijlociu nu recurge la o planificare a producţiei, ci reacţionează la cerere în concordanţă cu nivelul optim al preţurilor, iar lumea dezvoltată nu măreşte preţul mijloacelor de producţie peste limita impusă de forţele economice mondiale. Ca replică, Orientul Mijlociu reinvesteşte toate veniturile excedentare de pe urma petrolului în lumea dezvoltată: acest lucru nu numai că împiedică o nouă scurgere a monedei din lumea dezvoltată, dar crează o adevărată asociere între economiile regiunilor producătoare şi consumatoare de petrol. Analiza scenariului de cooperare duce la concluzii destul de neaşteptate: lumea dezvoltată îşi păstrează nivelul de creştere relativ ridicată ce rezultă din scenariile tip “represalii” (8200 de dolari în anul 2025), pe când Orientul Mijlociu îşi menţine avantajele din scenariile “de presiune” (1800 miliarde de dolari şi acumularea aproape dublă de capital decât în unele scenarii “de conflict” până în anul 2025). “Analiza noastră pe calculator - spun Mesarovic şi Pastel - arată, ca şi înainte, că cooperarea globală oferă pentru toate părţile implicate, condiţii mult mai bune decât conflictul”.
Pentru a aprecia în termeni mai realişti efortul necesar de reducere a decalajului, scenariile elaborate (pentru ajutor continuu pe o perioadă de 50 de ani, începând din 1975) scot în evidenţă că decalajul dintre Nord şi Sud se reduce cu cât acordarea de ajutor pe scară mare este făcută din timp. “O asemenea dezvoltare nu se poate realiza - spun autorii - prin transfer tehnologic din regiunile dezvoltate, ci prin elaborarea unei noi tehnologii adecvate procesului de dezvoltare, ţinându-se seama de condiţiile existente astăzi în ţările aflate în curs de dezvoltare.
În această situaţie trebuie avută în vedere şi creşterea populaţiei care, în ritmul de până acum, i-a trebuit omenirii 16 secole pentru dezvoltarea populaţiei, adică să ajungă la circa o jumătate de miliard, două secole pentru a adăuga încă o jumătate de miliard, un secol - un miliard o jumătate de secol - două miliarde şi următorii 20 de ani - alte două miliarde de oameni, încât “dacă Calcutta continuă
să crească în ritmul actual, 60.000.000 de oameni vor lupta pentru a supravieţui pe malurile fluviului Hooghly la sfârşitul acestui secol"”
Pe baza folosirii a peste 100.000 de relaţii (în timp ce modelul Meadows conţine circa 200), stocate în calculator şi a cinci niveluri de comportament ale sistemului mondial - individual, socio-politic, demoeconomic, tehnologic şi ambiental - este analizat procesul de adoptare a sistemului mondial la aprecierea viitorului. Dacă aceste niveluri au o independenţă anume în condiţii normale, care asigură sistemul mondial situaţie normală, când în sistem bântuie criza, sub formă economică, ecologică, sociopolitică, monetar-financiar etc., interdependenţele dintre niveluri şi părţi se accentuează şi sistemul mondial devine “conraintuitiv”. “Comportamentul contraintuitiv este, aşadar - se spune - un semn că sistemul se află restructurarea internă a sistemului, o cale a creşterii organice, o “restructurare pe orizontală” a sistemului mondial, o schimbare în relaţiile dintre ţări şi regiuni, ca şi o restructurare pe verticală a acestuia sub forma modificărilor drastice ale normelor omului pentru a se putea rezolva crizele energetică şi alimentară. Pentru a se asigura trecerea la un proces de creştere organică, sunt necesare schimbări radicale din punct de vedere social, individual, tehnici, şi tehnologic.
Din punct de vedere tehnic şi tehnologic, omul trebuie să privească criza energetică ca preludiu al unor probleme sociale profunde, a cărei soluţionare “va cere nu numai schimbări sociale şi instituţionale, ci şi o schimbare în însuşi stilul de viaţă individual şi în relaţia om-natură”. O părere optimistă din punct de vedere tehnologic ar fi că, până la urmă soluţia crizei energetice va fi un “pact faustic” cu energia nucleară. Dar “un subterfugiu tehnologic poate uşor deveni un pact cu diavolul, şi chiar mai rău, căci vom vinde nu numai sugletul nostru pentru a ne satisface necesităţile de confort imediate, dar şi bunăstarea şi eventual însăşi existenţa generaţiilor care încă nu s-au născut”. De aceea, trebuie realizată o conştiinţă mondială, cu ajutorul căreia fiecare individ să-şi înţeleagă rolul ca membru al comunităţii mondiale, trebuie creată o etică în formarea resurselor materiale care să ducă la un mod de viaţă compatibil. Era de lipsuri care se apropie, trebuie să creeze o atitudine faţă de viaţa bazată pe armonie şi nu pe cucerire. Pentru ca specia umană să supravieţuiască, trebuie ca omul să-şi formeze un sentiment de identificare cu generaţiile care vor veni.