Satisfacerea nevoilor umane, presupune bunuri. Acestea constituie ansamblul elementelor materiale identificabile şi măsurabile, luate din natură, prelucrate sau produse, ca şi al serviciilor de orice fel, care pot satisface o anumită trebuinţă umană.
Bunurile pot fi: libere - cele care există în natură în cantităţi relativ nelimitate (aerul, lumina şi căldura solară) şi economice - rezultat al activităţii umane.
Bunul economic este un produs material sau serviciu, realizat prin activitatea economică, care este capabil să servească nevoilor omului, a cărui producere necesită un consum de factori de producţie.
Bunurile economice se manifestă numai în legătură cu nevoia umană. Individul este acela care stabileşte legătura dintre nevoia resimţită de el şi obiectul sau serviciul care ii poate satisface adecvat această nevoie. Pentru a se realiza i astfel de relaţie, individul trebuie să cunoască proprietăţile bunului.
Bunurile economice au o dublă determinare: una existenţială şi una economică. Determinarea existenţială se referă la bunuri ca entităţi identificabile, indiferent de forma lor concretă şi de momentul sau intervalul de timp în care acestea se manifestă.
Determinarea existenţială este supusă: măsurării fizice (masă, greutate, compoziţie etc.); fiabilităţii (păstrarea calităţii iniţiale); mentenabilităţii; capacităţii de efect util (de lucru mecanic, energie, capacitate de producţie etc.); proprietăţilor legate de contactul cu mediul exterior (rezistenţă, conductibilitate la căldură sau energie etc.).
Aceste proprietăţi pot fi exprimate în unităţi de măsură adecvate. Cea de a doua determinare - determinarea economică - presupune compararea lor cu nevoile pe care trebuie să la satisfacă, cu valoare şi preţul lor. Măsurarea economică o implică şi pe cea fizică (în kg, m2, m3, bucăţi etc.).
Determinarea economică mai presupune şi clasificarea bunurilor după anumite criterii:
- după forma materială - produse materială cu existenţă independentă, servicii, informaţii;
- după modul de provenienţă: naturale şi create de om;
- după gradul de prelucrare: primare (grâu, lână, minereuri etc.); intermediare (făină, ţesături, fibre naturale şi sintetice etc.); finale (pâine şi produse de panificaţie, confecţii, încălţăminte etc.);
- după destinaţia lor: pentru producţie şi pentru consum;
- după modul în care circulă în economie: mărfuri şi nemărfuri (destinate autoconsumului şi nu schimbului de piaţă).
În dreptul civil, bunurile economice mai sunt grupate în: bunuri scoase din circuitul civil şi bunuri aflate în circuit; bunuri imobile şi bunuri mobile; bunuri fungibile şi nefungibile etc.